ÎCCJ, Decizia nr. 186/2005
ÎCCJ, Decizia nr. 186/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față ; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin adresa nr. 1160/C/1323 din 19 aprilie 2004, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat petentei menționate, că memoriul său a fost înaintat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, în vederea verificării aspectelor sesizate. Împotriva acestei comunicări, petenta a formulat plângere la secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Prin sentința nr. 207 din 24 februarie 2005, secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a respins plângerea, ca inadmisibilă, reținând că aceasta nu privește unul din actele procesuale prevăzute de art. 278 1 C. proc. pen. Împotriva hotărârii primei instanțe, petenta societatea A. Inotești a declarat recurs, fără a invoca nici unul din cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 C. proc.
pen. și fără a formula critici susceptibile a fi încadrate în vreunul dintre acestea. Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Din economia dispozițiilor art. 228 C. proc. pen., cu referire la art. 200 din același cod, rezultă finalitatea actelor premergătoare constând în obținerea datelor necesare începerii urmăririi penale. Aceste date privesc existența faptei, împrejurarea că fapta a fost săvârșită de către învinuit și că acesta răspunde penal. Prin același text, legiuitorul a avut în vedere și situația în care actele premergătoare efectuate relevă inutilitatea începerii urmăririi penale. Convingerea formată în temeiul actelor premergătoare obligă procurorul, după caz, la o soluție procesuală de începere a urmăririi penale sau de neîncepere a acesteia.
În concluzie, rezoluția sau ordonanța, după caz, de începere sau de neîncepere a urmăririi penale, conform art. 228 C. proc. pen., are un caracter procesual riguros de act de dispoziție al organului de urmărire penală, sesizat în unul din modurile prevăzute de legea procesual-penală, dat în condiții determinate. În cauză, organul de urmărire penală a fost sesizat în unul din modurile prevăzute de art. 221 C. proc. pen., însă nu a dat o rezoluție de neîncepere a urmăririi penale, ci a trimis plângerea, organului de urmărire penală competent, în vederea verificării aspectelor sesizate de petenta societatea A. Inotești, împrejurare comunicată acesteia. Or, din economia dispozițiilor art. 278 1 C. proc.
pen., rezultă cu evidență că este supusă controlului judecătoresc, în condițiile acestui text, exclusiv dispoziția de neîncepere a urmării penale, confirmată ca urmare a respingerii plângerii formulate corespunzător posibilității legale reglementate în favoarea părții vătămate, prin art. 275-278 din același cod. Este exclusă orice altă interpretare a textului legal menționat, în raport cu împrejurarea că normele legale privind desfășurarea procesului penal, astfel cum acestea sunt prevăzute de legea procesual-penală, sunt de ordine publică, așa încât încălcarea lor ar duce la nulitatea oricărui act procesual sau hotărâre judecătorească care le-ar nesocoti. Or, în cauză, petenta a sesizat secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu plângerea formulată împotriva unui act neprevăzut de art. 278 1 C. proc.
pen. Așa fiind, în mod corect instanța sesizată a respins plângerea, ca inadmisibilă, hotărârea atacată nefiind supusă nici unuia din cazurile de casare prevăzute în art. 385 9 C. proc. pen. În consecință, pentru considerentele ce preced, conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta societatea A. Inotești. Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din același cod, recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta societatea A. Inotești împotriva sentinței nr. 207 din 24 februarie 2005, pronunțată de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în dosarul nr. 390/2005. Obligă recurenta menționată, la 1.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 iulie 2005.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.