ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3477/2005

Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Arad la 22 octombrie 2003, reclamanta SIF B.C. SA Arad, a chemat în judecată pe pârâta SC A. SA Arad, solicitând anularea Hotărârii nr. 2/2003 a A.G.E.A. SC A. SA Arad și suspendarea executării ei, cu cheltuieli de judecată. În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că, prin Hotărârea A.G.E.A. atacată, s-a schimbat forma de administrare a societății, din Consiliul de administrație, în administrator unic, în persoana numitului B.C., stabilindu-se și indemnizațiile pentru acesta, și pentru cenzori. Reclamanta a susținut că, Hotărârea A.G.E.A.

atacată este nelegală, deoarece, dispozitivul hotărârii publicate în M. Of., nu corespunde cu hotărârea adoptată de acționari în cadrul A.G.E.A., iar convocatorul pentru aceasta, nu a prevăzut pe ordinea de zi, revocarea consiliului de administrație, luarea acestei măsuri, nefiind cuprinsă nici în procesul verbal, deoarece nu a fost pusă în discuția A.G. Reclamanta a mai susținut că, administratorul unic a fost ales prin votul acționarului majoritar, d-na B.E., care deține 51 % din capitalul social al societății, și care este soția administratorului unic, soții B. fiind asociați și administratori ai SC C. SRL Arad, societatea cu care pârâta, are relații contractuale, care au decapitalizat-o.

Reclamanta a invocat în acest sens, prevăd art. 126 din Legea nr. 31/1990, potrivit cărora, acționarul majoritar avea obligația de a se abține de la vot, la adoptarea hotărârii A.G.E.A. atacată. Prin sentința civilă nr. 373 din 16 februarie 2004, pronunțată în dosar nr. 7693/Com/2003, Tribunalul Arad a respins excepția lipsei de interes a reclamantei, invocată de pârâtă. A admis, în parte, cererea formulată de reclamanta SIF B.C. SA Arad împotriva intimatei SC A. SA Arad și în consecință: A anulat în parte, Hotărârea nr. 2/2003 a A.G.A. SC A. SA Arad, respectiv pct. 1, 2, 3, 5, și 6 din hotărâre. S-a luat act de renunțare la judecată în privința cererii de suspendare a hotărârii A.G.A. A obligat pârâta să plătească reclamatei suma de 348.000 lei cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta SC A. SA Arad. Curtea de Apel Timișoara, prin decizia nr. 139 din 10 mai 2004. a admis apelul și a schimbat în tot sentința atacată în sensul că a respins acțiunea reclamantei. Curtea de apel a reținut că, în mod eronat, prima instanță a stabilit că dispozițiile art. 126 din Legea nr. 31/1990 reglementează un motiv de nulitate a unei hotărâri generale, când, de fapt, legiuitorul, prin aceste dispoziții, a instituit o răspundere materială a acționarului care nu s-a abținut de la deliberare într-o anumită operațiune deși avea un interes contrar celui al societății. Ca atare această dispoziție legală nu poate fi aplicată ca sancțiune împotriva unei hotărâri a adunării generale a unei societăți comerciale care se referă la modul de conducere a respectivei societăți comerciale, deoarece dispozițiile art. 126 se aplică unui acționar și nu unei societăți comerciale.

La data de 1 iulie 2004, pârâta SC A. SA a formulat, în temeiul art. 282 2 C. proc. civ., o cerere de completare a deciziei civile nr. 139 din 10 mai 2004, în sensul completării acesteia cu privire la cererea formulată de ea prin avocat de obligare a intimatei, reclamantă la plata cheltuielilor de judecată în primă instanță și în apel. Prin decizia civilă cu același număr (139/ A) din 30 august 2004, Curtea de Apel Timișoara a respins, ca inadmisibilă, cererea de completare formulată de pârâta, apelantă cu motivarea că dispozițiile art. 281 2 C. proc. civ., nu sunt aplicabile în cazul unor hotărâri pronunțate într-o cale de atac, ci numai în cazul hotărârilor pronunțate de instanțele de fond.

