ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6183/2004

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 22 septembrie 2003 sub nr. 3055 pe rolul Tribunalului Harghita, reclamantul G.B. în contradictoriu cu Primăria Municipiului Miercurea Ciuc a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să anuleze dispoziția nr. 769/2003 dată de Primarul Municipiului Miercurea Ciuc, să dispună restituirea imobilului și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea acțiunii reclamantul arată că mătușile sale, surori ale bunicului său au fost proprietarele tabulare ale imobilului în litigiu, care a fost naționalizat prin Decretul 92/1950, deși erau exceptate de la naționalizare.

Tribunalul Harghita, prin sentința civilă nr. 1761 din 12 noiembrie 2003 a admis acțiunea, a anulat dispoziția nr. 769/2003 emisă de Primar, a dispus restituirea în natură a imobilului către reclamant și a obligat pârâta la plata sumei de 3.000.000 lei cheltuieli de judecată către reclamant. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a constatat că motivele avute în vedere de către persoana deținătoare a imobilului, Primăria, când a respins notificarea prin care se solicita restituirea imobilului, respectiv că reclamantul nu are vocație succesorală și că nu s-a dovedit nici dreptul de proprietate al foștilor proprietari, sunt neîntemeiate. În acest sens instanța a reținut că reclamantul, cu actele de stare civilă a făcut dovada că este rudă colaterală de gradul IV cu defunctele G.M.

și G.E. A mai reținut instanța de fond că reclamantul a făcut dovada cu actul denumit „Deciziune” din 12 februarie 1929 că antecesoarele sale figurează ca proprietare ale imobilului, imobil care figurează ca fiind naționalizat de la antecesori în anexa la Decretul nr. 92/1950 poziția 24 și care în anul 1959 s-a dezmembrat corpurile funciare nr. top 337/1 și 338 fiind înscrise în proprietatea Statului Român. În consecință instanța a considerat că imobilul se încadrează în dispozițiile art. 1 din Legea nr. 10/2001, coroborat cu dispozițiile art. 7 alin. (1) și art. 9 alin. (1) din aceeași lege și a dispus restituirea în natură. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta susținând că reclamantul nu a făcut nici dovada că este succesor și nici nu s-a dovedit dreptul de proprietate al antecesoarelor sale.

Curtea de Apel Târgu Mureș, prin decizia civilă 133 A din 4 martie 2004, a respins ca nefondat apelul având aceleași considerente ca și instanța de fond privind calitatea de succesor a reclamantului și titlul de proprietate al antecesoarelor acestuia. Împotriva deciziei pronunțate de către curtea de apel, a formulat recurs pârâta invocând motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc. civ., și solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei recurate și admiterea apelului, iar pe fond, respingerea acțiunii reclamantului ca nefondată.

Se susține că reclamantul nu a făcut dovada că are calitatea de moștenitor potrivit dispozițiilor legii civile art. 665–627 C. civ., întrucât colateralii ordinari pot veni la succesiune în nume propriu, nu prin reprezentare, și, în consecință, instanța a făcut o aplicare greșită a legii (art. 304 pct. 9). Se mai susține că hotărârea se întemeiază pe o gravă greșeală de fapt decurgând din aprecierea greșită a probelor, recurenta apreciind că această împrejurare s-ar încadra în motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 8 și 10 C. proc. civ. Dezvoltând această susținere recurenta arată că dovada dreptului de proprietate se poate face numai cu extrasul C.F. și în consecință actele pe care reclamantul le-a depus la dosarul cauzei nu sunt suficiente pentru a dovedi dreptul de proprietate al autoarelor defunctului astfel cum eronat au reținut instanțele de fond și apel.

Recursul este nefondat. Referitor la critica privind calitatea de succesor a reclamantului urmează a constata că instanțele au făcut o aplicațiune corectă a legii. Astfel este de reținut în primul rând că în cazul în speță ne aflăm într-un cadru juridic reglementat de o lege specială, Legea nr. 10/2001, care cu privire la dreptul la restituire prevede în art. 4 alin. (2) că de dispozițiile prezentei legi beneficiază și moștenitorii persoanelor fizice îndreptățite, aceasta fiind regula generală.

În alin. (3) se stabilește o regulă derogatorie de la dreptul comun (fiind vorba de o lege cu caracter reparatoriu) în legătură cu modalitatea de acceptare a succesiunii și apare noțiunea de „succesibil” care diferă de cea de moștenitor folosită în alin. (2) al art. 4. În consecință legiuitorul a făcut o diferențiere între cei care sunt moștenitori prin acceptarea succesiunii în termenul prevăzut de dreptul comun și cei care au doar vocație succesorală și prin cererea de restituire sunt repuși în termenul de acceptare a moștenirii. În plus este de reținut faptul că reclamantul este singurul care a solicitat restituirea imobilului și ca atare nu se pune problema de a stabili în raport de alți moștenitori o ordine în funcție de clasa de moștenitori sau de proximitate a gradului de rudenie între moștenitorii din aceiași clasă.

În consecință, având în vedere considerentele din hotărârile pronunțate de către instanțele de fond și apel care sunt complinite prin considerentele mai înainte arătate, urmează a constata că motivul privind lipsa calității de succesor a reclamantului nu este fondat. În ceea ce privește cel de al doilea motiv de recurs, în legătură cu care se susține de către recurentă că s-ar întemeia pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 10 C. proc. civ., urmează a constata, având în vedere critica care se formulează în dezvoltarea acestui motiv, că el se referă „ pe o gravă greșeală ce decurge dintr-o apreciere eronată a probelor” respectiv „actele depuse la dosarul de fond, provenite de la Arhivele statului, fac dovada dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu” pe care-l aveau autoarele reclamantului.

Această critică se putea eventual încadra în dispozițiile art. 304 pct. 11 C. proc. civ., text de lege abrogat însă prin O.U.G. nr. 138/2000 și, în consecință, nu mai poate fi analizat. Este de reținut totuși cu privire la dreptul de proprietate al antecesoarelor sale asupra imobilului în litigiu, că ele figurează în actul denumit „Deciziune” din 12 februarie 1929, că în copia listei anexe de la Decretul 92/1950, acestea figurează la poziția 24 cu imobilul în litigiu naționalizat, iar ca urmare a dezmembrării parcelelor, dispusă în anul 1959, corpurile funciare în litigiu figurează ca fiind înscrise în proprietatea statului. De menționat că la dosar a fost depusă și expertiza tehnică extrajudiciară, necontestată, care atestă împrejurările din actele mai înainte menționate, verificate la biroul C.F.

și identificate la fața locului. În consecință astfel cum au reținut instanțele de fond și apel reclamantul a făcut dovada dreptului de proprietate al antecesoarelor sale. Astfel fiind, față de considerentele mai înainte arătate urmează a respinge ca nefondat recursul formulat de către pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de Primăria Municipiului Miercurea Ciuc împotriva deciziei civile nr. 133 A din 4 martie 2004 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 noiembrie 2004.