ÎCCJ, Decizia nr. 101/2006

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr.

498 din 23 septembrie 2005, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca

inadmisibilă, plângerea formulată de petentul M.L.P. împotriva adresei

comunicate acestuia, sub nr. 8165/1735/2005 din 18 mai 2005, de Procurorul șef

al secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că

plângerea nu privește unul din actele procesuale prevăzute de art. 278

1

C. proc. pen.

Astfel, prin adresa atacată de petent, cu plângere,

acestuia i s-a comunicat că plângerea adresată Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție a fost trimisă, spre competentă soluționare,

Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți.

Împotriva hotărârii primei instanțe, petentul M.L.P.

a declarat recurs, criticile privind, în esență, greșita calificare a actului

supus controlului judecătoresc.

Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se

vor arăta în continuare.

Din economia

dispozițiilor art. 228 C. proc. pen., cu referire la art. 200 din același cod,

rezultă finalitatea actelor premergătoare, constând în obținerea datelor

necesare începerii urmăririi penale. Aceste date privesc existența faptei,

împrejurarea că fapta a fost săvârșită de către învinuit și că făptuitorul

răspunde penal.

Prin același text, legiuitorul a avut în vedere și

situația în care actele premergătoare efectuate relevă inutilitatea începerii

urmăririi penale

Convingerea formată în temeiul actelor premergătoare

obligă procurorul, după caz, la o soluție procesuală de începere a urmăririi

penale sau de neîncepere a acesteia.

În concluzie, rezoluția sau ordonanța, după caz, de

începere sau de neîncepere a urmăririi penale, conform art. 228 C. proc. pen.,

are un caracter procesual riguros de act de dispoziție al organului de urmărire

penală, sesizat în unul din modurile prevăzute de legea procesual-penală, dat

în condiții determinate.

Drept urmare, în raport cu caracterul imperativ al

normelor legale menționate și în lipsa temeiului legal, principiul echipolenței

nu poate fi invocat, pentru ca altor acte, nedeterminate de legea

procesual-penală, să li se atribuie natura și efectele rezoluției sau

ordonanței, după caz, de începere sau de neîncepere a urmăririi penale.

Or, în cauză organul de urmărire penală nu a dat o

rezoluție de neîncepere a urmăririi penale.

Astfel, organul de urmărire penală a fost sesizat cu

privire la pretinsa săvârșire a unor infracțiuni.

Plângerea penală a fost înaintată organului de urmărire

penală competent.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție a comunicat petentului, această împrejurare.

Petentul a formulat plângere împotriva acestei

comunicări.

Ca atare, recursul se constată a fi nefondat,

plângerea formulată de petent privind, într-adevăr, o comunicare, și nu unul

din actele procesuale prevăzute de art. 278

1

C. proc. pen.

În fine, din economia dispozițiilor art. 278

1

C. proc. pen. rezultă cu evidență că este supusă controlului judecătoresc, în

condițiile acestui text, exclusiv dispoziția de neîncepere a urmăririi penale,

confirmată ca urmare a respingerii plângerii formulate corespunzător

posibilității legale reglementate în favoarea părții vătămate, prin art. 275 -

278 din același cod.

Este exclusă orice altă interpretare a textului legal

menționat, în raport cu împrejurarea că normele legale privind desfășurarea

procesului penal, astfel cum acestea sunt prevăzute de legea procesual-penală,

sunt de ordine publică, așa încât încălcarea lor ar duce la nulitatea oricărui

act procesual sau hotărâre judecătorească care le-ar nesocoti.

Totodată, o altă concluzie dedusă pe cale de

interpretare este exclusă, întrucât ar însemna a atribui legiuitorului, ceea ce

nu a găsit cu cale să prevadă și, în consecință, a altera voința reală a

acestuia.

Or, în cauză petentul a sesizat secția penală a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu plângerea formulată împotriva unui act

neprevăzut de art. 278

1

C. proc. pen.

Așa fiind, în mod corect instanța sesizată a respins

plângerea, ca inadmisibilă, hotărârea atacată nefiind supusă nici unuia din

cazurile de casare prevăzute în art. 385

9

C. proc. pen.

În consecință, pentru considerentele ce preced,

conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge,

ca nefondat, recursul declarat de petentul M.L.P.

Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din același cod,

recurentul menționat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat,

conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de petentul

M.L.P.

împotriva sentinței nr. 498 din 23 septembrie 2005,

pronunțată în dosarul nr. 4000/2005 al Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secția penală.

Obligă recurentul menționat să

plătească statului, suma de 300 lei (3.000.000 ROL), cu titlu de cheltuieli

judiciare în recurs.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 martie 2006.