Reclamanta SIF B.C. SA Arad a declarat, în termen, recurs împotriva deciziei nr. 139 din 10 mai 2004 a Curții de Apel Timișoara solicitând admiterea recursului și modificarea deciziei atacate în sensul admiterii în totalitate a acțiunii. În motivarea recursului său, întemeiat în drept pe prevederile art. 304 pct. 7, 8, 9 și 10 C. proc. civ., recurenta – reclamantă, susține că decizia atacată este nelegală sub următoarele aspecte: 1. Nu poate fi înlăturată cauza de nulitate a hotărârilor întemeiată pe art. 126 din Legea nr. 31/1990 întrucât, din conținutul acestui text nu rezultă că sancțiunea exclusivă pentru încălcarea dispoziției imperative ar fi acționarea în răspundere a acționarului vinovat, această sancțiune fiind complementară celei de nulitate a hotărârii adoptate.

2. Instanța de apel nu a analizat și celelalte încălcări ale dispozițiilor Legii nr. 31/1990, precum și ale actului constitutiv al societății, aspecte reținute de prima instanță, respectiv hotărârea A.G.A. a fost adoptată cu nerespectarea art. 82 din Legea nr. 31/1990 privind autorizarea lui B.C. de către asociații de la SC C. SRL de a fi administrator al societății pârâte și a art. 20 din actul constitutiv care impunea condiții restrictive de numire în funcția de administrator. 3. Instanța de apel în mod greșit a analizat faptul că dispozitivul hotărârii A.G.A. atacate, astfel cum a fost publicat în M. Of., nu corespunde cu hotărârile adoptate în adunarea generală. Nu a formulat apel deoarece hotărâre A.G.A.

a fost anulată, chiar dacă pentru alte motive și apelul ei ar fi fost fără obiect, dar instanța trebuia din oficiu, după admiterea apelului pârâtei să analizeze toate motivele invocate de reclamantă și pârâtă. 4. Instanța de apel a ignorat dispozițiile art. 131 din Legea nr. 31/1990 întrucât interesul reclamantei în prezenta cauză este clar și nu pot asista pasivi la luarea, de către acționarul majoritar, a unor decizii care o prejudiciază. Pârâta SC A. SA a declarat recurs împotriva deciziei cu nr. 139 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara la 30 august 2004 solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel Timișoara pentru următoarele motive: 1. Încălcând prevederile art. 281 alin. (2) C. proc.

civ., instanța de apel a pronunțat două decizii civile în date diferite dar sub același număr (art. 304 pct. 5 C. proc. civ.). 2. Greșit s-a admis excepția inadmisibilității cererii de completare a hotărârii în conformitate cu art. 281 2 C. proc. civ., întrucât completarea se poate cere în cazul oricăror hotărâri, chiar și a celor irevocabile. Examinând recursul reclamantei SIF B.C. prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente: 1. Instanța de apel a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 126 din Legea nr. 31/1990 întrucât aceste prevederi nu pot constitui, în caz de încălcare, temei pentru promovarea și admiterea unei acțiuni în anularea hotărârii A.G.A., ci doar a unei acțiuni în pretenții în contradictoriu cu acționarul care nu a respectat aceste dispoziții legale.

De altfel, prin dispozițiile art. 126 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 (în prezent art. 127) legiuitorul a instituit o răspundere specială și exclusivă pentru încălcarea prevederilor din alin. (1): răspunderea acționarului pentru daunele produse societății în cazul în care a votat o operațiune, determinând obținerea majorității, deși ar fi trebuit să se abțină, având un interes contrar aceluia al societății. 2. Al doilea motiv de recurs este nefondat întrucât art. 82 din Legea nr. 31/1990 se referă exclusiv la societățile în nume colectiv, iar dispozițiile art. 20 din actul constitutiv al societății nu sunt aplicabile în cauză deoarece SC A. SA mai are un consiliu de administrație iar dacă, totuși, ar fi incidente nu ar atrage nulitatea hotărârii ci doar revocarea administratorului și răspunderea lui pentru daune.

