ÎCCJ, Decizia nr. 187/2005

Asupra recursului de față ; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin rezoluția nr. 552/P/2004 din 15 noiembrie 2004, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, în temeiul art. 228 alin. (6) și art. 10 lit. a) C. proc. pen., a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 208, 217, 213, 220, 244, 246, 289, 291, 324, 205 și 206 C. pen., față de senatorul A.V. Împotriva acestei rezoluții, petenta societatea A. Inotești a formulat plângere, adresată secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Prin sentința nr. 263 din 7 aprilie 2005, secția penală a Înaltei Curți de casație și Justiție a respins plângerea, ca inadmisibilă, reținând că petenta nu a urmat procedura prevăzută de art. 275-278 C. proc.

pen., în sensul că nu a formulat plângere împotriva actelor procurorului, adresată procurorului ierarhic superior, care să declanșeze în cadrul Ministerului Public, examinarea rezoluției de neîncepere a urmăririi penale. Împotriva hotărârii primei instanțe, petenta societatea A. Inotești a declarat recurs, fără a indica nici unul din cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 C. proc. pen. și fără a formula critici susceptibile a fi încadrate în vreunul dintre acestea. Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Potrivit art. 278 1 C. proc. pen.

„după respingerea plângerii făcute conform art. 275-278, împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței date de procuror, persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate, pot face plângere în termen de 20 zile de la data comunicării, de către procuror, a modului de rezolvare, potrivit art. 277 și 278, la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță”.

Această normă legală, vizând controlul judecătoresc al soluției de netrimitere în judecată dispusă de organul de urmărire penală, are rolul de a da eficiență dispozițiilor art. 21 alin. (1) din Constituția României, revizuită, potrivit cărora „orice persoană se poate adresa justiției, pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime”, corespunzător dispozițiilor art. 126 alin. (1) din legea fundamentală, prin care s-a stabilit că „justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege”, precum și aConvenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, art. 13, prin care s-a stabilit că „orice persoană, ale cărei drepturi și libertăți recunoscute de prezenta Convenție, au fost încălcate, are dreptul să se adreseze efectiv unei instanțe naționale, chiar și atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acționat în exercitarea atribuțiilor lor oficiale”.

Din economia textului menționat rezultă, însă, cu evidență, că este supusă controlului judecătoresc, în temeiul art. 278 1 C. proc. pen., exclusiv dispoziția de neîncepere a urmăririi penale, confirmată ca urmare a respingerii plângerii formulate corespunzător posibilității legale reglementate în favoarea părții interesate prin art. 275-278 din același cod și excede controlului judecătoresc, potrivit procedurii reglementate de textul menționat, orice alt act procesual sau procedural al organului de urmărire penală, inclusiv rezoluția primară de neîncepere a urmăririi penale, cenzurabilă în cadrul Ministerului Public, în condițiile procedurii menționate. Ca atare, are aptitudinea declanșării controlului judecătoresc, exclusiv plângerea care privește actul procesual prevăzut de art. 278 1 C. proc.

pen., formulată de persoana care își justifică calitatea în condițiile legii. În consecință, neparcurgerea procedurii prevăzute de art. 278 C. proc. pen., constituie un fine de neprimire a plângerii de către instanța competentă să judece în fond cauza. Este exclusă orice altă interpretare a textului legal menționat, în raport cu împrejurarea că normele legale privind desfășurarea procesului penal, astfel cum acestea au fost prevăzute de legea procesual-penală, sunt de ordine publică, așa încât încălcarea lor duce la nulitatea oricărui act procesual sau hotărâre judecătorească care le-ar nesocoti. Aceeași concluzie este impusă și de aplicarea întocmai a principiului stabilit prin art. 16 alin. (1) din Constituția României.

Ca atare, revine părții interesate, obligația de a exercita în condițiile legii, drepturile procesuale stabilite în Codul de procedură penală. Or, petenta a sesizat secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu plângerea formulată împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, fără a urma procedura prevăzută de art. 278 C. proc. pen., în sensul că nu a formulat plângere care să declanșeze, în cadrul Ministerului Public, verificarea de către procurorul ierarhic superior, a dispoziției primare de neîncepere a urmăririi penale. Așa fiind, în mod legal instanța sesizată a respins plângerea, ca inadmisibilă, așa încât hotărârea atacată nu este supusă nici unuia din cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 C. proc.

pen. În consecință, pentru considerentele ce preced, conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge recursul, ca nefondat. Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din același cod, petenta societatea A. Inotești va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta societatea A. Inotești împotriva sentinței nr. 263 din 7 aprilie 2005, pronunțată de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în dosarul nr. 392/2005. Obligă recurenta menționată, la 1.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 iulie 2005.