ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 666/2006

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2916 din 11

decembrie 2003 Tribunalul Buzău a admis în parte cererea de chemare în judecată

introdusă de reclamanta SC L.L. SRL Alba Iulia împotriva pârâtelor SC M.E. SRL

Buzău și SC R.T.P.R. SRL Buzău, constatând nulitatea procesului verbal de

licitație încheiat la data de 26 octombrie 2002.

S-a dispus obligarea pârâtei la

plata sumei de 10.575 euro către reclamantă, reprezentând 30 % din valoarea

obligației garantate.

S-a respins capătul de cerere

privind obligarea pârâtei la plata unor despăgubiri cu titlu de daune în

valoare de 10.000 euro.

Pârâta a fost obligată la 23.270.000

lei cheltuieli de judecată către reclamantă.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a reținut că între părți s-a încheiat un contract de comision,

pârâta procedând abuziv la vânzarea mărfurilor reclamantei, la un preț

derizoriu față de cel practicat pentru produsele similare, creându-i astfel un

prejudiciu. Instanța a apreciat că pârâta, a scos la vânzare prin licitație,

bunurile proprietatea reclamantului, fără a-i notifica acest lucru, încălcând

dispozițiile prevăzute de art. 71 din Legea nr. 99/1999.

S-a apreciat în acest context că

procesul verbal de licitație încheiat la 26 octombrie 2002 este nul.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel pârâta, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

S-a invocat netemeinicia prin prisma

reținerii greșite a stării de fapt, situație în care în mod nejustificat

instanța nu a reținut că între părți nu s-a încheiat un contract de gaj.

Apelanta a criticat soluția

instanței și pentru faptul că instanța a reținut dreptul de proprietate al

reclamantei asupra mărfurilor.

Analizând actele și lucrările

cauzei, în raport de criticile formulate în apel, Curtea, prin decizia nr. 248

din 29 martie 2004 a admis apelul ca fondat și a schimbat în parte sentința, în

sensul că a înlăturat obligația de plată a sumei de 10.575 euro.

S-au menținut celelalte dispoziții

ale sentinței.

S-a obligat intimata-reclamantă la

9.485.000 lei cheltuieli de judecată în apel.

Pentru a pronunța această decizie în

ceea ce privește netemeinicia, instanța a reținut:

Părțile au încheiat un contract de

comision în raport de care pârâta avea dreptul de a reține materialele puse la

dispoziție pentru prelucrare de către reclamantă, cu titlu de garanție, dacă

aceasta nu plătea manopera pentru prelucrare.

Cum reclamanta nu a plătit

contravaloarea prelucrării materialelor, pârâta a procedat legal la vânzarea

bunurilor reținute în gaj, după cum s-a apreciat că, instanța de fond a interpretat

și aplicat greșit dispozițiile art. 18 și următoarele din Legea nr. 99/1999 ca

fiind incidente raporturilor contractuale dintre părți, fapt ce a condus în mod

eronat la obligarea pârâtei la 10.575 euro, reprezentând 30 % din valoarea

obligației considerate garantată.

Împotriva acestei decizii au

introdus recurs în termen legal, reclamanta și pârâta SC M.E. SRL.

Reclamanta invocă, prevederile art. 304

pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. ca temei al cererii de recurs, solicitând

admiterea acestuia, respingerea apelului și menținerea sentinței.

În dezvoltarea motivelor de recurs

se critică decizia apreciindu-se că, în motivarea hotărârii există o

contradicție între considerente și dispozitiv.

Astfel, instanța a reținut că

intimata a procedat legal la valorificarea bunurilor recurentei, reținute în

gaj și deci, vânzarea la licitație a fost legală, însă se menține dispoziția

instanței de fond cu privire la constatarea nulității procesului verbal de

licitație.

Se critică decizia în raport și de

stabilirea greșită a naturii juridice a raporturilor comerciale dintre părți

cât și în raport de interpretarea eronată a dispozițiilor Legii nr. 99/1999.

Astfel, în mod arbitrar instanța a

înlăturat natura juridică a contractului de garanție așa cum corect stabilise

instanța de fond, considerând că între părți s-a încheiat un contract de

comision.

