ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1542/2006

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 453 din 21 septembrie 2004 a Tribunalului Galați, pronunțată în dosarul nr. 3027/P/2003, a fost condamnat inculpatul Z.G.M., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., în referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., la o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare și la pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei principale a închisorii. În baza art. 71 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen., pe durata executării pedepsei principale a închisorii.

S-a dispus menținerea măsurii arestării preventive în lipsă, dispusă față de inculpatul Z.G.M., prin încheierea din 11 noiembrie 2003, pronunțată de Tribunalul Galați, în baza căreia a fost emis mandatul de arestare preventivă nr. 80/ U din 11 noiembrie 2003, mandat ce nu a fost pus în executare. În temeiul art. 6 1 alin. (4) din Legea nr. 78/2000 a fost obligat inculpatul să restituie suma de 5.000.000 lei, martorului-denunțător S.I. În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 2.500.000 lei. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut ca situație de fapt, că la sfârșitul lunii martie, începutul lunii aprilie 2003, denunțătorii A.M., O.M., S.N., S.I., P.I.

și D.I. s-au întâlnit cu inculpatul Z.G.M. într-o cofetărie aflată pe str. Brăilei, la parterul unui bloc, cunoscută de aceștia sub denumirea de „La scânduri multe”. Inculpatul le-a adus la cunoștință că numărul solicitărilor pentru licențe de traseu pe ruta Galați-Tecuci este foarte mare și pentru a fi siguri că le vor deține, fiecare proprietar de microbuz să-i dea suma de 1000 dolari S.U.A., pentru a interveni pe lângă directoarea Agenției A.R.R. Galați, B.T., ce este și președinta Comisiei de atribuire a licențelor. Martorul-denunțător O.M. a oferit inculpatului suma de 900 dolari S.U.A., D.I. suma de 1000 dolari S.U.A., iar A.M. și P.I., coproprietarii unui microbuz, suma de 900 dolari S.U.A.

Ulterior, S.I. i-a oferit și el inculpatului suma de 5.000.000 lei, urmând ca cei doi frați S.I. și S.N. să-i ofere restul de bani, după ce vor începe lucrul pe traseu. După ce a avut licitația, S.I., A.M. și O.M. au primit licențele de traseu solicitate, dar și-au desfășurat activitatea aproximativ o lună de zile, întrucât inculpatul i-a înlocuit cu alte persoane ce conduceau microbuzele firmei sale. Nemulțumiți de faptul că unii și-au pierdut licențele de traseu, iar alții nici nu le-au primit, aceștia au reclamat fapta la Poliția municipiului Tecuci și au solicitat restituirea banilor. Inculpatul Z.G.M. a restituit suma de 2.800 dolari S.U.A., denunțătorilor D.I., O.M. și A.M., însă S.I. nu și-a mai recuperat suma de 5.000.000 lei.

Situația de fapt și vinovăția inculpatului au fost dovedite cu probele aflate la dosar. La dozarea și individualizarea pedepsei au fost avute în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., persoana inculpatului, lipsa antecedentelor penale. Împotriva acestei hotărâri în termenul prevăzut de lege a declarat apel P.N.A. - Serviciul Teritorial Galați și inculpatul. Prin motivele de apel, parchetul a criticat sentința ca fiind nelegală și netemeinică, susținându-se că martorii denunțători din proprie inițiativă au sesizat organele de anchetă și că în această situație, instanța trebuia ca în conformitate cu art. 19 din Legea nr. 78/2000 să constate că inculpatul a restituit sumele primite de la martorii denunțători O.M.

și A.M., câte 900 de dolari S.U.A., iar D.I., 1000 dolari S.U.A. De asemeni, s-a arătat că potrivit art. 30 din Legea nr. 78/2000, instanța trebuie să dispună publicarea hotărârii judecătorești rămasă definitivă într-un ziar fiscal. Sentința a mai fost criticată și sub aspectul cheltuielilor judiciare către stat la care a fost obligat inculpatul, considerându-le insuficiente. Sub aspectul netemeiniciei, hotărârea a fost criticată cu privire la pedeapsa aplicată inculpatului, pe care a considerat-o prea mică, în raport cu faptele comise și pericolul social al acestora. S-a solicitat ca în rejudecare să se aibă în vedere aspectele semnalate, în sensul corectării sentinței, iar în ce privește pedeapsa, majorarea acesteia.

Prin apelul său, inculpatul Z.G.M. a solicitat, în primă variantă, admiterea acestuia, desființarea sentinței și trimiterea cauzei la parchet pentru a fi reaudiați martorii denunțători și admiterea și a altor probe din care să rezulte dacă inculpatul a săvârșit sau nu fapta pentru care a fost condamnat. S-a mai arătat că declarațiile celor 6 denunțători nu sunt susținute de nici o altă probă, în principal, proba cu martori care să fi sau să fi luat la cunoștință că au acceptat să dea câte 1000 de dolari S.U.A. pentru a obține licențe de traseu. S-a susținut, de asemenea, că inculpatul nu s-a sustras de la urmărirea penală și că, deși nu a fost audiat, instanța de judecată nu putea avea certitudinea că inculpatul a săvârșit infracțiunea de trafic de influență prevăzută de art. 257 C. pen.

S-a solicitat ca în rejudecare, într-o primă situație să se dispună achitarea inculpatului în baza art. 11 pct. 2 lit. a), în referire la art. 10 alin. (1) lit. a) C. pen., iar în subsidiar, avându-se în vedere circumstanțele personale ale inculpatului, aplicarea unei pedepse către minimul prevăzut de lege, iar ca modalitate suspendarea condiționată a executării acesteia. Prin decizia penală nr. 292/ A din 4 iulie 2005 a Curții de Apel Galați, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 1865/P/2004 a fost admis apelul declarat de P.N.A. - Serviciul Teritorial Galați împotriva sentinței penale nr. 453 din 21 septembrie 2004 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr. 3027/P/2003, privind pe inculpatul Z.G.M.

