ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2029/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 6

aprilie 1994 pe rolul Tribunalului București, secția a IV a civilă, reclamanții

I.G., G.A., A.A., D.V., C.G., B.D., P.G. și D.I. au solicitat instanței, în

contradictoriu cu pârâții I.C.E.M. și SC D. SA Buzău, ca prin hotărârea ce se

va pronunța să fie obligați să achite drepturile bănești de autor ce se cuvin

reclamanților începând cu 1986 la zi cu privire la invenția brevetată sub

numărul 77715/1981.

În motivarea cererii se arată că

reclamanții sunt autorii invenției denumită „procedeu pentru mărirea

randamentului cuptoarelor industriale și coptori industriali cu randament

îmbunătățit”. Titulara invenției, I.C.E.M. București, a transmis această

invenție pârâtei SC D. SA în calitate de beneficiar, care, deși a folosit

invenția reclamanților, nu a achitat drepturile bănești cuvenite acestora. Prin

întâmpinarea depusă I.C.E.M. arată că este de acord cu cererea reclamanților,

solicitând totodată acoperirea cheltuielilor efectuate de I.C.E.M. în calitate

de titular de brevet, în valoare de 3.913.500 lei de la SC D. SA. Ulterior

aceeași pârâtă, I.C.E.M., a formulat și cerere reconvențională prin care a

solicitat obligarea pârâtei SC D. SA la achitarea drepturilor de autor cu

privire la invenția brevetată sub numărul 77715/1981, începând cu anul

aplicării, 1986, la zi, obligarea aceleiași pârâte la achitarea cheltuielilor

efectuate în valoarea de 3.913.500 lei și la plata cotei ce revine acesteia din

drepturile solicitate de reclamanți.

SC D. SA, prin cererea reconvențională

depusă, a solicitat respingerea cererii reconvenționale susținând că are

obligații de plată față de I.C.E.M. București, nu și față de reclamanți

întrucât nu au raporturi contractuale directe.

După două cicluri procesuale, Înalta

Curte de Casație și Justiție, prin decizia civilă nr. 2220 din 27 mai 2003 a

admis recursurile declarate de SC I.C.E.M. SA și SC D. SA împotriva deciziei

civile nr. 791/A din 18 decembrie 2000 a Curții de Apel București, secția a

III-a civilă, a casat decizia recurată cu trimiterea cauzei spre rejudecare

aceleiași instanțe.

În motivarea deciziei se arată că

hotărârea instanței de apel se bazează exclusiv pe raportul de expertiză

contabilă judiciară efectuată de expert P.F. și că, față de împrejurarea că a

mai fost efectuată în cauză și o altă expertiză de către expertul D.L.,

instanța trebuia să omologheze motivat una dintre expertize și să o înlăture pe

cealaltă, tot motivat. Se mai reține că reclamanții au depus pe parcursul

derulării procesului o notă de calcul a drepturilor bănești pretinse care nu a

fost avută în vedere de instanța de apel.

Reinvestită cu judecarea apelului

declarat în cauză de reclamanți, Curtea de Apel București, secția a IX–a civilă

și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, prin decizia civilă nr.

233/A din 16 iunie 2005 pronunțată în dosar nr. 314/2005, a admis apelul

reclamanților declarat împotriva sentinței civile nr. 117 din 23 februarie 1996

a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, a schimbat în parte sentința în

sensul că a admis acțiunea formulată de reclamanți împotriva pârâtei SC D. SA

și, drept consecință, a obligat pârâta la plata către reclamanți a sumei de

28.919 dolari SUA(valoare actualizată), menținând dispoziția de respingere a

acțiunii formulate împotriva pârâtei I.C.E.M. SA.

Pentru a pronunța decizia instanța

de apel, ținând seama de limitele devoluțiunii stabilite prin motivele de apel,

pe dispozițiile art. 315 C. proc. civ., a reținut cele ce urmează.

