ÎCCJ, Decizia nr. 187/2005

Asupra recursului de față ;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin rezoluția nr.

552/P/2004 din 15 noiembrie 2004, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, în temeiul art. 228

alin. (6) și art. 10 lit. a) C. proc. pen., a dispus neînceperea urmăririi

penale sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 208, 217, 213, 220, 244,

246, 289, 291, 324, 205 și 206 C. pen., față de senatorul A.V.

Împotriva acestei rezoluții,

petenta societatea A. Inotești a formulat plângere, adresată secției penale a

Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin sentința nr. 263 din 7

aprilie 2005, secția penală a Înaltei Curți de casație și Justiție a respins

plângerea, ca inadmisibilă, reținând că petenta nu a urmat procedura prevăzută

de art. 275-278 C. proc. pen., în sensul că nu a formulat plângere împotriva

actelor procurorului, adresată procurorului ierarhic superior, care să

declanșeze în cadrul Ministerului Public, examinarea rezoluției de neîncepere a

urmăririi penale.

Împotriva hotărârii primei

instanțe, petenta societatea A. Inotești a declarat recurs, fără a indica nici

unul din cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

C. proc. pen. și

fără a formula critici susceptibile a fi încadrate în vreunul dintre acestea.

Recursul este nefondat,

pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit art. 278

1

C. proc. pen. „după respingerea plângerii făcute conform art. 275-278,

împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței date de

procuror, persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese

legitime sunt vătămate, pot face plângere în termen de 20 zile de la data

comunicării, de către procuror, a modului de rezolvare, potrivit art. 277 și

278, la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza

în primă instanță”.

Această normă legală, vizând

controlul judecătoresc al soluției de netrimitere în judecată dispusă de

organul de urmărire penală, are rolul de a da eficiență dispozițiilor art. 21

alin. (1) din Constituția României, revizuită, potrivit cărora „orice persoană

se poate adresa justiției, pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a

intereselor sale legitime”,

corespunzător dispozițiilor art. 126 alin.

(1) din legea fundamentală, prin care s-a stabilit că „justiția se realizează

prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe

judecătorești stabilite de lege”,

precum și aConvenției pentru apărarea

drepturilor omului și a libertăților fundamentale, art. 13, prin care s-a

stabilit că „orice persoană, ale cărei drepturi și libertăți recunoscute de

prezenta Convenție, au fost încălcate, are dreptul să se adreseze efectiv unei

instanțe naționale, chiar și atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane

care au acționat în exercitarea atribuțiilor lor oficiale”.

Din economia textului

menționat rezultă, însă, cu evidență, că este supusă controlului judecătoresc,

în temeiul art. 278

1

C. proc. pen., exclusiv dispoziția de

neîncepere a urmăririi penale, confirmată ca urmare a respingerii plângerii

formulate corespunzător posibilității legale reglementate în favoarea părții

interesate prin art. 275-278 din același cod și excede controlului

judecătoresc, potrivit procedurii reglementate de textul menționat, orice alt

act procesual sau procedural al organului de urmărire penală, inclusiv

rezoluția primară de neîncepere a urmăririi penale, cenzurabilă în cadrul

Ministerului Public, în condițiile procedurii menționate.

Ca atare, are aptitudinea

declanșării controlului judecătoresc, exclusiv plângerea care privește actul

procesual prevăzut de art. 278

1

C. proc. pen., formulată de persoana

care își justifică calitatea în condițiile legii.

În consecință, neparcurgerea

procedurii prevăzute de art. 278 C. proc. pen., constituie un fine de neprimire

a plângerii de către instanța competentă să judece în fond cauza.

Este exclusă orice altă

interpretare a textului legal menționat, în raport cu împrejurarea că normele

legale privind desfășurarea procesului penal, astfel cum acestea au fost

prevăzute de legea procesual-penală, sunt de ordine publică, așa încât

încălcarea lor duce la nulitatea oricărui act procesual sau hotărâre

judecătorească care le-ar nesocoti.

Aceeași concluzie este

impusă și de aplicarea întocmai a principiului stabilit prin art. 16 alin. (1)

din Constituția României.

Ca atare, revine părții

interesate, obligația de a exercita în condițiile legii, drepturile procesuale

stabilite în Codul de procedură penală.

Or, petenta a sesizat secția

penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu plângerea formulată împotriva

rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, fără a urma procedura prevăzută de

art. 278 C. proc. pen., în sensul că nu a formulat plângere care să declanșeze,

în cadrul Ministerului Public, verificarea de către procurorul ierarhic

superior, a dispoziției primare de neîncepere a urmăririi penale.

Așa fiind, în mod legal

instanța sesizată a respins plângerea, ca inadmisibilă, așa încât hotărârea

atacată nu este supusă nici unuia din cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

C. proc. pen.

În consecință, pentru

considerentele ce preced, conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., Curtea va respinge recursul, ca nefondat.

Totodată, în baza art. 192

alin. (2) din același cod, petenta societatea A. Inotești va fi obligată la

plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de petenta societatea A. Inotești împotriva sentinței nr. 263

din 7 aprilie 2005, pronunțată de secția penală a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, în dosarul nr. 392/2005.

Obligă recurenta

menționată, la 1.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 4 iulie 2005.