S-a desființat în parte sentința penală nr. 453 din 21 septembrie 2004 a Tribunalului Galați și în rejudecare: Conform dispozițiilor art. 19 coroborate cu art. 6 1 alin. (4) din Legea nr. 78/2000 s-a constatat că inculpatul a restituit denunțătorilor O.M. și A.M. sumele de câte 900 dolari S.U.A., iar denunțătorului D.I., suma de 1000 dolari S.U.A. S-a majorat de la 2.500.000 lei la 5.000.000 lei cuantumul cheltuielilor judiciare către stat, la plata cărora a fost obligat inculpatul, conform art. 191 alin. (1) C. proc. pen. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate. S-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul Z.G.M. A fost obligat inculpatul apelant la plata sumei de 1.200.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, în apel.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a stabilit apelul declarat de parchet ca fiind fondat în parte, iar apelul declarat de inculpat, ca nefondat. Din verificarea hotărârii pronunțate de instanța de fond și analiza ansamblului probator, curtea de apel a constatat că aceasta este nelegală, sub aspectul aplicării art. 19 din Legea nr. 78/2000. Martorii denunțători, O.M., D.I., A.M., S.I. și S.N. au oferit inculpatului sume de bani pentru ca acesta să intervină pe lângă directoarea Agenției A.R.R. Galați, în scopul obținerii licențelor de traseu, pe ruta Tecuci - Galați, au denunțat din proprie inițiativă fapta, sesizând organele de poliție. În conformitate cu dispozițiile art. 6 1 alin. (4) din Legea nr. 78/2000, în referire la art. 13 C. pen., aceștia au dreptul la restituirea banilor pe care i-au oferit inculpatului.

Martorii denunțători O.M., D.I. și A.M. au primit sumele date inculpatului și în instanță nu s-au constituit părți civile. Cu privire la acest aspect instanța nu s-a pronunțat în nici un fel. Potrivit art. 19 din Legea nr. 78/2000, instanța de fond ar fi trebuit să constate că inculpatul a restituit sumele respective, câte 900 dolari S.U.A. martorilor O.M. și A.M. și 1000 dolari S.U.A. numitului D.I. Din dispozițiile art. 30 din Legea nr. 78/2000 modificată a rezultat că hotărârile definitive de condamnare pot fi publicate în ziarele centrale sau după caz locale. Din modul de redactare a dispoziției rezultă neimperativitatea acesteia, nefiind doar un atribut al instanței, urmând să aprecieze dacă se impune sau nu fără a neglija însă și problema cheltuielilor ce trebuie făcute și despre care legea nu vorbește.

Cu privire la cheltuielile judiciare în sensul prevederilor art. 191 alin. (1) C. proc. pen., trebuie observat că, atât în faza urmăririi penale, cât și în faza de judecată, volumul de lucrări a atras după sine și cheltuieli substanțiale pe care instanța de fond nu le-a evaluat corect, subapreciindu-le. Cu privire la pedeapsa aplicată inculpatului, curtea de apel a constatat că aceasta a fost corect individualizată și dozată, criteriile de individualizare au fost evaluate just, ținându-se cont și de faptul că inculpatul nu are antecedente penale, dar și de aspectul că acesta s-a sustras de la urmărirea penală, nefiind prezent nici în faza de cercetare judecătorească.

Cu privire la apelul inculpatului și la cererea acestuia de a se restitui dosarul la parchet pentru completarea urmăririi penale, instanța de apel a considerat-o inoportună, întrucât în cauză au fost audiați cei 6 martori denunțători, iar în apărarea inculpatului depozițiile acestora nu au fost contracarate cu nici un alt mijloc de probă. Martorii audiați în apărare, în cursul judecății nu au cunoscut fapte și împrejurări concrete în legătură cu fapta inculpatului și modalitatea de derulare a activității infracționale, relatând aspecte colaterale care nu au legătură cu fapta. Probele dosarului care nu au fost infirmate de alte mijloace de probă în apărare cu confirmat vinovăția inculpatului și pedeapsa aplicată inculpatului ca modalitate și întindere, reprezentând echivalentul gradului de pericol social în contextul socio-economic actual și este în măsură să-și atingă scopul educativ.

În considerentele deciziei, instanța de apel a făcut referiri la temeiurile legale corespunzătoare măsurilor dispuse. Împotriva acestei decizii a declarat, în termen legal, recurs inculpatul Z.G.M., criticând-o, invocând în scris cazurile prevăzute art. 385 9 alin. (1) pct. 17, pct. 17 1 , pct. 9 C. proc. pen., cu referire la art. 197 alin. (2) și (3) C. proc. pen. S-a arătat că prin rechizitoriu se face mențiunea că împotriva inculpatului s-a pus în mișcare acțiunea penală și s-a solicitat instanței arestarea preventivă a acestuia în lipsă, „întrucât se sustrage de la cercetări.” Această susținere apreciată ca fiind eronată este motivată în sensul că „la data de 23 septembrie 2003” inculpatul a fost contactat pe telefonul său mobil de martorul Z.D., tatăl inculpatului cât și de organele de urmărire penală, prilej cu care i s-a adus la cunoștință învinuirea și faptul că trebuie să se prezinte la parchet pentru a fi audiat.

Apărarea a considerat că modalitatea adoptată de parchet privind înștiințarea inculpatului despre faptul că împotriva sa se efectuează cercetări cu privire la o cauză penală este nelegală, deoarece la dosarul de urmărire penală nu există un act procedural (proces-verbal) legal întocmit, cu respectarea garanțiilor procesuale, care să ateste efectuarea de către organul de urmărire penală, procurorul, a actului procesual de înștiințare legală a inculpatului despre faptul că împotriva sa se efectuează cercetări cu privire la fapta dedusă judecății.

