ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2245/2011

Asupra recursului penal de față,

În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 132 din 03 decembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. 4731-1/39/2005, au fost condamnați inculpații:

În baza art. 26 raportat la art. 289 C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 6 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. d) C. pen., s-au contopit pedepsele anterior arătate în pedeapsa cea mai grea, respectiv 6 (șase) luni închisoare.

Potrivit art. 71 alin. (1) C. pen., i s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 81, 82 C. pen., s-a suspendat condiționat executarea pedepsei închisorii pe termenul de încercare de 2 ani și 6 luni și i s-a atras atenția inculpatului asupra prev. art. 83 C. pen.

Conform art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.

Li s-a atras atenția acestor inculpați asupra prevederilor art. 63

1

C. pen.;

În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. e) C. pen., s-au contopit pedepsele anterior arătate și s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 6 (șase) luni închisoare.

Potrivit art. 71 alin. (1) C. pen., i s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 81, 82 C. pen., s-a suspendat condiționat executarea pedepsei închisorii pe termenul de încercare de 2 ani și 6 luni și a atras atenția inculpatului asupra prev. art. 83 C. pen.

În temeiul art. 71 alin. 5 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.

În baza art. 14 alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus anularea procesului-verbal de constatare întocmit la data de 19 martie 2004 de către inculpatul C.V. și numiții A.F., D.V.

Au fost obligați inculpații în solidar, inculpatul D.M. în solidar și cu partea responsabilă civilmente Regionala de Transport Feroviar Călători Cluj, iar ceilalți inculpați în solidar și cu partea responsabilă civilmente Inspectoratul de Poliție al Județului Satu Mare, să-i plătească părții vătămate M.M. suma de 1.000 RON, reprezentând daune morale.

S-au respins celelalte pretenții civile ale părții vătămate ca nefondate.

A fost obligat fiecare inculpat, în solidar cu părțile responsabile civilmente să-i plătească părții vătămate câte 1.276 RON cheltuieli judiciare, iar statului câte 2.500 RON cu același titlu, din care suma de 400 RON reprezentând onorariu avocat oficiu desemnat pentru partea vătămată va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției, către Baroul Suceava.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul întocmit de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, la data de 11 ianuarie 2005, au fost trimiși în judecată inculpații:

- D.M., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 26 raportat la art. 250 alin. (2) C. pen.; art. 26 raportat la art. 180 alin. (2) C. pen. și art. 246 C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen. precum și pentru infracțiunea prevăzute și pedepsite de art. 26 raportat la art. 289 alin. (1) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.;

- Pasca L.I., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 250 alin. (2) C. pen., art. 180 alin. (2) C. pen. și art. 246 C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.;

- C.V., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 250 alin. (2) C. pen., art. 180 alin. (2) C. pen. și art. 246 C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.;

- P.A. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 250 alin. (2) C. pen., art. 180 alin. (2) C. pen. și art. 246 C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.;

- P.M., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 250 alin. (2) C. pen., art. 180 alin. (2) C. pen. și art. 246 C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. și

- C.V., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 26 raportat la art. 180 alin. (2) C. pen., art. 26 raportat la art. 250 alin. (2) C. pen. și art. 246 C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen., precum și pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 289 C. pen. și de art. 291 C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

În actul de sesizare a instanței s-a reținut că la data de 19 martie 2004, în jurul orelor 16,00, partea vătămată M.M., fiind depistată călătorind fraudulos în trenul personal 4336 în stația Sătmărel, a fost obligată să coboare din tren pentru a i se aplica instrucțiunile C.F.R. vizând călătorii frauduloși. Cum partea vătămată a intenționat să plece din Halta Sătmărel și chiar să urce în trenul personal în momentul în care acesta s-a pus în mișcare, refuzând să achite costul biletului în valoare de 66.000 ROL, respectiv să prezinte cartea de identitate pentru a i se întocmi proces-verbal de contravenție - acestea fiindu-i solicitate de către revizorul regional, - inculpatul D.M., șeful echipei de control - a solicitat intervenția luptătorilor D.I.A.S., pentru a reține pe partea vătămată și a-i aplica sancțiunile prevăzute în instrucțiunile C.F.R. vizând călătorii frauduloși.

La solicitarea inculpatului D.M., conjugată cu solicitarea subcomisarului C.V., șeful Serviciului Poliție Transporturi, au intervenit agenții C.V. și P.A. pentru a o urmări și a o readuce pe partea vătămată pe peron, cei doi agenți comportându-se violent cu aceasta.

Partea vătămată a fost adusă în colțul clădirii haltei din gară, spre parc, loc în care, încadrat fiind de agenții D.I.A.S., inculpații C.V., P.A., P.M. și P.L., asupra acesteia au fost executate dispozițiile primite de la inculpatul C.V., respectiv percheziție corporală pentru ridicarea cărții de identitate, a legitimației de polițist și a insignei (nepredate de partea vătămată după destituirea sa din poliție). În timpul efectuării percheziției corporale, cei patru inculpați agenți D.I.A.S. au întrebuințat acte de violență asupra părții vătămate și ajutați și de construcția specială a mănușilor pe care le purtau i-au cauzat acesteia leziuni ce au necesitat pentru vindecare, 8 - 9 zile de îngrijiri medicale.

Intenționând să ascundă actele de agresiune exercitate de către agenții D.I.A.S. asupra părții vătămate, a fost întocmit un proces-verbal în care s-au consemnat activitățile îndeplinite în Halta C.F.R. Sătmărel în executarea planului de acțiune din data de 19 martie 2004, orele 16,00 - 17,00. Procesul-verbal a fost întocmit de inspectorul principal (în prezent subcomisar) C.V., inspector principal A.F. și agent șef principal D.V., toți din cadrul Serviciului de Poliție Transporturi al I.P.J. Satu Mare (fiind scris de către A.F.). În procesul-verbal nu s-a făcut nici o referire la actele de violență exercitate asupra părții vătămate, consemnându-se că „pe timpul percheziției corporale și a întocmirii procesului-verbal de contravenție pe calea ferată, numitul M.M. a simulat de mai multe ori că este agresat de luptătorii D.I.A.S., s-a aruncat la pământ încercând să-și provoace leziuni craniene și faciale, și-a rupt singur cusăturile de la pantalon și sacou în mai multe locuri și a strigat de mai multe ori că este agresat fizic, în prezența a șapte organe de control C.F.R., lucrători de poliție, 10 luptători D.I.A.S. și a două persoane ce se aflau în stația C.F.R. Sătmărel".

