- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
- Data
- 27 aprilie 2004
Decizia nr. 3074/2004 — ÎCCJ, Secția I civilă — recurs împotriva sentinței nr. 871/2002 a Tribunalului Iași
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 871 din 28 octombrie 2002, pronunțată de Tribunalul Iași a fost admisă contestația formulată de contestatoarea S.G. împotriva dispoziției nr. 32 din 27 martie 2002, emisă de Primarul municipiului Pașcani, a fost desființată această dispoziție și a fost trimisă notificarea contestatoarei, înregistrată sub nr. 30/2001, Prefecturii Iași pentru stabilirea despăgubirilor ce i se cuvin. Apelul declarat de pârât împotriva sentinței tribunalului a fost respins, prin decizia civilă nr. 23 din 4 aprilie 2003, pronunțată de Curtea de Apel Iași.
Împotriva susmenționatei decizii a declarat recurs pârâtul, susținând în esență că petenta a adresat notificarea, atât primăriei, cât și prefecturii, că avea obligația de a soluționa notificarea în termenul legal, situație în care a respins cererea, că nu a fost dovedită preluarea abuzivă a imobilului revendicat și că nu s-a făcut dovada calității procesuale active. Recursul este nefondat. Prin dispoziția nr. 32 din 27 martie 2002, Primarul municipiului Pașcani a respins notificarea nr. 30/2001, prin care, petenta a solicitat despăgubiri, reprezentând contravaloarea imobilului compus din teren, în suprafață de 2000 mp. și construcția care a fost demolată, ce a aparținut părinților săi, situat în orașul Pașcani.
În conformitate cu prevederile art. 36 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, notificarea prin care persoana îndreptățită solicită acordarea de despăgubiri se adresează prefecturii în a cărei rază teritorială se află ori s-a aflat imobilul. În atare situație, constatând că primarul nu avea calitatea de a soluționa notificarea prin care au fost solicitate despăgubiri, legal a procedat instanța de fond, a cărei soluție a fost confirmată de instanța de apel, desființând dispoziția prin care acesta a respins notificarea și dispunând trimiterea notificării Prefecturii Județului Iași, spre competentă soluționare. Așa fiind nu mai pot fi analizate criticile ce vizează fondul litigiului. În consecință, recursul urmează a fi respins, ca nefondat, conform art. 312 alin. (1) C. proc.
civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de Primarul Municipiului Pașcani împotriva deciziei civile nr. 23 din 4 aprilie 2003 a Curții de Apel Iași. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 aprilie 2004.