Actul procesual respectiv trebuia să cuprindă descrierea detaliată a faptei și a modului în care inculpatul a fost înștiințat despre faptul că împotriva sa se efectuează acte de urmărire penală, învinuirea ce i se aduce în concret, faptul că este începută urmărirea penală față de învinuit, că s-a pus în mișcare acțiunea penală împotriva sa, că este convocat la o dată certă, pentru ca inculpatul să aibă posibilitatea să se întoarcă în țară și de a fi asistat de un apărător. Astfel, pe baza acestei afirmații s-a considerat în mod nelegal că inculpatul se sustrage de la de la cercetările penale și tot nelegal s-a emis în lipsă mandatul de arestare preventivă în baza art. 148 lit. c) și h) C. proc.

pen. Dacă inculpatul ar fi beneficiat de respectarea acestor garanții și drepturi procesuale cu siguranță s-ar fi prezentat la chemarea organelor judiciare și dacă ar fi fost înștiințat că împotriva sa s-a început urmărirea penală. Pe de altă parte nu s-a dovedit faptul că există probe certe că lăsarea în libertate ar prezenta pericol pentru ordinea publică, astfel că instanța a luat măsura arestării preventive în lipsa inculpatului, fără a o motiva, nefiind incidente dispozițiile art. 148 lit. c) și h) C. proc. pen. și nerespectate drepturile și garanțiile procesuale ale inculpatului. Apărarea a arătat că apar ca nelegale dispoziția de arestare preventivă, dispoziția de respingere a cererii de revocare a măsurii arestării preventive dispusă în lipsă a inculpatului, precum și cele ale instanțelor de fond și de apel care au apreciat că inculpatul se sustrage de la judecată, dispunând judecarea sa fără a fi legal citat.

În consecință, se impune casarea hotărârilor și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, cu consecința revocării măsurii arestării preventive, dispusă în lipsă nelegal față de inculpat și a anulării mandatului de arestare preventivă emis în acest mod. Totodată, apărarea, într-un al doilea motiv de recurs apreciază că instanța de fond a reținut în considerentele hotărârii o situație de fapt care nu este conformă cu o interpretare și o analiză corectă a materialului probator administrat, că declarațiile martorilor denunțători sunt contradictorii, parchetului și instanțelor revenindu-le rolul de a clarifica acele neconcordanțe, că hotărârea instanței de apel este nemotivată, neputându-se efectua un control judicios asupra modului de soluționare a apelului.

Considerentele deciziei cuprind formulări generice, nu s-a răspuns la toate motivele de apel invocate, nu se fac referiri la probele administrate, impunându-se casarea cu trimitere, chiar și la instanța de apel. În al treilea motiv de recurs, apărarea inculpatului consideră că acesta a fost nelegal condamnat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 și art. 41 alin. (2) C. pen., întrucât fapta nu întrunește elementele constitutive ale acestei infracțiuni nici sub aspectul laturii obiective, nici sub aspectul laturii subiective.

Astfel, se menționează faptul că pe parcursul procesului penal nu s-au administrat probe din care să rezulte cu certitudine săvârșirea faptei de către inculpat, declarațiile martorilor denunțători fiind singurele probe invocate și susținute în acuzarea inculpatului, care sunt și contradictorii, făcându-se referiri în concret la anumite aspecte, respectiv momentul pretinderii și înmânării sumelor de bani, a sumei de 5 milioane lei primită de inculpat de la S.I., din declarațiile date atât la poliție, parchet și la instanța de fond, s-ar fi impus audierea martorului Z.L., indicat că ar fi luat parte la întâlnirea dintre denunțători și inculpat. De asemenea, trebuia să se lămurească afirmațiile martorilor denunțători cu privire la sumele pretinse de inculpat de la fiecare din cei cinci în raport cu posibilitatea obținerii unui maxim de 4 licențe, din care o licență urma să fie obținută pentru mașina cumpărată în leasing de către SC D.E.

SRL Galați, iar celelalte trei pentru mașinile închiriate de operator de la denunțători și față de conținutul adresei nr. 530 din 22 octombrie 2003 a A.R.R. Galați către P.N.A. Galați. Instanța de fond, în virtutea rolului activ trebuia să extindă cercetarea judecătorească cu privire la afirmațiile martorului G.N. care a declarat că martorii denunțători S.I. și P.I. au făcut denunț și împotriva sa în anul 2002. Apărarea consideră că se impune, fie casarea cu trimitere spre rejudecare la instanța de fond pentru lămurirea contradicțiilor și cercetarea cu adevărat a fondului cauzei, fie achitarea inculpatului Z.G.M. pentru că fapta nu există, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), cu referire la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen. În subsidiar, apărarea a invocat și un motiv de netemeinicie, solicitând reaprecierea criteriilor de individualizare a pedepsei prevăzută de art. 72 C. pen. și aplicarea unui cuantum mai redus, reținând împrejurări care reprezintă circumstanțe atenuante personale prevăzute de art. 74 lit. a) și b) cu referire la art. 76 C. pen., urmând a se avea în vedere că nu s-a sustras de la judecată, că nu este de rea-credință, că a plecat din țară din motive obiective, că are un copil minor, are o pregătire profesională fiind absolvent al Școlii de subofițeri de poliție din Câmpina, că anterior săvârșirii faptei a fost cadru activ în cadrul S.C.P.R. Galați, că are o bună reputație în familie și în societate, nu are antecedente penale, putând fi aplicate și dispozițiile art. 81 – art. 82 C. pen., sau art. 86 1 C. pen., concluzionând, în sensul admiterii recursului declarat de inculpat.

La termenul de astăzi, în recurs, apărătorii au depus la dosar acte și au învederat instanței, faptul că recurentul inculpat se află în Italia, fiind în imposibilitate de a se prezenta la termenul de față. Avocatul I.S.V., în concluziile orale, în dezbateri a criticat decizia recurată pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 1 , 9 C. proc. pen., susținând că inculpatul nu s-a sustras urmăririi penale, deoarece nu a fost convocat în mod legal la parchet, iar arestarea sa preventivă în lipsă, în circumstanțele arătate, a fost nelegală, fiind incidente dispozițiile art. 197 alin. (2) și (3) din același cod, privind nulitatea absolută.