Cauza a fost strămutată la Curtea de Apel Suceava care prin Sentința penală nr. 33 din 02 noiembrie 2006 a dispus achitarea inculpaților în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b

1

) C. proc. pen., pentru infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată. În baza art. 18

1

alin. (3) C. pen. raportat la art. 91 lit. c) C. pen., fiecărui inculpat i s-a aplicat sancțiunea amenzii administrative în cuantum de 500 RON.

Prin sentința penală sus-menționată, inculpații au fost obligați în solidar și cu părțile responsabile civilmente la plata sumei de 500 RON cu titlu de daune morale către partea vătămată M.M., celelalte pretenții civile ale acesteia fiind respinse ca nefondate.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în general, aceeași situație de fapt, precum cea din actul de sesizare, cu precizarea că și partea vătămată M.M. și-a cauzat, pe lângă leziunile suferite în urma acțiunii agresive a inculpaților, alte leziuni în momentul în care s-a lovit cu capul de geamul lateral al autospecialei înmatriculată sub nr. A, s-a trântit la pământ și s-a frecat cu fața de sol.

Concluzionând, prima instanță a considerat că, în ansamblul lor, faptele pentru care inculpații D.M., P.L.I., C.V., P.A., P.M. și C.V. au fost trimiși în judecată, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

Referitor la latura civilă a cauzei, instanța de fond a reținut că partea vătămată M.M. s-a constituit parte civilă cu suma de 200.000 RON reprezentând daune materiale și morale, daune materiale constând în cheltuieli de spitalizare, hainele distruse în incident și brățara pe care a avut-o la mână.

Întrucât partea vătămată nu a făcut dovada prejudiciului material cauzat de inculpați, instanța de fond constatând că nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 998 - 999 C. civ., a respins aceste pretenții.

Referitor la daunele morale pretinse de partea vătămată, instanța de fond a apreciat ca fiind în parte întemeiate aceste pretenții, respectiv că prin faptele de agresiune fizică exercitate asupra sa, partea vătămată a suferit o traumă fizică și psihică ce ar putea fi recompensată prin acordarea sumei de 500 RON, sumă la plata căreia au fost obligați inculpații în solidar.

Împotriva sentinței au declarat recursuri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, partea vătămată M.M. și inculpații D.M., P.L.I., C.V., P.A., P.M. și C.V.

Prin Decizia penală nr. 4884 din 19 octombrie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală a admis recursurile declarate de parchet și de partea vătămată, a casat sentința și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond. Recursurile declarate de inculpați au fost respinse ca nefondate.

În considerentele deciziei, instanța de recurs a reținut că instanța de fond a comis o gravă eroare de fapt prin aceea că, ignorând probele dosarului (declarațiile de martori, acte medicale prezentate de partea vătămată, acte medico-legale, procese-verbale întocmite prin denaturarea realității ș.a.) a considerat contrar acestor dovezi că faptele inculpaților nu ar prezenta gradul de pericol social al unor infracțiuni.

Or, modul în care au acționat inculpații, violențele grave exercitate de către unii dintre ei asupra părții vătămate, modul abuziv în care a fost cercetată partea vătămată, încercarea de a ascunde aceste abuzuri prin întocmirea unor acte false, sunt elemente în raport de care nu se poate accepta o soluție de achitare a inculpaților.

S-a mai arătat de către instanța de recurs că în dosar există probe și indicii referitoare la existența faptelor, la gravitatea acestora, precum și probe cu privire la aportul inculpaților angajați ai părții responsabile civilmente, iar cu ocazia rejudecării se impune a se clarifica neconcordanțele existente în declarațiile martorilor, administrarea de probe noi, stabilirea vinovăției fiecărui inculpat, a aportului adus de partea vătămată la comiterea faptei, respectarea dreptului la apărare al tuturor părților.

Cu ocazia rejudecării cauzei, instanța de fond a procedat la reaudierea părții vătămate, a inculpaților și a martorilor D.P., C.M., S.C.Ș., B.S., M.A.I., C.L.A., T.D.S., G.G., P. I., C.C., la audierea martorilor nou propuși, P.V.F., T. I., R. I.M., T.D.E., la confruntarea martorilor B.S. și P. I., la solicitarea de relații la cererea părților, pentru ca, urmare examinării probatoriului administrat în faza de urmărire penală, în primul ciclu de judecată, coroborat cu parte din probatoriul administrat după casare cu trimitere spre rejudecare, având în vedere și cele statuate prin decizia instanței de recurs, să rețină, în principiu, aceeași stare de fapt cu cea reținută în actul de sesizare și care constă în aceea că:

La data de 19 martie 2004, în jurul orelor 16,00, partea vătămată M.M. a fost depistată călătorind fără bilet în trenul personal 4336, în stația Sătmărel, fiind obligată să coboare pentru a i se aplica instrucțiunile C.F.R. referitoare la călătorii frauduloși.

Pentru a se sustrage controlului, partea vătămată a încercat să plece din gară și chiar să urce în tren în momentul în care acesta s-a pus în mișcare.

La solicitarea inculpatului D.M., revizor regional și care era șeful echipei de control, partea vătămată a refuzat să achite costul biletului de călătorie în valoare de 66.000 ROL (vechi) și să prezinte cartea de identitate pentru a i se întocmi procesul-verbal de contravenție, proferând amenințări la adresa unora dintre membrii echipei de control.

În aceste împrejurări, la solicitarea inculpatului D.M. și a subcomisarului C.V. - șeful Serviciului Poliției Transporturi - au intervenit agenții C.V. și P.A., lucrători D.I.A.S., care au urmărit pe partea vătămată și au readus-o pe peron, adoptând o atitudine violentă față de aceasta.

Partea vătămată a fost adusă în colțul clădirii haltei, spre parc, unde a fost încadrată de agenții D.I.A.S., respectiv inculpații C.V., P.A., P.M. și P.L., care au executat dispozițiile primite de la inculpatul C.V. și care au constat în efectuarea unui control corporal părții vătămate pentru ridicarea cărții de identitate și a legitimației de polițist, nepredate de aceasta, după destituirea din poliție. În timpul efectuării controlului corporal, pe fondul stării de agitație a părții vătămate, a refuzului de a prezenta actul de identitate și a amenințărilor proferate de aceasta, cei patru agenți D.I.A.S. au exercitat acte de violență, lovind partea vătămată cu pumnii, picioarele, genunchii, cauzându-i leziuni corporale ce au necesitat pentru vindecare 8 - 9 zile de îngrijiri medicale.

Inculpații D.M. și C.V., deși au asistat la efectuarea controlului corporal, nu au intervenit pentru stoparea actelor de violență exercitate de ceilalți inculpați asupra părții vătămate.

După legitimare și întocmirea procesului-verbal de contravenție, partea vătămată a continuat să se agite strigând că este lovit, deși actele de violență asupra sa încetaseră, s-a trântit la pământ aruncând în aer lucrurile pe care le avea în geantă și, ajungând lângă microbuzul aparținând Regionalei C.F.R., intenționat s-a lovit cu capul de geamul lateral al acestui autovehicul, apoi, în momentul în care la locul faptei a sosit ambulanța, partea vătămată s-a frecat de câteva ori cu fața de pământ cauzându-și leziuni la nivelul feței, aspecte confirmate de martorii audiați în cauză: B.S., P.

I., A.F., D.V., Z.C., C.N., H.V., S.F.Ș., H. I., S.A., G.V., A.Ș., P.C.L.

Deși inițial a refuzat, în cele din urmă partea vătămată a acceptat să fie consultată de către medicul de pe ambulanță, G.G., care a constatat că aceasta prezenta doar escoriații pe față, nu avea leziuni pe corp. Pentru că partea vătămată se plângea că a fost bătută de mascați și acuza dureri, medicul de pe ambulanță, pentru a respecta procedura prevăzută în situațiile în care se reclamă leziuni cauzate prin violență și pentru ca partea vătămată să fie supusă investigațiilor medicale de specialitate, a hotărât ca aceasta să fie transportată la spital. Aici, partea vătămată a fost examinată de către doctorul C.L. care a completat foaia de observație clinică și a decis internarea acesteia în spital.

Instanța de fond a reținut că pe perioada internării (19 - 22 martie 2004) partea vătămată și-a cauzat alte leziuni, împrejurare ce rezultă din foaia de observație clinică generală în care s-a consemnat, că „la internare, în flancul drept nu prezenta echimoze, escoriații" pentru ca la 22 martie 2004, la examenul clinic efectuat, să se constate că aceasta prezenta în flancul drept o tumefacție de aproximativ 4 - 5 cm și câteva escoriații cu margini liniare de aproximativ 6 - 7 cm. Mențiunile consemnate în foaia de observație au fost reconfirmate în fața instanței de către martorul C.L., medicul care a examinat-o pe partea vătămată și care a constatat, la fel ca și martorul G.G., că înainte de internare aceasta nu prezenta leziuni pe corp.

Având în vedere susținerea medicului C.L. în sensul că după părerea sa, partea vătămată și-a cauzat singură leziunile situate în flancul drept, leziuni care dacă ar fi existat la momentul internării era imposibil să nu le fi observat, instanța de fond a concluzionat că leziunile situate în flancul drept precum și cele de la nivelul feței, au fost produse de către partea vătămată prin autolezare, inculpații urmând a răspunde pentru celelalte leziuni menționate în certificatul medico-legal și care au fost urmarea actelor de violență exercitate asupra acesteia de către agenții D.I.A.S.

A mai reținut instanța de fond, că atitudinea părții vătămate de autolezare în scopul de a agrava situația inculpaților, rezultă nu doar din probele administrate în cauză, ci și din poziția procesuală a acesteia constând în faptul că, în pofida materialului probator existent la dosar, a susținut că nu se afla în trenul personal 4336, ci se afla în gară și voia să urce în trenul respectiv, din numeroasele acțiuni intentate părții responsabile civilmente prin care a solicitat cu titlu de despăgubiri, sume de bani foarte mari, din plângerile penale formulate împotriva multor altor persoane care la data de 19 martie 2004 au făcut parte din echipa de control, dar care nu au avut nimic a face cu partea vătămată, din demersul părții vătămate constând în aceea că după incident a luat legătura cu martora B.S. și i-a cerut să-și schimbe declarația în sensul că nu l-a văzut în tren la data respectivă, precum și din datele de la dosar, din care reiese că și în cursul lunii iunie 2006 partea vătămată a fost depistată în tren fără legitimație de călătorie și că și la acea dată a avut tendința de a se autoleza.

Susținerea părții vătămate în sensul că în ziua de 19 martie 2004 nu a circulat cu trenul personal 4336 a fost verificată de instanța de fond și înlăturată ca nesinceră în raport de declarațiile martorilor B.S. și P.I. care au văzut-o în tren pe partea vătămată, ale martorului A.Ș., controlor C.F.R., cel care a dat jos din tren pe partea vătămată, ale martorilor P.A.V., V.F., care au stat de vorbă cu aceasta în sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, în data de 19 martie 2004, în jurul orelor 13 - 13,30 și ale martorilor minori C.M., Z.S., D.P. și M.A., care au arătat că au văzut când partea vătămată a fost coborâtă din tren.

