ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5520/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 144 din 11 martie 2004 a Tribunalului Galați a fost respinsă, ca inadmisibilă, plângerea petentului F.M. împotriva ordonanței Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați nr. 517/II2/2001 din 5 iunie 2001. A fost obligat petentul la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele: Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați nr. 1397/P/2000 din 17 aprilie 2001 s-a dispus trimiterea în judecată a petentului F.M., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 alin. (1) C. pen., precum și a infracțiunii prevăzută de art. 180 alin. (1) C. pen., ambele infracțiuni cu reținerea dispozițiilor prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen.

Prin acest rechizitoriu s-a reținut că în seara zilei de 22 octombrie 2000, deranjat de faptul că părțile vătămate M.M. și M.G. au bătut insistent la ușa apartamentului său, petentul a lovit cu o bâtă pe părțile vătămate. Ulterior trimiterii sale în judecată petentul a formulat plângere împotriva rechizitoriului nr. 1397/P/2000 invocând dispozițiile art. 275 – art. 278 C. proc. pen. și arătând că este nemulțumit de soluția procurorului întrucât prin rechizitoriu nu era analizată și plângerea sa formulată față de părțile vătămate cu privire la săvârșirea de către acestea a infracțiunilor de lovire, amenințare, violare de domiciliu, insultă și distrugere în seara zilei de 22 octombrie 2000. Cu alte cuvinte, petentul a fost nemulțumit de faptul că procurorul nu s-a pronunțat și cu privire la activitatea infracțională a celor două părți vătămate, de agresarea cărora era acuzat.

Plângerea petentului a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați sub nr. 517/II/2/2001 iar prin ordonanța primului procuror din 5 iunie 2001 a fost admisă, constatându-se că într-adevăr organele de urmărire penală nu au efectuat cercetări în cauză și pentru infracțiunile reclamate de petent. Admițându-se plângerea petentului conform art. 275 – art. 278 C. proc. pen., s-a dispus completarea dispozitivului rechizitoriului nr. 1397/P/2000, astfel: În temeiul dispozițiilor art. 38 C. proc. pen., s-a dispus disjungerea cauzei cu privire la făptuitoarele M.M. și M.G., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 180 C. pen., art. 192 C. pen., art. 193 C. pen., art. 217 C. pen.

și art. 205 C. pen., iar plângerea petentului s-a trimis la Poliția municipiului Galați, secția 4 pentru efectuarea de cercetări. Considerând că nu acesta este modul corect de rezolvare a plângerii sale de către primul-procuror întrucât, astfel cele două cauze în care era implicat și aveau legătură între ele (rechizitoriul nr. 1397/P/2000 având ca obiect infracțiunile de care petentul era acuzat și plângerea formulată de petent cu privire la infracțiunile comise de părțile vătămate M.M. și M.G.) urmau a fi soluționate separat, fără a mai putea fi reunite, petentul a atacat ordonanța nr. 517/II/2/2001 la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați și Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție.

Întrucât plângerile sale înregistrate sub nr. 669/II/2/2001 și respectiv nr. 26413/5335/2001 au fost respinse, petentul s-a adresat instanței de judecată invocând decizia nr. 486/1997 a Curții Constituționale ce declara ca neconstituționale prevederile art. 278 C. proc. pen., în conținutul avut de acest text de lege la acea dată, în măsura în care se interpretează că persoana nemulțumită de măsurile și actele procurorului nu se poate adresa cu plângere instanțelor de judecată. Prin Legea nr. 281/2003 dispozițiile în materia plângerii împotriva măsurilor și actelor de urmărire penală au suferit un amplu proces de modificare.

Conform noilor dispoziții în vigoare de la data de 01 ianuarie 2004 persoana vătămată sau orice altă persoană ale cărei interese legitime sunt vătămate, se pot adresa cu plângere instanței, doar împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței, ori după caz a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, nu și împotriva celorlalte acte și măsuri ale procurorului. Această soluție adoptată de legiuitor a rezultat din întreaga economie a art. 278 1 alin. (1) – (12) C. proc. pen., precum și din denumirea marginală a acestui text de lege: „plângerea în fața instanței împotriva rezoluțiilor sau a ordonanțelor de netrimitere în judecată.” Or, în speță petentul a atacat în instanță o ordonanță prin care i s-a admis plângerea formulată împotriva unui rechizitoriu, constatându-se că acesta nu era complet cu privire la soluțiile pe care trebuia să le cuprindă, raportat la cererile părților în cauză.