Apărătorul a menționat faptul că licențele sunt la societate, se impunea audierea martorului Z.L., că din declarațiile denunțătorilor rezultă că sumele date de aceștia le-au fost restituite, solicitând, în principal, achitarea inculpatului în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., iar în subsidiar, reducerea pedepsei, urmând a se reține împrejurări care reprezintă circumstanțe atenuante judiciare personale prevăzute de art. 74 lit. a) și b), cu referire la art. 76 C. pen., avându-se în vedere că acesta nu s-a sustras urmăririi penale și judecății, nu a fost de rea-credință, are o bună reputație și nu are antecedente penale.

Avocatul G.T., dezvoltând conținutul motivelor scrise de recurs, a arătat că licențele de transport au fost emise pe numele societății închiriate, iar scopul infracțiunii nu s-a realizat, martorii și-au schimbat declarațiile, solicitând, în principal, achitarea inculpatului, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., susținând că fapta de trafic de influență pentru care acesta a fost trimis în judecată, nu există, iar în subsidiar, invocând cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., reducerea pedepsei, prin acordarea de circumstanțe atenuante judiciare, arătând că inculpatul a fost subofițer de poliție în perioada 1996 - 2000, având calificative bune și foarte bune și că are în întreținere un copil minor, în vârstă de numai 6 ani, putând a fi dispusă ca modalitate de executare, suspendarea condiționată, în condițiile art. 82 C. pen.

Concluziile procurorului referitoare la recursul inculpatului au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii. Examinând recursul declarat de inculpatul Z.G.M. împotriva deciziei instanței de apel, în raport cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 9, 17 1 , 17, 14 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul inculpatului ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta. Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat rezultă că instanța de apel în mod judicios și-a însușit argumentele primei instanțe, iar la rândul ei în baza propriului examen a stabilit și reținut vinovăția inculpatului Z.G.M.

în săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată, în raport cu situația de fapt reținută. Înalta Curte nu poate avea în vedere critica apărării referitoare la greșita apreciere de sustragere a inculpatului de la urmărirea penală și de la judecată, deoarece, inculpatul a lipsit, atât la urmărirea penală, la instanța de fond, la instanța de apel, cât și la instanța de recurs, deși a fost legal citat, chiar avocații aleși ai inculpatului, care l-au reprezentat au făcut mențiunea că acesta se află plecat în străinătate. Așa cum rezultă, din înscrisurile existente la dosarul de urmărire penală ce constau în adrese efectuate de către P.N.A., Serviciul Teritorial Anticorupție Galați către D.G.P., C.M.J.

Galați, Primăria municipiului Galați - Oficiul Stării Civile, S.E.I.P. Galați, I.G.P.R., C.C.I., au fost făcute demersuri în vederea căutării și identificării situației inculpatului. Mai mult, din procesul-verbal întocmit la 23 septembrie 2003 de către comisar V.I., ofițer de poliție judiciară din cadrul P.N.A. – Serviciul Anticorupție Galați a rezultat că acesta s-a deplasat în Galați, la punctul de lucru al SC D.E. SRL Galați unde i-a găsit pe părinții lui Z.G.M., respectiv Z.D. și Z.C., cărora le-a adus la cunoștință că fiul lor este cercetat într-un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, solicitându-le să spună unde se află. Soții Z. au declarat verbal că fiul lor se află plecat în Italia și nu au cunoștință că este cercetat într-un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.

În prezența celor doi și a martorei asistente C.M., în vârstă de 29 de ani al cărei domiciliu a fost menționat, i s-a solicitat lui Z.D. să-l contacteze telefonic pe fiul său Z.G.M., sens în care de pe telefonul mobil arătat în concret a fost format numărul de telefon indicat, iar la primele apeluri a răspuns Z.G.M., tatăl acestuia, aducându-i la cunoștință că are în lucru un dosar penal la P.N.A., Serviciul Anticorupție Galați și că trebuie să se prezinte la parchet. Ofițerul de poliție judiciară a vorbit personal cu Z.G.M., consemnându-se în procesul-verbal că „ De pe telefonul mobil a lui Z.D., am vorbit personal cu Z.G.M., căruia i-am adus la cunoștință că este învinuit, într-un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, constând în aceea că a pretins și primit de la O.M., S.I., S.N., A.M., P.I.

și D.I. suma de 5000 dolari S.U.A. pentru a le obține licența de traseu pe ruta Galați-Tecuci și retur. I s-a pus în vedere lui Z.G.M. ca până pe 26 septembrie 2003 orele 8,00 să se prezinte la P.N.A. – Serviciul Anticorupție Galați, cu apărător ales pentru a fi audiat în calitate de învinuit. Z.G.M. a relatat în discuția sa telefonică că nu se poate prezenta la parchet pentru audieri deoarece își pierde locul de muncă, că se află în Italia în regiunea Calabria și că a luat la cunoștință de obiectul învinuirii care i se aduce. Discuția telefonică s-a purtat între orele 11,50-12,00 și s-a purtat după numerele de telefon mobile menționate. Pentru care am încheiat prezentul proces-verbal în două exemplare din care un exemplar se lasă dl. Z.D.”.

