ÎCCJ, Decizia nr. 293/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 25 martie 2005,

recurenta SC S. SRL București a solicitat ca, pe cale de ordonanță

președințială, instanța de recurs să dispună suspendarea deciziei nr. 45 din 21

martie 2005, a Curții de Apel Iași.

În susținerea cererii de

suspendare a executării hotărârii, făcând dovada declarării recursului

împotriva deciziei menționate, petenta a invocat următoarele motive:

- instanța de apel a respins

greșit excepția de tardivitate a apelului declarat de SC Z. SRL Iași împotriva

hotărârii primei instanțe;

- decizia instanței de

control judiciar este lipsită de temei legal, în mod întemeiat prima instanță

respingând acțiunea reclamantei SC Z. SRL Iași;

- sunt îndeplinite cerințele

art. 581 C. proc. civ., cu referire la întreruperea activității prin punerea în

executare a deciziei, în condițiile efectuării de investiții substanțiale

ulterior cumpărării fondului de comerț.

Prin încheierea nr. 3073 din

24 mai 2005, secția comercială a Înaltei Curți de Casație și Justiție a respins

cererea de suspendare a executării hotărârii atacate cu recurs, constatând că

petenta nu prezintă motive de natură a justifica suspendarea executării

hotărârii pronunțate în apel.

Totodată, cererea de

suspendare privește o hotărâre pronunțată într-o acțiune în constatare,

nesusceptibilă de executare silită.

Împotriva acestei încheieri,

petenta SC S. SRL București a declarat recurs, reiterând motivele cererii de

suspendare a executării hotărârii.

Cu privire la considerentele

încheierii atacate, recurenta a arătat că hotărârea poate fi pusă în executare,

pe cale mijlocită, prin cererea de retragere a autorizațiilor, adresată

Ministerului Sănătății, ce ar putea fi făcută de SC Z. SRL Iași și care ar avea

drept consecință întreruperea activității.

Pe de altă parte, a susținut

petenta, din economia art. 581 C. proc. civ., nu rezultă caracterul executabil

al hotărârii, ca o condiție de admisibilitate a cererii de suspendare a

executării hotărârii.

În concluzie, petenta a

solicitat admiterea recursului și, pe fond, admiterea cererii de suspendare a

executării hotărârii.

Recursul este inadmisibil, pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare:

Completul de 9 judecători a

fost sesizat cu recursul declarat împotriva unei încheieri pronunțate de secția

comercială a Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca instanță de recurs, în

condițiile art. 300 alin. (3) C. proc. civ., raportat la art. 403 alin. (3) și

(4) din același cod.

Prin recursul declarat, este

vizată provocarea controlului judiciar asupra încheierii provizorii de

suspendare a executării hotărârii, în considerarea de către reclamant a

caracterului autonom al acesteia.

Însă, caracterul autonom al

încheierii prin care s-a soluționat cererea de suspendare provizorie a

executării unei hotărâri definitive, este exclus, în raport cu dispozițiile

art. 255 alin. (2) C. proc. civ., cu referire la hotărâri date în cursul

judecății și ale art. 300 alin. (2) din același cod, prin care este

reglementată competența instanței sesizate cu judecarea recursului de a

dispune, motivat, suspendarea executării hotărârii atacate.

Pe de altă parte, potrivit

art. 299 C. proc. civ., raportat la art. 282 alin. (2) din același cod,

încheierile pot fi atacate cu recurs, numai odată cu fondul, excepția de la

regula generală statuată de textul legal menționat, cu referire la încheierile

prin care s-a suspendat cursul judecății, fiind de strictă interpretare.

Cu privire la încheierile

prin care se soluționează cererea de suspendare sau suspendare provizorie a

executării hotărârii atacate, legea procesual-civilă nu a reglementat

posibilitatea atacării separate cu recurs.

Ca atare, încheierea prin

care s-a soluționat cererea de suspendare provizorie a executării hotărârii

atacate cu recurs, urmează, sub aspectul căilor de atac, regimul stabilit de

legea procesual-civilă, pentru hotărârea finală ce se va pronunța în cauză, în

această etapă procesuală.

Or, conform art. 299 C.

proc. civ., căii de atac a recursului îi sunt supuse hotărârile definitive,

stabilite, ca atare, prin art. 377 alin. (1) din același cod.

