ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7418/2005

Asupra recursului civil de față; Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: B.D.M., H.D., H.D.A.R., C.P. au contestat la Tribunalul Galați decizia nr. 70/28 septembrie 2001 emisă de Consiliul de Administrație a SC P., prin care le-a fost respinsă cererea de restituire în natură a morii situată în comuna Liești, proprietatea antecesorilor lor, preluată de stat în temeiul Legii nr. 119/1948. În motivarea contestației se arată că decizia nr. 70/2001 este nelegală deoarece a fost emisă de Consiliul de Administrație și nu de adunarea generală a acționariatului din care APAPS - ul deține 70% din acțiuni, iar motivarea potrivit căreia prin restituirea morii s-ar decapitaliza și și-ar pierde obiectul de activitate este nereală.

La termenul de 23 aprilie 2002, petenții și-au modificat obiectul cererii, motivat de faptul că în urma incendiului din ianuarie 2002 moara din comuna Liești cu anexele acesteia au fost distruse. Prin sentința civilă nr. 446 F/14 octombrie 2002, Tribunalul Galați a admis în parte plângerea formulată de petenții B.D.M., H.D., H.D.A.R. și C.P. și a modificat hotărârea nr. 70/2001 emisă de Consiliul de Administrație al SC P. SA Galați în sensul retrocedării terenului aferent morii din comuna Liești, fostă proprietatea lui H.I. Pentru a pronunța această soluție, instanța a concluzionat că terenul aferent morii, distrusă în urma incendiului urmează a fi restituit în natură, în conformitate cu art. 10 din Legea nr. 10/2001, nu și contravaloarea morii, deoarece aceasta nu mai există, iar dispariția ei nu se încadrează în situația vizată de textul de lege.

Curtea de Apel Galați, prin decizia 58/A din 8 aprilie 2003 a respins ca nefondate apelurile petiționarilor și acela al societății pârâte, SC P. SA. Pentru a pronunța această soluție, Curtea a motivat prin aceea că Legea nr. 10/2001 este o lege specială și prevede o anumită procedură pe care părțile o au de îndeplinit atunci când solicită retrocedarea unui bun. În aceste condiții, instanța nu poate soluționa o cauză prin aplicarea legii speciale cât și a dreptului comun, așa cum au solicitat petenții. În condițiile art. 10 Legea nr. 10/200, care prevede restituirea în natură a terenurilor rămase libere de construcții, așa cum este situația în cauză, măsura dispusă în acest sens de instanța de fond este legală și aceasta cu atât mai mult cu cât societatea pârâtă care pe tot parcursul procesului a încercat să obstrucționeze restituirea terenului nu a probat afirmațiile din întâmpinare, cum că terenul în litigiu ar fi în proprietatea altei unități.

Împotriva deciziei Curții de Apel Galați au declarat recurs petiționarii și societatea pârâtă. Recursul petiționarilor vizează modul de soluționare al capătului de cerere referitor la acordarea măsurilor reparatorii aferente morii care în prezent nu mai există. Recurenții consideră nelegală statuarea tribunalului și a instanței de apel referitoare la neacordarea măsurilor reparatorii și trimiterea la procedura de drept comun pentru acordarea despăgubirilor, motiv pentru care au solicitat trimiterea cauzei pentru rejudecarea cererii de restituire prin echivalent.

În recursul declarat, societatea P. SA arată că în mod nelegal a fost obligată la restituirea terenului aferent morii, deoarece acesta nu a fost solicitat prin notificarea petiționarilor, nu este proprietatea societății, așa cum o atestă hotărârile judecătorești pronunțate de Judecătoria Galați și Curtea de Apel Galați, iar terenul nu este liber, deoarece pe acesta se mai găsesc resturile morii distruse de incendiu și clădirile anexe care nu au fost afectate de incendiu. Recursurile sunt neîntemeiate astfel cum se va arăta în cele ce urmează. Tribunalul și Curtea de Apel Galați au concluzionat că drepturile petiționarilor în privința morii distruse de incendiu pot fi valorificate pe calea unei acțiuni de drept comun, și nu pe calea Legii nr. 10/2001, respingând acest capăt de cerere pe excepția finelui de neprimire.

În accepțiunea Legii nr. 10/2001 măsurile reparatorii în sens larg, restituirea în natură sau prin echivalent, vizează imobilele preluate abuziv în proprietatea statului în perioada de referință a legii, 6 martie 1945–22 decembrie 1989. În speță, construcția morii exista în natură la data de 22 decembrie 1989 și a continuat să fie folosită de societatea pârâtă până la 25 ianuarie 2002, când a fost distrusă în urma unui incendiu. Așadar, reclamanții erau îndreptățiți la măsuri reparatorii în privința acesteia, considerent pentru care prin notificarea din 2 august 2001 au solicitat restituirea acesteia în natură împreună cu terenul De abia după incendiere și după pronunțarea deciziei nr. 70 din 28 septembrie 2001, succesorii petiționari au solicitat măsuri reparatorii prin echivalent.

Dreptul petiționarilor în privința morii distruse prin incendiu are un caracter reparator, în cadrul procedurii speciale instituită de Legea nr. 10/2001 și nu potrivit procedurii de drept comun, pentru a se putea argumenta în sensul că un atare capăt de cerere nu poate fi soluționat în cadrul contestației împotriva deciziei emisă în procedura administrativă prealabilă, așa cum s-a statuat prin hotărârile pronunțate. Excepția instituită de art. 10 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, legată de neacordarea măsurilor reparatorii, are un caracter restrictiv și vizează numai construcțiile preluate abuziv, distruse ca urmare a calamităților naturale, deci pentru cauze de forță majoră, nu și construcțiile distruse din alte cauze, cum este în speță, în urma incendiului.

Așadar, instanțele erau datoare să se pronunțe în privința capătului de cerere privind acordarea măsurilor reparatorii pentru moară, în cadrul contestației împotriva deciziei nr. 70/2001 și nu să soluționeze pe excepție. Pentru acest considerent recursul petiționarilor va fi admis, casându-se hotărârile pronunțate cu trimitere la instanța de fond. Reținând că contestatorii au solicitat și restituirea terenului aferent morii, așa cum rezultă din conținutul notificării, al deciziei nr. 70/2001 și chiar din apărările societății pârâte (care pretinde că terenul îi aparține) instanța de trimitere urmează a clarifica situația juridică a terenului, ținând seama și de cele statuate prin sentința nr. 5266 din 10 februarie 1999 a Judecătoriei Galați și decizia nr. 274/R din 22 februarie 2000 a Curții de Apel Galați și va dispune în privința acestuia în funcție și de situația vizată de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.)

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursurile declarate de reclamanții B.D.M., C.P., H.D.A.R., H.A. și pârâta SC P. SA Galați împotriva deciziei nr. 58 A din 8 aprilie 2003 a Curții de Apel Galați. Casează decizia atacată și sentința nr. 466 E din 14 octombrie 2002 a Tribunalului Galați și trimite spre rejudecare la Tribunalul Galați. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 septembrie 2005.