Procesul-verbal mai sus arătat a fost semnat de organul de poliție, părinții învinuitului și martorul asistent. Ulterior la 22 octombrie 2003, comisarii de poliție V.I. și S.I., ambii din cadrul P.N.A. – Serviciul Teritorial Anticorupție Galați, fiind în continuarea cercetărilor în dosarul penal nr. 29/P/2003 privind pe învinuitul Z.G.M. în vederea stabilirii dacă a revenit în țară și, de asemenea, pentru a obține relații de la soția sa s-au deplasat la domiciliul acesteia, doamna Z.M., declarând verbal că soțul său Z.G.M. se află în momentul de față în Italia și că ultima convorbire telefonică a fost în luna septembrie 2003, mențiuni ce se regăsesc consemnate în procesul-verbal de la fila 150 din dosarul de urmărire penală, înscris semnat, atât de lucrătorii de poliție, cât și de soția învinuitului.

Totodată, soția învinuitului Z.M., personal a dat separat și o declarație în sensul celor mai sus arătate, făcând și alte mențiuni. În raport cu cele menționate, Înalta Curte constată că în cauză au fost făcute toate demersurile pentru căutarea învinuitului la acel moment, acesta fiind găsit telefonic, aducându-i-se la cunoștință fapta pentru care este cercetat, fiindu-i indicate persoanele și suma totală de valută de la care ar fi pretins precum și scopul acestei pretinderi, punându-i-se în vedere data până la care urmează să se prezinte, ora, locul, în prezența unui apărător ales, pentru a fi audiat, iar învinuitul a învederat motivul imposibilității de prezentare, respectiv pierderea locului de muncă, aflându-se în Italia, regiunea Calabria, luând la cunoștință obiectul învinuirii, astfel că au fost îndeplinite dispozițiile art. 6 alin. (3) C. proc.

pen., așa cum au fost modificate prin Legea nr. 281/2003 la data întocmirii procesului-verbal, respectiv 22 septembrie 2003. Cu toate acestea învinuitul a lipsit, față de acesta fiind pusă în mișcare acțiunea penală pentru infracțiunea prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., în referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., de către procuror, prin ordonanța din 22 octombrie 2003, ulterior, propunându-se arestarea preventivă în lipsă a inculpatului, iar instanța de judecată, Tribunalul Galați prin încheierea din 11 noiembrie 2003 a dispus arestarea preventivă a inculpatului Z.G.M. pe o durată de 30 zile de la data prinderii și audierii inculpatului, întemeiată pe dispozițiile art. 148 lit. c) și h) C. proc.

pen., inculpatului, neputându-i fi prezentat materialul de urmărire penală, deoarece s-a sustras de la cercetări. Înalta Curte consideră că în cauză în mod corect, pe baza actelor procedurale, înscrisurilor și declarației soției învinuitului, la momentul în care aceasta a fost dată, mai sus evidențiate, s-a stabilit că inculpatul Z.G.M. s-a sustras de la urmărirea penală. Critica formulată de apărare cu privire la nelegalitatea înștiințării inculpatului că față de acesta se efectuează cercetări, că nu există un act procedural legal întocmit de procuror în acest sens, că actul trebuia să cuprindă descrierea detaliată a faptei, modului în care inculpatul a fost înștiințat, învinuirea concretă ce i se aduce, faptul că este începută urmărirea penală, că s-a pus în mișcare acțiunea penală împotriva sa, că este convocat la o dată certă pentru ca inculpatul să se fi prezentat, nu poate fi reținută, fiind infirmată de actele procedurale mai sus arătate.

Înalta Curte constată că procesul-verbal întocmit de către domnul comisar V.I., la data de 23 septembrie 2003, precum și aducerea la cunoștința lui Z.G.M. a învinuirii, a faptului că trebuie să se prezinte la parchet, pentru a fi audiat în legătură cu fapta reținută în sarcina sa au fost efectuate cu respectarea dispozițiilor art. 217 alin. (4) C. proc. pen. și art. 10 alin. (1) și (4) din O.U.G. nr. 43/2002 cu modificările ulterioare prin Legea nr. 503/2002 și Legea nr. 161/2003 în vigoare la momentul întocmirii actului mai sus arătat. Astfel, în art. 217 alin. (4) C. proc. pen., se prevede că „În cauzele în care urmărirea penală se efectuează de către procuror, acesta poate dispune ca anumite acte de cercetare penală să fie efectuate de către organele poliției.” Potrivit art. 10 alin. (1) și (4) din O.U.G.

nr. 43/2002 cu modificările mai sus arătate se statuează că „În scopul efectuării cu celeritate și în mod temeinic a activităților de descoperire și de urmărire a infracțiunilor de corupție, în cadrul P.N.A. funcționează ofițeri de poliție constituind poliția judiciară a P.N.A. Dispozițiile procurorilor din P.N.A. sunt obligatorii pentru ofițerii de poliție judiciară prevăzuți al alin. (1). Actele întocmite de ofițerii de poliție judiciară din dispoziția scrisă a procurorului sunt efectuate în numele acestuia.” Așa cum rezultă din rezoluția din 22 septembrie 2003 dată de procuror șef serviciu B.C. – S.T.A. Galați, în dosarul nr. 29/P/2003, s-a dispus efectuarea de către domnul comisar V.I., ofițer de poliție judiciară din cadrul S.T.A.

Galați a următoarelor activități: - efectuarea de verificări și investigații la sediul firmei părinților, la punctele de lucru ale societății și la domiciliu în vederea identificării lui Z.G.M.; - întocmirea proceselor-verbale de căutare; - citarea și aducerea la parchet a părinților, soției lui Z.G.M. și a martorei C.M.; - aducerea la cunoștința lui Z.G.M. a învinuirii și a faptului că trebuie să se prezinte la parchet, pentru a fi audiat în legătură cu fapta reținută în sarcina sa. Mențiunile privind aducerea la cunoștință a învinuirii, respectiv a faptei de trafic de influență, fiindu-i menționate persoanele și suma totală ce ar fi fost pretinsă, necesitatea prezentării la parchet, cu indicarea datei până la care trebuie că se prezinte, orei, în prezența unui apărător ales pentru a fi audiat, evidențiază respectarea tuturor garanțiilor procesuale ale învinuitului la momentul respectiv.

