ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4226/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin plângerea întemeiată pe dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen., petiționarul A.I. a solicitat desființarea rezoluției dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești în dosarul de urmărire penală nr. 180/P/2004 susținând că aceasta este netemeinică și nelegală. În motivarea plângerii, s-a arătat că s-a plâns împotriva magistratului R.M., judecător la Tribunalul Prahova, executorul judecătoresc T.E.C. și G.I., administrator la A.P. Ploiești Vest, susținând în esență că s-a încuviințat executarea silită a unei hotărâri judecătorești, care nu devenise irevocabilă, fapt ce i-a adus numeroase prejudicii. A mai susținut petentul că în mod nelegal organele de urmărire penală au dispus neînceperea urmăririi penale, deși cu înscrisurile depuse a probat susținerile menționate în plângere.

Mai mult, a susținut petentul că debitul a fost achitat, până la 31 decembrie 2003, însă executarea a continuat și după această perioadă, fapt nelegal și netemeinic, sens în care se impune administrarea și altor probatorii. Curtea de Apel Ploiești, prin sentința penală nr. 15 din 1 aprilie 2005, a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petiționarul A.I. împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, în dosarul nr. 180/P/2004. Instanța a reținut, din coroborarea înscrisurilor aflate la dosar în raport de prevederile menționate în cauză, că sentința civilă nr. 6443 din 8 septembrie 2003 pronunțată de Judecătoria Ploiești, este o hotărâre definitivă, întrucât legiuitorul nu a prevăzut calea de atac a apelului, astfel că, în mod temeinic și legal aceasta a fost investită cu formulă executorie și apoi în temeiul ei s-a început executarea silită.

Împotriva acestei sentințe a declarat, în termen legal, recurs petiționarul A.I. Examinând recursul declarat de petiționar, împotriva sentinței instanței de fond, din oficiu potrivit art. 385 6 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul petiționarului ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta. Din analiza cauzei rezultă că în mod judicios și temeinic motivat prima instanță a respins, ca nefondată, plângerea petiționarului A.I. Înalta Curte consideră că în cauză a fost făcută o evaluare justă asupra actelor efectuate de procuror care au condus la soluția de neîncepere a urmăririi penale față de judecătorul R.M. de la Judecătoria Ploiești, executorul judecătoresc T.E.C. și G.I.

administrator al A.P. Ploiești Vest, față de care s-au făcut acte premergătoare sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în dauna intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen., abuz în serviciu în dauna interesului public prevăzută de art. 148 C. pen., fals intelectual în înscrisuri oficiale prevăzută de art. 289 C. pen. și uz de fals prevăzută de art. 291 C. pen., deoarece în mod abuziv Judecătoria Ploiești a investit cu formulă executorie sentința civilă nr. 6443 din 8 septembrie 2003 și apoi nelegal s-a procedat la începerea executării silite.

Așa cum rezultă din cauză au fost examinate criticile formulate de petiționar, în raport de persoanele și faptele pretins a fi săvârșite de către acestea, constatându-se că nu pot fi avute în vedere, deoarece judecătorii, grefierii și executorul judecătoresc nu au comis nici o faptă (nici cu intenție și nici din culpă) prin care să fi cauzat vreo tulburare bunului mers al unui organ sau instituții de stat ori al unei unități din cele la care se referă art. 145 C. pen., sau o pagubă patrimoniului acesteia. De asemenea, cercetările au stabilit că nici unul din înscrisurile oficiale întocmite de judecători, grefieri sau executorul judecătoresc nu a fost falsificat prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului ori prin omisiunea cu știință de a însera unele date sau împrejurări.

Concluzionându-se s-a apreciat de către organul de urmărire penală că neexistând un înscris fals, pe cale de consecință nu există nici infracțiunea de uz de fals prevăzută de art. 291 C. pen. Astfel că, potrivit Codului de procedură civilă hotărârea judecătorească (sentința nr. 6443/2003 a Judecătoriei Ploiești) fiind definitivă din momentul pronunțării ei, se putea trece la executare, indiferent dacă a fost sau nu, atacată cu recurs. În aceste condiții, fapta de a investi cu formulă executorie hotărârea judecătorească și a fi început executarea nu constituie infracțiune. Înalta Curte apreciază că instanța de fond a făcut o corectă și obiectivă evaluare a materialului probator administrat, astfel că rezoluția dată de către parchet este legală și temeinică, în cauză nefiind săvârșite infracțiunile menționate de către judecătorul R.M., executorul judecătoresc T.E.C.

și G.I. administrator al A.P. Ploiești Vest. În consecință, Înalta Curte apreciază că hotărârea instanței de fond a fost dată cu respectarea dispozițiilor legale. Față de ace3ste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul A.I. împotriva sentinței penale nr. 15 din 1 aprilie 2005 a Curții de Apel Ploiești. În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va obliga recurentul petiționar la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul A.I. împotriva sentinței penale nr. 15 din 1 aprilie 2005 a Curții de Apel Ploiești. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 60 lei (600.000 lei) cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 8 iulie 2005.