În ce-i privește pe inculpați, cu ocazia audierii în toate fazele procesuale, inclusiv în rejudecare, aceștia nu au recunoscut săvârșirea infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată, susținând că partea vătămată nu a fost victima niciunei agresiuni, că în realitate aceasta și-a provocat singură leziunile descrise în actele medicale și medico-legale, respectiv că s-a lovit singură cu capul de geamul lateral al autospecialei A și a simulat că este lovit, aruncându-se și frecându-se cu fața de pământ.

Având în vedere dispozițiile art. 385

18

C. proc. pen. și constatând că situația de fapt a rămas aceeași în sensul că parte din leziunile părții vătămate au fost cauzate de cei patru inculpați, iar altă parte au fost cauzate de chiar partea vătămată prin autolezare (leziunile de la nivelul feței, echimozele, escoriațiile de pe flancul drept) instanța de fond s-a conformat dispozițiilor date de instanța de recurs, care prin Decizia penală nr. 4884/2010, respingând recursurile declarate de inculpați și părțile responsabile civilmente, a statuat că în primul ciclu de judecată, prima instanță a comis o gravă eroare de fapt, ignorând probele dosarului (declarație de martori, acte medico-legale) atunci când a considerat că faptele inculpaților nu ar prezenta gradul de pericol social ale unor infracțiuni, că în dosar există probe și indicii referitoare la existența faptelor, la gravitatea acestora, precum și la aportul inculpaților la săvârșirea lor.

În acest sens, instanța de fond a constatat că împrejurarea că și cei patru agenți D.I.A.S. au exercitat acte de violență asupra părții vătămate cu ocazia imobilizării și controlului corporal efectuat acesteia, rezultă în mod cert atât din declarațiile martorilor C.M.A., C.V.S., C.L.A., Z.S., T.D.S., M.A., C.V. și P.V.D., care atât în cursul urmăririi penale, cât și în faza cercetării judecătorești au arătat că au asistat și au perceput în mod direct momentul în care partea vătămată a fost lovită cu pumnii și picioarele de către inculpații - lucrători D.I.A.S. și că inculpații D.M. și C.V., deși prezenți la locul faptei, nu au intervenit pentru stoparea actelor de violență, cât și din certificatul medico-legal eliberat părții vătămate care menționează că leziunile suferite de aceasta s-au putut produce prin loviri repetate cu corpuri dure, contondente. În susținerea vinovăției inculpaților în agresarea părții vătămate au fost invocate și concluziile constatării medico-legale efectuate la data de 23 noiembrie 2004, potrivit cărora, partea vătămată a prezentat o perforație traumatică de membrană timpanică stângă ce s-a putut produce odată cu celelalte leziuni traumatice prin lovire cu corpuri dure, în data de 19 martie 2004, dar care nu au dus la infirmitate fizică sau la sechele auditive, auzul fiind normal la ambele urechi.

Declarațiile martorilor sus-menționați date cu ocazia rejudecării cauzei, în care au arătat că au crezut că partea vătămată este lovită de mascați deoarece era înconjurată de aceștia, au fost înlăturate de instanța de fond deoarece, pe de o parte, unii din acești martori au declarat că nu își mai amintesc cele petrecute în data de 19 martie 2004, dar că își mențin declarațiile anterioare, iar pe de altă parte, pentru că în mod constant, atât în timpul cercetărilor efectuate de ofițerul de poliție H.I., cât și în cursul urmăririi penale în fața procurorului, apoi în fața instanței de fond în primul ciclu procesual, acești martori au declarat că au văzut cum 4 - 5 mascați loveau pe partea vătămată cu pumnii, picioarele și genunchii, dând detalii pe care nu le-ar fi putut cunoaște decât dacă ar fi fost prezenți la locul faptei.

Astfel, martorul C.L.A. a declarat în cursul urmăririi penale și la instanța de fond că a văzut cum unul dintre mascați a lovit pe partea vătămată cu piciorul în zona gleznelor, după care aceasta a căzut jos, fiind lovită apoi de 4 - 5 mascați cu pumnii și picioarele și că a auzit când unul dintre polițiști i-a spus celuilalt „să-l bată ca să nu se vadă". La fel, martorul C.V. a arătat în declarațiile date: „parcă am auzit pe unul dintre polițiști strigând mascaților să-l bată până scoate buletinul", referindu-se la inculpatul C.V., singurul care putea da o astfel de dispoziție.

În ceea ce privește declarația martorului P.I. care deși în cursul urmăririi penale a arătat că a văzut când un mascat a dat o palmă părții vătămate, în fața instanței a revenit, susținând că a declarat astfel deoarece era nervos pe organele de poliție, că jandarmul doar a mers către partea vătămată dar s-au oprit, instanța de fond a înlăturat aceste ultime susțineri ale martorului cu motivarea că nu sunt plauzibile, fiind totodată infirmate de probatoriul care confirmă acuzațiile aduse inculpaților.

Prin urmare, coroborând în principal, declarațiile martorilor sus-menționați date în cursul urmăririi penale și în prima fază a judecății la instanța de fond, concluziile actelor medicale și medico-legale care evidențiază că leziunile prezentate de partea vătămată au fost produse prin loviri active repetate cu corpuri dure contondente, cu parte din declarațiile date de partea vătămată, cu rezultatul experimentului judiciar, ocazie cu care la urmărirea penală s-au efectuat planșe fotografice, iar martorii au indicat cu precizie locul în care a fost lovită partea vătămată, locul unde se aflau ei când s-a comis fapta, cu declarațiile martorului C.L. care a arătat că unele contuzii pot fi vizibile pe corp doar după câteva zile de la producere și cu restul probatoriului care confirmă vinovăția inculpaților, instanța de fond a reținut că leziunile de la nivelul feței, tumefacția de 4 - 5 cm și câteva escoriații cu margini liniare de aproximativ 6 - 7 cm aflate pe flancul drept al corpului părții vătămate au fost produse de aceasta prin autolezare, iar celelalte leziuni descrise în certificatul medico-legal sunt consecința comportamentului violent al celor patru agenți D.I.A.S.