În atare situație, recurenta a

invocat înlăturarea nejustificată a dispozițiilor prevăzute de Legea nr.

99/1999 în raport de care executarea silită pentru neplata unor datorii este

legată de constituirea unei garanții mobiliare.

Se mai invocă faptul că în situația

în care acest contract de comision nu a fost încheiat, soluția instanței de

fond este temeinică și legală.

Recurenta pârâtă invocă motivul de

recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Așa cum rezultă din cererea de

recurs, recurenta critică decizia, pe considerentul că instanța nu s-a

pronunțat și asupra motivului de apel, privind anularea licitației din 26

octombrie 2002, respectiv asupra condițiilor de legalitate a procesului verbal

încheiat.

Examinând legalitatea deciziei în

raport de criticile formulate de recurente urmează a se reține că recursul

reclamantei este fondat pentru cele ce urmează, fiind incidente motivele de

recurs invocate, iar recursul pârâtei este nefondat pentru următoarele

considerente:

Instanța de apel, așa cum rezultă

din motivarea deciziei, își sprijină soluția pe considerente străine pricinii,

pe schimbarea naturii convenției încheiate de părți și pe interpretarea eronată

a dispozițiilor Legii nr. 99/1999.

Din probele administrate în cauză,

nu rezultă, așa cum greșit a reținut instanța de apel că între părți s-a

încheiat un contract de comision pentru export.

Înscrisul denumit contract de

comision, a fost întocmit de pârâta recurentă unilateral nefiind însușit de

reclamanta recurentă.

Ori, dacă acordul de voință al

părților pentru încheierea unui asemenea contract nu s-a realizat, contractul

invocat este inexistent.

Convenția reală, în baza căreia s-au

născut raporturile juridice dintre părți, prevedea prelucrarea de către pârâtă

a materialelor textile puse la dispoziție de reclamantă, plata pentru manoperă

urmând a se face la 30 de zile după ridicarea produselor.

Considerând că reclamanta recurentă

nu a plătit contravaloarea manoperei, pârâta recurentă a procedat la vânzarea

la licitație a bunurilor, invocând ca temei Legea nr. 99/1999, pe considerentul

că bunurile sunt deținute în gaj.

Așa cum rezultă din motivarea

cererii de chemare în judecată, recurenta reclamantă a invocat ca temei al

acesteia chiar dispozițiile Legii nr. 99/1999.

În atare situație, urmează a se

reține că, instanța de fond a soluționat cauza în cadrul judiciar impus de

părți, astfel că instanța de apel trebuia să judece în calea devolutivă a

apelului în acest cadru.

Pe fondul cauzei, instanța de fond,

pe baza materialului probator a stabilit în mod corespunzător că licitația a

încălcat dispozițiile legii, constând în aceea că bunurile nu au fost vândute

într-o manoperă comercială rezonabilă așa cum prevede art. 69 din Legea nr. 99/1999

dar și fără notificarea reclamantei,

În atare situație se impune a se

reține că instanța a admis apelul fără temei legal, motiv pentru care, reținând

ca întemeiate criticile formulate în baza art. 312 alin. (3) C. proc. civ. se

va admite recursul recurentei reclamante, se va modifica decizia și se va

respinge apelul pârâtei ca nefondat.

Pe cale de consecință, pentru cele

ce preced, urmează a se respinge recursul recurentei pârâte ca nefondat.

În baza art. 274 C. proc. civ.,

recurenta pârâtă urmează a fi obligată la cheltuieli de judecată către

recurenta reclamantă, conform dovezilor depuse în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamanta SC L.L. SRL Alba Iulia.

Modifică decizia nr. 248 din 29

martie 2004 a Curții de Apel Ploiești și respinge apelul pârâtei ca nefondat.

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de pârâta SC M.E. SRL Buzău, împotriva aceleiași decizii.

Obligă pârâta la 19.844.050 ROL

cheltuieli de judecată către reclamantă.

I

revocabilă

.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 15 februarie 2006.