ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 389/2006

Examinând recursul de față constată:

Prin sentința penală nr. 291 din 8

iunie 2005 pronunțată de Tribunalul Bacău, inculpatul

Z.S.

a fost condamnat, la 6 ani și 6 luni închisoare și 4 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 13 alin. (1) și (3) din Legea nr. 678/2001

prin schimbarea încadrării juridice din art. 13 alin. (1), (3) și (4).

S-a menținut starea de arest și

conform art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsă durata arestării preventive de

la 16 noiembrie 2004 la zi.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64

C. pen.

Inculpatul a fost obligat să

plătească părții civile G.I. suma de 55.000.000 lei cu titlu de daune morale.

S-a respins cererea părții civile de

obligare a inculpatului la plata daunelor materiale.

Inculpatul a fost obligat la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

În fapt s-au reținut următoarele:

La data de 13 septembrie 2004,

numita G.I. a sesizat poliția în legătură cu faptul că inculpatul Z.S. a dus-o

pe fiica sa minoră G.I. în Italia unde a încercat să o vândă unor proxeneți

pentru a fi obligată să practice prostituția.

Din cercetările efectuate a rezultat

că minora G.I. l-a cunoscut pe inculpatul Z.S., la data de 18 iunie 2004, iar

acesta i-a spus că este foarte bogat, are magazine în Italia și o poate ajuta

să câștige bani pentru familia ei, care avea o situație materială precară,

angajând-o ca vânzătoare la unul din magazinele sale.

Partea vătămată a acceptat să plece

în Italia, dar i-a spus inculpatului că nu are pașaport și nici bani de

transport.

Până în luna august 2004, inculpatul

a găzduit-o pe minoră într-o garsonieră de pe str. Neptun din Bacău și i-a dat

banii necesari pentru procurarea pașaportului.

În ziua de 20 august 2004, cei doi

au plecat în Italia cu un microbuz aparținând firmei SC D. SRL Bacău și au

ajuns la Milano, în seara de 22 august 2004, deplasându-se la domiciliul

martorei N.L.E., fosta concubină a inculpatului.

Aceasta era plecată în vacanță și o

lăsase în locuință pe martora M.A.C. care le-a permis accesul în apartament și

l-a auzit apoi pe inculpat vorbind la telefon și spunând că are o fată bună de

a fi trimisă pe stradă pentru prostituție și este dispus să o vândă cu 2000 Euro.

Martora i-a spus părții vătămate

care sunt intențiile inculpatului, iar aceasta s-a apropiat de camera în care

se afla inculpatul și l-a auzit vorbind la telefon cu numitul M.C. căruia îi

cerea 2000 Euro, afirmând că are o fată pe care vrea să o vândă repede.

Partea vătămată i-a cerut martorei M.A.C.

să o ajute iar aceasta i-a telefonat martorei N.L. și a informat-o despre

situația creată. Aceasta l-a sunat pe inculpat și i-a spus să nu o vândă pe

minoră și să aștepte până a doua zi când vor discuta.

De asemenea, martora i-a sunat pe

părinții părții vătămate și le-a spus în ce situație se află fiica lor.

La sugestia martorei, partea vătămată

și-a luat din bagajele inculpatului pașaportul.

Inculpatul a devenit agresiv

lovind-o atât pe partea vătămată, cât și pe martora M.C.

A doua zi a venit acasă martora N.L.

și i-a cerut inculpatului s-o lase în pace pe partea vătămată și să plece.

Inculpatul a luat din geanta

martorei suma de 600 Euro spunând că a cheltuit mulți bani cu întreținerea și

transportul părții vătămate și a plecat din apartament.

În aceeași zi inculpatul s-a întors

în România.

S-a înlăturat susținerea

inculpatului că a dus-o pe minoră în Italia pentru a avea grijă de copilul

martorei N.L. întrucât din probele administrate nu a rezultat existența vreunei

înțelegeri în acest sens.

S-a reținut, că în drept, fapta

comisă de inculpat întrunește elementele constitutive ale infracțiunii

prevăzută de art. 13 alin. (1) și (3) din Legea nr. 678/2001, în cauză nefiind

incidente și dispozițiile alin. (4) al art. 13 întrucât fapta nu a fost comisă

de două sau mai multe persoane împreună și nici nu s-a cauzat victimei o

vătămare gravă a integrității corporale sau a sănătății, împrejurare atestată

de expertiza medico-legală nr. 652/ A. 2 din 17 martie 2005 efectuată de S.M.L.

Bacău.

La individualizarea pedepsei

instanța a avut în vedere criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C.

pen., respectiv gradul de pericol social al infracțiunii săvârșite,

împrejurările concrete în care a fost comisă, precum și persoana inculpatului

care nu este cunoscut cu antecedente penale, dar și poziția acestuia pe

parcursul procesului.

Pe latură civilă s-a reținut că

partea vătămată nu a făcut nici un fel de dovadă cu privire la prejudiciul

material în valoare de 200.000.000 lei și s-a apreciat că suma de 55.000.000

lei este de natură a repara daunele morale.

