ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2029/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 6 aprilie 1994 pe rolul Tribunalului București, secția a IV a civilă, reclamanții I.G., G.A., A.A., D.V., C.G., B.D., P.G. și D.I. au solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții I.C.E.M. și SC D. SA Buzău, ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați să achite drepturile bănești de autor ce se cuvin reclamanților începând cu 1986 la zi cu privire la invenția brevetată sub numărul 77715/1981. În motivarea cererii se arată că reclamanții sunt autorii invenției denumită „procedeu pentru mărirea randamentului cuptoarelor industriale și coptori industriali cu randament îmbunătățit”.

Titulara invenției, I.C.E.M. București, a transmis această invenție pârâtei SC D. SA în calitate de beneficiar, care, deși a folosit invenția reclamanților, nu a achitat drepturile bănești cuvenite acestora. Prin întâmpinarea depusă I.C.E.M. arată că este de acord cu cererea reclamanților, solicitând totodată acoperirea cheltuielilor efectuate de I.C.E.M. în calitate de titular de brevet, în valoare de 3.913.500 lei de la SC D. SA. Ulterior aceeași pârâtă, I.C.E.M., a formulat și cerere reconvențională prin care a solicitat obligarea pârâtei SC D. SA la achitarea drepturilor de autor cu privire la invenția brevetată sub numărul 77715/1981, începând cu anul aplicării, 1986, la zi, obligarea aceleiași pârâte la achitarea cheltuielilor efectuate în valoarea de 3.913.500 lei și la plata cotei ce revine acesteia din drepturile solicitate de reclamanți.

SC D. SA, prin cererea reconvențională depusă, a solicitat respingerea cererii reconvenționale susținând că are obligații de plată față de I.C.E.M. București, nu și față de reclamanți întrucât nu au raporturi contractuale directe. După două cicluri procesuale, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia civilă nr. 2220 din 27 mai 2003 a admis recursurile declarate de SC I.C.E.M. SA și SC D. SA împotriva deciziei civile nr. 791/A din 18 decembrie 2000 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, a casat decizia recurată cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. În motivarea deciziei se arată că hotărârea instanței de apel se bazează exclusiv pe raportul de expertiză contabilă judiciară efectuată de expert P.F.

și că, față de împrejurarea că a mai fost efectuată în cauză și o altă expertiză de către expertul D.L., instanța trebuia să omologheze motivat una dintre expertize și să o înlăture pe cealaltă, tot motivat. Se mai reține că reclamanții au depus pe parcursul derulării procesului o notă de calcul a drepturilor bănești pretinse care nu a fost avută în vedere de instanța de apel.

Reinvestită cu judecarea apelului declarat în cauză de reclamanți, Curtea de Apel București, secția a IX–a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, prin decizia civilă nr. 233/A din 16 iunie 2005 pronunțată în dosar nr. 314/2005, a admis apelul reclamanților declarat împotriva sentinței civile nr. 117 din 23 februarie 1996 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, a schimbat în parte sentința în sensul că a admis acțiunea formulată de reclamanți împotriva pârâtei SC D. SA și, drept consecință, a obligat pârâta la plata către reclamanți a sumei de 28.919 dolari SUA(valoare actualizată), menținând dispoziția de respingere a acțiunii formulate împotriva pârâtei I.C.E.M. SA.

Pentru a pronunța decizia instanța de apel, ținând seama de limitele devoluțiunii stabilite prin motivele de apel, pe dispozițiile art. 315 C. proc. civ., a reținut cele ce urmează. Obiectul cererii de chemare în judecată l-a constituit plata drepturilor de autor cuvenite reclamanților în calitate de autori ai invenției brevetate sub nr. 77715 din 8 mai 1981, cerere ce a fost întemeiată în drept pe dispozițiile Legii nr. 62/1974, Decretului nr. 383/1984, Legii nr. 64/1991 și H.G. nr. 152/1992. Reclamanții au realizat invenția fiind salariați ai pârâtului I.C.E.M. În această situație dreptul la brevet aparține pârâtului, care de altfel este și titularul brevetului de invenție, având ca obiect invenția „procedeu pentru mărirea randamentului cuptoarelor industriale și coptori industriali cu randament îmbunătățit”.

Dreptul de a aplica invenția a fost transmis de titularul brevetului către pârâta SC D. SA. Prin urmare, dat fiind raporturile dintre reclamanții inventatori și pârâta SC I.C.E.M. SA, aceștia au dreptul de a beneficia din partea titularului de brevet de o remunerație suplimentară (art. 5 din Legea nr. 64/1991). Cum însă în prezenta cauză s-a solicitat plata drepturilor bănești rezultate din aplicarea invenției și cum dreptul de a aplica invenția a fost transmis către SC D. SA, față de dispozițiile art. 70 alin. (3), din Legea nr. 64/1991 reclamanții au dreptul la plata sumelor solicitate doar în condiția dovedirii că invenția a fost aplicată și că până la intrarea în vigoare a acestei legi aceste drepturi au fost recompensate sau parțial recompensate.

