ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 574/2012
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 574/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursului de față;
Din examinarea
actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acțiunea
introductivă, reclamantele S.T. și P.B., în calitate de moștenitoare a
defunctului lor tată, C.P., au solicitat obligarea pârâtului Statul Român prin
Ministerul Finanțelor Publice reprezentat prin D.G.F.P. Constanța la plata
sumei de 100.000 Euro cu titlu de daune pentru prejudiciul moral suferit ca
urmare a dislocării și stabilirii de domiciliu obligatoriu.
Tribunalul Constanța, prin sentința civilă nr. 224
din 12 februarie
2010, a admis în parte acțiunea civilă introductivă, a
obligat pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat
prin D.G.F.P. Constanța către reclamantele P.B. și S.T. la plata despăgubirilor
pentru prejudiciul moral suferit prin dislocare și stabilirea domiciliului
obligatoriu în sumă de 20.000 Euro în echivalent în lei la data efectuării
plății și s-au respins ca nefondate
celelalte
pretenții, cu motivarea că, prin măsura administrativă abuzivă
dispusă
împotriva tatălui lor, s-a cauzat un prejudiciu ce a constat în consecințe
dăunătoare evaluabile în bani rezultate din atingerile și încălcările dreptului
personal nepatrimonial la libera circulație, cu consecința unor incoveniente de
ordin fizic.
Prin decizia
nr. 45 C de la 31 ianuarie 2011, Curtea de Apel Constanța, secția civilă,
minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale, a admis apelul
formulat de pârâtul STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin
D.G.F.P. CONSTANȚA, a schimbat în tot sentința civilă apelată și a respins
acțiunea reclamanților ca nefondată, reținând că prin
deschiderea posibilității moștenitorilor de gradul
I
de a beneficia de despăgubiri pentru prejudiciul moral suportat de
antecesorii săi prin
persecuțiile regimului comunist, legiuitorul s-a
îndepărtat de la
principiul echității,
întrucât aceste persoane reclamante nu pot invoca
aceeași îndrituire la
astfel de despăgubiri ca și cei supuși măsurilor represive.
Împotriva acestei hotărâri, reclamantele P.B. și
S.T. au declarat recurs, solicitând admiterea recursului,
casarea
deciziei recurate și, pe fond, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată,
invocând drept motive de nelegalitate dispozițiile art. 304 punctul 9 C. proc.
civ.
În
argumentarea motivelor de recurs, reclamantele au arătat că, potrivit
prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituția României și art. 6 C. civ.,
legea dispune numai pentru viitor, iar dreptul la daune morale reprezintă un
element al statutului juridic al beneficiarului,
rezultând dintr-un angajament al statului, acceptat de beneficiar și
care
nu poate fi modificat unilateral nici măcar prin lege.
Înalta Curte,
examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele :
Reclamantele
au promovat acțiunea privind obligarea Statului Român la acordarea daunelor
morale în temeiul dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea 221/2009, în
calitate de persoană strămutată căreia i s-a stabilit domiciliu obligatoriu în
orașul Sibiu.
Prevederile
art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 au fost declarate
neconstituționale prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale,
publicată în Monitorul Oficial din 15 noiembrie 2010, astfel că trebuie avute
în vedere dispozițiile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 și dispozițiile
art. 147 din Constituție.
Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție,
decizia prin care o normă
de drept a fost declarată neconstituțională
își încetează efectele după 45 zile de la publicarea deciziei în Monitorul
Oficial, iar pe durata acestui termen, dispozițiile sunt suspendate de drept.
În condițiile
stabilite de art. 31 alin. (1) și 3 din Legea nr. 47/1992 și art. 147 alin. (4)
din Constituție, decizia care a declarat neconstituțională o dispoziție legală
este definitivă și obligatorie, iar efectele sale se răsfrâng și în alte cauze,
nu numai în cauza în care a fost invocată excepția.
Decizia
Curții Constituționale este general obligatorie, opozabilă „
erga omnes
",
inclusiv pentru instanțele judecătorești și are putere numai pentru viitor,
ceea ce înseamnă că, după publicare, ea are efect asupra cauzelor aflate în
curs de soluționare sau care se vor soluționa în viitor.
De altfel,
Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 186 din 18 noiembrie 1999, publicată
în Monitorul Oficial al României, Partea
I,
nr. 1
51 din 12
aprilie 2000, a statuat că obligativitatea deciziilor Curții
Constituționale pentru instanțele judecătorești, ca de altfel și pentru
celelalte
persoane fizice și juridice, decurge din principiul înscris în art. 51 din
Constituție în redactarea de la data respectivă, potrivit
căruia respectarea Constituției, a supremației
sale și a legilor, este
obligatorie.
Având în
vedere considerentele arătate, concluzia care se
impune este aceea că dispoziția din lege declarată neconstituțională nu
se mai poate aplica, instanța investită cu soluționarea unei acțiuni
căreia i se aplica norma declarată neconstituțională având obligația să nu
aplice în acea cauză dispozițiile legale a căror neconstituționalitate a fost
constatată prin decizia Curții Constituționale.
Decizia
Curții Constituționale nr. 1358/2010 a fost publicată în Monitorul Oficial
partea
I
la data de 15 noiembrie 2010, astfel că,
începând cu
această dată dispozițiile art.
5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 sunt
suspendate de drept,
urmând ca, în situația în care în termen de 45 zile
Parlamentul nu pune de acord aceste prevederi legale cu dispozițiile
Constituției,
acestea să-și înceteze efectele juridice.
In condițiile
în care termenul de 45 de zile stabilit prin decizia Curții Constituționale nr.
1358 din 21 octombrie 2010 a expirat, iar Parlamentul României nu a pus de
acord aceste prevederi cu
Constituția, în
prezent nu mai există temei juridic pentru acordarea
daunelor morale, ca
măsuri reparatorii.
Mai mult,
prin decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 a Î.C.C.J. dată în
recursul în interesul legii, s-a stabilit că,
urmare a deciziilor Curții
Constituționale nr. 1358/2010 și 1360/2010,
dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 și-au încetat
efectele și nu mai pot constitui temei legal pentru cauzele nesoluționate definitiv
la data
publicării deciziilor instanței de
contencios constituțional în Monitorul
Oficial.
Pe de altă
parte, împrejurarea că deciziile Curții Constituționale produc efecte numai
pentru viitor dă expresie unui alt principiu constituțional, acela al neretroactivității,
ceea ce înseamnă ca nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv
câștigate sau situațiilor juridice deja constituite.
În speță, nu
există însă un drept definitiv câștigat, iar reclamanta nu era titulara unui
bun susceptibil de protecție în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la
Convenția Europeană a Drepturilor
Omului
câtă vreme la data publicării deciziei Curții Constituționale nr.
1358/2010
nu exista o hotărâre definitivă, care să fi confirmat dreptul reclamantelor.
Pentru aceste
considerente, față de prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va
respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantele P.B. si S.T.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN
NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge
recursul declarat de reclamantele P.B. și S.T. împotriva deciziei civile nr.
45C de la 31 ianuarie 2011 pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția
civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale, ca nefondat.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în
ședință publică, astăzi, 9 februarie 2012.