ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5259/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data

de 1 iulie 2003, reclamantul B.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa

Județeană de Pensii Alba, anularea hotărârii nr. 440 din 9 iunie 2003, emisă de

pârâtă.

În motivare, reclamantul a arătat că

în mod eronat, prin actul contestat, pârâta i-a schimbat încadrarea pentru

acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, în persecutat, în loc de

refugiat.

Curtea de Apel Alba Iulia, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 340 din 24

septembrie 2003, a respins acțiunea, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că pârâta i-a acordat în mod corect reclamantului, drepturile

legale compensatorii prevăzute de art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 242/2000,

pentru perioada 24 martie 1944 - 6 martie 1945, când acesta a dovedit că a fost

strămutat în altă localitate, decât cea de domiciliu, pe criterii etnice.

Împotriva sentinței, în termen

legal, a declarat recurs, reclamantul B.I.

Recurentul a susținut, în esență, să

se admită recursul și să fie obligată intimata-pârâtă, să-i plătească lunar,

suma de 450.000 lei și să-i acorde scutirile de diferite taxe și alte drepturi

prevăzute de lege, așa cum primesc cei de la Casa Județeană de Pensii Timiș,

pentru refugiații din Nordul Bucovinei, Cernăuți.

Examinând cauza, prin prisma

dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că recursul

este nefondat.

Prin probele administrate în cauză,

respectiv declarația autentică a martorilor C.C. și D.F. și copia certificatului

nr. C-483 din 8 iulie 2002, emis de Direcția Județeană Timiș a Arhivelor

Statului, recurentul-reclamant a dovedit că, la data de 24 martie 1944, s-a

refugiat din localitatea de domiciliu, din județul Cernăuți - fosta U.R.S.S.,

în România, în orașul Timișoara și, ulterior în Cluj, apoi în localitatea Ocna

Mureș.

În mod corect, instanța fondului a

reținut că situația de fapt invocată de recurent se încadrează în dispozițiile

art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, care reglementează acordarea drepturilor

compensatorii în cazul persoanei, cetățean român, care, în perioada regimurilor

instaurate cu începere de la 6 martie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de

suferit persecuții din motive etnice, fiind strămutată în altă localitate,

decât cea de domiciliu.

De altfel, așa cum rezultă și din

hotărârea nr. 440 din 9 iunie 2003, intimata-pârâtă a admis cererea

recurentului, stabilindu-i calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000.

În ceea ce privește cuantumul

indemnizației, recurentul nu poate critica hotărârea nr. 440/2003, sub acest

aspect, direct în recurs, atâta timp, cât o asemenea susținere nu a fost

formulată și în faza judecății în primă instanță.

Pe de altă parte, chiar dacă

recurentul nu s-a mai întors în localitatea de domiciliu, întrucât legea

limitează acordarea drepturilor, doar pentru persecuții suferite până la data

de 6 martie 1945, stabilirea acestor drepturi s-a făcut în mod legal, pentru o

perioadă de 11 luni și 12 zile, dată fiind plecarea în refugiu, la 24 martie

1944.

În ceea ce privește celelalte

drepturi prevăzute de art. 5 din Legea nr. 189/2000, în afara indemnizației

legale, prin hotărârea în discuție, intimata a dispus organelor competente, să

facă aplicarea textului legal menționat.

Față de cele expuse, se constată că

hotărârea instanței fondului este legală și temeinică, considerent pentru care,

în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Curtea

urmează să respingă prezentul recurs, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamantul B.I. împotriva sentinței civile nr. 340 din 24 septembrie 2003 a

Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, ca

nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 2 noiembrie 2005.