ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4226/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin plângerea întemeiată pe

dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen., petiționarul A.I. a solicitat desființarea

rezoluției dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești în dosarul de

urmărire penală nr. 180/P/2004 susținând că aceasta este netemeinică și

nelegală.

În motivarea plângerii, s-a

arătat că s-a plâns împotriva magistratului R.M., judecător la Tribunalul

Prahova, executorul judecătoresc T.E.C. și G.I., administrator la A.P. Ploiești

Vest, susținând în esență că s-a încuviințat executarea silită a unei hotărâri

judecătorești, care nu devenise irevocabilă, fapt ce i-a adus numeroase

prejudicii.

A mai susținut petentul că

în mod nelegal organele de urmărire penală au dispus neînceperea urmăririi

penale, deși cu înscrisurile depuse a probat susținerile menționate în

plângere. Mai mult, a susținut petentul că debitul a fost achitat, până la 31

decembrie 2003, însă executarea a continuat și după această perioadă, fapt

nelegal și netemeinic, sens în care se impune administrarea și altor

probatorii.

Curtea de Apel Ploiești,

prin sentința penală nr. 15 din 1 aprilie 2005, a respins, ca neîntemeiată,

plângerea formulată de petiționarul A.I. împotriva rezoluției de neîncepere a

urmăririi penale dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, în

dosarul nr. 180/P/2004.

Instanța a reținut, din

coroborarea înscrisurilor aflate la dosar în raport de prevederile menționate

în cauză, că sentința civilă nr. 6443 din 8 septembrie 2003 pronunțată de

Judecătoria Ploiești, este o hotărâre definitivă, întrucât legiuitorul nu a

prevăzut calea de atac a apelului, astfel că, în mod temeinic și legal aceasta

a fost investită cu formulă executorie și apoi în temeiul ei s-a început

executarea silită.

Împotriva acestei sentințe a

declarat, în termen legal, recurs petiționarul A.I.

Examinând recursul declarat de

petiționar, împotriva sentinței instanței de fond, din oficiu potrivit art. 385

6

C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul petiționarului ca fiind nefondat

pentru considerentele ce se vor arăta.

Din analiza cauzei rezultă

că în mod judicios și temeinic motivat prima instanță a respins, ca nefondată,

plângerea petiționarului A.I.

Înalta Curte consideră că în

cauză a fost făcută o evaluare justă asupra actelor efectuate de procuror care

au condus la soluția de neîncepere a urmăririi penale față de judecătorul R.M. de

la Judecătoria Ploiești, executorul judecătoresc T.E.C. și G.I. administrator

al A.P. Ploiești Vest, față de care s-au făcut acte premergătoare sub aspectul

săvârșirii infracțiunilor de abuz în dauna intereselor persoanelor prevăzută de

art. 246 C. pen., abuz în serviciu în dauna interesului public prevăzută de art.

148 C. pen., fals intelectual în înscrisuri oficiale prevăzută de art. 289 C.

pen. și uz de fals prevăzută de art. 291 C. pen., deoarece în mod abuziv

Judecătoria Ploiești a investit cu formulă executorie sentința civilă nr. 6443

din 8 septembrie 2003 și apoi nelegal s-a procedat la începerea executării

silite.

Așa cum rezultă din cauză au

fost examinate criticile formulate de petiționar, în raport de persoanele și

faptele pretins a fi săvârșite de către acestea, constatându-se că nu pot fi

avute în vedere, deoarece judecătorii, grefierii și executorul judecătoresc nu

au comis nici o faptă (nici cu intenție și nici din culpă) prin care să fi

cauzat vreo tulburare bunului mers al unui organ sau instituții de stat ori al

unei unități din cele la care se referă art. 145 C. pen., sau o pagubă

patrimoniului acesteia.

De asemenea, cercetările au

stabilit că nici unul din înscrisurile oficiale întocmite de judecători, grefieri

sau executorul judecătoresc nu a fost falsificat prin atestarea unor fapte sau

împrejurări necorespunzătoare adevărului ori prin omisiunea cu știință de a

însera unele date sau împrejurări. Concluzionându-se s-a apreciat de către

organul de urmărire penală că neexistând un înscris fals, pe cale de consecință

nu există nici infracțiunea de uz de fals prevăzută de art. 291 C. pen.

Astfel că, potrivit Codului

de procedură civilă hotărârea judecătorească (sentința nr. 6443/2003 a

Judecătoriei Ploiești) fiind definitivă din momentul pronunțării ei, se putea

trece la executare, indiferent dacă a fost sau nu, atacată cu recurs.

În aceste condiții, fapta de

a investi cu formulă executorie hotărârea judecătorească și a fi început

executarea nu constituie infracțiune.

Înalta Curte apreciază că

instanța de fond a făcut o corectă și obiectivă evaluare a materialului

probator administrat, astfel că rezoluția dată de către parchet este legală și

temeinică, în cauză nefiind săvârșite infracțiunile menționate de către

judecătorul R.M., executorul judecătoresc T.E.C. și G.I. administrator al A.P.

Ploiești Vest.

În consecință, Înalta Curte

apreciază că hotărârea instanței de fond a fost dată cu respectarea

dispozițiilor legale.

Față de ace3ste

considerente, Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul A.I. împotriva

sentinței penale nr. 15 din 1 aprilie 2005 a Curții de Apel Ploiești.

În conformitate cu art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., se va obliga recurentul petiționar la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de petiționarul A.I. împotriva sentinței penale nr. 15 din 1

aprilie 2005 a Curții de Apel Ploiești.

Obligă recurentul petiționar

la plata sumei de 60 lei (600.000 lei) cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 8 iulie 2005.