Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 21.06.2005
casat

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5492/2005

HOTĂRÂRE
21.06.2005
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5492/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 20 iunie 2004, reclamanții P.M. și Ș.A. au chemat în judecată Consiliul Local al Municipiului Brăila solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că sunt constructori de bună credință ai clădirii ridicate pe terenul situat în Brăila. La termenul din 29 august 2003, reclamanții și-au precizat acțiunea în sensul că au solicitat să se constate dreptul lor de superficie asupra terenului pe care se află edificată construcția. Judecătoria Brăila, prin sentința civilă nr. 4566 din 16 octombrie 2003, a admis acțiunea astfel cum a fost modificată și a constatat „dreptul de superficie al reclamanților asupra construcției–locuință”, formată din trei camere și dependințe, situată în Brăila.

Curtea de Apel Galați, secția civilă, prin decizia nr. 168/A din 16 februarie 2004, a anulat ca netimbrat apelul declarat de Consiliul Local al Municipiului Brăila, reținând că pârâtul nu s-a conformat dispozițiilor art. 20 alin. (1) și (2) din Legea nr. 146/1997 „privind taxele judiciare de timbru”. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen legal Consiliul Local al Municipiului Brăila care, invocând temeiul prevăzut de art. 304 pct. 10 C. proc. civ., susține în esență că în mod greșit s-a aplicat sancțiunea anulării apelului în condițiile în care și-a respectat obligația de achitare a taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar. Recursul este fondat, urmând a fi admis, pentru considerentele ce succed.

Potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 146/1997, acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești ... sunt supuse taxelor judiciare de timbru și se taxează în mod diferențiat după cum obiectul acestora este sau nu evaluabil în bani, cu excepțiile prevăzute de lege. În conformitate cu dispozițiile art. 20 alin. (1)-(3) din același act normativ, taxele judiciare de timbru, se plătesc anticipat. Dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal în momentul înregistrării acțiunii sau cererii ... instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată, până la primul termen de judecată. Neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit, se sancționează cu anularea acțiunii sau cererii.

Or, recurentul pârât a respectat cerințele art. 20 alin. (1) și (2) din Legea nr. 146/1997 și a achitat anticipat taxa judiciară de timbru, anterior termenului fixat de instanță, astfel cum rezultă din OP nr. 208 din 12 februarie 2004. Așa fiind, recursul se va admite, cu consecința casării deciziei atacate și a trimiterii cauzei aceleiași instanțe, în vederea rejudecării apelului.

DECIDE: Admite recursul declarat de pârâtul Consiliul Local al Municipiului Brăila împotriva deciziei civile nr. 168/A din 16 februarie 2004 a Curții de Apel Galați, pe care o casează și trimite cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 iunie 2005.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-02-18
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 944/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Consiliul Local al Municipiului Brăila, Direcția Administrației Piețelor și Târgurilor, la 5 decembrie 2000 a cerut obligarea pârâtei S.C. C. S.R.L. la pl
ÎCCJ 2008-02-29
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 842/2008
Asupra contestației în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Decizia nr. 2717 din 20 septembrie 2007 Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul declarat de reclamanta S.C. A. SRL Brăila
ÎCCJ 2003-01-30
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 476/2003
.1 din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ. Acest
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 474/2003
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta SC „P.C.” SA Roata împotriva deciziei nr.406 din 16 mai 2001 a Curții de Apel Galați – Secția comercială și de contencios administrativ. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedu
ÎCCJ 2009-12-07
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4075/2009
te de persoana vătămată B.O. În motivarea hotărârii pronunțate, judecătorul V.D. a arătat că persoana vătămată a avut cunoștință de obligația timbrării acțiunii, obligație pe care însă nu și-a îndeplinit-o, ceea ce, conform art. 20 alin. (3
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă