ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 531/2006

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 121 din 7 aprilie 2005, Tribunalul Bihor, în baza art. 211 alin. (1) lit. c) C. pen., și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul K.O.A., la o pedeapsă de 8 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. În baza art. 350 C. proc. pen., a menținut starea de arest preventiv a inculpatului, dispusă prin încheierea nr. 81 din 30 august 2004 a Tribunalului Bihor, în baza căreia s-a emis mandatul de arestare preventivă nr. 79/2004, iar în baza art. 88 alin. (1) C. pen., a dedus din pedeapsă durata reținerii din 17 august 2004 și arestării preventive de la 30 august 2004 până la zi.

A respins daunele morale solicitate de partea civilă F.N. și a constatat că prejudiciul material cauzat acestuia a fost integral recuperat. În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 6.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, incluzând și onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de 400.000 lei care se va avansa din contul Ministerului Justiției. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că: În după amiaza zilei de 14 august 2004, în timp ce numitul L.L.R. călătorea cu trenul personal nr. 4337, pe ruta Oradea - Satu Mare, a observat pe culoarul unui vagon de clasa I, pe partea vătămată F.N., cu care era în relații de dușmănie, deoarece, așa după cum susține, în urmă cu câteva săptămâni, sus-numitul a fost victima unei agresiuni din partea părții vătămate și a fratelui acestuia, soldată cu ruperea unui dinte.

Pe fondul acestor relații de dușmănie, acesta a acostat pe partea vătămată, iar după un schimb de cuvinte injurioase a lovit-o și, întrucât aceasta s-a retras într-un compartiment, a renunțat pe moment la agresiune. La scurt timp însă, s-a întors, fiind însoțit de inculpatul K.O.A. și numitul B.V.M. Cu toții au pătruns în compartimentul în care se afla partea vătămată și sfidând apariția călătorilor din compartiment și vagonul clasa I. au continuat să o lovească pe partea vătămată, aceasta suferind leziunile descrise în constatarea medico-legală de la fila 14 din dosar și care a necesitat pentru vindecare 2-3 zile de îngrijiri medicale. În timp ce partea vătămată era lovită, inclusiv de către inculpat, acesta profitând de neputința ei de a se apăra, i-a sustras din unul din buzunarele de la pantaloni, telefonul mobil marca Nokia, evaluat la suma de 1.600.000 lei și un portmoneu.

Deși partea vătămată susține că în portmoneu se găsea suma totală de 1.500.000 lei, în cauză nu a adus probe certe în acest sens, nici unul din martorii aflați în compartiment nu au văzut câți bani a avut asupra sa anterior comiterii infracțiunii. În schimb, persoanele care-l însoțeau pe inculpat, M.S., L.L., B.V., au fost prezenți în momentul în care, coborând din tren, inculpatul a procedat la numărarea sumei de bani găsită în portmoneu, indicând cu certitudine suma de 810.000 lei. După agresarea și tâlhărirea părții vătămate, inculpatul și restul persoanelor care-l însoțeau, au abandonat-o pe partea vătămată când au considerat că și corecția este suficientă, coborând cu toții din tren în stația C.F.R.

Tămășeu. După coborâre, inculpatul i-a informat pe ceilalți că, în timp ce partea vătămată era agresată, i-a sustras telefonul mobil și portmoneul în care se afla suma de 810.000 lei, numărată în prezența lor, și apoi, le-a spus că pe banii astfel obținuți le face „cinste”, sens în care i-a invitat într-un local din Tămășeu. După ce s-au despărțit, pe traseul spre domiciliul inculpatului a aruncat portmoneul, iar telefonul l-a dus la domiciliu unde a fost găsit de organele de poliție și apoi predat părții vătămate. Partea vătămată F.N. a precizat instanței că, întrucât i-a fost recuperat întreg prejudiciul nu solicită despăgubiri materiale, însă se constituie parte civilă în cauză cu suma de 20.000.000 lei daune morale.

Inculpatul K.O.A. a făcut obiecțiuni cu privire la încadrarea juridică a faptei susținând că el nu a lovit-o pe partea vătămată, ci doar profitând de faptul că numiții L.L.R. și B.V. o agresau, a sustras telefonul mobil și portmoneul cu bani. Această apărare a fost înlăturată de prima instanță, având în vedere materialul probator administrat în cauză. Audiată în faza de urmărire penală și în fața instanței, partea vătămată F.N. a declarat că pe parcursul incidentului inculpatul a avut o atitudine recalcitrantă, lovind cu palma în geamul de la compartiment, amenințând-o cu moartea, fapt ce a provocat o dezaprobare generală în rândul celorlalte persoane aflate în compartiment.

Inculpatul, însoțit de două persoane au intrat în compartiment, au început să o lovească, inclusiv inculpatul și cu toate că pe moment nici nu a observat că i-au fost sustrase portmoneul și telefonul, ulterior o doamnă din compartiment i-a atras atenția că unul din băieți, mai mic de statură i-a desfăcut fermoarul de la pantalonul de trening, de unde i-a sustras respectivele bunuri. Declarația părții vătămate s-a coroborat cu depozițiile martorilor prezenți în comportament, și anume: P.M., B.M. Martorii B.V. și L.L. au încercat în fața instanței să minimalizeze rolul inculpatului, revenind nejustificat asupra declarațiilor date în cursul urmăririi penale.

