ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3661/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I.S. a formulat contestație,

înregistrată la Curtea de Apel București, la data de 2 martie 2004, împotriva

Ordinului nr. 1050 din 19 decembrie 2003, al ministrului transporturilor,

construcțiilor și turismului, prin care i-a fost imputată suma de 290.939.200

lei, plus majorările legale de întârziere de la data calculării pagubei și până

la achitarea efectivă a debitului, solicitând anularea acestui act

administrativ, întrucât a fost emis cu depășirea termenului de 30 de zile,

prevăzut de art. 78 din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcționarilor

publici, termen care a început să curgă la data de 29 mai 2003, ziua următoare

celei în care a fost înregistrat la cabinetul ministrului transporturilor,

construcțiilor și turismului, Raportul nr. 281 din 12 aprilie 2003 al Corpului

de control al ministrului.

Prin sentința civilă nr. 550

din 22 martie 2004, Curtea de Apel București, secția de contencios

administrativ, a admis acțiunea formulată de reclamantul I.S., a anulat, ca

tardiv emis, Ordinul nr. 1050 din 19 decembrie 2003 al ministrului

transporturilor, construcțiilor și turismului și l-a obligat pe pârâtul

Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, la plata către

reclamant, a sumelor de 25.000.000 lei, onorariu de avocat, și 37.000 lei,

timbru judiciar.

În motivarea sentinței

civile pronunțate, Curtea de Apel București, secția de contencios

administrativ, a reținut următoarele:

Potrivit art. 73 alin. (1)

din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici, republicată (M.

Of. nr. 251/22.03.2004), ordinul sau dispoziția de imputare se emite în termen

de 30 de zile de la constatarea pagubei. Ordinul nr. 1050, al ministrului

transporturilor, construcțiilor și turismului, prin care reclamantului I.S. i-a

fost imputată suma de 290.939.200 lei, plus majorările legale de întârziere de

la data calculării pagubei și până la achitarea efectivă a debitului, a fost

emis la data de 19 decembrie 2003, în urma constatării pagubei, prin Raportul

nr. 281 din 12 aprilie 2003 al Corpului de control al ministrului, care a fost

înregistrat sub nr. 1931/MM din 28 mai 2003. Prin raportare la prevederile

menționate din Legea nr. 188/1999, republicată, ministrul transporturilor,

construcțiilor și turismului avea obligația să emită ordinul, în termen de 30

de zile de la data constatării pagubei, respectiv de la data înregistrării

raportului, 28 mai 2003. Întrucât ordinul a fost emis la data de 19 decembrie

2003, instanța de fond a reținut că a fost depășit termenul imperativ de 30 de

zile prevăzut de Legea nr. 188/1999, republicată.

Împotriva sentinței civile

nr. 550 din 22 martie 2004, pronunțată de Curtea de Apel București, secția de

contencios administrativ, Ministerul Transportului, Construcțiilor și

Turismului a declarat recurs, arătând că:

- instanța de fond a

pronunțat sentința civilă, cu încălcarea dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului fiind lipsit de

dreptul la apărare, întrucât i-a fost respinsă la prima zi de înfățișare, solicitarea

de amânare pentru pregătirea apărării și pentru depunerea la dosarul cauzei, a

actelor care au stat la baza emiterii ordinului contestat, fiind, astfel,

încălcate principiul rolului activ al instanței și principiul

contradictorialității;

- contestația formulată de

I.S. este tardivă, întrucât a fost depusă la instanța de fond, la data de 19

februarie 2004, iar ordinul contestat i-a fost comunicat acestuia, prin

intermediul poștei, la data de 7 ianuarie 2004, însă plicul a fot returnat,

după două avizări, cu mențiunea „destinatar lipsă domiciliu”, la data de 20

ianuarie 2004;

- în ceea ce privește

excepția tardivității emiterii ordinului, invocată de intimatul-reclamant I.S.,

data de la care a început să curgă termenul de 30 de zile pentru emiterea

acestuia, este data de 28 noiembrie 2003, când a fost cunoscut prejudiciul cert

și actual, pe baza adresei nr. CC/881, transmisă de Corpul de control al

ministrului, către Direcția Generală Economică și Buget din minister;

- ordinul a cărui anulare se

solicită, îndeplinește condițiile prevăzute de lege.