Declarațiile martorilor propuși în apărare de inculpați care au arătat că nu au văzut ca partea vătămată să fi fost lovită de către aceștia, au fost înlăturate de instanța de fond, cu motivarea că sunt contrazise de celelalte probe administrate în cauză, și parțial nesincere deoarece martorii, făcând parte din echipa de control au fost direct interesați în a adopta o anumită poziție procesuală, favorabilă inculpaților.

S-a mai reținut și faptul că cei patru agenți D.I.A.S., în exercitarea actelor de violență, au acționat în grup și pentru că purtau cagule, nu au putut fi identificați de martorii oculari. Prin urmare nici instanța nu a putut proceda la o identificare precisă a numărului de lovituri aplicate de fiecare inculpat; cu certitudine însă, toți au lovit pe partea vătămată cu pumnii, picioarele și genunchii.

În ce privește încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina celor șase inculpați, instanța de fond a constatat că aceasta este greșită, întrucât infracțiunea de lovire sau alte violențe prevăzute și pedepsite de art. 180 alin. (2) C. pen. este absorbită de forma agravantă a infracțiunii de purtare abuzivă prevăzute și pedepsite de art. 250 alin. (3) C. pen., iar infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzute și pedepsite de art. 246 C. pen. are caracter subsidiar, în sensul că abuzul săvârșit de un funcționar se încadrează în dispozițiile art. 246 C. pen. numai atunci când nu este incriminat printr-o altă dispoziție legală.

Referitor la infracțiunea de fals intelectual prevăzute și pedepsite de art. 289 alin. (1) C. pen. s-a reținut că aceasta se poate realiza și în modalitatea omisiunii cu știință de a insera în conținutul înscrisului oficial unele date sau împrejurări.

În speță, procesul-verbal de constatare din data de 19 martie 2004 întocmit de inculpatul C.V. și semnat de inculpatul D.M. ca martor asistent, predat apoi pentru a servi ca mijloc de plată în dosarul instrumentat de Serviciul Cercetări Penale din cadrul I.P.J. Satu Mare, respectiv subcomisarului H.I., conține date necorespunzătoare adevărului prin faptul că în cuprinsul său, cu știință, nu au fost trecute aspectele legate de lovirea părții vătămate de către agenții D.I.A.S.

Întrucât respectivul proces-verbal de constatare a fost întocmit de inculpatul C.V., funcționar aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu ce i-au fost încredințate de către o unitate de natura celor prevăzute de art. 145 C. pen., și cum ulterior, înscrisul a fost predat de acest inculpat, organelor de cercetare penală, în vederea producerii de consecințe juridice, instanța de fond a constatat că aceste fapte se circumscriu sferei infracțiunilor de fals intelectual și uz de fals în ce-l privește pe inculpatul C.V. și de complicitate la fals intelectual referitor la inculpatul D.M., fiind îndeplinite cerințele art. 150 C. pen.

Ca urmare, faptele inculpaților C.V. și D.M. care a falsificat procesul-verbal din 19 martie 2004 (primul), respectiv a fost complice la falsificarea acestui proces-verbal (cel deal doilea), au fost încadrate în drept în dispozițiile art. 289 C. pen., respectiv ale art. 26 C. pen. raportat la art. 289 C. pen., infracțiuni care nu pot fi reținute în concurs cu infracțiunea prevăzute și pedepsite de art. 246 C. pen.

Așa fiind, instanța de fond, în baza art. 334 C. proc. pen., a procedat la schimbarea încadrării juridice a faptelor în sensul celor reținute în dispozitivul sentinței, reținând totodată, cu referire la infracțiunea de purtare abuzivă, circumstanța agravantă prevăzută de art. 75 lit. a) C. pen., precum și prevederile art. 13 C. pen. referitoare la legea penală mai favorabilă.

La individualizarea pedepselor s-au avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., lipsa antecedentelor penale și comportamentul pozitiv al inculpaților până la data faptelor, atitudinea părții vătămate care a refuzat să achite contravaloarea biletului de călătorie și să prezinte buletinul de identitate, a făcut scandal și s-a autolezat pentru a agrava situația inculpaților.

În raport de aceste elemente, instanța de fond a apreciat că scopul pedepsei, de prevenție generală și specială, și de reeducare, se poate realiza prin aplicarea unor pedepse orientate spre minimul special, cu suspendarea condiționată a executării acestora.

În ce privește latura civilă a cauzei, instanța de fond a constatat că în prima fază a cercetării judecătorești, partea vătămată M.M. s-a constituit parte civilă cu suma de 200.000 RON reprezentând daune morale și materiale, acestea din urmă constând în cheltuieli de spitalizare, hainele distruse în incident, brățara pe care a avut-o la mână.

Cu ocazia rejudecării, partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 300.000 RON daune morale și 100.000 RON daune materiale, reprezentând hainele distruse în incident, contravaloarea unui ceas de mână pierdut cu aceeași ocazie, a unei brățări din aur de 16 grame, de asemenea, pierdută, a unui lănțișor din aur de 24 grame, pierdut, a unui telefon mobil marca „P." și contravaloarea a șase drumuri parcurse pe distanța Satu-Mare - Cluj și retur.

Ulterior, cu ocazia concluziilor scrise, partea civilă și-a majorat pretențiile la suma totală de 600.000 RON, solicitând obligarea inculpaților la plata acestei sume în solidar cu părțile responsabile civilmente.

Întrucât partea vătămată nu a dovedit nici realitatea, nici întinderea prejudiciului material pretins, iar din lucrările dosarului reiese că bunurile găsite asupra acesteia au fost notate pe o listă de către inculpatul D.M. și apoi restituite părții vătămate în totalitate, instanța de fond, constatând că nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 14 C. proc. pen., art. 998 și urm. C. civ., a dispus respingerea acestor pretenții.

