ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2414/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La data de 17 ianuarie 2005

reclamantul Ș.I.M. a formulat contestație împotriva deciziei nr. 311 din 17

decembrie 2004 emisă de A.V.A.S., prin care a fost respinsă solicitarea de

despăgubiri bănești pentru imobilul compus din construcție, în prezent demolată

și teren situat în Brăila.

Contestatorul a solicitat ca prin

hotărârea ce se va pronunța să se dispună desființarea deciziei menționate și

obligarea pârâtei-intimate la emiterea unei noi decizii.

Fiind astfel învestit, Tribunalul

București, secția a V-a civilă, prin sentința nr. 202 din 16 martie 2005, a

admis în parte contestația, a anulat în parte decizia nr. 311 din 17 decembrie

2004 emisă de A.V.A.S., respectiv partea din decizie referitoare la respingerea

notificării nr. 224/2001 prin care se solicită despăgubiri bănești pentru

imobilul teren situat în Brăila.

A menținut decizia în ceea ce

privește declinarea competenței de soluționare a notificării cu privire la

acordarea de despăgubiri pentru construcția demolată, în favoarea Primăriei

Brăila.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că prin decizia nr. 311 din 17 decembrie 2004 emisă de intimată

a fost respinsă notificarea nr. 222/2001 formulată de petentul Ș.I.M. prin care

s-au solicitat despăgubiri pentru imobilul compus din construcție (în prezent

demolată) și teren situat în Brăila, întrucât din actele depuse nu rezultă

calitatea de moștenitor a petentului după fostul proprietar al imobilului

revendicat. Prin aceeași decizie A.V.A.S. a declinat competența soluționării

notificării cu privire la acordarea de despăgubiri pentru construcția demolată

în favoarea Primăriei municipiului Brăila conform art. 10 și art. 33 din Legea

nr. 10/2001.

În baza probelor administrate,

instanța de fond a reținut că reclamantul a făcut dovada calității sale de

moștenitor de pe urma autorului N.M. și deci, a calității de persoană

îndreptățită, așa încât, în mod greșit intimata i-a respins cererea de acordare

a despăgubirilor pentru terenul din Brăila.

S-a apreciat de către tribunal ca

fiind legală soluția intimatei privind declinarea competenței de soluționare a

cererii petentului de acordare a despăgubirilor pentru construcția care se

găsea pe teren la data preluării abuzive și ulterior demolată, în favoarea

Primăriei municipiului Brăila.

Soluția primei instanțe a fost

confirmată de Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă, și pentru cauze

privind proprietatea intelectuală care, prin decizia nr. 327 A din 29

septembrie 2005 a respins ca nefondat apelul pârâtei-intimate A.V.A.S.

Împotriva acestei din urmă hotărâri

a declarat recurs pârâta A.V.A.S. invocând motivele prevăzute de art. 304 pct.

4 și 9 C. proc. civ.

Susține, astfel, că instanța de apel

a depășit atribuțiile puterii judecătorești reținând că dispoziția prevăzută în

art. 23 din Legea nr. 10/2001, republicată, ca urmare a modificărilor introduse

prin Legea nr. 247/2005, este aplicabilă și în apel, întrucât soluționarea

notificării reprezintă atributul exclusiv al entității învestită în acest sens,

în speță, recurenta-instituție publică implicată în privatizare.

Recurenta mai susține că reclamantul

nu a făcut dovada calității de moștenitor a autoarei sale, Ș.Ș. de pe urma

autorului N.M., așa încât nu sunt îndeplinite cerințele art. 22 din Legea nr.

10/2001.

În fine, se mai susține că în mod

nelegal, s-au acordat reclamantului despăgubiri bănești, întrucât conform art.

27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 se pot acorda măsuri reparatorii prin

echivalent constând în bunuri ori servicii, acțiuni la societățile comerciale

tranzacționate pe piața de capital sau titluri de valoare nominală folosite

exclusiv în procesul de privatizare, corespunzător valorii imobilelor

solicitate.

Recursul este nefondat.

Referitor la prima critică, aceasta

nu poate fi primită.

Prin sintagma „depășirea

atribuțiilor puterii judecătorești” se înțelege incursiunea autorității

judecătorești în sfera activității autorității executive sau legislative, așa

cum a fost consacrată de Constituție sau de o lege organică, instanța

judecătorească săvârșind acte care intră în atribuțiile unor organe aparținând

altei autorități constituite în stat, decât cea judecătorească.

În speță, instanța de apel nu a

depășit atribuțiile puterii judecătorești, întrucât nu a săvârșit acte care

intră în atribuțiile altei autorități constituite în stat decât cea

judecătorească.

Apreciind că dispoziția cuprinsă în

actualul art. 23 din Legea nr. 10/2001 (republicată urmare a modificărilor

introduse prin Legea nr. 247/2005) este aplicabilă și în apel, instanța de apel

nu a depășit atribuțiile puterii judecătorești.

Nici cea de a doua critică, nu poate

fi primită în condițiile în care atât instanța de fond cât și instanța de apel

au făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 22 din Legea nr. 10/2001, în

condițiile în care prin actele de stare civilă s-a făcut dovada filiației

autoarei reclamantului față de M.N., cel care dobândit în proprietate imobilul

prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1253 din 21 iunie

1912 de Tribunalul Brăila, secția I, imobil preluat abuziv prin Decretul nr.

92/1950 pe numele autoarei directe a reclamantului Ș.Ș. (născută M.).

Pe de altă parte, așa cum în mod

just a reținut și instanța de apel, art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001

prevede beneficiul repunerii în termenul de acceptare a succesiunii pentru

bunurile a căror restituire se solicită în temeiul legii, repunere ce operează

prin formularea notificării. Or, dispoziția menționată este aplicabilă și

reclamantului pentru repunerea în termenul de acceptare a succesiunii lui M.N.

pentru autoarea reclamantului Ș.Ș., cerere formulată de reclamant în calitate

de unic moștenitor al acesteia, vocația lui la moștenirea bunicului operând

prin retransmitere.

Referitor la ultima critică vizând

greșita aplicare a dispozițiilor art. 27 din Legea nr. 10/2001 (în formularea

textului de la data emiterii deciziei) nici aceasta nu poate fi primită, în

condițiile în care reanalizând cererea reclamantului, cu ocazia executării

hotărârii primei instanțe recurenta-pârâtă va avea în vedere dispozițiile art.

29 alin. (1) și (3) din Legea nr. 10/2001 republicată în M.Of. nr. 798 din 2

septembrie 2005 urmare a modificării prin Legea nr. 247 din 6 iulie 2005,

dispoziții care prevăd că persoanele îndreptățite au dreptul la despăgubiri în

condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a

despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

Drept urmare, în raport de

considerentele expuse și constatând legalitatea hotărârii atacate, recursul

declarat în cauză se privește ca nefondat și va fi respins în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâta A.V.A.S. împotriva deciziei nr. 327/A/din 29 septembrie 2005

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze

privind proprietatea intelectuală.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 3 martie

2006.