ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2522/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta S.A. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Cluj, solicitând instanței, ca în contradictoriu cu pârâta, să dispună anularea hotărârii nr. 14174 din 13 aprilie 2004 și să i se recunoască statutul de refugiată pe motive etnice, pe perioada septembrie 1940 - 6 martie 1945, cu toate drepturile corespunzătoare, începând cu data de 1 ianuarie 2004. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, împreună cu familia sa, a fost nevoită să se refugieze din localitatea de domiciliu, comuna Poiana, în localitatea Decea și apoi, în Orminiș, Mirăslău și Războieni, datorită persecuțiilor etnice la care a fost supusă, odată cu cedarea Ardealului de Nord, Ungariei.

Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 834 din 17 iunie 2004, a admis acțiunea formulată de reclamantă, dispunând anularea hotărârii nr. 14174 din 13 aprilie 2004, emisă de pârâtă. Totodată, a dispus obligarea acesteia din urmă să-i recunoască reclamantei, calitatea de refugiată pe perioada 1 august 1944 - 6 martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 ianuarie 2004. Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că unicul considerent că localitatea de domiciliu a reclamantei se afla sub administrația Statului român, nu este de natură să o înlăture pe aceasta, de la beneficiul drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, cu atât mai mult, cu cât legiuitorul nu face nici o distincție între administrațiile ce s-au exercitat asupra localităților din Ardealul de Nord cedate Ungariei.

Împotriva acestei sentințe, considerată nelegală și netemeinică, a declarat recurs, Casa Județeană de Pensii Cluj, susținând, în esență, că situația reclamantei nu se încadrează în obiectul Legii nr. 189/2000, întrucât localitatea din care s-a mutat, era liberă, astfel încât motivul plecării nu-l poate constitui persecuția etnică. Recursul este fondat, urmând a fi admis, pentru considerentele expuse în cele ce urmează: Legea nr. 189/2000 acordă anumite drepturi, numai persoanelor care au fost persecutate etnic de regimurile instaurate ca urmare a Dictatului de la Viena din 7 august 1940, în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945 și care și-au părăsit domiciliul, refugiindu-se de pe teritoriul ocupat, pe un teritoriu unde să nu mai fie persecutate din același motiv, cu condiția dovedirii acestei situații (a unei persoane persecutate din motive etnice), cu actele prevăzute de Legea nr. 189/2000 și H.G.

nr. 127/2002. Acest act normativ are un profund caracter reparatoriu, legiuitorul urmărind repararea pe cale patrimonială a suferințelor pricinuite persoanelor care au fost persecutate etnic și care și-au părăsit domiciliul, refugiindu-se de pe teritoriul ocupat. În cauză, reclamanta aparține populației majoritare și atât localitatea de domiciliu, comuna Poiana, județul Cluj, cât și localitatea în care s-a refugiat, Decea, județul Alba, se aflau pe teritoriul românesc, neexistând, prin urmare, dovezi de persecuție etnică. Singurul act oficial existent în cauză și care este contrar susținerilor reclamantei, este adresa nr. C/782 din 7 ianuarie 2004, a Arhivelor Naționale - Direcția Județeană Alba, potrivit căreia „reclamanta și familia acesteia nu figurează în tabelele cu refugiați pe care le deține”.

În consecință, recursul fiind fondat în sensul celor de mai sus, urmează a fi admis, a se casa sentința atacată și în fond, a se respinge acțiunea reclamantei, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 834 din 17 iunie 2004 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ. Casează sentința atacată și în fond, respinge acțiunea. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 aprilie 2005.