Afirmația apărării că nu i s-a adus la cunoștință punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva sa nu este susținută, deoarece așa cum s-a menționat ordonanța prin care s-a pus în mișcare acțiunea penală de către procuror a fost dată la 22 octombrie 2003, ulterior aducerii la cunoștința a învinuirii și întocmirii procesului-verbal la data de 22 septembrie 2003. Astfel, Înalta Curte consideră că în cauză au fost respectate dispozițiile ce guvernează urmărirea penală în cauza privind pe inculpatul Z.G.M., în raport cu infracțiunea prevăzută de art. 257 alin. (1) în referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în condițiile impuse de art. 209 alin. (3) și (5) C. pen., art. 217 alin. (4) din același cod, art. 10 alin. (1) și (4) din O.U.G.

nr. 43/2002 cu modificările ulterioare aduse prin Legea nr. 503/2002 și Legea nr. 161/2003 în vigoare la momentul efectuării urmăririi penale. De asemenea, în cauză au fost respectate dispozițiile de citare a inculpatului, atât la instanța de fond, cât și în apel, în condițiile în care acesta a lipsit, fiind reprezentat de avocați aleși și nu a indicat o altă adresă cu toate elementele de identificare unde să poată fi citat, în conformitate cu art. 177 alin. (3) cu referire la art. 291 alin. (1) și art. 375 alin. (2) C. proc. pen., simplele referiri la Italia și regiunea Calabria, nefiind suficiente pentru citarea inculpatului în condițiile procedurii cu străinătatea, astfel că inculpatul a fost citat în mod legal potrivit mențiunilor indicate în actele dosarului, astfel că în mod corect s-a apreciat sustragerea și de la judecată a inculpatului.

Totodată, Înalta Curte nu poate analiza critica de nelegalitate a luării măsurii arestării preventive în lipsă a inculpatului invocată în recursul declarat împotriva deciziei instanței de apel, deoarece aceasta este inadmisibilă față de neexercitarea pe cale separată a recursului în condițiile art. 149 1 alin. (1) și (3) cu referire la 140 3 C. proc. pen., așa cum rezultă din procesul-verbal întocmit după pronunțarea instanței asupra măsurii arestării preventive ce a avut loc prin încheierea de ședință din 11 noiembrie 2003, în sensul că apărătoarea desemnată din oficiu nu declară recurs. Înalta Curte nu poate avea în vedere critica apărării cu privire la greșita respingere a cererii de revocare a arestării preventive a inculpatului dispusă de prima instanță prin încheierea din 27 aprilie 2004, deoarece prima instanță a făcut o examinare a temeiurilor care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, respectiv art. 148 lit. c) C. proc.

pen., în raport cu declarațiile martorilor ascultați nemijlocit de către tribunal, C.M., Z.D. și Z.C., care au relatat aceleași aspecte consemnate în procesul-verbal menționat referitoare la faptul că învinuitul era plecat în străinătate în Italia, mai mult că va pleca în Spania pentru că și-a găsit loc de muncă, cunoscând că are emis mandat de arestare pe numele său și dosar pe rolul Tribunalului Galați. Totodată, prima instanță a analizat temeiul prevăzut de art. 148 lit. h) C. proc. pen., motivând subzistența acestuia față de declarațiile martorilor denunțători, a licențelor, gravitatea faptei, modalitatea de săvârșire și urmărea produsă. Astfel, instanța de fond în mod judicios și motivat a respins cererea de revocare a arestării preventive dispusă în lipsa inculpatului.

În consecință, criticile apărării privind nerespectarea dispozițiilor procedurale enunțate, precum și cele vizând măsura arestării preventive, în condițiile arătate sunt nefondate, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 1 C. proc. pen. Înalta Curte consideră că în cauză s-a dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la aprecierea probelor, stabilindu-se că fapta inculpatului Z.G.M., care la sfârșitul lunii martie și începutul lunii aprilie 2003 a pretins de la martorii A.M., D.I., S.N., S.I. și O.M. suma totală de 5.000 dolari S.U.A. (câte 1.000 dolari S.U.A. de la fiecare) și a primit suma de 2800 dolari S.U.A. și 5.000.000 lei de la O.M.

și A.M., câte 900 dolari S.U.A., de la D.I., 1.000 dolari S.U.A. și de la S.I., 5.000.000 lei, lăsându-i să creadă că are influență pe lângă directoarea A.R.R. - Agenția Galați, în scopul obținerii licențelor necesare activității de transport pe ruta Galați-Tecuci, ulterior inculpatul restituind denunțătorilor O.M. și A.M. sumele de câte 900 dolari S.U.A., iar lui D.I., suma de 1000 dolari S.U.A., întrunește atât obiectiv, cât și subiectiv conținutul incriminator al infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., în referire la art. 6 alin. (1) din Legea 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Din coroborarea mijloacelor de probă administrate în cursul urmăririi penale, în faza cercetării judecătorești, cât și în apel, în limitele efectului devolutiv al acestuia, respectiv declarațiile martorilor denunțători O.M., S.N., S.I., A.M., D.I., cu declarațiile martorilor P.I., C.M., Z.D., Z.C., B.T., G.N., G.S., H.L.E., Z.I.C., cu licențele de execuție pentru vehicul pentru transporturi rutiere internaționale, de execuție pentru vehicul pentru transporturi internaționale, de execuție pentru vehicul pentru transporturi rutiere naționale, de execuție pentru traseu transport rutier de persoane prin servicii regulate, cu acte firmă, licență de transport public, certificatul de clasificarea mașinii, certificatul de înmatriculare a mașinii, licență de execuție pentru vehicul pentru transporturi rutiere naționale de persoane, contract de închiriere al lui P.I., licență de execuție pentru traseu transport rutier de persoane prin servicii regulate, certificatul de clasificare al mașinii O.M., certificatul de înmatriculare a mașinii, licență de execuție pentru vehicul pentru transporturi rutiere naționale de persoane, contract de închiriere al lui O.M., licență de execuție pentru traseu transport rutier de persoane prin servicii regulate, certificatul de clasificare al mașinii S.I., certificatul de înmatriculare al mașinii,

