ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7413/2005
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7413/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Asupra recursului în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La 20 septembrie 2004 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva deciziei civile nr. 2414 din 24 noiembrie 2003 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă. S-au invocat dispozițiile art. 330 pct. 2 C. proc. civ. și ale art. II alin. (3) din Legea nr. 195/2004 pentru aprobarea O.U.G. nr. 58/2003 și s-a solicitat casarea hotărârilor irevocabile și pe fond respingerea acțiunii reclamanților A.A.A. ș.a. La termenul din 30 septembrie 2005, conform art. 137 C. proc.
civ. Înalta Curte a pus în discuție excepția de ordine publică a inadmisibilității căii de atac declanșate. Excepția este întemeiată, iar recursul în anulare va fi respins ca inadmisibil, pentru considerentele ce se vor expune. În urma numeroaselor decizii pronunțate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului împotriva României, care au constatat încălcarea art. 6 din Convenția europeană privind dreptul la un proces echitabil și asigurarea securității juridice consacrate prin hotărârile judecătorești irevocabile, legiuitorul român a abrogat prin O.U.G. nr. 58/2003 dispozițiile art. 330–330 4 C. proc. civ. care reglementau recursul în anulare. Ca atare, hotărârile judecătorești pronunțate ulterior intrării în vigoare a acestui act normativ, 28 august 2003, nu mai pot fi atacate pe calea recursului în anulare.
Iar art. II alin. (3) din Legea nr. 195/2004 pentru aprobarea O.U.G. nr. 58/2003, indicate de petent în cererea formulată nu sunt pertinente pentru soluționarea acestei excepții. În consecință, văzând că în speță decizia nr. 2414 din 24 noiembrie 2003 a fost pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă. Ulterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 58/2003 și față de principiul legalității căilor de atac, prezentul recurs în anulare se va respinge ca fiind inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Respinge ca inadmisibil recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva deciziei nr. 2414 din 24 noiembrie 2003 a Curții de Apel Alba Iulia și a sentinței civile nr. 672 din 21 august 2003 a Tribunalului Hunedoara. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 septembrie 2005.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.