3. Nici al treilea motiv de recurs nu este întemeiat. În mod corect instanța de apel l-a respins considerând că starea de fapt reținută de instanță sub acest aspect nu poate fi analizată, intrând în autoritatea de lucru judecat, întrucât reclamanta nu a atacat cu apel hotărârea instanței de fond care a constatat acest motiv al acțiunii reclamantei ca fiind neîntemeiat. Examinând hotărârea apelată instanța nu putea depăși limitele investirii sale prin apel de către pârâtă și ca atare a verificat, conform art. 295 alin. (1) C. proc. civ., în limitele cererii de apel stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță (tantum devolutum quantum apelatum). Reclamanta putea preveni o asemenea situație printr-o atitudine procesuală diligentă, respectiv prin aderarea la apelul pârâtei în condițiile art. 293 C. proc.

civ., dar a ignorat o atare posibilitate oferită de cadrul procesual al cauzei. 4. Cel de al patrulea motiv de recurs este în mod evident nefondat, recurenta neargumentând în nici un fel încălcarea de către instanța de apel a prevederilor art. 131 din Legea nr. 31/1990. Față de cele arătate, Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 312 C. proc. civ., să respingă, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SIF B.C. SA. Înalta Curte, examinând recursul declarat de SC A. SA împotriva deciziei nr. 139 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara la 30 august 2004, constată că aceste este fondat pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Instanța de apel, în mod greșit și cu încălcarea prevederilor art. 281 2 C. proc.

civ., a respins, ca inadmisibilă, cererea apelantei pârâtă de completare a deciziei civile nr. 139 din 10 mai 2004 considerând că o asemenea completare nu se poate cerere doar în cazul hotărârilor pronunțate de către instanțele de fond și că pârâta avea la îndemână calea de atac a recursului. Aserțiunea instanței de apel este contrazisă chiar de partea finală a art. 281 1 C. proc. civ., care prevede termenul de 15 zile pentru a cere completarea unei hotărâri dată în fond după casarea cu reținere. Mai mult, din interpretarea literală (și textul vorbește de „hotărârea dată” nu de sentință sau de hotărârea instanței de fond) și teleologică a art. 281 2 C. proc. civ.

(simplificarea procesului civil în situația în care instanța, indiferent de gradul ei, a omis să se pronunțe asupra unei cereri) rezultă că intenția legiuitorului a fost de a cuprinde în sfera de aplicabilitate a acestui text legal toate hotărârile judecătorești, indiferent dacă acestea soluționează sau nu fondul. Prin interpretarea dată, instanța de apel a restrâns nejustificat sfera de aplicare a textului menționat, încălcând principiul ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus. Dacă legiuitorul ar fi intenționat să restrângă sfera hotărârilor care pot fi obiect al cererii de completare doar la cele pronunțate de instanțele de fond, ar fi avut posibilitatea de a prevedea în mod expres acest lucru, pe care însă nu l-a făcut.

Un argument în plus, în sensul celor de mai sus, este și faptul că pârâta, apelantă nu mai are la îndemână calea de atac a recursului, cum greșit a reținut instanța de apel, pentru a obține completarea hotărârii date în apel, deoarece omisiunea de pronunțare asupra unui capăt de cerere nu mai constituie motiv de recurs, așa cum era el prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., înainte de modificarea adusă prin O.U.G. nr. 38/2000 (și că atrăgea casarea hotărârii cu trimiterea cauzei spre rejudecare). Față de acestea, Înalta Curte urmează să admită recursul SC A. SA și, întrucât instanța a pronunțat hotărârea fără a soluționa fondul, în temeiul art. 312 alin. (5) C. proc. civ., să caseze decizia atacată și să trimită cauza instanței de apel pentru judecarea pe fond, în temeiul art. 281 2 C. proc.

civ., a cererii pârâtei SC A. SA privind obligarea reclamantei la cheltuieli de judecată în fond și în apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SIF B.C. SA Arad împotriva deciziei nr. 139 din 10 mai 2004 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Admite recursul declarat de pârâta SC A. SA Arad împotriva deciziei nr. 139 din 30 august 2004 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, casează decizia atacată și trimite cauza aceleiași instanțe pentru judecarea cererii pârâtei SC A. SA Arad pe fond în temeiul art. 281 2 C. proc. civ. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 iunie 2005.