ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7606/2005
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7606/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea înregistrată la 2
aprilie 2003 reclamanții T.L. și T.O. au chemat în judecată pe pârâții Primăria
Aștileu, Inspectoratul Județean de Poliție Bihor și Consiliul Local, cerând
evacuarea acestora din imobilul situat în comuna Aștileu județul Bihor precum
și obligarea la plata chiriei restante, la repararea construcției de pe parcela
62/1-a din C.F. Peștera și la plata de despăgubiri pentru faptul că au fost
împiedicați să înstrăineze imobilul timp de 10 ani.
Prin sentința civilă nr. 719 din 17
decembrie 2004 Judecătoria Aleșd a respins acțiunea formulată de reclamanta T.L.,
astfel cum a fost precizată în cursul judecății, ca neîntemeiată și a luat act
de renunțarea la judecată formulată de reclamantul T.O., respectiv de
renunțarea la judecata ultimului capăt de cerere (despăgubiri) formulată de
reclamantă.
Totodată, judecătoria a respins
excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâtul Consiliul Local al
comunei Aștileu.
Prin decizia civilă nr. 374 din 13
mai 2005 Curtea de Apel Oradea a admis apelul declarat de reclamanta T.L. și a
schimbat în parte sentința în sensul că a admis, în parte, acțiunea și a dispus
evacuarea pârâților Primăria comunei Aștileu și Consiliul Local al comunei
Aștileu.
Totodată, instanța de apel a respins
acțiunea reclamantei în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliție al
Județului Bihor ca inadmisibilă, menținând restul dispozițiilor sentinței.
Împotriva acestei decizii a declarat
recurs reclamanta T.L.
Referitor la calea de atac dedusă
judecății,
- având în vedere prevederile art. 2
pct. 2 C. proc. civ., astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 1 din O.U.G.
nr. 138/2000, modificate, ulterior, prin art. I pct. 1 din Legea nr. 219/2005,
text potrivit căruia tribunalele judecă ca instanțe de apel, apelurile
declarate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorie în primă instanță,
- având în vedere prevederile art. 3
pct. 3 C. proc. civ., astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 4 din O.U.G.
nr. 138/2000, modificate, ulterior prin art. I pct. 3 din Legea nr. 219/2005,
potrivit cărora, curțile de apel judecă, ca instanțe de recurs, recursurile
declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel,
- având în vedere că recursurile
aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, la data intrării în
vigoare a legii, 14 iulie 2005, conform art. II alin. (3) din Legea nr. 219/2005,
urmează a fi trimise spre competentă soluționare curților de apel,
Înalta Curte, urmează a trimite
recursul dedus judecății în cauză, spre competentă soluționare, Curții de Apel
Oradea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. II alin. (1) și (3) din
Legea nr. 219/2005 privind aprobarea O.U.G. nr. 138/2000 trimite cauza spre
competentă soluționare Curții de Apel Oradea spre competentă soluționare Curții
de Apel Oradea.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică,
astăzi 5 octombrie 2005.