Prin decizia penală nr. 331 din 11

octombrie 2005, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, s-a luat act de declarația

părții vătămate G.I. că își retrage apelul și a fost respins, ca nefondat,

apelul declarat de inculpat.

Examinând apelul declarat de

inculpat instanța a reținut hotărârea primei instanțe ca legală și temeinică.

Astfel, în mod corect s-a reținut că

inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis

în judecată. Din probele administrate în cauză rezultă în mod cert că

inculpatul a racolat-o pe partea vătămată prin înșelăciune, promițându-i că o

va duce în Italia pentru a o angaja ca vânzătoare la magazinul său, i-a

procurat pașaport și a transportat-o în Italia, unde a încercat să o vândă unor

proxeneți cu suma de 2000 Euro în scopul exploatării sexuale.

Faptul că partea vătămată și-a

schimbat ulterior declarațiile, susținând o variantă favorabilă inculpatului,

așa cum rezultă din declarația dată notarului public la 5 iulie 2005, nu este

de natură a duce la exonerarea de răspundere penală a inculpatului, întrucât

din celelalte probe administrate în cauză rezultă în mod cert și vinovăția

acestuia.

S-a mai reținut că infracțiunea s-a

consumat și nu a rămas în faza de tentativă întrucât a avut loc recrutarea,

găzduirea și transportul părții vătămate în Italia, în scopul exploatării

acesteia. Împrejurarea că nu a avut loc vânzarea efectivă a părții vătămate

către proxeneți în scopul exploatării sexuale nu este de natură a duce la

concluzia că fapta a rămas în formă de tentativă, întrucât au fost realizate

celelalte forme ale infracțiunii consumate.

Referitor la pedeapsa aplicată s-a

reținut că aceasta a fost just individualizată în raport cu gradul de pericol

social deosebit al faptei și cu persoana inculpatului, respectându-se

prevederile art. 72 și 52 C. pen., astfel încât nu se impune reducerea

acesteia.

Inculpatul a declarat recurs.

În motivarea recursului s-a arătat

că s-a comis o gravă eroare de fapt, întrucât, în raport cu conținutul declarațiilor

date în fața notarului de partea vătămată G.I. și de mama acesteia G.I., chiar

dacă acestea nu au fost audiate nemijlocit de instanța de apel, se impune

achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin.

lit. d) C. proc. pen.

Recursul este fondat din următoarele

considerente:

Potrivit art. 62 C. proc. pen., în

vederea aflării adevărului, „organul de urmărire penală și instanța de judecată

sunt obligate să lămurească cauza sub toate aspectele, pe bază de probe”.

Din actele dosarului rezultă că în

cauză nu au fost lămurite aspecte importante pentru aflarea adevărului.

Astfel, în apel au fost depuse

declarații date de partea vătămată și de mama acesteia, martora G.I., în fața

unui notar public, prin care acestea revin asupra celor declarate anterior,

chiar și în faza cercetării judecătorești.

Având în vedere cele susținute de

inculpat pe parcursul procesului se impune audierea părții vătămate și a

martorei de către instanța de apel.

Atâta timp cât partea vătămată este

majoră, în mod greșit instanța de apel a considerat că partea vătămată nu poate

fi audiată decât în prezența reprezentanților legali deoarece la data comiterii

faptei era minoră.

Pe de altă parte, din actele

dosarului rezultă necesitatea audierii ca martor a numitei G.C., care i-a făcut

cunoștință părții vătămate cu inculpatul.

Tot astfel, este important să se

stabilească dacă între inculpat și partea vătămată sau familia acesteia a

existat o înțelegere cu privire la suportarea cheltuielilor de transport și a

celor efectuate pentru obținerea pașaportului.

Era important să se stabilească de

ce partea vătămată s-a întors în Italia după ce a fost adusă în țară de martora

N.E., unde a locuit și cine i-a suportat întreținerea.

Așa fiind, Curtea va admite recursul

și conform art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va casa decizia

și va trimite cauza la instanța de apel spre rejudecare, urmând ca în vederea

lămuririi tuturor aspectelor necesare aflării adevărului să se reaudieze partea

vătămată și martora G.I., să se audieze ca martor numita G.C., să solicite

relații de la Serviciul pașapoarte cu privire la intrările și ieșirile din țară

ale părții vătămate ulterior datei de 3 noiembrie 2004 și să se administreze

orice alte probe ce se vor dovedi necesare.

Apreciind că temeiurile avute în

vedere la arestarea inculpatului impun în continuare privarea acestuia de

libertate, se va menține starea de arest conform art. 160

b

alin. (3)

C. proc. pen.

Cheltuielile judiciare vor rămâne în

sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

inculpatul Z.S. împotriva deciziei penale nr. 331 din 11 octombrie 2005 a

Curții de Apel Bacău, pronunțată în dosarul nr. 4126/2005.

Casează în parte decizia penală

menționată și trimite cauza la Curtea de Apel Bacău, pentru rejudecarea

apelului declarat de inculpat.

Menține starea de arest a

inculpatului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

23 ianuarie 2006.