Obiectul cererii de chemare în

judecată l-a constituit plata drepturilor de autor cuvenite reclamanților în

calitate de autori ai invenției brevetate sub nr. 77715 din 8 mai 1981, cerere

ce a fost întemeiată în drept pe dispozițiile Legii nr. 62/1974, Decretului nr.

383/1984, Legii nr. 64/1991 și H.G. nr. 152/1992.

Reclamanții au realizat invenția

fiind salariați ai pârâtului I.C.E.M. În această situație dreptul la brevet

aparține pârâtului, care de altfel este și titularul brevetului de invenție,

având ca obiect invenția „procedeu pentru mărirea randamentului cuptoarelor

industriale și coptori industriali cu randament îmbunătățit”. Dreptul de a

aplica invenția a fost transmis de titularul brevetului către pârâta SC D. SA.

Prin urmare, dat fiind raporturile dintre reclamanții inventatori și pârâta SC

I.C.E.M. SA, aceștia au dreptul de a beneficia din partea titularului de brevet

de o remunerație suplimentară (art. 5 din Legea nr. 64/1991).

Cum însă în prezenta cauză s-a

solicitat plata drepturilor bănești rezultate din aplicarea invenției și cum

dreptul de a aplica invenția a fost transmis către SC D. SA, față de

dispozițiile art. 70 alin. (3), din Legea nr. 64/1991 reclamanții au dreptul la

plata sumelor solicitate doar în condiția dovedirii că invenția a fost aplicată

și că până la intrarea în vigoare a acestei legi aceste drepturi au fost

recompensate sau parțial recompensate.

În cauză nu s-a făcut dovada că

inventatorii reclamanți au fost recompensați total sau parțial pentru invenția

brevetată.

Reține instanța de apel că s-a făcut

dovada aplicării invenției și ca atare reține concluziile raportului de

expertiză efectuat de O.A., respectiv plata sumei de 28.919 dolari SUA, valoare

actualizată.

Împotriva deciziei a declarat recurs

intimata SC D. SA, întemeiat în baza dispozițiilor art. 304 pct. 7 și 9 C.

proc. civ.

Astfel, în motivarea deciziei

atacate, se arată că apelanții sunt îndreptățiți la acordarea drepturilor

bănești, în cuantumul stabilit de expertul O.A. deoarece expertul nu a indicat

cuantumul efectiv al drepturilor bănești cuvenite, ci doar modalitatea de determinare

a acestuia. Întrucât valoarea reținută reprezintă cursul de schimb al dolarului

la data de 31 decembrie 2004, curs față de care s-a actualizat suma realizată

din raportul de expertiză contabilă. Instanța de apel ar fi trebuit să solicite

expertului să completeze concluziile raportului de expertiză prin indicarea în

clar a sumei rezultate. Prin urmare, Curtea ar fi trebuit să acorde apelanților

reclamanți o sumă cuprinsă între 2721,49 dolari SUA și 5442,99 dolari SUA.

Mai arată recurenta că decizia

instanței de apel a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii

întrucât la data realizării invenției reclamanții erau încadrați ca personal de

cercetare, ori având funcții de conducere, fiind astfel aplicabile dispozițiile

art. 40 din Legea nr. 62/1974, derogatorii de la regimul comun al invențiilor.

Având în vedere că în drepturile salariale se includ și primele, rezultă că

inventatorii au fost parțial recompensați până la intrarea în vigoare a Legii

nr. 64/1991. Osebit de aceasta, începând cu 6 iulie 1989 invenția este în

domeniul public, aplicarea ei putându-se face liber și fără plata vreunor

drepturi către autorii acesteia, în conformitate cu art. 48, alin. (1), din

Legea nr. 62/1974.

Concluzionează recurenta că în mod

nejustificat s-a arătat că nu a fost făcută dovada recompensării precum și a

recunoașterii pretențiilor bănești câtă vreme invenția intrase în domeniul

public.

