ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5294/2007
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5294/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)
Asupra recursului de
față, constată:
Prin dispoziția nr. 319 din 13 decembrie
2003 primarul municipiului Pașcani a respins notificarea nr. 113/2001 formulată
de B.O. prin care solicita acordarea de despăgubiri pentru imobilul, casă de
locuit demolată, care ar fi fost situat în orașul Pașcani, și restituirea în
natură a suprafeței de 727 mp teren aferentă construcției sau, în subsidiar,
acordarea de măsuri reparatorii.
Dispoziția a fost comunicată petentei la data
de 16 decembrie 2003, care a primit-o personal, semnând dovada de primire (fila
37).
Prin cererea înregistrată la 1
septembrie 2005, petenta B.O. a cerut anularea dispoziției menționate și pe
fond admiterea cererii notificate sub nr. 113/2001.
Prin sentința civilă nr. 1894 din 30 noiembrie
2005 Tribunalul lași a respins contestația ca fiind tardiv formulată.
În motivarea sentinței instanța a reținut că
atâta timp cât dispoziția
a fost comunicată
reclamantei la data de 17 decembrie 2003, contestația
înregistrată la 29
septembrie 2005 este tardiv formulată, cu mențiunea că în cauză nu sunt
incidente dispozițiile art. 16 din Legea nr. 10/2001.
Prin decizia civilă nr. 36 din 17
februarie 2006 Curtea de Apel lași, secția civilă, a respins ca nefondat apelul
declarat de reclamantă.
În motivarea hotărârii instanța a
reținut că reclamanta nu este beneficiara art.
II
din
Legea nr. 247/2005, care prevăd posibilitatea atacării deciziilor,
dispozițiilor ori după caz a ordinelor conducătorilor autorităților
administrației publice centrale în termen de 12 luni de la intrarea în vigoare
a acestei legi, anume a celor prin care s-au acordat persoanelor îndreptățite
măsuri reparatorii în echivalent în condițiile art. 16 din Legea nr. 10/2001.
Cum imobilul pentru care reclamanta solicita
acordarea de măsuri
reparatorii (727 mp și
construcție demolată) nu se încadra în categoria
imobilelor prevăzute de
art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, caz în care
reclamanta nu este beneficiara acestui nou termen prevăzut de art.
II
din
Legea nr. 247/2005, curtea a constatat că în
mod just prima instanță a reținut ca fiind tardivă contestația dedusă
judecății.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs
reclamanta.
În motivarea recursului reclamanta susține că
în mod greșit instanțele de fond au reținut excepția tardivității contestației
deși imobilul pentru care a solicitat măsuri reparatorii se încadra în categoria
celor
prevăzute de art. 16 din Legea nr.
10/2001, în prezent acesta aparținând domeniului public atâta timp cât este
ocupat de o esplanadă.
Analizând criticile formulate de recurentă,
care se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.
civ., Înalta Curte constată că nu pot fi primite pentru următoarele
considerente:
În drept, potrivit art. 26 din Legea nr.
10/2001 (în redactarea actuală) decizia sau, după caz, dispoziția motivată de
respingere a
notificării sau a cererii de
restituire în natură poate fi atacată de persoana
care se pretinde
îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află
sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestită cu
soluționarea notificării în termen de 30 de zile de la comunicare.
Or, în speță, dispoziția nr. 319 din 13
decembrie 2003 emisă de primarul municipiului Pașcani, dispoziție prin care,
reclamantei i-a fost respinsă notificarea, a fost comunicată acesteia sub
semnătură la data de 16 decembrie 2003.
Ca atare, contestația formulată de aceasta la 1
septembrie 2005, cu mult după expirarea termenului de 30 de zile prevăzut de
dispoziția legală mai sus arătată, este tardivă.
În acest context
al analizei este de menționat că termenul de 30 de
zile de
contestare se aplică, în toate cazurile în care prin dispoziție ori decizie s-a
respins notificarea, sub acest aspect fiind irelevant faptul că imobilul se
încadra sau nu în categoria celor prevăzute de art. 16 din Legea nr. 10/2001.
Apărarea reclamantei în sensul că prin
art.
II
din titlul
I
al Legii nr.
247/2005, act normativ care a intrat în vigoare la data de 22 iulie 2005, s-ar
fi instituit un nou termen, de 12 luni, pentru contestarea dispoziției de felul
celei care i-a fost emisă de pârât nu poate fi primită.
Astfel, prin dispoziția legală mai sus
arătată legiuitorul a instituit într-adevăr un nou termen de 12 luni în care
pot fi contestate deciziile sau dispozițiile, ori, după caz, ordinele
conducătorilor autorităților administrației publice centrale „având ca obiect
acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilele prevăzute de
art. 16 alin. (1) din
Legea nr.
10/2001", emise până la data intrării în vigoare a acestei legi și
nevalorificate
de către persoanele îndreptățite.
Dispoziția legală
mai sus arătată s-a justificat a fi adoptată întrucât
până
la data intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005 pentru imobilele prevăzute de
art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 persoanele îndreptățite puteau primi
doar măsuri reparatorii prin echivalent nu și restituirea în natură,
posibilitate instituită prin legea nouă.
Așa fiind, cum dispoziția atacată de reclamantă
este una prin care
s-a respins notificarea
și nu una prin care notificarea să-i fi fost admisă și
prin care să-i fi
fost acordate măsuri reparatorii prin echivalent pe
considerentul că imobilul nu îi poate fi restituit în natură întrucât
ar fi fost
dată situația de excepție prevăzută de art. 16 alin. (1) din
Legea nr. 10/2001,
reclamanta nu poate
invoca în beneficiul său dispoziția art.
II
din titlul
I
al Legii nr. 247/2005 pentru respingerea excepției tardivității
contestației.
Pentru considerentele arătate care, în parte se
substituie și le
completează pe cele
reținute de instanțele de fond, Înalta Curte urmează
a constata că
recursul dedus judecății de reclamantă se dovedește a fi nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta B.O. împotriva
deciziei nr. 36 din 17 februarie 2006 a Curții de Apel lași.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 iunie 2007.