În legătură cu daunele morale pretinse s-a constatat că în urma actelor de agresiune fizică exercitate asupra părții vătămate, aceasta a suferit o traumă fizică și psihică, dar ținând cont de atitudinea și comportamentul ei (a refuzat să prezinte buletinul de identitate, a făcut scandal, s-a autolezat), instanța de fond a apreciat că prin obligarea solidară a inculpaților, în temeiul art. 14 C. proc. pen., art. 998 și art. 1003 C. civ., în solidar cu părțile responsabile civilmente la plata sumei de 1.000 RON, se acoperă prejudiciul cauzat. în plus, instanța de fond a reținut că sumele pretinse de partea vătămată sunt exorbitante și duc la ideea unei îmbogățiri fără justă cauză, iar prin condamnarea inculpaților victima a obținut deja și satisfacția morală.

Cât privește cheltuielile judiciare solicitate de partea vătămată s-a constatat că aceasta a depus la dosar foarte multe bonuri vizând achiziționarea de combustibil (motorină) necesar deplasării la instanță, precum și bilete de tren, dar foarte puține dintre acestea au legătură și corespund datelor în care partea vătămată a fost prezentă la instanță.

Astfel, partea vătămată s-a prezentat la instanță cu ocazia rejudecării cauzei doar la 6 termene, respectiv la cele din 14 decembrie 2007, 24 octombrie 2008, 23 ianuarie 2009, 08 mai 2009, 12 iunie 2009 și 03 iulie 2009.

Cum distanța dintre orașele C. (domiciliul părții vătămate) și Suceava (sediul instanței) dus-întors este de 720 km, înseamnă că în cadrul celor 6 drumuri făcute la instanță s-au parcurs 4.320 km și luând în calcul prețul motorinei la data pronunțării sentinței, a rezultat că valoarea combustibilului necesar efectuării celor șase drumuri, este de 1.658,88 RON, ceea ce însemnă că fiecare inculpat trebuie să suporte 276,48 RON la care s-a adăugat suma de câte 1.000 RON la care a fost obligat fiecare inculpat în primul ciclu procesual.

În consecință, instanța de fond a obligat pe fiecare inculpat să plătească părții vătămate în solidar cu partea responsabilă civilmente, suma de 1.276 RON cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva sentinței au declarat recursuri, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, partea civilă M.M.V., inculpații D.M., P.L.I., C.V., P.A., P.M., C.V. și partea responsabilă civilmente Inspectoratul de Poliție al Județului Satu Mare.

Parchetul a criticat sentința pentru netemeinicie, motivat de faptul că pedepsele aplicate inculpaților pentru săvârșirea infracțiunii de purtare abuzivă prevăzute și pedepsite de art. 250 alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) și art. 13 C. pen. și respectiv, de complicitate la infracțiunea de purtare abuzivă prevăzute și pedepsite de art. 26 C. pen. raportat la art. 250 alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) și art. 13 C. pen., sunt prea blânde în raport cu împrejurările comiterii faptelor care dovedesc un pericol social sporit al acestora.

S-a solicitat casarea în parte a sentinței și aplicarea unor pedepse corespunzătoare (pedeapsa cu închisoarea sau majorarea cuantumului pedepsei amenzii penale) inculpaților, astfel încât să se dea eficiența cuvenită atât prevederilor art. 72 C. pen., cât și dispozițiilor art. 75 lit. a) C. pen.

Partea civilă M.M.V. a criticat sentința atât în ceea ce privește modul de soluționare a laturii penale, cât și referitor la soluția pronunțată de instanță în latura civilă a cauzei.

Sub aspectul laturii penale, partea civilă a susținut că pedepsele aplicate inculpaților sunt prea blânde în condițiile în care au săvârșit infracțiunile deduse judecății în „grup infracțional organizat" ceea ce impune reținerea în sarcina acestora și a infracțiunii prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 și a solicitat aplicarea unor pedepse orientate spre maximul special prevăzut de lege și cu executare în regim de detenție.

În ce privește latura civilă a cauzei, partea civilă a solicitat majorarea cuantumului despăgubirilor morale la plata cărora au fost obligați inculpații, la suma de 200.000 RON întrucât, urmare violențelor exercitate de aceștia a rămas cu traume fizice și psihice ireparabile (și-a pierdut auzul la o ureche).

Inculpații D.M. și C.V., invocând cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., art. 5 și art. 6 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului au solicitat, în principal, achitarea deoarece instanța de fond nu a arătat în concret motivele pentru care a dispus condamnarea lor pentru complicitate la infracțiunea de purtare abuzivă prevăzute și pedepsite de art. 26 raportat la art. 250 alin. (3) C. pen.

Cu privire la infracțiunea de fals intelectual, inculpatul C.V. a arătat că în mod greșit a fost condamnat pentru această faptă penală, în condițiile în care procesul-verbal întocmit la data de 19 martie 2004 nu conține date false, așa cum a reținut instanța de fond.

Referitor la infracțiunea de uz de fals, sus-numitul inculpat a arătat că nu există în materialitatea ei și că în conținutul sentinței, instanța de fond nu face nici o referire la această faptă penală, apărând astfel o evidentă neconcordanță între dispozitiv prin care s-a dispus condamnarea, și considerente.

În subsidiar, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 17 și 17

1

C. proc. pen., inculpații C.V. și D.M. au solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond cu motivarea că faptelor deduse judecății li s-a dat o greșită încadrare juridică - fără a preciza care anume ar fi încadrarea juridică corectă a acestora - că și-au exercitat corespunzător atribuțiile de serviciu și au întocmit acte conform acestor atribuții.

Inculpații P.L.I., C.V., P.A. și P.M. au solicitat casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de fond pentru a se stabili modul de participare al fiecăruia la comiterea faptei și numărul de lovituri aplicate de fiecare dintre ei părții vătămate. Au mai arătat sus-numiții inculpați, că și-au exercitat atribuțiile de serviciu în conformitate cu legea, că leziunile prezentate de partea vătămată s-au datorat exclusiv acțiunii de autolezare și că în cursul urmăririi penale au fost în imposibilitate să-și facă o apărare corespunzătoare datorită comportamentului abuziv al procurorului care a efectuat urmărirea penală în cauză.