Aceștia au acreditat ideea că partea vătămată a predat de bună voie inculpatului portmoneul și telefonul mobil, variantă infirmată de celelalte persoane aflate în compartiment, în contul unei datorii pe care ar fi avut-o la inculpat, sens în care a indicat numele martorului T.F., ce poate să confirme această variantă a împrumutului. În cursul urmăririi penale, însă, aceștia fiind audiați au precizat, că au exercitat toți trei (împreună cu inculpatul), acte de agresiune asupra părții vătămate F.N., iar în momentul în care au coborât cu toții în stația Tămășeu, inculpatul le-a arătat telefonul și portmoneul sustrase de la partea vătămată. În acel moment, ambii martorii s-au revoltat și i-au reproșat inculpatului că nu ar fi trebuit să recurgă la acest gest, dezaprobând total fapta sa.

Fapta inculpatului așa cum a fost descrisă și dovedită mai sus, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, prevăzută și pedepsită de art. 211 alin. (1) și (2) lit. c) C. pen., și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen.

La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului s-au avut în vedere, conform dispozițiilor art. 72 C. pen., gradul de pericol social concret al faptei săvârșite, grefat de modalitatea de săvârșire a acesteia și împrejurările în care fapta a fost comisă, valoarea prejudiciului recuperat, respectiv persoana inculpatului lipsit de antecedente penale, ținând seama, în special de atitudinea profund nesinceră a acestuia, care, deși în prima fază, a recunoscut doar actele de sustragere a bunurilor aparținând părții vătămate, la ultimul cuvânt a negat vehement, în ciuda întreg probatoriului administrat, orice implicare a sa în comiterea infracțiunii, susținând în continuare că partea vătămată ar fi avut datorii la el, iar în concret el nu s-a aflat la locul faptei, nu a agresat-o pe partea vătămată și nu i-a sustras nici un bun.

Cu privire la suma de 20.000.000 lei solicitată de partea vătămată cu titlu de daune morale, prima instanță a considerat că raportat la conduita sa pe întreg parcursul procesului penal, acordarea acestor daune nu se justifică, context în care au fost respinse. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, în termen, inculpatul K.O.A. solicitând desființarea și modificarea ei în sensul reducerii pedepsei, având în vedere împrejurările comiterii faptei și lipsa antecedentelor penale ale acestuia. Curtea de Apel Oradea, prin decizia penală nr. 185 din 11 octombrie 2005, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul K.O.A. deținut în Penitenciarul Oradea, împotriva sentinței penale nr. 121/ P din 7 aprilie 2005 pronunțată de Tribunalul Bihor.

S-a menținut starea de arest a inculpatului și s-a dedus din pedeapsă, arestul preventiv de la 17 august 2004 (24 h) și de la 30 august 2004 la zi. Nemulțumit și de această decizie, în termen legal, inculpatul a declarat recurs, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate sub aspectul aprecierii probelor și pe baza cărora a cerut a se schimba încadrarea juridică în infracțiunea de furt și apoi să se reducă pedeapsa pe care o socotește prea severă. Recursul este nefondat. Examinându-se hotărârea atacată și materialul probator în raport de criticile formulate de inculpat precum și din oficiu, Curtea reține că acesta a fost evaluat corect și complet iar încadrarea juridică dată, este cea legală, corespunzând activității infracționale efectiv desfășurată de recurentul inculpat.

Fără putință de tăgadă este faptul că, inculpatul numai după folosirea violenței și agresarea victimei și prin sfidarea călătorilor din compartimentul de tren de clasa I de pe ruta Oradea - Satu Mare, în după amiaza zilei de 14 august 2004, a deposedat pe partea vătămată de telefonul mobil și un portmoneu, bunuri găsite în buzunarele pantalonilor acesteia. Aceasta fiind situația de fapt, susținerile inculpatului recurent în sensul că, eronat s-a reținut în sarcina sa, violența pe care ar fi folosit-o în furtul comis față de victimă, nu au suport probator și ca atare fapta sa, temeinic și legal s-a constatat că, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie și nu poate fi vorba de o altă încadrare juridică (spre exemplu furtul, cerută de inculpat).

Împrejurările concrete analizate și în care s-a săvârșit tâlhăria, justifică pedeapsa aplicată, de 8 ani închisoare, orientată fiind spre limita medie, nu poate a fi apreciată ca excesivă, ci stabilită cu respectarea tuturor cerințelor prevăzute de art. 72 C. pen., se va putea realiza și dublul scop al sancțiunii penale și prevăzut de art. 52 C. pen., ce e nu numai de reinserție socială a făptuitorului ci și de prevenție generală a celor tentați în comiterea unor asemenea fapte, de o gravitate socială sporită. În consecință, hotărârea atacată va fi menținută, ca temeinică și legală iar recursul respins, ca nefondat, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Se vor aplica și dispozițiile art. 381 și art. 192 C. proc.

pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul K.O.A. împotriva deciziei penale nr. 185/ A din 11 octombrie 2005 a Curții de Apel Oradea. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, reținerea de 24 ore din data de 17 august 2004 precum și timpul arestării preventive de la 30 august 2004 la 27 ianuarie 2006. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 220 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 27 ianuarie 2006.