licență de execuție pentru vehicul pentru transporturi rutiere naționale de persoane, contract de închiriere al lui S.I., licență de execuție pentru traseu transport rutier de persoane prin servicii regulate, certificatul de clasificarea mașinii SC P.L.R. S.R., certificatul de înmatriculare al mașinii, licență de execuție pentru vehicul pentru transporturi rutiere naționale de persoane, comanda de autoturism Volskwagen pentru contract de leasing intern, tabelul privind solicitarea de trasee județene, contractul de asociere a fost dovedită contribuția concretă a inculpatului Z.G.M. la săvârșirea faptei, fiind infirmate apărările formulate cu privire la nevinovăția sa. Astfel, în declarația sa martorul O.M.

a arătat că „Arăt că dețin un microbuz cu care efectuam curse pe ruta Tecuci - Galați și în primăvara anului 2002 trebuia să-mi reînnoiesc licența de transport eu împreună cu ceilalți martori efectuând curse pentru firma patronată de inculpat. Acesta ne-a spus că sunt foarte multe cereri pentru licență și că ar fi bine să dăm anumite sume de bani pentru a obține noi aceste licențe. Din câte știu a discutat la telefon cu directoarea A.R.R. Galați pe nume B.T. ce făcea parte din comisia de acordare a licențelor inculpatul, spunându-ne că va interveni pe lângă ea. Am fost 5 transportatori și la toți inculpatul ne-a cerut câte 1000 dolari S.U.A. Eu personal i-am dat suma de 1.800 dolari S.U.A., reprezentând partea mea și 800 dolari S.U.A., reprezentând o parte din suma pe care martorul P.I.

a fost de acord să i-o dea în același sens. Am dat acești bani în curte la R.A.R. Galați, de față fiind doar eu, martorul P.I. și cu inculpatul. Peste vreo 2 zile me-a cerut și diferența de 200 dolari S.U.A., i-am spus că îi voi da când voi avea. Nu știu dacă inculpatul a dat banii numitei B.T., cert este că am obținut cu toții licențele de transport, însă peste puțin timp nu mi-a permis să efectuez cursele, spunându-mi că mașina mea este depășită. Eu și cu P.I. i-am cerut banii și inculpatul mi-a restituit suma de 1.800 dolari S.U.A. S.U.A…”. În declarația sa, martorul A.M. a menționat că „…Z. ne-a spus să dăm câte 1000 dolari S.U.A. pentru fiecare mașină. Acești bani, inculpatul mi-a spus că îi va da directoarei A.R.R.

Galați sau chiar la București dacă va fi nevoie. Banii urmau să fie dați a doua zi și am discutat cu martorul O.M. să mă împrumute pe mine și pe P.I. cu suma de 90 dolari S.U.A. …. Diferența până la 1000 dolari S.U.A. urma să o dăm mai târziu … Despre ceilalți participanți la discuție știu că D.I. i-a dat inculpatului suma de 1000 dolari S.U.A. din câte am auzit, iar de la S.I. știu că acesta i-a dat suma de 5.000.000 lei. Noi am obținut licențele de transport, dar peste o lună de zile Z. ne-a înlocuit cu alte mașini de la firma lui și atunci ne-am supărat, am căutat să obținem banii înapoi, au fost anunțate organele de poliție și abia apoi din câte știu inculpatului i-a restituit lui O.M. suma de bani în valută pe care acesta i-o dăduse.

Am văzut că relațiile dintre inculpat și B.T., directoarea A.R.R. Galați erau apropiate, discutau tot timpul, chiar am fost în biroul acesteia împreună cu inculpatul…”. În declarația dată, martorul S.I. a arătat că „…am purtat o discuție cu acest operator, respectiv cu inculpatul Z.G., discuție la care au mai asistat și O.M., D.I., P.I., A.M. și fratele meu S.N. la o cofetărie la ieșirea din municipiul Galați. La toți inculpatul ne-a spus că trebuie să dăm câte 1000 dolari S.U.A. pentru a obține aceste licențe, banii urmând să fie dați la A.R.R. Galați sau la București pentru a se aranja obținerea licențelor pe o perioadă de 2-3 ani. … Peste câteva zile eu am dat inculpatului suma de 5.000.000 lei, urmând ca diferența să i-o dau în timp, am văzut că martorul D.I.

i-a dat inculpatului suma de 1000 dolari S.U.A. în timp ce ne aflam în mașina mea în curtea R.A.R. - ului. După ce am plătit acești bani am mai lucrat la firma inculpatului, circa o lună de zile, după care A.R.R. Galați la solicitarea inculpatului mi-a ridicat licența, spunându-mi că nu mi-am îndeplinit obligațiile de plată către A.F., deși eu îmi plătisem cotele fiscale.”. În declarația, martorul S.N. a menționat că „La începutul lunii martie 2003 am participat la o discuție împreună cu martorii O.M., P.I., D.I., S.I., A.M. la o cofetărie la ieșirea din Galați, la discuție au mai participat și alte trei persoane care știu că erau transportatori la firma inculpatului … Inculpatul ne-a spus că are doar patru licențe pentru ruta Tecuci - Galați și dacă vrem să obținem licențe pentru toată lumea trebuie să dăm fiecare câte 1000 dolari S.U.A.