În cauză nu s-a făcut dovada că inventatorii reclamanți au fost recompensați total sau parțial pentru invenția brevetată. Reține instanța de apel că s-a făcut dovada aplicării invenției și ca atare reține concluziile raportului de expertiză efectuat de O.A., respectiv plata sumei de 28.919 dolari SUA, valoare actualizată. Împotriva deciziei a declarat recurs intimata SC D. SA, întemeiat în baza dispozițiilor art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. Astfel, în motivarea deciziei atacate, se arată că apelanții sunt îndreptățiți la acordarea drepturilor bănești, în cuantumul stabilit de expertul O.A. deoarece expertul nu a indicat cuantumul efectiv al drepturilor bănești cuvenite, ci doar modalitatea de determinare a acestuia.

Întrucât valoarea reținută reprezintă cursul de schimb al dolarului la data de 31 decembrie 2004, curs față de care s-a actualizat suma realizată din raportul de expertiză contabilă. Instanța de apel ar fi trebuit să solicite expertului să completeze concluziile raportului de expertiză prin indicarea în clar a sumei rezultate. Prin urmare, Curtea ar fi trebuit să acorde apelanților reclamanți o sumă cuprinsă între 2721,49 dolari SUA și 5442,99 dolari SUA. Mai arată recurenta că decizia instanței de apel a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii întrucât la data realizării invenției reclamanții erau încadrați ca personal de cercetare, ori având funcții de conducere, fiind astfel aplicabile dispozițiile art. 40 din Legea nr. 62/1974, derogatorii de la regimul comun al invențiilor.

Având în vedere că în drepturile salariale se includ și primele, rezultă că inventatorii au fost parțial recompensați până la intrarea în vigoare a Legii nr. 64/1991. Osebit de aceasta, începând cu 6 iulie 1989 invenția este în domeniul public, aplicarea ei putându-se face liber și fără plata vreunor drepturi către autorii acesteia, în conformitate cu art. 48, alin. (1), din Legea nr. 62/1974. Concluzionează recurenta că în mod nejustificat s-a arătat că nu a fost făcută dovada recompensării precum și a recunoașterii pretențiilor bănești câtă vreme invenția intrase în domeniul public. Înalta Curte de Casație și Justiție deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ. va constata cele ce urmează.

Potrivit art. 70 alin. (3) din Legea nr. 64/1991 „drepturile bănești cuvenite inventatorilor pentru invențiile brevetate, aplicate și parțial recompensate sau nerecompensate până la data intrării în vigoare a legii se vor negocia între inventator și unitatea care a aplicat invenția”. Rezultă astfel că noua lege are dispoziții derogatorii, în favoarea autorilor de invenții realizate în cadrul raporturilor de serviciu în institutele de cercetare, astfel încât dispozițiile referitoare la intrarea invenției în domeniul public nu au legătură cu prezenta cauză. Legea nr. 64/1991, prin dispozițiile arătate, a înțeles să repare și sub aspectul dreptului de autor/inventator prejudiciile aduse acestei categorii socio-profesionale din perioada anterioară anului 1989. Ca atare, Curtea de apel a reținut corect ca aplicabile în cauză dispozițiile art. 70, alin. (3) din Legea nr. 64/1991.

Invocă recurenta împrejurarea că autorii invenției au fost salarizați și au primit toate drepturile pentru cercetarea efectuată față de precizările făcute de SC I.C.E.M. SA, concluzionând astfel că intimații au fost recompensați conform art. 40, din Legea nr. 62/1974. Aserțiunile recurentei nu au suport probatoriu în cauză întrucât drepturile salariale nu reprezintă recompensă, fie ea și parțială pentru dreptul de autor. Pentru aceleași considerente referitoare la măsurile reparatorii aduse inventatorilor, prin intrarea în vigoare a Legii nr. 64/1991 sunt irelevante și susținerile referitoare la incidența dispozițiilor art. 48, alin. (1) din Legea nr. 62/1974 referitoare la trecerea invenției în domeniul public.

Ca atare, criticile întemeiate în baza dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. sunt nefondate. Motivele de recurs întemeiate în baza dispozițiilor art. 304 pct. 7 sunt de asemenea inaplicabile în cauză întrucât textul consacră ipoteze diferite ale aceluiași motiv de recurs, nemotivarea hotărârii deoarece astfel trebuie calificată o hotărâre ce cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii. Hotărârea recurată cuprinde toate motivele pe care se sprijină, temeiurile de fapt și de drept precum și considerentele ce au determinat-o, în conformitate cu dispozițiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ., ce au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Astfel, instanța de apel reține că sub aspectul îndeplinirii condiției de aplicare a invenției, din adresa nr. 232/1991, din fișa de măsurători întocmită de aceeași recurentă, atașate în dosarul nr. 2528/1994, rezultă că invenția a fost aplicată. Totodată, între părți a fost încheiată o convenție (fila 13 din dosar nr. 2528/1994) din care rezultă că între părți au avut loc negocieri conform Legii nr. 64/1991, convenție din care rezultă recunoașterea de către pârâtă a îndreptățirii reclamanților la a solicita plata unor drepturi bănești. Sub aspectul cuantumului drepturilor bănești acordate, instanța de apel arată motivat temeiurile ce au condus la reținerea concluziilor menționate în raportul de expertiză efectuat de expert O.A., cum tot motivat a arătat de ce a înlăturat concluziile rapoartelor de expertiză efectuate de expert L.D.

și expert F.P. Ca atare, rezultă că motivul de modificare este de asemenea nefondat. Pentru considerentele arătate Curtea, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul ca fiind nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC D. SA împotriva deciziei nr. 233/A din 16 iunie 2005 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 februarie 2006.