ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1626/2007

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la 21 iunie 2005, reclamanta C.A. cheamă în judecată pe pârâta SC A. SRL Iași

prin administrator I.C. solicitând instanței de judecată să dispună anularea

hotărârilor nr. 2 din 22 mai 2005 și nr. 3 din 22 mai 2005 ale A.G.A.

societății pârâte prin care s-a dispus revocarea reclamantei din funcția de

administrator al acestei societăți.

Prin sentința civilă nr. 4

din 23 februarie 2006 dată în Camera de Consiliu, Tribunalul Iași, secția

comercială, admite cererea în anulare formulată de reclamantă, dispune anularea

Hotărârii nr. 2 din 22 mai 2005 și a Hotărârii nr. 3 din 22 mai 2005 ale A.G.A.

societății pârâte, cu 11,3 lei cheltuieli de judecată în sarcina pârâtei și

dispune a se face mențiune în R.C. și a se publica în M. Of. al României partea

a -IV- a prezenta hotărâre de la momentul rămânerii irevocabile.

Reține instanța, pentru a

decide astfel, că prevederile art. 111 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990

republicată, care menționează că adunarea generală ordinară alege pe

administratorii societății și astfel îi poate revoca, nu pot fi extrapolate la

situația analizată pentru că reclamanta și I.C., administrator al societății

pârâte nu au fost alese (numite) de A.G.O. ci de către toți acționarii, așa cum

rezultă din hotărârea unicului asociat C.A. din 2 august 2000 și actul

adițional la statutul societății, autentificat sub nr. 2133 din 7 august 2000,

precum și că revocarea reclamantei, asociată în societatea pârâtă, din funcția

de administrator al acestei societăți prin hotărârea celuilalt asociat, doar pe

baza majorității absolute de voturi dată de părțile sociale, așa cum se prevede

în cap. IV din actul constitutiv, este abuzivă.

Prin decizia nr. 83 din 11

septembrie 2006, Curtea de Apel Iași, secția comercială, respinge apelul

declarat de pârâtă, prin reprezentant legal împotriva sentinței instanței de

fond pe care o păstrează, reținând că revocarea reclamantei intimate din

funcția de administrator apare ca fiind nefondată, pentru revocarea din funcție

a unui administrator fiind necesar să se constate o administrare

necorespunzătoare a societății, o culpă în această activitate, situații ce nu

s-au dovedit întemeiate, astfel că revocarea apare ca abuzivă, precum și că,

față de data la care reclamanta a luat cunoștință de hotărârile A.G.A. nr. 2 din

22 mai 2005, respectiv data de 6 iunie 2005, introducerea acțiunii la data de

20 iunie 2005 este făcută corect, în termenul de 15 zile prevăzut de art. 196

din Legea nr. 31/1990 republicată.

Împotriva deciziei instanței

de apel pârâta declară recurs solicitând instanței, cu invocarea motivelor

prevăzute de art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ., admiterea acestuia,

modificarea hotărârii atacate, admiterea apelului său și respingerea acțiunii.

În susținerea recursului său

recurenta, reluând criticile din apel, reproșează instanței de apel greșita

aplicare a prevederilor art. 196 din Legea nr. 31/1990 potrivit cărora

dispozițiile prevăzute de lege pentru societățile pe acțiuni referitoare la

dreptul de a ataca hotărârile adunării generale se aplică și societăților cu

răspundere limitată, termenul de 15 zile prevăzut la art. 132 alin. (2) urmând

să curgă de la data la care asociatul a luat cunoștință de hotărârea adunării

generale pe care o atacă, or reclamanta intimată, participantă la A.G.A. din 22

mai 2005, a cunoscut hotărârea atacată din chiar momentul adoptării acesteia,

deci la 22 mai 2005, astfel că introducerea acțiunii în anularea menționatei

hotărâri la 20 iunie 2005 este tardivă, constatările instanței de apel fiind

astfel eronate.

Recurenta critică instanța

de apel și pentru omisiunea de a se pronunța asupra excepției inadmisibilității

acțiunii prin care administratorul a solicitat instanței anularea hotărârii A.G.A.

prin care a fost revocat, încălcând dispozițiile art. 132 alin. (4) din Legea nr.

