ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5520/2005
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5520/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din
dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 144
din 11 martie 2004 a Tribunalului Galați a fost respinsă, ca inadmisibilă,
plângerea petentului F.M. împotriva ordonanței Parchetului de pe lângă
Tribunalul Galați nr. 517/II2/2001 din 5 iunie 2001.
A fost obligat petentul la
plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunța această
sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul
Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați nr. 1397/P/2000 din 17 aprilie 2001
s-a dispus trimiterea în judecată a petentului F.M., pentru săvârșirea
infracțiunii prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 alin. (1) C. pen.,
precum și a infracțiunii prevăzută de art. 180 alin. (1) C. pen., ambele
infracțiuni cu reținerea dispozițiilor prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen.
Prin acest rechizitoriu s-a
reținut că în seara zilei de 22 octombrie 2000, deranjat de faptul că părțile
vătămate M.M. și M.G. au bătut insistent la ușa apartamentului său, petentul a
lovit cu o bâtă pe părțile vătămate.
Ulterior trimiterii sale în
judecată petentul a formulat plângere împotriva rechizitoriului nr. 1397/P/2000
invocând dispozițiile art. 275 – art. 278 C. proc. pen. și arătând că este
nemulțumit de soluția procurorului întrucât prin rechizitoriu nu era analizată
și plângerea sa formulată față de părțile vătămate cu privire la săvârșirea de
către acestea a infracțiunilor de lovire, amenințare, violare de domiciliu,
insultă și distrugere în seara zilei de 22 octombrie 2000.
Cu alte cuvinte, petentul a
fost nemulțumit de faptul că procurorul nu s-a pronunțat și cu privire la
activitatea infracțională a celor două părți vătămate, de agresarea cărora era
acuzat.
Plângerea petentului a fost
înregistrată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați sub nr. 517/II/2/2001
iar prin ordonanța primului procuror din 5 iunie 2001 a fost admisă,
constatându-se că într-adevăr organele de urmărire penală nu au efectuat
cercetări în cauză și pentru infracțiunile reclamate de petent.
Admițându-se plângerea
petentului conform art. 275 – art. 278 C. proc. pen., s-a dispus completarea
dispozitivului rechizitoriului nr. 1397/P/2000, astfel:
În temeiul dispozițiilor art.
38 C. proc. pen., s-a dispus disjungerea cauzei cu privire la făptuitoarele M.M.
și M.G., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 180 C. pen., art. 192
C. pen., art. 193 C. pen., art. 217 C. pen. și art. 205 C. pen., iar plângerea
petentului s-a trimis la Poliția municipiului Galați, secția 4 pentru
efectuarea de cercetări.
Considerând că nu acesta
este modul corect de rezolvare a plângerii sale de către primul-procuror întrucât,
astfel cele două cauze în care era implicat și aveau legătură între ele
(rechizitoriul nr. 1397/P/2000 având ca obiect infracțiunile de care petentul
era acuzat și plângerea formulată de petent cu privire la infracțiunile comise
de părțile vătămate M.M. și M.G.) urmau a fi soluționate separat, fără a mai
putea fi reunite, petentul a atacat ordonanța nr. 517/II/2/2001 la Parchetul de
pe lângă Curtea de Apel Galați și Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de
Justiție.
Întrucât plângerile sale
înregistrate sub nr. 669/II/2/2001 și respectiv nr. 26413/5335/2001 au fost
respinse, petentul s-a adresat instanței de judecată invocând decizia nr. 486/1997
a Curții Constituționale ce declara ca neconstituționale prevederile art. 278 C.
proc. pen., în conținutul avut de acest text de lege la acea dată, în măsura în
care se interpretează că persoana nemulțumită de măsurile și actele
procurorului nu se poate adresa cu plângere instanțelor de judecată.
Prin Legea nr. 281/2003
dispozițiile în materia plângerii împotriva măsurilor și actelor de urmărire
penală au suferit un amplu proces de modificare.
Conform noilor dispoziții în
vigoare de la data de 01 ianuarie 2004 persoana vătămată sau orice altă
persoană ale cărei interese legitime sunt vătămate, se pot adresa cu plângere
instanței, doar împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a
ordonanței, ori după caz a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire
penală sau de încetare a urmăririi penale, nu și împotriva celorlalte acte și
măsuri ale procurorului.
Această soluție adoptată de
legiuitor a rezultat din întreaga economie a art. 278
1
alin. (1) – (12)
C. proc. pen., precum și din denumirea marginală a acestui text de lege: „plângerea
în fața instanței împotriva rezoluțiilor sau a ordonanțelor de netrimitere în
judecată.”
