Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
Data
6 mai 2005

Decizia nr. 3688/2005 — ÎCCJ, Secția I civilă — recurs

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin încheierea din camera de consiliu de la 26 mai 2004, Judecătoria sectorului 4 București a încuviințat executarea silită a deciziei civile nr. 205 din 18 februarie 2003 a Curții de Apel București secția a III-a, prin care debitorul T.T. a fost obligat să lase creditoarei G.S.R. deplina proprietate și posesie a imobilului situat în București. Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, prin decizia civilă nr. 2635 A din 15 decembrie 2004 a respins ca nefondat apelul declarat de debitorul T.T. împotriva încheierii de încuviințare a executării, cu motivarea că în cauză fiind aplicabile dispozițiunile procedurii necontencioase care vizează aspectele de ordin formal ale titlului, nu pot fi puse în discuție aspectele de fond ale titlului de proprietate.

Împotriva deciziei a declarat recurs T.T., precizând în cerere că motivarea recursului urmează a se face până la primul termen de judecată. Potrivit art. 303 C. proc. civ. recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înlăuntrul termenului de recurs care este potrivit art. 301 C. proc. civ. de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel. Întrucât recurentul nu și-a motivat recursul în termenul legal iar în cauză nu există motive de ordine publică care pot fi invocate din oficiu de instanță în sensul alin. (2) al art. 306, C. proc. civ. în cauză urmează a se face aplicarea art. 306 alin. (1) C. proc. civ., constatându-se că recursul este nul.

DECIDE: Constată nul recursul declarat de T.T. împotriva deciziei nr. 2635/A din 15 decembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 mai 2005.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.