31/1990 și ignorând și dispozițiile actului constitutiv coroborate cu cele ale

Legii nr. 31/1990 potrivit cărora mandatul administratorului desemnat prin

actul constitutiv este considerat ca având o durată de 4 ani, prevedere

raportat la care mandatul de administrator al reclamantei intimate, început la

7 august 2000, a încetat în august 2004, astfel că hotărârea A.G.A. prin care

reclamanta a fost revocată din funcția de administrator este legală, fiind și

adoptată de asociații având 84,65% din capitalul social.

Prin întâmpinarea depusă la

dosar intimata reclamantă invocă inadmisibilitatea recursului apreciind că

singura cale de atac era apelul, potrivit art. 62 pct. 2 din Legea nr. 31/1990,

cale de atac pe care a exercitat-o deja, susținând pe fondul recursului că

acesta nu este fondat întrucât instanța de apel a reținut corect că a luat

cunoștință de hotărârile A.G.A. atacate la 6 iunie 2005, fiindu-i comunicate

prin poștă, la data de 22 mai 2005 acestea nefiind redactate, precum și că

acțiunea este admisibilă fiind promovată în calitatea sa de asociat și nu de

administrator revocat, astfel că decizia recurată fiind legală și temeinică, se

impune respingerea recursului.

Recursul este fondat.

Din examinarea actelor

dosarului se reține că reclamanta intimată a participat la ședința A.G.A. din

societatea pârâtă recurentă ținută la data de 22 mai 2005, votând împotriva

hotărârilor 2 și 3 ale acesteia, așa cum rezultă din procesul verbal al

menționatei ședințe, astfel că a luat cunoștință de respectivele hotărârii la

data de 22 mai 2005, dată față de care introducerea acțiunii în anulare la 20

iunie 2005 s-a făcut cu depășirea celor 15 zile prevăzute de dispozițiile art. 196

din Legea nr. 31/1990, instanța de apel respingând greșit excepția tardivității

acțiunii ridicată de pârâtă.

Și excepția

inadmisibilității acțiunii reclamantei, invocată de pârâtă, a fost greșit

respinsă de instanța de apel care a ignorat astfel dispozițiile art. 132 alin. (4)

din Legea nr. 31/1990 potrivit cărora „administratorii nu pot ataca hotărârea

adunării generale privitoare la revocarea lor din funcție, or din economia

acțiunii introductive de instanță rezultă că reclamanta a cerut instanței

anularea hotărârii A.G.A. din 22 mai 2005 de revocare a sa din funcția de

administrator în această calitate, situație raportat la care acțiunea

reclamantei intimate este inadmisibilă.

Și celelalte critici ale

recurentei sunt fondate. Cum în capitolul IV al statutului recurentei se arată

că administratorii pot fi revocați prin decizia adunării generale a asociaților

fără a se preciza că măsura trebuie luată numai cu votul afirmativ al tuturor

asociaților, dispoziția urmează a se completa cu prevederile art. 192 alin. (1)

din Legea nr. 31/1990 și ale art. 77 alin (1) din aceeași lege, astfel că și în

această lumină hotărârile A.G.A. atacate sunt legale, soluția instanței de apel

fiind nelegală.

Cum dintre criticile

formulate de recurentă, primează aceea vizând inadmisibilitatea acțiunii prin

raportare la dispozițiile imperative ale Legii nr. 31/1990 evocate, cu

aplicarea și a prevederilor art. 312 alin (2) și (3) C. proc. civ., recursul

declarat de pârâta recurentă împotriva deciziei instanței de apel urmează a fi

admis și, pe cale de consecință, decizia recurată urmează a fi modificată în

sensul că urmează a fi admis apelul aceleiași părți împotriva sentinței

instanței de fond, care urmează a fi schimbată în tot în sensul că acțiunea

reclamantei urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

pârâta SC A. SRL Iași împotriva deciziei nr. 83 din 11 septembrie 2006 a Curții

de Apel Iași, secția comercială, pe care o modifică în sensul că admite apelul

pârâtei formulat împotriva sentinței civile nr. 4 din 23 februarie 2006 a

Tribunalului Iași pe care o schimbă în tot în sensul că respinge acțiunea

reclamantei C.A. ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 3 mai 2007.