ÎCCJ, Decizia nr. 253/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 25 noiembrie 2004, petentul A.I. s-a adresat Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu plângere penală formulată împotriva colonelului magistrat P.M., Procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea Militară de Apel, imputându-i săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. Petentul a susținut că fapta procurorului P.M.

constă în refuzul de a trimite în judecată pe un judecător militar de la Tribunalul Militar Timișoara și pe doi procurori militari din cadrul parchetului de pe lângă acest tribunal, pentru care s-a dispus neînceperea urmăririi penale prin rezoluția din 24 noiembrie 2003. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, prin sentința nr. 283 din 20 aprilie 2005, a respins plângerea, ca inadmisibilă, motivând că, în raport cu calitatea persoanei vizate de petent, învestirea instanței se face numai prin rechizitoriul procurorului. S-a mai învederat că față de infracțiunea imputată, la care nu este necesară plângerea prealabilă pentru punerea în mișcare a acțiunii penale, plângerea nu trebuie trimisă organului de urmărire penală competent, ci se impune să fie respinsă, de instanță, ca inadmisibilă.

Împotriva sentinței, petentul A.I. a declarat recurs, fără să invoce, prin susținerile scrise, pe care le-a denumit „motive de recurs”, vreunul din cazurile de casare prevăzute în art. 385 9 C. proc. pen. În această privință, în cadrul susținerilor menționate, s-a făcut referire la o adresă semnată de magistratul asistent șef al secției penale, prin care una din plângerile petentului a fost trimisă, spre soluționare, la Curtea Militară de Apel, astfel că lui nu i s-ar putea reproșa faptul că nu a adresat plângerea, organului competent. Recursul nu este fondat. În adevăr, față de conținutul susținerilor formulate de petent, prin care nu este invocat nici unul dintre cazurile de casare limitativ și imperativ reglementate prin art. 385 9 C. proc.

pen. și ținându-se seama că, din examinarea cauzei în ansamblu, nu se constată existența vreunui motiv de casare susceptibil a fi luat în considerare din oficiu, se impune ca recursul să fie respins ca nefondat. În legătură cu referirea la adresa nr. 10/B/2004 din 27 februarie 2004, prin care plângerea penală din 17 februarie a fost transmisă la Curtea Militară de Apel, este de observat că acestei adrese nu i se poate da relevanța ce-i este atribuită de petent, cât timp nu era încă verificată calitatea persoanei pe care o viza. În consecință, urmează ca recursul să fie respins ca nefondat, cu obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare efectuate de către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul A.I. împotriva sentinței nr. 283 din 20 aprilie 2005, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală. Obligă pe petentul sus-menționat, să plătească statului, suma de 1.000.000 lei (100 lei noi), cheltuieli judiciare în recurs. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 octombrie 2005.