Așa fiind, întrucât plângerea petentului nu viza o rezoluție de neîncepere a urmăririi penale, o ordonanță sau o rezoluție de clasare ori o ordonanță de scoatere de sub urmărire penale sau de încetare a urmăririi penale sau, altfel spus, o soluție de netrimitere în judecată, astfel cum prevede expres art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen. și s-a respins, ca inadmisibilă, plângerea petentului F.M. Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs petentul F.M. Petentul a precizat că a înțeles să declare apel și nu recurs în temeiul dispozițiilor art. 361 – art. 385 C. proc. pen. A mai arătat că prin hotărârea Tribunalului Galați au fost aplicate greșit dispozițiile art. 278 1 C. proc.

pen., întrucât el nu a formulat plângere împotriva soluției de neîncepere a urmăririi penale, ci împotriva soluției de disjungere față de procuror prin ordonanța nr. 517/II/2/2001 din 5 iunie 2001. Plângerea a fost formulată împotriva măsurii rezoluției procurorului de a trimite la poliție spre competentă soluționare plângerea formulată împotriva rechizitoriului dat de procuror în dosarul nr. 1397/P/2000. A mai arătat că hotărârea recurată este conformă legii, neputând fi declarat inadmisibil dreptul accesului liber la justiție. Chiar dacă nu sunt reglementări exprese în C. proc. pen., sunt aplicabile dispozițiile art. 2, 3, 4, 6, 38, 197, 301 C. proc. pen. și chiar dispozițiile art. 3 C. civ.

În acest sens petentul a invocat excepția nulității absolute de ordine publică a ordonanței 517/II/2/2001. A mai susținut că hotărârea nu este motivată și a fost pronunțată cu aplicarea eronată, greșită a situației de fapt, iar instanța nu a intrat în cercetarea fondului cauzei. Prin decizia penală nr. 305/ R din 6 iunie 2005 a Curții de Apel Galați pronunțată în dosarul nr. 974/P/2004 a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de petentul F.M. împotriva sentinței penale nr. 144 din 11 martie 2004 a Tribunalului Galați pronunțată în dosarul nr. R/2825/P/2003 privind pe făptuitoarele M.M. și M.G. În baza dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat petentul F.M. la plata sumei de 1.500.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat în recurs.

Suma de 400.000 lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu în recurs pentru petent a fost avansată către baroul Galați din fondurile Ministerului Justiției. Pentru a decide astfel, instanța de recurs analizând cauza prin prisma motivelor de recurs, cât și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept a constatat că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică. În speță sunt aplicabile dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen., dispoziții ce au intrat în vigoare la data de 01 ianuarie 2004. Conform dispozițiilor art. 278 1 alin. (1 0 ) C. proc. pen., hotărârea instanței pronunțată potrivit alin. 8 lit. a) și b), poate fi atacată cu recurs. În acest s-a considerat că obiectul prezentei cauzei îl constituie recursul împotriva sentinței penale nr. 144 din 11 martie 2004, motiv pentru care excepția invocată de petent privind constituirea completului de judecată și obiectul cauzei în sensul că acesta reprezintă calea de atac a apelului nu a putut fi primită.

Dispozițiile Codului de procedură penală sunt de strictă și imediată aplicare, în cazul acestora neaplicându-se prevederile art. 13 C. pen., privind legea mai favorabilă. S-a considerat că în mod corect pe fondul cauzei instanța a avut în vedere dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen., privind procedura de soluționare a plângerilor împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată. Petentul a formulat plângere împotriva ordonanței 517/II/2/2001 din 5 iunie 2001 solicitând să se constate nulitatea absolută a acesteia. Prin ordonanța nr. 517/II/2/2001 din 5 iunie 2001 a Parchetului de pe lângă Tribunalului Galați a fost admisă plângerea formulată de petentul F.M. S-a completat dispozitivul rechizitoriului 1397/P/2000 astfel: în temeiul art. 38 C. proc.