Or, în speță petentul a
atacat în instanță o ordonanță prin care i s-a admis plângerea formulată
împotriva unui rechizitoriu, constatându-se că acesta nu era complet cu privire
la soluțiile pe care trebuia să le cuprindă, raportat la cererile părților în
cauză.
Așa fiind, întrucât
plângerea petentului nu viza o rezoluție de neîncepere a urmăririi penale, o
ordonanță sau o rezoluție de clasare ori o ordonanță de scoatere de sub
urmărire penale sau de încetare a urmăririi penale sau, altfel spus, o soluție
de netrimitere în judecată, astfel cum prevede expres art. 278
1
alin.
(1) C. proc. pen. și s-a respins, ca inadmisibilă, plângerea petentului F.M.
Împotriva acestei hotărâri a
formulat recurs petentul F.M.
Petentul a precizat că a înțeles
să declare apel și nu recurs în temeiul dispozițiilor art. 361 – art. 385 C.
proc. pen.
A mai arătat că prin
hotărârea Tribunalului Galați au fost aplicate greșit dispozițiile art. 278
1
C. proc. pen., întrucât el nu a formulat plângere împotriva soluției de
neîncepere a urmăririi penale, ci împotriva soluției de disjungere față de
procuror prin ordonanța nr. 517/II/2/2001 din 5 iunie 2001.
Plângerea a fost formulată
împotriva măsurii rezoluției procurorului de a trimite la poliție spre
competentă soluționare plângerea formulată împotriva rechizitoriului dat de
procuror în dosarul nr. 1397/P/2000.
A mai arătat că hotărârea
recurată este conformă legii, neputând fi declarat inadmisibil dreptul
accesului liber la justiție.
Chiar dacă nu sunt
reglementări exprese în C. proc. pen., sunt aplicabile dispozițiile art. 2, 3,
4, 6, 38, 197, 301 C. proc. pen. și chiar dispozițiile art. 3 C. civ.
În acest sens petentul a
invocat excepția nulității absolute de ordine publică a ordonanței
517/II/2/2001.
A mai susținut că hotărârea
nu este motivată și a fost pronunțată cu aplicarea eronată, greșită a situației
de fapt, iar instanța nu a intrat în cercetarea fondului cauzei.
Prin decizia penală nr. 305/
R din 6 iunie 2005 a Curții de Apel Galați pronunțată în dosarul nr. 974/P/2004
a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de petentul F.M. împotriva
sentinței penale nr. 144 din 11 martie 2004 a Tribunalului Galați pronunțată în
dosarul nr. R/2825/P/2003 privind pe făptuitoarele M.M. și M.G.
În baza dispozițiilor art. 192
alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat petentul F.M. la plata sumei de
1.500.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat în recurs.
Suma de 400.000 lei
reprezentând onorariul avocatului din oficiu în recurs pentru petent a fost
avansată către baroul Galați din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru a decide astfel,
instanța de recurs analizând cauza prin prisma motivelor de recurs, cât și din
oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept a constatat că hotărârea primei
instanțe este legală și temeinică.
În speță sunt aplicabile
dispozițiile art. 278
1
C. proc. pen., dispoziții ce au intrat în
vigoare la data de 01 ianuarie 2004.
Conform dispozițiilor art. 278
1
alin. (1
0
) C. proc. pen., hotărârea instanței pronunțată potrivit alin.
8 lit. a) și b), poate fi atacată cu recurs.
În acest s-a considerat că
obiectul prezentei cauzei îl constituie recursul împotriva sentinței penale nr.
144 din 11 martie 2004, motiv pentru care excepția invocată de petent privind
constituirea completului de judecată și obiectul cauzei în sensul că acesta
reprezintă calea de atac a apelului nu a putut fi primită.
Dispozițiile Codului de
procedură penală sunt de strictă și imediată aplicare, în cazul acestora
neaplicându-se prevederile art. 13 C. pen., privind legea mai favorabilă.
S-a considerat că în mod
corect pe fondul cauzei instanța a avut în vedere dispozițiile art. 278
1
C. proc. pen., privind procedura de soluționare a plângerilor împotriva
rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată.
Petentul a formulat plângere
împotriva ordonanței 517/II/2/2001 din 5 iunie 2001 solicitând să se constate
nulitatea absolută a acesteia.
Prin ordonanța nr. 517/II/2/2001
din 5 iunie 2001 a Parchetului de pe lângă Tribunalului Galați a fost admisă
plângerea formulată de petentul F.M.
S-a completat dispozitivul
rechizitoriului 1397/P/2000 astfel: în temeiul art. 38 C. proc. pen., s-a
dispus disjungerea cauzei cu privire la făptuitoarele M.M. și M.G. pentru
săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 180 C. pen., art. 192 C. pen., art.
