ÎCCJ, Decizia nr. 52/2006

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 552 din 13 octombrie 2005, secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul P.V. împotriva rezoluției nr. 392/P/2005 din 20 aprilie 2005, a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, privind pe intimații Z.G., D.I. și Ț.I.D. S-a reținut că prin plângerea menționată, petentul P.V. a solicitat tragerea la răspundere penală a procurorului Z.G. și a procurorului șef de secție, ambii de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, care au semnat rezoluția nr. 392/P/2005 din 20 aprilie 2005 și, respectiv, a comunicării acesteia în 25 aprilie 2005, a judecătorilor D.I.

și Ț.I.D., ambii de la Curtea de Apel Timișoara, precum și a membrilor Comisiei pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă, reprezentați de președintele S.P. În motivarea plângerii, petentul a susținut că cei doi procurori s-au transformat în avocații învinuiților, apărându-i și sprijinindu-i, săvârșind, astfel, infracțiunile prevăzute de art. 215 alin. (2), art. 289 și art. 291, prin neînceperea urmăririi penale. Totodată, îngrădindu-i dreptul la un proces echitabil, procurorii au săvârșit infracțiunea prevăzută de art. 247 C. pen. Examinând rezoluția vizată de petent, instanța de fond a constatat că în mod legal s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistrații D.I.

și Ț.I.D., întrucât aceștia nu au realizat nici una din acțiunile reclamate. Pe de altă parte, plângerea formulată de petent împotriva procurorilor care au dat și, respectiv, confirmat rezoluția de neîncepere a urmăririi penale, cu referire la magistrații menționați, nu poate fi examinată, atâta timp, cât nu există nici o mențiune privitoare la înregistrarea vreunei cauze penale în care să se fi pronunțat una din soluțiile expres și limitativ prevăzute în art. 278 1 C. proc. pen. Împotriva hotărârii primei instanțe, petentul P.V. a declarat recurs, pe care nu l-a motivat în scris. Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: 1 - Cu privire la plângerea privind pe judecătorii D.I.

și Ț.D.I. Controlul judiciar exercitat de instanța de judecată, sesizată în condițiile art. 278 1 C. proc. pen., privește exclusiv temeinicia rezoluției de netrimitere în judecată în raport cu cercetările efectuate, respectiv îndeplinirea actelor premergătoare sau de urmărire penală în condițiile determinate de legea procesual-penală. În cauză, faptele reclamate s-au constatat ca reprezentând acțiuni legale realizate în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu. Prin urmare, în mod judicios organul de urmărire penală a dispus în sensul neurmăririi penale, în baza art. 228 alin. (4), raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.

Nepropunându-se și neadministrându-se probe noi care să releve o altă situație de fapt și vinovăția intimaților, instanța de fond a respins legal plângerea formulată împotriva rezoluției primare de neîncepere a urmăririi penale, confirmată de procurorul ierarhic superior, așa încât sentința pronunțată în cauză nu este supusă nici unuia din cazurile de casare prevăzute în art. 385 9 C. proc. pen. Nici în această etapă procesuală nu au apărut elemente noi, neavute în vedere de organul de urmărire penală și instanța de fond, care să ducă la concluzia existenței faptelor reclamate de petent, așa încât simplele afirmații ale petentului, în sensul întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunilor reclamate, nesusținute de materialul probator administrat, nu au aptitudinea de a duce la casarea sentinței atacate și pronunțarea altei soluții.

2 - Cu privire la plângerea privind pe S.P. Rezoluția atacată cu plângere în condițiile art. 278 1 C. proc. pen., nu privește pe intimata menționată. Cum cauza penală soluționată de procuror, cu judecarea căreia instanța competentă a soluționa fondul a fost sesizată în temeiul dispoziției legale menționate, nu privește pe S.P., în mod legal, corespunzător art. 317 C. proc. pen., instanța a respins plângerea, reținând că excede limitelor sesizării, așa încât sentința atacată nu este supusă casării nici sub acest aspect. 3 - Cu privire la plângerea privind pe procurorii Z.G. și D.G. Din economia dispozițiilor art. 278 1 C. proc. pen., rezultă cu evidență că este supusă controlului judecătoresc, în condițiile acestui text, exclusiv dispoziția de neîncepere a urmăririi penale, confirmată ca urmare a plângerii formulate corespunzător posibilității legale reglementate în favoarea părții vătămate prin art. 275 - 278 din același cod.

Or, în cauză nu se constată înregistrarea unei cauze penale privind procurorii menționați, cu referire la care să se fi dat o rezoluție de neîncepere a urmăririi penale. Prin urmare, în mod legal prima instanță a reținut nesesizarea în condițiile art. 278 1 C. proc. pen. și, în consecință, inaptitudinea plângerii formulate de petent de a declanșa controlul judiciar. Pe de altă parte, în raport cu determinarea precisă a competenței organelor judiciare prin legea procesual-penală, instanțele de judecată au dreptul și obligația de a desfășura activitate în limitele abilitării legale. În raport cu infracțiunile reclamate, raportat la dispozițiile art. 279 alin. (2) lit. a) C. proc. pen., în mod legal prima instanță a reținut că nu poate fi sesizată cu plângere prealabilă.

Prin urmare, sentința atacată nu este supusă nici unuia din cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 C. proc. pen., nici sub acest aspect. În fine, nici alte motive de casare, susceptibile a fi puse în discuție din oficiu, nu se constată. În consecință, pentru considerentele ce preced, conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge recursul declarat de petentul P.V. împotriva sentinței nr. 552 din 13 octombrie 2005, pronunțată în dosarul nr. 3839/2005, al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, ca nefondat. Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din același cod, recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul P.V. împotriva sentinței nr. 552 din 13 octombrie 2005, pronunțată de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în dosarul nr. 3839/2005. Obligă recurentul menționat să plătească statului, suma de 300 lei (3.000.000 ROL) cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 februarie 2006.