Partea responsabilă civilmente, Inspectoratul de Poliție al Județului Satu Mare, în motivele de recurs scrise, a solicitat casarea sentinței, achitarea inculpaților și respingerea cererii de acordare a daunelor morale și a cheltuielilor judiciare solicitate de partea vătămată.

În dezvoltarea motivelor de recurs scrise, partea responsabilă civilmente a arătat, în esență, că instanța de fond a pronunțat o soluție de condamnare a inculpaților, exclusiv pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, care servesc numai ca temei pentru trimiterea în judecată, fără a ține seama și de probele administrate în cursul cercetării judecătorești și din a căror analiză rezultă un dubiu cu privire la vinovăția inculpaților în săvârșirea infracțiunilor deduse judecății, dubiu care profită acestora.

Examinând hotărârea atacată atât prin prisma motivelor invocate de parchet, partea civilă, inculpați și partea responsabilă civilmente, cât și din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., hotărârea formulată în cauză fiind supusă doar căii de atac a recursului, Înalta Curte constată că recursurile nu sunt fondate.

Potrivit art. 63 alin. (2) C. proc. pen., probele nu au valoare mai dinainte stabilită, aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanța de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului. Pornind de la dispozițiile legale susmenționate cuprinse în Capitolul I „Dispoziții generale" din Titlul III al C. proc. pen. intitulat „Probele și mijloacele de probă" care nu instituie o ordine de preferință în aprecierea probelor, Înalta Curte constată, contrar celor susținute de partea responsabilă civilmente că instanța de fond, examinând întregul material probator administrat în faza de urmărire penală și în primul ciclu de judecată și după casarea cu trimitere spre rejudecare, ținând seama și de cele statuate, prin decizia instanței de recurs a stabilit corect situația de fapt, vinovăția recurenților inculpați și încadrarea juridică a faptelor comise de aceștia.

În ceea ce privește vinovăția recurenților inculpați P.L.I., C.V., P.A. și P.M. în săvârșirea infracțiunii de purtare abuzivă, aceasta rezultă cu certitudine din declarațiile martorilor audiați atât în faza de urmărire penală, cât și în fața instanței de fond (în primul ciclu procesual), din certificatul medico-legal eliberat părții civile care atestă leziunile suferite de aceasta și mecanismul de producere, respectiv prin loviri active repetate cu corpuri dure contondente, precum și din raportul de constatare medico-legală întocmit la data de 23 noiembrie 2004, care concluzionează că partea civilă a prezentat o perforație traumatică de membrană timpanică stângă ce s-a putut produce odată cu celelalte leziuni traumatice prin lovire cu corpuri dure în data de 19 martie 2004, dar care nu a dus la infirmitate fizică sau la sechele auditive, auzul fiind normal la ambele urechi.

Astfel, într-o primă fază a incidentului, la solicitarea recurentului inculpat D.M. - revizor regional și șeful echipei de control - și a recurentului inculpat C.V., șeful Serviciului Poliției Transporturi - au intervenit recurenții inculpați C.V. și P.A., lucrători D.I.A.S., care au pornit în urmărirea părții civile (care intenționa să fugă după ce a fost coborâtă din trenul personal, pentru că a circulat fără bilet de călătorie) și au readus-o pe peronul gării. Cei doi recurenți inculpați, cărora de scurt timp li s-au alăturat și recurenții inculpați Pasca L.I. și P.M., au avut o atitudine violentă față de partea civilă, aspect care rezultă din declarația martorului A.F. care a făcut parte din echipa de control și care a arătat: „am văzut când cei doi agenți D.I.A.S. (inculpații C.V. și P.A.) la care s-au mai alăturat încă doi (inculpații P.L.I. și P.M.), l-au dus pe sus pe M.M. din locul unde fugise, până în fața peronului. Acesta se zbătea, eu am sesizat că sacoul și pantalonul erau descusute". De asemenea, martorul P.I., referitor la acest moment al conflictului a declarat: „patru mascați l-au ridicat pe sus și l-au dus lângă sala de așteptare a clădirii gării, unul dintre mascați i-a tras o palmă lui M.M. peste față".

Recurenta parte civilă a fost adusă în colțul clădirii haltei, spre parc unde a fost încadrată de recurenții inculpați C.V., P.A., P.M. și P.L., care, din depoziția recurentului inculpat C.V., au efectuat un control corporal acesteia pentru ridicarea cărții de identitate necesară întocmirii procesului-verbal de contravenție (partea civilă fusese depistată circulând în trenul personal 4336, fără bilet de călătorie) și a legitimației de polițist (nepredată de partea civilă după destituirea sa din poliție). În timpul efectuării controlului corporal, pe fondul stării de agitație a părții civile, a refuzului de a prezenta actul de identitate, a amenințărilor proferate de aceasta, cei patru recurenți inculpați au folosit acte de violență lovind-o cu pumnii, picioarele și cu genunchii, cauzându-i leziunile descrise în certificatul medico-legal și care au necesitat pentru vindecare 8 - 9 zile de îngrijiri medicale.

Momentul lovirii recurentei părți civile de către recurenții inculpați C.V., P.A., P.M. și P.L., a fost observat de martorii C.M., C.V.S., C.L.A., Z.S., T.D.S., M.A., C.V. și D.P.V., ale căror declarații coroborate cu celelalte probe administrate în cauză și anume, rezultatul experimentului judiciar în cadrul căruia la urmărirea penală s-au efectuat planșe fotografice, ocazie cu care martorii au indicat cu precizie locul în care a fost agresată partea civilă, declarațiile părții civile, concluziile actelor medicale și medico-legale depuse la dosar, au fundamentat soluția de condamnare a inculpaților.

Este adevărat că în cursul cercetării judecătorești cu ocazia rejudecării după casarea cu trimitere, martorii sus-menționați, minori la data săvârșirii faptelor, au revenit la declarațiile anterioare arătând că „au crezut că mascații o lovesc pe partea civilă deoarece era înconjurată de aceștia și striga să nu mai fie lovită".

