ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3203/2005

Deliberând asupra recursului de

față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalul București, secția a VI-a comercială, sub nr. 3402/2003, reclamanții

SC F.D. SRL și SC E.D. SRL au chemat în judecată pe pârâții D.N. și D.E.C.,

solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună

obligarea pârâților la încetarea faptelor de concurență neloială constând în

deturnarea clientelei și obligarea acestora la plata de daune în cuantum de

50.000 dolari S.U.A.

Prin cererea reconvențională

înregistrată la data de 16 aprilie 2003, pârâții – reclamanți au solicitat

obligarea pârâtei SC F.D. SRL la plata dividendelor neachitate de 1.052.022.342

lei și a dobânzii aferente și obligarea pârâtei SC E.D. SRL la plata sumei de

219.787.786 lei dividende, 10.000.000 lei chirie și a dobânzii legale aferente.

Prin încheierea din 10 iunie 2003,

Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a disjuns cererea

reconvențională, cu motivarea că pretențiile din cererea reconvențională nu își

au izvorul în același raport juridic ca și acțiunea principală, formându-se

dosar nr. 11322/2003.

Prin sentința comercială nr. 12960

din 21 octombrie 2003, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis

excepția prematurității acțiunii și, în consecință, a respins acțiunea ca

prematur formulată, tribunalul reținând că în speță nu sunt aplicabile

dispozițiile art. 720

5

alin. (1) C. proc. civ., întrucât pretențiile

solicitate nu derivă din același raport juridic ca și pretențiile din acțiunea

principală.

Împotriva acestei sentințe au

declarat apel reclamanții, apel înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția

a VI-a comercială, sub nr. 109 din 21 ianuarie 2004.

În motivarea apelului declarat,

apelanții au arătat că în mod greșit prima instanță a respins acțiunea ca

prematur formulată, în condițiile în care până la judecarea apelului, a fost

îndeplinită procedura concilierii directe, debitorul refuzând să participe la

conciliere.

Apelanții au completat motivele de

apel, învederând că, în speță, nici nu trebuie îndeplinită procedura

concilierii, atâta timp cât nu este vorba despre o acțiune în pretenții, ci este

o acțiune având ca obiect o obligație de a da.

În plus, faptul că s-a depus cererea

reconvențională care a fost primită de intimată, acoperă procedura concilierii

directe, comunicarea cererii valorând notificare.

Apelanții au invocat și dispozițiile

art. 6 pct. 1 din C.E.D.O.; care consacră principiul accesului la un tribunal

și art. 1 din Protocolul care consacră principiul „întârzierii la plată”.

Intimatele au depus întâmpinare

solicitând respingerea apelului ca nefondat.

Curtea de Apel București, secția a

VI-a comercială, prin decizia comercială nr. 246 din 28 mai 2004, a respins ca

nefondat apelul formulat de apelanții D.N. și D.E.C., împotriva sentinței

comerciale nr. 12960/2003 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială,

în contradictoriu cu intimatele SC E.D. SRL și SC F.D. SRL.

Art. 720

1

alin. (1) C.

proc. civ., instituie o procedură prealabilă a concilierii directe, procedură

care este obligatorie, conform textului de lege citat, în procesele și cererile

în materie comercială evaluabile în bani și care se realizează mai înainte de

introducerea cererii de chemare în judecată.

Din interpretarea logico – juridică

și literală acestui text de lege, Curtea reține că aplicabilitatea procedurii

concilierii directe vizează toate cererile patrimoniale, cu alți termeni toate

acțiunile evaluabile în bani.

Susținerea apelanților în sensul că

cererea acestora de obligare a intimatelor la achitarea dividendelor și a

dobânzilor aferente nu este o acțiune în pretenții, deoarece este o obligație

legală de a da, nu poate fi primită de instanța de judecată fiind o

contradictio in terminis, atât timp că obligațiile de a da, au ca obiect

remiterea unei sume de bani sau transmiterea unui drept real, iar litigiile

care vizează neexecutarea unei atare obligații sunt fără îndoială litigii

patrimoniale sau acțiune în pretenții” cum sunt denumite uzual în practica

instanțelor judecătorești.

Ca atare, acțiunea reclamanților

fiind o acțiune patrimonială intră în sfera de aplicare a dispozițiilor art. 720

1

și următoarele C. proc. civ.

În ceea ce privește susținerea

apelanților în sensul că în speță s-a făcut procedura concilierii directe

înainte de sesizarea instanței de apel, Curtea a reținut că nici acest motiv nu

poate fi reținut atâta timp cât legea are în vedere concilierea directă făcută

înainte de promovarea cererii de chemare în judecată, cu alte cuvinte sesizarea

instanței, iar nu înainte de promovarea căii de atac, fie și devolutivă.

Această interpretare este dată de

însăși noțiunea de procedură prealabilă, care sugerează ideea unei concilieri

mai înainte de promovarea acțiunii în justiție.

Curtea a reținut ca superfluă și

susținerea privind acoperirea procedurii concilierii directe, prin simpla

comunicare în proces a cererii, întrucât normele din art. 720

1

și

următoarele C. proc. civ., sunt imperative, reglementând în mod concis

condițiile de fond și formă ale procedurii concilierii directe.