193 C. pen., art. 217 C. pen. și art. 205 C. pen., iar plângerea petentului a
fost trimisă la Poliția municipiului Galați, secția 4 pentru efectuare de
cercetări.
S-a considerat că în mod
corect instanța de fond a constatat că plângerea formulată de petent este
inadmisibilă prin raportare la dispozițiile legale în materia plângerilor
împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului, respectiv dispozițiile art.
278
1
C. proc. pen.
Așa cum s-a arătat mai sus,
Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați a admis plângerea petentului și a
dispus ca organele de poliție să efectueze cercetări față de cele două
intimate, conform competenței materiale.
Nu a putut fi primită
susținerea petentului în sensul că s-a încălcat dreptul accesului liber la
justiție în situația în care s-a respins, ca inadmisibilă, plângerea.
Organele de poliție au fost
investite să soluționeze plângerea penală a petentului față de cele două
făptuitoare.
Așa cum a reținut și prima
instanță prin raportate la dispozițiile art. 278
1
C. proc. pen., s-a
considerat că plângerea petentului împotriva rezoluției nr. 517/II/2/2001 este
inadmisibilă, neimpunându-se soluționarea acesteia de către instanță pe fondul
cauzei.
Dispozițiile art. 278
1
C. proc. pen., reglementează soluționarea plângerii împotriva rezoluției de
neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței sau după caz a rezoluției de
clasare, scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale,
situații ce nu se regăsesc în speța de față.
Împotriva acestei decizii a
declarat recurs petiționarul F.M.
La termenul de astăzi, instanța,
din oficiu, a pus în discuție excepția inadmisibilității recursului declarat
față de împrejurarea ca acesta vizează o hotărâre definitivă.
Concluziile procurorului în
raport cu excepția pusă în discuție au fost consemnate în detaliu în practicaua
prezentei decizii.
Examinând recursul declarat
de petiționarul F.M. împotriva deciziei instanței de recurs, față de excepția
pusă în discuție, Înalta Curte apreciază recursul petiționarului ca fiind
inadmisibil pentru considerentele ce se vor arăta.
În conformitate cu art. 385
1
alin. (1) lit. e) C. proc. pen., pot fi atacate cu recurs deciziile pronunțate,
ca instanțe de apel, de tribunale, tribunale militare teritoriale, curți de
apel și Curtea Militară de Apel, cu excepția deciziilor prin care s-a dispus
rejudecarea cauzelor.
Legiuitorul a prevăzut în
conținutul dispozițiilor art. 278
1
alin. (1
0
) C. proc.
pen., că hotărârea instanței pronunțată potrivit alin. 8 lit. a) și b) poate fi
atacată cu recurs de procuror, de persoana care a făcut plângerea, de persoana
față de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire
penală sau încetarea urmăririi penale, precum și de orice persoane ale căror
interese legitime sunt vătămate.
Din analiza cauzei rezultă
că prin sentința penală nr. 144 din 11 martie 2004 pronunțată de Tribunalul
Galați a fost respinsă ca inadmisibilă plângerea petentului F.M. împotriva
ordonanței Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați nr. 517/II/2/2001 din 5
iunie 2000, iar prin decizia penală nr. 350/ R din 6 iunie 2005 pronunțată de
Curtea de Apel Galați a fost respins ca nefondat recursul exercitat de
petiționar, calificat în acest sens, în mod expres, de instanța de control
judiciar. Împotriva acestei din urmă decizii, petiționarul F.M. a exercitat
recurs ce face obiectul prezentei cauze.
Așadar, decizia atacată de
către petiționar a fost pronunțată de Curtea de Apel Galați, ca instanță de
recurs, iar nu ca instanță de apel.
În raport cu cele menționate,
Înalta Curte consideră că exercitarea în cauză, de către petiționar din nou a
căii ordinare a recursului împotriva unei decizii pronunțate în recurs, ce are
caracter definitiv, atrage inadmisibilitatea recursului declarat.
Față de aceste considerente,
Înalta Curte, în baza art. 385
15
pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va
respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiționarul F.M. împotriva
deciziei penale nr. 350/ R din 6 iunie 2005 a Curții de Apel Galați.
În conformitate cu art. 192 alin.
(2) C. proc. pen., se va obliga recurentul petiționar la plata cheltuielilor
judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil,
recursul declarat de petiționarul F.M. împotriva deciziei penale nr. 350/ R din
6 iunie 2005 a Curții de Apel Galați.
Obligă pe recurentul petiționar
la plata sumei de 60 RON (600.000 lei) cu titlu de cheltuieli judiciare către
stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință
publică, azi 29 septembrie 2005.