În mod întemeiat și temeinic argumentat însă, prima instanță a înlăturat aceste ultime declarații ale martorilor în raport de împrejurarea că parte dintre ei au arătat că nu-și mai amintesc cum s-au petrecut faptele, dar că își mențin declarațiile anterioare, și că în mod constant atât în timpul cercetărilor efectuate de ofițerul de poliție H.I., dar și în cursul urmăririi penale în fața procurorului și ulterior în fața instanței de fond în primul ciclu procesual au relatat detalii pe care nu le-ar fi putut cunoaște, decât dacă erau prezenți la fața locului.

Astfel, martorul C.L.A. a declarat că a văzut cum unul dintre mascați a lovit pe partea civilă cu piciorul în zona gleznelor, după care partea civilă a căzut jos fiind lovită apoi de 4 - 5 mascați cu pumnii și picioarele. Același martor a declarat că unul dintre polițiști i-a spus celuilalt „să-l bată ca să nu se vadă" iar martorul C.V. a declarat „parcă am auzit pe unul dintre polițiști strigând mascaților să-l bată până scoate buletinul, ambii martori referindu-se la partea civilă.

De asemenea, în mod legal și temeinic argumentat au fost înlăturate și declarațiile martorilor propuși în apărare de către recurenți, cu motivarea, pe de o parte că sunt contrazise de probele administrate în cauză, sunt parțial nesincere și subiective, iar pe de altă parte că martorii respectivi făcând parte din echipa de control, au fost direcți interesați să adopte o poziție procesuală care să atenueze răspunderea penală a inculpaților.

În ceea ce îi privește pe recurenții inculpați D.M. și C.V., aceștia, deși prezenți la locul faptei în momentul efectuării controlului corporal asupra părții civile de către recurenții inculpați C.V., P.A., P.M. și P.L. din dispoziția inculpatului C.V. - Șeful Serviciului Poliție Transporturi, - nu au intervenit pentru stoparea actelor de violență exercitate asupra părții civile, devenind astfel complici la infracțiunea de purtare abuzivă săvârșită de autori sub forma complicității prin inacțiune.

Față de argumentele mai sus expuse, Înalta Curte constată neîntemeiată solicitarea recurenților inculpați și a părții responsabile civilmente de a se dispune achitarea pentru infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată și anume, purtare abuzivă, respectiv complicitate la purtare abuzivă.

Nici solicitarea recurenților inculpați C.V., P.A., P.L.I. și P.M., de a se trimite cauza spre rejudecare la instanța de fond pentru a se stabili numărul de lovituri aplicate părții civile de fiecare dintre ei nu poate fi primită, față de împrejurarea reținută de altfel și de instanța de fond, că în exercitarea actelor de violență cei patru inculpați au acționat în grup, împreună, vătămarea integrității corporale a părții civile fiind rezultatul contribuției efective și concomitente a inculpaților.

Pe de altă parte, faptul că recurenții-inculpați P.L.I., C.V., P.A. și P.M. purtau cagule, fapt ce a făcut imposibilă identificarea lor de către martorii oculari, este lipsită de relevanță în condițiile în care probele administrate în cauză confirmă fără dubiu că aceștia au lovit partea civilă cu pumnii, cu picioarele și cu genunchii.

Este neîntemeiată însă susținerea recurentului parte civilă în sensul că trebuia reținută și infracțiunea prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003 în cauză neexistând dovezi că inculpații au inițiat sau constituit un grup infracțional organizat, astfel cum este definit grupul infracțional în art. 2 din legea menționată, cu scopul săvârșirii unei infracțiuni grave. Săvârșirea faptei împreună de către inculpați atrage incidența circumstanței agravante legale prevăzută de art. 75 lit. a) C. pen., care a și fost reținută de prima instanță.

În ce privesc infracțiunile de fals intelectual și uz de fals reținute în sarcina inculpatului C.V., respectiv infracțiunea de complicitate la fals intelectual pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului D.M. și cu privire la care acești inculpați au cerut să se dispună achitarea, Înalta Curte reține că prin actul de sesizare a instanței, inculpații D.M. și C.V., au fost trimiși în judecată, printre alte infracțiuni și pentru infracțiunile prevăzute și pedepsite de art. 246 C. pen. și de art. 26 raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. (inculpatul D.M.) și, respectiv, pentru infracțiunile prevăzute și pedepsite de art. 246 C. pen. și de art. 289 și 291 C. pen. (inculpatul C.V.).

În esență, în actul de trimitere în judecată s-a reținut că, pentru a ascunde actele de agresiune exercitate de cei patru inculpați - luptători D.I.A.S. - față de partea civilă, recurentul inculpat C.V., împreună cu inspectorul principal A.F. și agentul șef principal D.V., toți din cadrul Serviciului de Poliție Transporturi al Inspectoratului Județean de Poliție Satu Mare, au întocmit procesul-verbal din data de 19 martie 2004, în care au consemnat activitățile îndeplinite în Halta C.F.R. Sătmărel, în executarea planului de acțiune din 19 martie 2004 orele 16,00 - 17,00, fără a face vreo mențiune referitor la actele de violență exercitate asupra părții civile.

Procurorul a reținut că mențiunea cuprinsă în procesul-verbal și anume că „pe timpul percheziției corporale și a întocmirii procesului-verbal de contravenție pe calea ferată, numitul M.M. a simulat de mai multe ori că este agresat de luptătorii D.I.A.S., s-a aruncat la pământ încercând să-și provoace leziuni craniene și faciale, și-a rupt singur cusăturile de la sacou și pantalon în mai multe locuri și a strigat de mai multe ori că este agresat fizic în prezența a șapte organe de control C.F.R., nouă lucrători de poliție, zece luptători D.I.A.S. și a două persoane ce se aflau în stația C.F.R. Sătmărel" este falsă, deoarece reține un comportament al părții civile prin care aceasta și-a produs leziunile constatate ulterior în certificatul medico-legal și în raportul