Cât privește invocarea art. 6 din C.E.D.O.,

Curtea a reținut că prin respingerea acțiunii apelanților, întrucât nu

îndeplinește condițiile de fond impuse de legea specială nu se încalcă accesul

la un tribunal reglementat de normele europene, atâta timp cât accesul la

tribunal nu se poate face decât cu respectarea condițiilor de formă pentru

promovarea acțiunii în justiție, cu alte cuvinte respectarea normei procedurale

reglementată de legea statului în care se judecă acțiunea.

Împotriva acestei decizii, în termen

legal, au formulat recurs reclamanții D.N. și D.E.C.

Prin motivele de recurs se critică

ambele hotărâri sub următoarele aspecte:

Astfel, se arată că instanțele au

schimbat atât natura, cât și înțelesul cererii reconvenționale, calificând-o ca

acțiune în pretenții deși în fapt acțiunea are ca obiect „obligația de a da”,

dispunând disjungerea acesteia de judecarea cererii principale.

Se arată că sumele datorate cu

titlul de dividende au devenit exigibile la data încheierii bilanțului

contabil, 30 martie 2001, astfel că acestea trebuiau plătite fără nici o altă

formalitate.

Al doilea motiv de recurs se referă

la faptul că ambele instanțe au pronunțat hotărâri nelegale urmare greșite

aplicări a legii, respectiv a dispozițiilor art. 720

1

C. proc. civ.

Astfel, se susține că în cauză nu

era obligatorie procedura prealabilă a concilierii directe, în condițiile în

care pârâții – reclamanți au formulat o cerere reconvențională în cauză (cerere

disjunsă).

În al doilea rând se arată că dacă

se constată că această procedură obligatorie aceasta s-a efectuat atât prin

notificările transmise reclamantelor pârâte, cât și prin procedura efectiv

efectuată anterior soluționării apelului declarat în cauză.

Se solicită admiterea recursului,

modificarea hotărârilor și pe fond admiterea cererii reconvenționale astfel cum

a fost formulată.

În drept, recursul a fost întemeiat

pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Pârâtele legal citate nu s-au

prezentat în instanță pentru a-și face eventualele apărări.

Examinând actele și lucrările

dosarului prin prisma motivelor de fapt și de drept invocate, Înalta Curte constată

că recursul este fondat.

Potrivit art. 720

1

C.

proc. civ., în procesele și cererile în materie comercială evaluabile în bani,

reclamantul va încerca soluționarea litigiului prin conciliere directă cu

cealaltă parte.

În sensul art. 720

5

alin.

(1) C. proc. civ., procedura prealabilă obligatorie nu vizează și cererile

reconvenționale.

În același text de lege se prevede

că dacă pârâtul are pretenții împotriva reclamantului derivând din același

raport juridic, el poate face cerere reconvențională.

Rezultă că cererea reconvențională

are un caracter facultativ, pârâtul putând valorifica pretențiile sale pe

această cale, dar va putea acționa și pe calea unei cereri separate, introduse

la instanța competentă potrivit dispozițiilor generale.

De asemenea, cererea reconvențională

trebuie să îndeplinească cerințele prevăzute de lege pentru cererea de chenare

în judecată.

Textul de lege prevede că

pretențiile pârâtului trebuie să derive din același raport juridic (conținutul

raportului juridic fiind alcătuit din drepturile și obligațiile părților

raportului respectiv).

Legea însă nu cere existența unei

conexități între obligațiile părților raportului juridic, respectiv ele pot

proveni din cauze diferite.

În cauză, prin acțiunea principală

s-a cerut să se dispună obligarea recurenților la încetarea faptelor de

concurență neloială și obligarea acestora la daune, în cuantum de 50.000 dolari

S.U.A.

Prin cererea reconvențională,

recurenții au solicitat obligarea intimatelor la plata dividendelor neachitate,

dobândă legală și chirie.

Prin formularea cererii

reconvenționale se tinde, practic, la o compensație judiciară a obligațiilor

părților care provin din cauze diferite.

Având în vedere aceste considerente

se constată că pretențiile recurenților derivă din același raport juridic cu

cel invocat de intimați, având legătură cu pretențiile solicitate de aceștia.

Pe cale de consecință, în cauză nu

era obligatorie procedura prealabilă privind concilierea directă reglementată

de art. 720

1

C. proc. civ.

Având în vedere că în cauză procesul

s-a soluționat fără a se intra în cercetarea fondului, constatându-se greșit că

acțiunea recurenților este prematură, Înalta Curte, conform art. 312 C. proc.

civ. cu referire la art. 313 C. proc. civ., va admite recursul formulat, va

casa ambele hotărâri și va trimite cauza la Tribunalul București pentru

rejudecarea cauzei în fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamanții D.N. și D.E.C., împotriva deciziei nr. 246 din 28 mai 2004,

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială.

Casează decizia atacată și sentința nr.

12960 din 21 octombrie 2003 a Tribunalului București, secția a VI-a și trimite

cauza la Tribunalul București, secția a VI-a, pentru rejudecare în fond.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică,

astăzi 27 mai 2005.