ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 722/2005

Asupra contestației în anulare de față, constată:

Prin sentința civilă nr. 10518 din 5

iunie 2000 Judecătoria sectorului 1 București a admis, în parte, acțiunea

formulată de reclamantul H.E.G. și a obligat pârâții D.S.D. și Municipiul

București să îi lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul

(mansardă) situat în București, dispunând, totodată, evacuarea pârâtei D.S.D.

din acest imobil.

Prin aceeași sentință au fost

respinse capetele de cerere prin care se solicita constatarea nulității

contractelor de închiriere nr. 10737 din 30 septembrie 1997 și, respectiv, de

vânzare-cumpărare nr. 2568 din 14 septembrie 1998, ca neîntemeiate.

Prin

decizia civilă nr. 2872 din 8 noiembrie 2000 Tribunalul București a admis

apelul declarat de pârâta D.S.D. și a schimbat, în parte, sentința

judecătoriei, în sensul că a fost respins și capătul de cerere privind

evacuarea acestei pârâte din imobil.

Prin

aceeași decizie a fost anulat ca netimbrat apelul declarat de Consiliul General

al Municipiului București.

Prin

decizia civilă nr. 1422 din 14 mai 2001 Curtea de Apel București, secția a IV-a

civilă, a respins, ca neîntemeiate, recursurile declarate de reclamant și

pârâta D.S.D.

Împotriva

acestor hotărâri judecătorești, procurorul general al Parchetului de pe lângă

Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare.

Prin

decizia civilă nr. 3880 din 8 octombrie 2003 Curtea Supremă de Justiție, secția

civilă, a respins recursul în anulare reținând, în esență, că nu pot fi primite

criticile formulate de procurorul general.

Prin

contestația înregistrată la 16 ianuarie 2004, pârâta D.S.D. a cerut anularea

deciziei nr. 3880 din 8 octombrie 2003 a Curții Supreme de Justiție, invocând

incidența art. 317, art. 318 și art. 319 C. proc. civ.

În

dezvoltarea motivelor contestației pârâta, în principal, solicită a se constata

că la termenul de judecată din 8 octombrie 2003, procedura de citare cu

reclamantul H.E.G. nu a fost legal îndeplinită.

Susține

pârâta și faptul că la judecata recursului în anulare a fost lipsită de apărare

întrucât avocatului său nu i s-a acordat cuvântul și expune mai multe motive de

nelegalitate și netemeinicie ale hotărârilor judecătorești atacate cu recurs în

anulare și care, în mod greșit, în opinia sa, nu au făcut obiectul analizei

prin decizia a cărei anulare o solicită.

Analizând

contestația în anulare dedusă judecății, Înalta Curte constată că aceasta nu

poate fi primită pentru următoarele considerente:

Dispoziția

cuprinsă în art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., potrivit căreia hotărârile

irevocabile pot fi atacate pe calea contestației în anulare, când procedura de

chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită

potrivit cu cerințele legii, constituie numai pentru acea parte, care nu a fost

legal citată, o garanție a dreptului de apărare care i-a fost încălcat în

cursul procesului.

Ca

atare, numai partea care nu a fost legal citată la termenul de judecată se

poate plânge pe calea contestației în anulare, întrucât nefiind prezentă în

instanță din acest motiv, nu a avut posibilitatea de a se apăra și de a-și

prezenta concluziile.

Fiind

vorba de o garanție procesuală edictată exclusiv în favoarea părții care nu a

fost citată în proces, rezultă că acest motiv, prevăzut de art. 318 alin. (1)

pct. 1 C. proc. civ., nu poate fi invocat de partea adversă, care a fost legal

citată în proces.

Or,

în speța dedusă judecății, contestatoarea D.S.D., care a fost legal citată la

judecarea recursului în anulare, se plânge că la judecata acestei căi de atac,

adică la data de 8 octombrie 2003, intimatul H.E.G. nu ar fi fost legal citat.

Așa

fiind, pentru considerentele arătate, instanța urmează a constata că motivul

invocat de contestatoare, nu se încadrează în dispozițiile art. 317 alin. (1)

pct. 1 C. proc. civ. și, în consecință, nu poate fi primit.

De

altminteri, așa cum rezultă și din corespondența depusă la dosar, intimatul

H.E.G. nu mai este interesat de situația proceselor desfășurate în legătură cu

imobilului în litigiu, întrucât, între timp, l-a înstrăinat în favoarea altei

persoane.

Celelalte

critici formulate de contestatoare referitoare la omisiunea instanței de a

acorda, cu ocazia dezbaterilor, cuvântul avocatului său, imposibilitatea în

care a fost pusă prin necitarea părții adverse de a ajunge la o înțelegere cu

aceasta și aspectele vizând nelegalitatea și netemeinicia hotărârilor

judecătorești care fuseseră atacate cu recurs în anulare care, în opinia sa, în

mod nelegal, nu au fost analizate, nu constituie motive de contestație în

anulare în sensul art. 318 C. proc. civ.

Este

de menționat că, în cazul recursului în anulare instanța are de cercetat motivele

de casare invocate prin această cale de atac și, numai în mod excepțional, în

măsura în care apreciază, poate pune în discuție vreuna din problemele de drept

invocate de părți și o poate reține ca motiv de recurs.

De

aceea, neexaminarea, în motivarea hotărârii, a unora dintre problemele de fapt

și de drept invocate de părți, pe care însă instanța nu le-a pus în discuția

părților și nu a înțeles să le rețină a fi motive de recurs, nu le dă dreptul

acestora să uzeze de calea contestației în anulare, pe baza dispozițiilor art.

318 C. proc. civ.

Pentru considerentele de fapt și de drept arătate, reținând

și că această cale extraordinară de atac, în retractare, este admisibilă doar

pentru motivele limitativ prevăzute de art. 317 și art. 318 C. proc. civ., Înalta

Curte, urmează a respinge contestația în anulare dedusă judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge contestația în anulare

formulată de D.S.D. împotriva deciziei 3880 din 8 octombrie 2003 a Curții

Supreme de Justiție, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 februarie 2005.