ÎCCJ, Decizia nr. 52/2006

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința nr. 552 din 13 octombrie 2005, secția penală a

Înaltei Curți de Casație și Justiție a respins, ca nefondată, plângerea

formulată de petentul P.V. împotriva rezoluției nr. 392/P/2005 din 20 aprilie

2005, a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, privind pe

intimații Z.G., D.I. și Ț.I.D.

S-a reținut că prin plângerea

menționată, petentul P.V. a solicitat tragerea la răspundere penală a

procurorului Z.G. și a procurorului șef de secție, ambii de la Parchetul de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, care au semnat rezoluția nr.

392/P/2005 din 20 aprilie 2005 și, respectiv, a comunicării acesteia în 25

aprilie 2005, a judecătorilor D.I. și Ț.I.D., ambii de la Curtea de Apel

Timișoara, precum și a membrilor Comisiei pentru constatarea calității de

luptător în rezistența anticomunistă, reprezentați de președintele S.P.

În motivarea plângerii, petentul a

susținut că cei doi procurori s-au transformat în avocații învinuiților,

apărându-i și sprijinindu-i, săvârșind, astfel, infracțiunile prevăzute de art.

215 alin. (2), art. 289 și art. 291, prin neînceperea urmăririi penale.

Totodată, îngrădindu-i dreptul la un

proces echitabil, procurorii au săvârșit infracțiunea prevăzută de art. 247 C.

pen.

Examinând rezoluția vizată de

petent, instanța de fond a constatat că în mod legal s-a dispus neînceperea

urmăririi penale față de magistrații D.I. și Ț.I.D., întrucât aceștia nu au

realizat nici una din acțiunile reclamate.

Pe de altă parte, plângerea

formulată de petent împotriva procurorilor care au dat și, respectiv, confirmat

rezoluția de neîncepere a urmăririi penale, cu referire la magistrații

menționați, nu poate fi examinată, atâta timp, cât nu există nici o mențiune

privitoare la înregistrarea vreunei cauze penale în care să se fi pronunțat una

din soluțiile expres și limitativ prevăzute în art. 278

1

C. proc.

pen.

Împotriva hotărârii primei instanțe,

petentul P.V. a declarat recurs, pe care nu l-a motivat în scris.

Recursul este nefondat, pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare:

1 - Cu privire la plângerea privind

pe judecătorii D.I. și Ț.D.I.

Controlul judiciar exercitat de

instanța de judecată, sesizată în condițiile art. 278

1

C. proc.

pen., privește exclusiv temeinicia rezoluției de netrimitere în judecată în

raport cu cercetările efectuate, respectiv îndeplinirea actelor premergătoare

sau de urmărire penală în condițiile determinate de legea procesual-penală.

În cauză, faptele reclamate s-au

constatat ca reprezentând acțiuni legale realizate în îndeplinirea atribuțiilor

de serviciu.

Prin urmare, în mod judicios organul

de urmărire penală a dispus în sensul neurmăririi penale, în baza art. 228

alin. (4), raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.

Nepropunându-se și

neadministrându-se probe noi care să releve o altă situație de fapt și

vinovăția intimaților, instanța de fond a respins legal plângerea formulată

împotriva rezoluției primare de neîncepere a urmăririi penale, confirmată de

procurorul ierarhic superior, așa încât sentința pronunțată în cauză nu este

supusă nici unuia din cazurile de casare prevăzute în art. 385

9

C.

proc. pen.

Nici în această etapă procesuală nu

au apărut elemente noi, neavute în vedere de organul de urmărire penală și

instanța de fond, care să ducă la concluzia existenței faptelor reclamate de

petent, așa încât simplele afirmații ale petentului, în sensul întrunirii

elementelor constitutive ale infracțiunilor reclamate, nesusținute de

materialul probator administrat, nu au aptitudinea de a duce la casarea

sentinței atacate și pronunțarea altei soluții.

2 - Cu privire la plângerea privind

pe S.P.

Rezoluția atacată cu plângere în

condițiile art. 278

1

C. proc. pen., nu privește pe intimata

menționată.

Cum cauza penală soluționată de

procuror, cu judecarea căreia instanța competentă a soluționa fondul a fost

sesizată în temeiul dispoziției legale menționate, nu privește pe S.P., în mod

legal, corespunzător art. 317 C. proc. pen., instanța a respins plângerea,

reținând că excede limitelor sesizării, așa încât sentința atacată nu este

supusă casării nici sub acest aspect.

3 - Cu privire la plângerea privind

pe procurorii Z.G. și D.G.

Din economia dispozițiilor art. 278

1

C. proc. pen., rezultă cu evidență că este supusă controlului judecătoresc, în

condițiile acestui text, exclusiv dispoziția de neîncepere a urmăririi penale,

confirmată ca urmare a plângerii formulate corespunzător posibilității legale

reglementate în favoarea părții vătămate prin art. 275 - 278 din același cod.

Or, în cauză nu se constată

înregistrarea unei cauze penale privind procurorii menționați, cu referire la

care să se fi dat o rezoluție de neîncepere a urmăririi penale.

Prin urmare, în mod legal prima

instanță a reținut nesesizarea în condițiile art. 278

1

C. proc. pen.

și, în consecință, inaptitudinea plângerii formulate de petent de a declanșa

controlul judiciar.

Pe de altă parte, în raport cu

determinarea precisă a competenței organelor judiciare prin legea

procesual-penală, instanțele de judecată au dreptul și obligația de a desfășura

activitate în limitele abilitării legale.

În raport cu infracțiunile

reclamate, raportat la dispozițiile art. 279 alin. (2) lit. a) C. proc. pen.,

în mod legal prima instanță a reținut că nu poate fi sesizată cu plângere

prealabilă.

Prin urmare, sentința atacată nu

este supusă nici unuia din cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

C. proc. pen., nici sub acest aspect.

În fine, nici alte motive de casare,

susceptibile a fi puse în discuție din oficiu, nu se constată.

În consecință, pentru considerentele

ce preced, conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea

va respinge recursul declarat de petentul P.V. împotriva sentinței nr. 552 din

13 octombrie 2005, pronunțată în dosarul nr. 3839/2005, al Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția penală, ca nefondat.

Totodată, în baza art. 192 alin. (2)

din același cod, recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare,

conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul P.V.

împotriva sentinței nr. 552 din 13 octombrie 2005, pronunțată de secția penală

a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în dosarul nr. 3839/2005.

Obligă recurentul menționat să

plătească statului, suma de 300 lei (3.000.000 ROL) cu titlu de cheltuieli

judiciare în recurs.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 februarie 2006.