pen., s-a dispus disjungerea cauzei cu privire la făptuitoarele M.M. și M.G. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 180 C. pen., art. 192 C. pen., art. 193 C. pen., art. 217 C. pen. și art. 205 C. pen., iar plângerea petentului a fost trimisă la Poliția municipiului Galați, secția 4 pentru efectuare de cercetări. S-a considerat că în mod corect instanța de fond a constatat că plângerea formulată de petent este inadmisibilă prin raportare la dispozițiile legale în materia plângerilor împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului, respectiv dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen. Așa cum s-a arătat mai sus, Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați a admis plângerea petentului și a dispus ca organele de poliție să efectueze cercetări față de cele două intimate, conform competenței materiale.

Nu a putut fi primită susținerea petentului în sensul că s-a încălcat dreptul accesului liber la justiție în situația în care s-a respins, ca inadmisibilă, plângerea. Organele de poliție au fost investite să soluționeze plângerea penală a petentului față de cele două făptuitoare. Așa cum a reținut și prima instanță prin raportate la dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen., s-a considerat că plângerea petentului împotriva rezoluției nr. 517/II/2/2001 este inadmisibilă, neimpunându-se soluționarea acesteia de către instanță pe fondul cauzei. Dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen., reglementează soluționarea plângerii împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței sau după caz a rezoluției de clasare, scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, situații ce nu se regăsesc în speța de față.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs petiționarul F.M. La termenul de astăzi, instanța, din oficiu, a pus în discuție excepția inadmisibilității recursului declarat față de împrejurarea ca acesta vizează o hotărâre definitivă. Concluziile procurorului în raport cu excepția pusă în discuție au fost consemnate în detaliu în practicaua prezentei decizii. Examinând recursul declarat de petiționarul F.M. împotriva deciziei instanței de recurs, față de excepția pusă în discuție, Înalta Curte apreciază recursul petiționarului ca fiind inadmisibil pentru considerentele ce se vor arăta. În conformitate cu art. 385 1 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., pot fi atacate cu recurs deciziile pronunțate, ca instanțe de apel, de tribunale, tribunale militare teritoriale, curți de apel și Curtea Militară de Apel, cu excepția deciziilor prin care s-a dispus rejudecarea cauzelor.

Legiuitorul a prevăzut în conținutul dispozițiilor art. 278 1 alin. (1 0 ) C. proc. pen., că hotărârea instanței pronunțată potrivit alin. 8 lit. a) și b) poate fi atacată cu recurs de procuror, de persoana care a făcut plângerea, de persoana față de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale, precum și de orice persoane ale căror interese legitime sunt vătămate. Din analiza cauzei rezultă că prin sentința penală nr. 144 din 11 martie 2004 pronunțată de Tribunalul Galați a fost respinsă ca inadmisibilă plângerea petentului F.M. împotriva ordonanței Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați nr. 517/II/2/2001 din 5 iunie 2000, iar prin decizia penală nr. 350/ R din 6 iunie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Galați a fost respins ca nefondat recursul exercitat de petiționar, calificat în acest sens, în mod expres, de instanța de control judiciar.

Împotriva acestei din urmă decizii, petiționarul F.M. a exercitat recurs ce face obiectul prezentei cauze. Așadar, decizia atacată de către petiționar a fost pronunțată de Curtea de Apel Galați, ca instanță de recurs, iar nu ca instanță de apel. În raport cu cele menționate, Înalta Curte consideră că exercitarea în cauză, de către petiționar din nou a căii ordinare a recursului împotriva unei decizii pronunțate în recurs, ce are caracter definitiv, atrage inadmisibilitatea recursului declarat. Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiționarul F.M. împotriva deciziei penale nr. 350/ R din 6 iunie 2005 a Curții de Apel Galați.

În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va obliga recurentul petiționar la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiționarul F.M. împotriva deciziei penale nr. 350/ R din 6 iunie 2005 a Curții de Apel Galați. Obligă pe recurentul petiționar la plata sumei de 60 RON (600.000 lei) cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 29 septembrie 2005.