ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 722/2005

Asupra contestației în anulare de față, constată: Prin sentința civilă nr. 10518 din 5 iunie 2000 Judecătoria sectorului 1 București a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantul H.E.G. și a obligat pârâții D.S.D. și Municipiul București să îi lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul (mansardă) situat în București, dispunând, totodată, evacuarea pârâtei D.S.D. din acest imobil. Prin aceeași sentință au fost respinse capetele de cerere prin care se solicita constatarea nulității contractelor de închiriere nr. 10737 din 30 septembrie 1997 și, respectiv, de vânzare-cumpărare nr. 2568 din 14 septembrie 1998, ca neîntemeiate. Prin decizia civilă nr. 2872 din 8 noiembrie 2000 Tribunalul București a admis apelul declarat de pârâta D.S.D.

și a schimbat, în parte, sentința judecătoriei, în sensul că a fost respins și capătul de cerere privind evacuarea acestei pârâte din imobil. Prin aceeași decizie a fost anulat ca netimbrat apelul declarat de Consiliul General al Municipiului București. Prin decizia civilă nr. 1422 din 14 mai 2001 Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins, ca neîntemeiate, recursurile declarate de reclamant și pârâta D.S.D. Împotriva acestor hotărâri judecătorești, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare. Prin decizia civilă nr. 3880 din 8 octombrie 2003 Curtea Supremă de Justiție, secția civilă, a respins recursul în anulare reținând, în esență, că nu pot fi primite criticile formulate de procurorul general.

Prin contestația înregistrată la 16 ianuarie 2004, pârâta D.S.D. a cerut anularea deciziei nr. 3880 din 8 octombrie 2003 a Curții Supreme de Justiție, invocând incidența art. 317, art. 318 și art. 319 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor contestației pârâta, în principal, solicită a se constata că la termenul de judecată din 8 octombrie 2003, procedura de citare cu reclamantul H.E.G. nu a fost legal îndeplinită. Susține pârâta și faptul că la judecata recursului în anulare a fost lipsită de apărare întrucât avocatului său nu i s-a acordat cuvântul și expune mai multe motive de nelegalitate și netemeinicie ale hotărârilor judecătorești atacate cu recurs în anulare și care, în mod greșit, în opinia sa, nu au făcut obiectul analizei prin decizia a cărei anulare o solicită.

Analizând contestația în anulare dedusă judecății, Înalta Curte constată că aceasta nu poate fi primită pentru următoarele considerente: Dispoziția cuprinsă în art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., potrivit căreia hotărârile irevocabile pot fi atacate pe calea contestației în anulare, când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii, constituie numai pentru acea parte, care nu a fost legal citată, o garanție a dreptului de apărare care i-a fost încălcat în cursul procesului. Ca atare, numai partea care nu a fost legal citată la termenul de judecată se poate plânge pe calea contestației în anulare, întrucât nefiind prezentă în instanță din acest motiv, nu a avut posibilitatea de a se apăra și de a-și prezenta concluziile.

Fiind vorba de o garanție procesuală edictată exclusiv în favoarea părții care nu a fost citată în proces, rezultă că acest motiv, prevăzut de art. 318 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., nu poate fi invocat de partea adversă, care a fost legal citată în proces. Or, în speța dedusă judecății, contestatoarea D.S.D., care a fost legal citată la judecarea recursului în anulare, se plânge că la judecata acestei căi de atac, adică la data de 8 octombrie 2003, intimatul H.E.G. nu ar fi fost legal citat. Așa fiind, pentru considerentele arătate, instanța urmează a constata că motivul invocat de contestatoare, nu se încadrează în dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. și, în consecință, nu poate fi primit.

De altminteri, așa cum rezultă și din corespondența depusă la dosar, intimatul H.E.G. nu mai este interesat de situația proceselor desfășurate în legătură cu imobilului în litigiu, întrucât, între timp, l-a înstrăinat în favoarea altei persoane. Celelalte critici formulate de contestatoare referitoare la omisiunea instanței de a acorda, cu ocazia dezbaterilor, cuvântul avocatului său, imposibilitatea în care a fost pusă prin necitarea părții adverse de a ajunge la o înțelegere cu aceasta și aspectele vizând nelegalitatea și netemeinicia hotărârilor judecătorești care fuseseră atacate cu recurs în anulare care, în opinia sa, în mod nelegal, nu au fost analizate, nu constituie motive de contestație în anulare în sensul art. 318 C. proc.

civ. Este de menționat că, în cazul recursului în anulare instanța are de cercetat motivele de casare invocate prin această cale de atac și, numai în mod excepțional, în măsura în care apreciază, poate pune în discuție vreuna din problemele de drept invocate de părți și o poate reține ca motiv de recurs. De aceea, neexaminarea, în motivarea hotărârii, a unora dintre problemele de fapt și de drept invocate de părți, pe care însă instanța nu le-a pus în discuția părților și nu a înțeles să le rețină a fi motive de recurs, nu le dă dreptul acestora să uzeze de calea contestației în anulare, pe baza dispozițiilor art. 318 C. proc. civ. Pentru considerentele de fapt și de drept arătate, reținând și că această cale extraordinară de atac, în retractare, este admisibilă doar pentru motivele limitativ prevăzute de art. 317 și art. 318 C. proc.

civ., Înalta Curte, urmează a respinge contestația în anulare dedusă judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge contestația în anulare formulată de D.S.D. împotriva deciziei 3880 din 8 octombrie 2003 a Curții Supreme de Justiție, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 februarie 2005.