ÎCCJ, Decizia nr. 99/2006

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 334 din 25 mai 2005, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a respins, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petenta I.M., pentru A.C.N., împotriva adresei nr. 2033/C/4867/2004 din 18 ianuarie 2005 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția judiciară penală. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că petenta a adresat mai multe memorii, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, solicitând promovarea unui recurs în anulare împotriva sentinței penale nr. 129 din 2 februarie 2000 a Judecătoriei sectorului 2 București. Unul dintre aceste memorii a fost înregistrat la data de 18 august 2004, la Ministerul Public - Cabinetul Procurorului General, sub nr. 2032/C.

Prin adresa menționată, parchetul a făcut cunoscut petentei, cu referire la memoriile privind declararea unui recurs în anulare, că această cale extraordinară de atac a fost desființată. Invocând dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen., petenta a formulat plângere la instanță, împotriva acestei comunicări. Or, actul atacat de petentă nu face parte dintre actele procesuale determinate de textul legal menționat, supuse controlului judecătoresc pe această cale. Împotriva hotărârii primei instanțe, petenta a declarat recurs, criticile privind nelegala respingere a cererii de amânare a judecății. Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Din economia dispozițiilor art. 228 C. proc.

pen., cu referire la art. 200 din același cod, rezultă finalitatea actelor premergătoare constând în obținerea datelor necesare începerii urmăririi penale. Aceste date privesc existența faptei, împrejurarea că fapta a fost săvârșită de către învinuit și că făptuitorul răspunde penal. Prin același text, legiuitorul a avut în vedere și situația în care actele premergătoare efectuate relevă inutilitatea începerii urmăririi penale. Convingerea formată în temeiul actelor premergătoare obligă procurorul, după caz, la o soluție procesuală de începere a urmăririi penale sau de neîncepere a acesteia. În concluzie, rezoluția sau ordonanța, după caz, de începere sau de neîncepere a urmăririi penale, conform art. 228 C. proc.

pen., are un caracter procesual riguros de act de dispoziție al organului de urmărire penală, sesizat în unul din modurile prevăzute de legea procesual-penală, dat în condiții determinate. Drept urmare, în raport cu caracterul imperativ al normelor legale menționate și în lipsa temeiului legal, principiul echipolenței nu poate fi invocat, pentru ca altor acte, nedeterminate de legea procesual-penală, să li se atribuie natura și efectele rezoluției sau ordonanței, după caz, de începere sau de neîncepere a urmăririi penale. Or, în cauză organul de urmărire penală nu a dat o rezoluție de neîncepere a urmăririi penale. Astfel, în temeiul calității sale de titular al dreptului de exercitare a recursului în anulare, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost sesizat de petentă, cu memorii prin care I.M.

solicita promovarea acestei căi extraordinare de atac, cu referire la o cauză civilă ce o privea pe fiica petentei. Printr-o adresă, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat petentei că această cale extraordinară de atac a fost desființată. Petenta a formulat plângere, în temeiul art. 278 1 C. proc. pen., împotriva acestei comunicări. Ca atare, recursul se constată a fi nefondat, plângerea formulată de petentă privind, într-adevăr, o comunicare, și nu unul din actele procesuale prevăzute de art. 278 1 C. proc. pen. În fine, din economia dispozițiilor art. 278 1 C. proc. pen., rezultă cu evidență că este supusă controlului judecătoresc, în condițiile acestui text, exclusiv dispoziția de neîncepere a urmării penale, confirmată ca urmare a respingerii plângerii formulate corespunzător posibilității legale reglementate în favoarea părții vătămate, prin art. 275 - 278 din același cod.

Este exclusă orice altă interpretare a textului legal menționat, în raport cu împrejurarea că normele legale privind desfășurarea procesului penal, astfel cum acestea sunt prevăzute de legea procesual-penală, sunt de ordine publică, așa încât încălcarea lor ar duce la nulitatea oricărui act procesual sau hotărâre judecătorească care le-ar nesocoti. Totodată, o altă concluzie dedusă pe cale de interpretare este exclusă, întrucât ar însemna a atribui legiuitorului, ceea ce nu a găsit cu cale să prevadă și, în consecință, a altera voința reală a acestuia. Or, în cauză, petenta a sesizat secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu plângerea formulată împotriva unui act neprevăzut de art. 278 1 C. proc.

pen. Așa fiind, în mod corect instanța sesizată a respins plângerea, ca inadmisibilă, hotărârea atacată nefiind supusă nici unuia din cazurile de casare prevăzute în art. 385 9 C. proc. pen. În fine, unica critică formulată de petentă, cu referire la respingerea nelegală a cererii de amânare a judecății cauzei, nu este confirmată de actele dosarului. Astfel, la termenul din 6 aprilie 2005, fixat pentru judecarea plângerii, petenta a solicitat acordarea unui nou termen, în vederea depunerii de înscrisuri. Cererea a fost admisă și s-a acordat termen la 25 mai 2005. Ca atare, recursul se constată a fi nefondat și sub aspectul acestei critici. Alte motive de casare, susceptibile a fi puse în discuție din oficiu, nu se constată.

În consecință, pentru considerentele ce preced, conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta I.M. Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din același cod, recurenta menționată va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta I.M. , în calitate de reprezentant judiciar convențional a fiicei sale N.A.C., împotriva sentinței nr. 334 din 25 mai 2005, pronunțată în dosarul nr. 1265/2005 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală. Obligă recurenta menționată să plătească statului, suma de 300 lei (3.000.000 ROL), cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 martie 2006.