Dispozițiile art. 582 C.

proc. civ., vizate de recurent, constituie o aplicație particulară, în

considerarea caracterului definitiv al ordonanței președințiale, nesupusă din

acest motiv apelului, astfel că acestea nu au aptitudinea de a justifica în

cauză admisibilitatea provocării controlului judiciar al încheierii atacate cu

recurs de către reclamant.

Pe de altă parte, conform

art. 377 alin. (2) C. proc. civ., cu referire la hotărârile irevocabile,

raportat la art. 299 din același cod, rezultă că sistemul român de jurisdicție

a statuat principiul unicității recursului, dreptul la această cale de atac

stingându-se prin exercitare.

Drept urmare, posibilitatea

legală a declarării mai multor recursuri este exclusă.

Așadar, în raport cu

principiul menționat, coroborat cu neîndeplinirea uneia din cerințele ce se cer

a fi întrunite cumulativ, cu referire la existența unei hotărâri determinate de

legea procesuală, ca fiind susceptibilă de a fi supusă controlului judiciar,

prin exercitarea acestei căi de atac, recursul declarat de reclamant apare ca

fiind inadmisibil.

Mai este de reținut că

sintagma

„

aplicarea corespunzătoare

a dispozițiilor art. 403 alin. (2)

și (4)”, la care face trimitere art. 300 alin. (3) teza ultimă C. proc. civ.,

exclude concluzia modificării art. 299 din același cod.

Drept urmare, calea de atac a

recursului, reglementată pentru încheierile provizorii pronunțate în condițiile

art. 403 alin. (1) și (2) C. proc. civ., privește exclusiv hotărârile

pronunțate în primă instanță.

Pe de altă parte, potrivit

art. 22 din Legea nr. 304/2004, completul de 9 judecători judecă recursurile

declarate împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță de secția penală a

Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Totodată, prin art. 19 din

Legea nr. 304/2004 a fost stabilită competența secțiilor, de a judeca

recursurile în cauzele determinate de Codul de procedură civilă, iar prin art.

20 din același act normativ a fost reglementată competența secției penale a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, între altele, de a judeca în primă

instanță, procesele penale, în cazurile expres prevăzute, determinate de

calitatea persoanei.

Din coroborarea textelor

legale menționate rezultă că secția comercială a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, ca și celelalte secții, de altfel, cu excepția secției penale în cazurile

arătate, pronunță hotărâri irevocabile, nesusceptibile de a fi atacate cu

recurs.

Așadar, cum recursul nu

privește o cauză soluționată în primă instanță de secția penală, ci o încheiere

a secției comerciale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dată în etapa

procesuală a recursului, iar decizia ce se va pronunța în cauză, va fi o

hotărâre irevocabilă, este evident că nu sunt întrunite cerințele art. 22 din

Legea nr. 304/2004.

Ca atare, în raport cu

dispozițiile legale menționate, recursul declarat în cauză urmează a fi privit

ca inadmisibil, atât potrivit dreptului comun, cât și potrivit legii speciale.

Or, a recunoaște unei căi de

atac, aptitudinea declanșării controlului judiciar, în alte condiții, decât

cele prevăzute de legea procesual-civilă, cu încălcarea principiului

legalității acestora, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Este de reținut că modul de

determinare a sistemului căilor de atac în procesul civil, cu referire în acest

caz și la dispozițiile art. 300 alin. (5) C. proc. civ., corespunzător

principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României, revizuită,

același pentru persoane aflate în situați identice, asigură un control judiciar

efectiv al hotărârilor judecătorești și satisface exigențele art. 21 din legea

fundamentală, privind liberul acces la justiție, precum și a celor privind

dreptul la un proces echitabil reglementat prin Convenția pentru apărarea

drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Prin urmare, față de cele ce

preced, precum și pentru a da eficiență principiului constituțional al

egalității în fața legii și autorităților, instanța este obligată a examina

căile de atac cu care este sesizată, prin prisma îndeplinirii condițiilor de

exercitare stabilite de legea procesual-penală și a respinge, ca inadmisibilă,

orice cale de atac neconformă acestora.

Or, în cauză aceste cerințe

se constată a nu fi îndeplinite, așa încât excepția invocată apare ca fiind

întemeiată.

În consecință, pentru

considerentele ce preced și ca urmare a admiterii excepției, Curtea va respinge

recursul, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul

declarat de petenta SC S. SRL București împotriva încheierii nr. 3073 din 24

mai 2005, pronunțată de secția comercială a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, în dosarul nr. 1184/2005.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 noiembrie 2005.