ÎCCJ, Decizia nr. 47/2006

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 96/P/2004 din 16 februarie

2005, Parchetul Național Anticorupție, secția de combatere a corupției, a

dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată, în stare

de libertate, a inculpatului D.V., pentru săvârșirea a patru infracțiuni de

trafic de influență.

Prin sentința penală nr. 345 din 17 august 2005,

Tribunalul Brăila, secția penală, a declinat competența soluționării în fond a

cauzei penale, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, reținând că

actele de trafic de influență exercitate de inculpat au legătură cu atribuțiile

de serviciu ale acestuia, în calitate de senator, ceea ce atrage incidența în

cauză a dispozițiilor art. 27 pct. 1 lit. a) C. proc. pen.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,

prin încheierea nr. 6004 din 25 octombrie 2005, pronunțată în dosarul nr.

5210/2005, a constatat că în cauză nu există conflict negativ de competență și

a trimis dosarul, aceleiași instanțe, în vederea continuării judecății.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că în

cauză nu sunt întrunite condițiile art. 40 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.,

întrucât faptele comise de inculpat nu au legătură cu calitatea sa de

parlamentar, sintagma „atribuții de serviciu” nu se regăsește în actele

normative ce reglementează activitatea senatorilor, iar pentru săvârșirea

infracțiunii de trafic de influență, legea penală nu cere o legătură cu

atribuțiile de serviciu ale făptuitorului, autor al infracțiunii putând fi

orice persoană.

Împotriva acestei din urmă hotărâri, inculpatul D.V.

a declarat recurs, cu precizarea că motivele de casare vor fi depuse printr-un

memoriu separat.

Prin notele scrise, depuse la data de 10 februarie

2006, recurentul a susținut că hotărârea de dezînvestire este dată cu

încălcarea legii, respectiv a dispozițiilor art. 43 C. proc. pen., raportat la

art. 29 pct. 1 lit. a), art. 40 alin. (1) lit. a) din același cod și art. 72

teza a II-a din Constituția României.

În concluzie, inculpatul a solicitat admiterea

recursului, desființarea încheierii atacate și trimiterea cauzei, spre

competentă soluționare, secției penale a Înaltei Curți de casație și Justiție.

Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce

se vor arăta în continuare:

Potrivit art. 42 C. proc. pen., hotărârea de

dezînvestire în favoarea instanței competente nu este supusă apelului și nici

recursului.

Procedând la verificarea din oficiu a competenței,

secția penală a constatat că în cauză nu există conflict negativ de competență

și, drept urmare, a trimis dosarul, aceleași instanțe, în vedea continuării

judecății.

Prin urmare, completul de 9 judecători al Înaltei

Curți de Casație și Justiție a fost sesizat cu o cale de atac neprevăzută de

lege, așa încât excepția de inadmisibilitate a recursului se constată a fi

întemeiată.

În consecință, pentru considerentele ce preced și ca

urmare a admiterii excepției, conform art. 385

15

pct. 1 lit. a) C.

proc. pen., Curtea a respins recursul, ca inadmisibil.

Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din același cod,

recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare, conform

dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de inculpatul D.V. împotriva încheierii nr. 6004

din 25 octombrie 2005, pronunțată de secția penală a Înaltei Curți de Casație

și Justiție, în dosarul nr. 5210/2005.

Obligă recurentul menționat să

plătească statului, suma de 300 lei (3.000.000 ROL) cu titlu de cheltuieli

judiciare în recurs.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 13 februarie 2006.