Înalta Curte de Casație și Justiție

deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ. va constata cele ce urmează.

Potrivit art. 70 alin. (3) din Legea

nr. 64/1991 „drepturile bănești cuvenite inventatorilor pentru invențiile

brevetate, aplicate și parțial recompensate sau nerecompensate până la data

intrării în vigoare a legii se vor negocia între inventator și unitatea care a

aplicat invenția”. Rezultă astfel că noua lege are dispoziții derogatorii, în

favoarea autorilor de invenții realizate în cadrul raporturilor de serviciu în

institutele de cercetare, astfel încât dispozițiile referitoare la intrarea

invenției în domeniul public nu au legătură cu prezenta cauză.

Legea nr. 64/1991, prin dispozițiile

arătate, a înțeles să repare și sub aspectul dreptului de autor/inventator

prejudiciile aduse acestei categorii socio-profesionale din perioada anterioară

anului 1989.

Ca atare, Curtea de apel a reținut

corect ca aplicabile în cauză dispozițiile art. 70, alin. (3) din Legea nr.

64/1991. Invocă recurenta împrejurarea că autorii invenției au fost salarizați

și au primit toate drepturile pentru cercetarea efectuată față de precizările

făcute de SC I.C.E.M. SA, concluzionând astfel că intimații au fost

recompensați conform art. 40, din Legea nr. 62/1974. Aserțiunile recurentei nu

au suport probatoriu în cauză întrucât drepturile salariale nu reprezintă

recompensă, fie ea și parțială pentru dreptul de autor.

Pentru aceleași considerente

referitoare la măsurile reparatorii aduse inventatorilor, prin intrarea în

vigoare a Legii nr. 64/1991 sunt irelevante și susținerile referitoare la

incidența dispozițiilor art. 48, alin. (1) din Legea nr. 62/1974 referitoare la

trecerea invenției în domeniul public.

Ca atare, criticile întemeiate în

baza dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. sunt nefondate.

Motivele de recurs întemeiate în

baza dispozițiilor art. 304 pct. 7 sunt de asemenea inaplicabile în cauză

întrucât textul consacră ipoteze diferite ale aceluiași motiv de recurs,

nemotivarea hotărârii deoarece astfel trebuie calificată o hotărâre ce cuprinde

motive contradictorii ori străine de natura pricinii. Hotărârea recurată

cuprinde toate motivele pe care se sprijină, temeiurile de fapt și de drept

precum și considerentele ce au determinat-o, în conformitate cu dispozițiile

art. 261 pct. 5 C. proc. civ., ce au format convingerea instanței, precum și

cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Astfel, instanța de apel reține că

sub aspectul îndeplinirii condiției de aplicare a invenției, din adresa nr.

232/1991, din fișa de măsurători întocmită de aceeași recurentă, atașate în

dosarul nr. 2528/1994, rezultă că invenția a fost aplicată. Totodată, între

părți a fost încheiată o convenție (fila 13 din dosar nr. 2528/1994) din care

rezultă că între părți au avut loc negocieri conform Legii nr. 64/1991,

convenție din care rezultă recunoașterea de către pârâtă a îndreptățirii

reclamanților la a solicita plata unor drepturi bănești.

Sub aspectul cuantumului drepturilor

bănești acordate, instanța de apel arată motivat temeiurile ce au condus la

reținerea concluziilor menționate în raportul de expertiză efectuat de expert

O.A., cum tot motivat a arătat de ce a înlăturat concluziile rapoartelor de

expertiză efectuate de expert L.D. și expert F.P.

Ca atare, rezultă că motivul de

modificare este de asemenea nefondat.

Pentru considerentele arătate

Curtea, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge

recursul ca fiind nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat, recursul

declarat de pârâta SC D. SA împotriva deciziei nr. 233/A din 16 iunie 2005 a

Curții de Apel București, secția a IX-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 februarie 2006.