ÎCCJ, Decizia nr. 99/2006

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr.

334 din 25 mai 2005, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a

respins, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petenta I.M., pentru A.C.N.,

împotriva adresei nr. 2033/C/4867/2004 din 18 ianuarie 2005 a Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția judiciară penală.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut că petenta a adresat mai multe memorii,

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, solicitând

promovarea unui recurs în anulare împotriva sentinței penale nr. 129 din 2

februarie 2000 a Judecătoriei sectorului 2 București.

Unul dintre aceste

memorii a fost înregistrat la data de 18 august 2004, la Ministerul Public -

Cabinetul Procurorului General, sub nr. 2032/C.

Prin adresa

menționată, parchetul a făcut cunoscut petentei, cu referire la memoriile

privind declararea unui recurs în anulare, că această cale extraordinară de

atac a fost desființată.

Invocând

dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen., petenta a formulat plângere la

instanță, împotriva acestei comunicări.

Or, actul atacat de

petentă nu face parte dintre actele procesuale determinate de textul legal

menționat, supuse controlului judecătoresc pe această cale.

Împotriva hotărârii

primei instanțe, petenta a declarat recurs, criticile privind nelegala

respingere a cererii de amânare a judecății.

Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se

vor arăta în continuare.

Din economia

dispozițiilor art. 228 C. proc. pen., cu referire la art. 200 din același cod, rezultă

finalitatea actelor premergătoare constând în obținerea datelor necesare

începerii urmăririi penale. Aceste date privesc existența faptei, împrejurarea

că fapta a fost săvârșită de către învinuit și că făptuitorul răspunde penal.

Prin același text, legiuitorul a avut în vedere și

situația în care actele premergătoare efectuate relevă inutilitatea începerii

urmăririi penale.

Convingerea formată în temeiul actelor premergătoare

obligă procurorul, după caz, la o soluție procesuală de începere a urmăririi

penale sau de neîncepere a acesteia.

În concluzie, rezoluția sau ordonanța, după caz, de

începere sau de neîncepere a urmăririi penale, conform art. 228 C. proc. pen.,

are un caracter procesual riguros de act de dispoziție al organului de urmărire

penală, sesizat în unul din modurile prevăzute de legea procesual-penală, dat

în condiții determinate.

Drept urmare, în raport cu caracterul imperativ al

normelor legale menționate și în lipsa temeiului legal, principiul echipolenței

nu poate fi invocat, pentru ca altor acte, nedeterminate de legea

procesual-penală, să li se atribuie natura și efectele rezoluției sau

ordonanței, după caz, de începere sau de neîncepere a urmăririi penale.

Or, în cauză organul de urmărire penală nu a dat o

rezoluție de neîncepere a urmăririi penale.

Astfel, în temeiul calității sale de titular al

dreptului de exercitare a recursului în anulare, Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție a fost sesizat de petentă, cu memorii prin care

I.M. solicita promovarea acestei căi extraordinare de atac, cu referire la o

cauză civilă ce o privea pe fiica petentei.

Printr-o adresă, Parchetul de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție a comunicat petentei că această cale extraordinară de

atac a fost desființată.

Petenta a formulat plângere, în temeiul art. 278

1

C. proc. pen., împotriva acestei comunicări.

Ca atare, recursul se constată a fi nefondat,

plângerea formulată de petentă privind, într-adevăr, o comunicare, și nu unul

din actele procesuale prevăzute de art. 278

1

C. proc. pen.

În fine, din economia dispozițiilor art. 278

1

C. proc. pen., rezultă cu evidență că este supusă controlului judecătoresc, în

condițiile acestui text, exclusiv dispoziția de neîncepere a urmării penale,

confirmată ca urmare a respingerii plângerii formulate corespunzător

posibilității legale reglementate în favoarea părții vătămate, prin art. 275 -

278 din același cod.

Este exclusă orice altă interpretare a textului legal

menționat, în raport cu împrejurarea că normele legale privind desfășurarea procesului

penal, astfel cum acestea sunt prevăzute de legea procesual-penală, sunt de

ordine publică, așa încât încălcarea lor ar duce la nulitatea oricărui act

procesual sau hotărâre judecătorească care le-ar nesocoti.

Totodată, o altă concluzie dedusă pe cale de

interpretare este exclusă, întrucât ar însemna a atribui legiuitorului, ceea ce

nu a găsit cu cale să prevadă și, în consecință, a altera voința reală a

acestuia.

Or, în cauză, petenta a sesizat secția penală a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu plângerea formulată împotriva unui act

neprevăzut de art. 278

1

C. proc. pen.

Așa fiind, în mod corect instanța sesizată a respins

plângerea, ca inadmisibilă, hotărârea atacată nefiind supusă nici unuia din

cazurile de casare prevăzute în art. 385

9

C. proc. pen.

În fine, unica critică formulată de petentă, cu

referire la respingerea nelegală a cererii de amânare a judecății cauzei, nu

este confirmată de actele dosarului.

Astfel, la termenul din 6 aprilie 2005, fixat pentru

judecarea plângerii, petenta a solicitat acordarea unui nou termen, în vederea

depunerii de înscrisuri.

Cererea a fost admisă și s-a acordat termen la 25 mai

2005.

Ca atare, recursul se constată a fi nefondat și sub

aspectul acestei critici.

Alte motive de casare, susceptibile a fi puse în

discuție din oficiu, nu se constată.

În consecință, pentru considerentele ce preced,

conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge,

ca nefondat, recursul declarat de petenta I.M.

Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din același cod,

recurenta menționată va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către

stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petenta

I.M.

, în calitate de reprezentant judiciar convențional a

fiicei sale N.A.C., împotriva sentinței nr. 334 din 25 mai 2005, pronunțată în

dosarul nr. 1265/2005 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

Obligă recurenta menționată să

plătească statului, suma de 300 lei (3.000.000 ROL), cu titlu de cheltuieli

judiciare în recurs.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 martie 2006.