ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2528/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Reclamantul B.E. a chemat în

judecată Casa Județeană de Pensii Cluj, solicitând instanței, ca în

contradictoriu cu aceasta, să dispună anularea hotărârii nr. 13281 din 10

martie 2004, în sensul recunoașterii statutului de refugiat pe motive etnice,

pe perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, cu toate drepturile

corespunzătoare și să-i plătească indemnizația prevăzută de O.G. nr. 105/1999,

începând cu data de 1 ianuarie 2004.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că împreună cu mama sa, a fost nevoit să se refugieze din

localitatea de domiciliu (Cara), în Turda, datorită persecuțiilor etnice la

care a fot supus, odată cu cedarea Ardealului de Nord, Ungariei.

Curtea de Apel Cluj, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 827 din 17 iunie

2004, a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamant,

dispunând anularea hotărârii nr. 13281 din 10 martie 2004, emisă de pârâtă.

Totodată, a dispus obligarea acesteia din urmă să-i recunoască reclamantului, calitatea

de refugiat pe perioada 1 octombrie 1940 - 1 noiembrie 1942 și să-i acorde

drepturile bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999, astfel cum a fost

modificată, începând cu data de 1 ianuarie 2004.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța a reținut că esența legii este însuși refugiul unei

persoane, determinat de persecuțiile etnice la care a fost supusă, neputându-se

reține faptul că localitatea de domiciliu se afla sub administrația Statului

Român, întrucât legiuitorul nu a făcut nici o distincție între autoritățile

administrative ce se exercitau asupra localităților din Ardealul de Nord cedate

Ungariei.

Împotriva acestei sentinței,

considerată nelegală și netemeinică, a declarat recurs, Casa Județeană de

Pensii Cluj, susținând, în esență, că proba cu martori este o probă precară

care trebuie să rămână la aprecierea suverană a instanței.

Recursul este fondat, pentru

considerentele expuse în cele ce urmează:

Legea nr. 189/2000 acordă

anumite drepturi, numai persoanelor care au fost persecutate etnic de către

regimurile instaurate ca urmare a Dictatului de la Viena din 7 august 1940, în

perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945 și care și-au părăsit domiciliul,

refugiindu-se de pe teritoriul ocupat, pe un teritoriu unde să nu mai fie

persecutate din același motiv, cu condiția dovedirii acestei situații (a unei

persoane persecutate din motive etnice), cu actele prevăzute de Legea nr.

189/2000 și H.G. nr. 127/2002.

Acest act normativ are un

profund caracter reparatoriu, legiuitorul urmărind repararea pe cale

patrimonială, a suferințelor pricinuite persoanelor care au fost persecutate

etnic și care și-au părăsit domiciliul, refugiindu-se pe teritoriul rămas

neocupat.

În cauză, reclamantul

aparține populației majoritare românești și atât localitatea de domiciliul

(Cara), cât și aceea în care acesta s-a refugiat (Turda), se aflau pe

teritoriul românesc, sub administrația Statului Român, care nu ar fi putut

să-și persecute proprii cetățeni din punct de vedere etnic.

Având în vedere acest

aspect, precum și faptul că reclamantul nu a putut produce dovezi în susținerea

pretențiilor sale (singurele dovezi fiind declarațiile martorilor M.V. și P.V.,

care sunt neconcludente), acțiunea acestuia nu poate fi admisă, fiind

neîntemeiată, iar recursul Casei Județene de Pensii Cluj, fondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 827 din 17 iunie

2004 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și

în fond, respinge acțiunea.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 aprilie 2005.