ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 574/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea introductivă, reclamantele S.T. și P.B., în calitate de moștenitoare a defunctului lor tată, C.P., au solicitat obligarea pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat prin D.G.F.P. Constanța la plata sumei de 100.000 Euro cu titlu de daune pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a dislocării și stabilirii de domiciliu obligatoriu. Tribunalul Constanța, prin sentința civilă nr. 224 din 12 februarie 2010, a admis în parte acțiunea civilă introductivă, a obligat pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat prin D.G.F.P. Constanța către reclamantele P.B.

și S.T. la plata despăgubirilor pentru prejudiciul moral suferit prin dislocare și stabilirea domiciliului obligatoriu în sumă de 20.000 Euro în echivalent în lei la data efectuării plății și s-au respins ca nefondate celelalte pretenții, cu motivarea că, prin măsura administrativă abuzivă dispusă împotriva tatălui lor, s-a cauzat un prejudiciu ce a constat în consecințe dăunătoare evaluabile în bani rezultate din atingerile și încălcările dreptului personal nepatrimonial la libera circulație, cu consecința unor incoveniente de ordin fizic. Prin decizia nr. 45 C de la 31 ianuarie 2011, Curtea de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale, a admis apelul formulat de pârâtul STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin D.G.F.P.

CONSTANȚA, a schimbat în tot sentința civilă apelată și a respins acțiunea reclamanților ca nefondată, reținând că prin deschiderea posibilității moștenitorilor de gradul I de a beneficia de despăgubiri pentru prejudiciul moral suportat de antecesorii săi prin persecuțiile regimului comunist, legiuitorul s-a îndepărtat de la principiul echității, întrucât aceste persoane reclamante nu pot invoca aceeași îndrituire la astfel de despăgubiri ca și cei supuși măsurilor represive. Împotriva acestei hotărâri, reclamantele P.B. și S.T. au declarat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate și, pe fond, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, invocând drept motive de nelegalitate dispozițiile art. 304 punctul 9 C. proc.

civ. În argumentarea motivelor de recurs, reclamantele au arătat că, potrivit prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituția României și art. 6 C. civ., legea dispune numai pentru viitor, iar dreptul la daune morale reprezintă un element al statutului juridic al beneficiarului, rezultând dintr-un angajament al statului, acceptat de beneficiar și care nu poate fi modificat unilateral nici măcar prin lege. Înalta Curte, examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele : Reclamantele au promovat acțiunea privind obligarea Statului Român la acordarea daunelor morale în temeiul dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea 221/2009, în calitate de persoană strămutată căreia i s-a stabilit domiciliu obligatoriu în orașul Sibiu.

Prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 au fost declarate neconstituționale prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial din 15 noiembrie 2010, astfel că trebuie avute în vedere dispozițiile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 și dispozițiile art. 147 din Constituție. Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție, decizia prin care o normă de drept a fost declarată neconstituțională își încetează efectele după 45 zile de la publicarea deciziei în Monitorul Oficial, iar pe durata acestui termen, dispozițiile sunt suspendate de drept. În condițiile stabilite de art. 31 alin. (1) și 3 din Legea nr. 47/1992 și art. 147 alin. (4) din Constituție, decizia care a declarat neconstituțională o dispoziție legală este definitivă și obligatorie, iar efectele sale se răsfrâng și în alte cauze, nu numai în cauza în care a fost invocată excepția.

Decizia Curții Constituționale este general obligatorie, opozabilă „ erga omnes ", inclusiv pentru instanțele judecătorești și are putere numai pentru viitor, ceea ce înseamnă că, după publicare, ea are efect asupra cauzelor aflate în curs de soluționare sau care se vor soluționa în viitor. De altfel, Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 186 din 18 noiembrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 51 din 12 aprilie 2000, a statuat că obligativitatea deciziilor Curții Constituționale pentru instanțele judecătorești, ca de altfel și pentru celelalte persoane fizice și juridice, decurge din principiul înscris în art. 51 din Constituție în redactarea de la data respectivă, potrivit căruia respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor, este obligatorie.

Având în vedere considerentele arătate, concluzia care se impune este aceea că dispoziția din lege declarată neconstituțională nu se mai poate aplica, instanța investită cu soluționarea unei acțiuni căreia i se aplica norma declarată neconstituțională având obligația să nu aplice în acea cauză dispozițiile legale a căror neconstituționalitate a fost constatată prin decizia Curții Constituționale. Decizia Curții Constituționale nr. 1358/2010 a fost publicată în Monitorul Oficial partea I la data de 15 noiembrie 2010, astfel că, începând cu această dată dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 sunt suspendate de drept, urmând ca, în situația în care în termen de 45 zile Parlamentul nu pune de acord aceste prevederi legale cu dispozițiile Constituției, acestea să-și înceteze efectele juridice.

In condițiile în care termenul de 45 de zile stabilit prin decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a expirat, iar Parlamentul României nu a pus de acord aceste prevederi cu Constituția, în prezent nu mai există temei juridic pentru acordarea daunelor morale, ca măsuri reparatorii. Mai mult, prin decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 a Î.C.C.J. dată în recursul în interesul legii, s-a stabilit că, urmare a deciziilor Curții Constituționale nr. 1358/2010 și 1360/2010, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei legal pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial.

Pe de altă parte, împrejurarea că deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru viitor dă expresie unui alt principiu constituțional, acela al neretroactivității, ceea ce înseamnă ca nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite. În speță, nu există însă un drept definitiv câștigat, iar reclamanta nu era titulara unui bun susceptibil de protecție în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului câtă vreme la data publicării deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să fi confirmat dreptul reclamantelor. Pentru aceste considerente, față de prevederile art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantele P.B. si S.T. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE Respinge recursul declarat de reclamantele P.B. și S.T. împotriva deciziei civile nr. 45C de la 31 ianuarie 2011 pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale, ca nefondat. IREVOCABILĂ. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 februarie 2012.