Ne-a spus că acești bani îi va da, o parte directoarei A.R.R., B.T. și o alte parte unei persoane de la București. Știam că inculpatul este în relații apropiate cu B.T., ne-a arătat de mai multe ori telefonul, spunându-ne că a vorbit cu aceasta. Dintre cei prezenți știu că O.M., A.M. și P.I. au dat în jur de 1800-1900 dolari S.U.A., fratele meu a dat suma de 5.000.000 lei, de asemenea, martorul D.I. a dat suma de 100 dolari S.U.A., punându-i pe bordul mașinii în care se afla inculpatul și tatăl acestuia, precum și ceilalți solicitanți de licență…”. În declarația sa, martorul D.I. a arătat că „..Am fost contactat în primăvara 2003 de inculpat, atât eu, cât și alți transportatori din Tecuci, spunând că pentru a se reînnoi licențele trebuie să dăm fiecare câte 1000 dolari S.U.A.

pentru a fi dați directoarei A.R.R. pe numele B.T. Noi am fost de acord pentru că voiam să ne păstrăm licențele și împreună am mers și ne-am întâlnit cu inculpatul la o cofetărie de la intrarea în Galați, apoi cu un microbuz condus de tatăl inculpatului am mers în curtea R.A.R. - ului, unde se făcea o clasificare a autovehiculelor. Pe drum i-am dat banii inculpatului, iar când am ajuns acolo am văzut că inculpatul a primit bani și de la O.M. și P.I. După ce s-a ținut licitația am aflat că doar eu nu am primit licența, ceilalți șoferi care au dat bani primind licența. Am luat legătura cu inculpatul care mi-a spus că operatorii nu m-au acceptat și la solicitarea mea inculpatul mi-a restituit banii….”.

Înalta Curte consideră că din ansamblul materialului probator administrat pe parcursul procesului penal a fost dovedită vinovăția inculpatului Z.G.M. în săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată, fapta sa existând, concretizându-se prin primirea unor sume de bani solicitate pentru obținerea de licențe în condițiile reținute, o parte din bani fiind și restituiți, ceea ce se circumscrie uneia din modalitățile prevăzute în art. 257 alin. (1) C. pen. În contextul cauzei s-a dat eficiență și principiului egalității armelor, fiind evaluate nu numai mijloacele de probă propuse în acuzare, dar și cele în apărare, ceea ce a contribuit la asigurarea dreptului la apărare a inculpatului.

Înalta Curte, în raport cu cele mai sus arătate, apreciază ca, fiind nefondate apărările formulate cu privire la nevinovăția recurentului inculpat, inexistența faptei și neadministrarea completă a probatoriului, astfel că nu este aplicabil cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 1 C. proc. pen. Totodată, nu se poate reține cazul de casare invocat în motivele scrise și depuse la dosar, respectiv art. 385 9 pct. 17 C. proc. pen., referitor la greșita încadrare juridică a faptei, deoarece nu există nici o solicitare de schimbare a încadrării juridice formulată de apărare. De asemenea, nu poate fi avut în vedere cazul de casare invocat prevăzut de 385 9 pct. 9 C. proc.

pen., privind nemotivarea deciziei instanței de apel, deoarece, așa cum s-a arătat prin expunerea considerentelor hotărârii pronunțate în apel, instanța de control judiciar a răspuns la motivele invocate de apărare, argumentând în mod concret criticile formulate la martorii denunțători, la martorii audiați în apărare, stabilind că probele dosarului care nu au fost infirmate de alte mijloace de probă în apărare, confirmă vinovăția inculpatului și pedeapsa aplicată inculpatului, ca modalitate și întindere, reprezentând echivalentul gradului de pericol social în contextul socio-economic actual și este în măsură să-și atingă scopul educativ. Astfel, Înalta Curte consideră că instanța de apel prin motivarea dată a răspuns și criticilor formulate de apărare, dar și-a însușit și motivele de fapt și de drept din sentința apelată, astfel încât apare inutil expunerea faptelor și probelor arătate de prima instanță, din moment ce nu au fost evaluate diferit de a doua instanță.

Înalta Curte consideră ca fiind nefondată și critica referitoare la greșita individualizare a pedepsei, având drept consecință reaprecierea criteriilor stabilite în art. 72 C. pen., a circumstanțelor atenuante judiciare prevăzute de art. 74 lit. a) și b) cu referire la art. 76 C. pen., și a modalităților neprivative de libertate, fie art. 81 C. pen. și art. 86 1 C. pen., suspendare sub supraveghere.

Astfel, în cauză a fost făcută o corectă adecvare cauzală a tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., nu numai sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate, dar și a modalității de executare a acesteia, prin privare de libertate, ținându-se cont, atât de gradul de pericol social în concret al faptei săvârșite, de forma continuată a acesteia, de circumstanțele reale, dar și de circumstanțele personale, inculpatul sustrăgându-se de la urmărirea penală și de la judecată, are un copil minor, este căsătorit, are un copil minor, nu are antecedente penale, a restituit o parte din sumele pretinse. Înalta Curte apreciază că în contextul cauzei în mod judicios s-a reținut că nu se poate face aplicarea distinctă a circumstanțelor atenuante judiciare, dându-se relevanță în mod legal, criteriilor impuse de art. 72 C. pen.

Prin cuantumul pedepsei aplicate, orientat către minimul legal, cu executare în regim de detenție s-a considerat just că numai această pedeapsă este în măsură să asigure realizarea scopurilor educativ și de exemplaritate în resocializarea viitoare pozitivă a inculpatului. Așadar, în stabilirea pedepsei aplicate inculpatului Z.G.M. au fost avute în vedere în mod plural criteriile specifice individualizării judiciare a pedepsei, nefiind aplicabil cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. În raport cu cele menționate, decizia instanței de apel este legală și temeinică sub toate aspectele. Înalta Curte, verificând hotărârea atacată, nu a constatat existența vreunui caz de casare ce s-ar fi putut invoca din oficiu, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen. Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat Z.G.M. împotriva deciziei penale nr. 292/ A din 4 iulie 2005 a Curții de Apel Galați, secția penală. În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E CI D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat Z.G.M. împotriva deciziei penale nr. 292/ A din 4 iulie 2005 a Curții de Apel Galați, secția penală. Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 150 RON (1.500.000 lei). Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 9 martie 2006.