Recursul va fi admis, pentru

considerentele arătate în continuare.

Din analiza lucrărilor

dosarului nr. 367/2004 al Curții de Apel București, se constată că la data de 2

martie 2004, I.S. a formulat contestație împotriva Ordinului nr. 1050 din 19

decembrie 2003 al ministrului transporturilor, construcțiilor și turismului.

Prima zi de înfățișare a fost la data de 22 martie 2004, iar Ministerul

Transporturilor, Construcțiilor și Turismului a primit citația la data de 9

martie 2004.

Așa cum rezultă din sentința

civilă atacată, la termenul de judecată din data de 22 martie 2004, consilier

juridic E.L. a arătat că nu are delegație de reprezentare pentru Ministerul

Transporturilor, Construcțiilor și Turismului și a solicitat amânarea judecării

cauzei, pentru pregătirea apărării, menționând, totodată, că ministerului nu

i-a fost comunicată copie de pe contestație, cu cel puțin 15 zile înainte de

data ședinței. Apărătorul reclamantului I.S., avocat E.M., s-a opus amânării, motivând

că acest litigiu se soluționează cu celeritate și nu i se aplică termenul de 15

zile invocat, copia contestației a fost comunicată ministerului o dată cu

citația din 9 martie 2004, că cererea de amânare este total nejustificată, că

admiterea acestei cereri ar duce la tergiversarea cauzei și, totodată, s-a opus

punerii de concluzii pentru Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și

Turismului, de către consilier juridic E.L., care nu avea delegație în acest

sens.

Instanța de fond, în mod

greșit, a refuzat solicitarea formulată de consilier juridic E.L., pentru

recurentul-pârât Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, de

amânare a judecării cauzei, pentru lipsă de apărare și depunerea documentației

care a stat la baza emiterii ordinului contestat.

Astfel, prin refuzul de a

amâna judecarea cauzei și fără a da posibilitatea pârâtului de a-și face

apărările pe care le consideră necesare, instanța a soluționat contestația,

exclusiv pe baza documentelor și susținerilor reclamantului, ceea ce reprezintă

o încălcare evidentă a principiului contradictorialității, și, de asemenea, o

desconsiderare a obligației ce revine judecătorului, în baza art. 129 alin. (2)

teza a II-a C. proc. civ., potrivit căruia judecătorul are

îndatorirea „să facă respectat și să respecte el însuși”

acest principiu fundamental al procesului civil

.

Totodată, prin respingerea

cererii de depunere a documentației care a stat la baza emiterii ordinului

contestat, instanța de fond nu și-a îndeplinit rolul activ, nu a făcut aplicarea

dispozițiilor art. 10 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, în

vigoare la acea dată, a manifestat dezinteres față de apărările pârâtului și

față de actele care urmau să fie depuse și a neglijat, astfel, obligația ce îi

revine de a lămuri toate aspectele pricinii.

În speță, se constată că au

fost încălcate și dispozițiile art. 118 alin. (3) C. proc. civ., întrucât

pârâtul Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului nu era

reprezentat de către o persoană anume împuternicită pentru punerea de concluzii

în dosarul cauzei, astfel încât instanța avea obligația de a „acorda, la

cerere, un termen pentru pregătirea apărării și depunerea întâmpinării”.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Admite recursul declarat de Ministerul

Transporturilor, Construcțiilor și Turismului împotriva sentinței civile nr.

550 din 22 martie 2004 a Curții de Apel București, secția de contencios

administrativ, casează sentința și trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași

instanțe.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 iunie 2005.