ÎCCJ, Decizia nr. 253/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 25 noiembrie 2004, petentul

A.I. s-a adresat Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu plângere penală

formulată împotriva colonelului magistrat P.M., Procuror general al Parchetului

de pe lângă Curtea Militară de Apel, imputându-i săvârșirea infracțiunii de abuz

în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen.

Petentul a susținut că fapta

procurorului P.M. constă în refuzul de a trimite în judecată pe un judecător

militar de la Tribunalul Militar Timișoara și pe doi procurori militari din

cadrul parchetului de pe lângă acest tribunal, pentru care s-a dispus

neînceperea urmăririi penale prin rezoluția din 24 noiembrie 2003.

Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția penală, prin sentința nr. 283 din 20 aprilie 2005, a respins

plângerea, ca inadmisibilă, motivând că, în raport cu calitatea persoanei

vizate de petent, învestirea instanței se face numai prin rechizitoriul

procurorului.

S-a mai învederat că față de

infracțiunea imputată, la care nu este necesară plângerea prealabilă pentru punerea

în mișcare a acțiunii penale, plângerea nu trebuie trimisă organului de

urmărire penală competent, ci se impune să fie respinsă, de instanță, ca

inadmisibilă.

Împotriva sentinței,

petentul A.I. a declarat recurs, fără să invoce, prin susținerile scrise, pe

care le-a denumit „motive de recurs”, vreunul din cazurile de casare prevăzute

în art. 385

9

C. proc. pen.

În această privință, în

cadrul susținerilor menționate, s-a făcut referire la o adresă semnată de

magistratul asistent șef al secției penale, prin care una din plângerile

petentului a fost trimisă, spre soluționare, la Curtea Militară de Apel, astfel

că lui nu i s-ar putea reproșa faptul că nu a adresat plângerea, organului

competent.

Recursul nu este fondat.

În adevăr, față de

conținutul susținerilor formulate de petent, prin care nu este invocat nici

unul dintre cazurile de casare limitativ și imperativ reglementate prin art.

385

9

C. proc. pen. și ținându-se seama că, din examinarea cauzei în

ansamblu, nu se constată existența vreunui motiv de casare susceptibil a fi

luat în considerare din oficiu, se impune ca recursul să fie respins ca

nefondat.

În legătură cu referirea la

adresa nr. 10/B/2004 din 27 februarie 2004, prin care plângerea penală din 17

februarie a fost transmisă la Curtea Militară de Apel, este de observat că

acestei adrese nu i se poate da relevanța ce-i este atribuită de petent, cât

timp nu era încă verificată calitatea persoanei pe care o viza.

În consecință, urmează ca

recursul să fie respins ca nefondat, cu obligarea petentului la plata

cheltuielilor judiciare efectuate de către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de petentul A.I. împotriva sentinței nr. 283 din 20 aprilie

2005, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

Obligă pe petentul

sus-menționat, să plătească statului, suma de 1.000.000 lei (100 lei noi),

cheltuieli judiciare în recurs.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 octombrie 2005.