ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2414/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 17 ianuarie 2005 reclamantul Ș.I.M. a formulat contestație împotriva deciziei nr. 311 din 17 decembrie 2004 emisă de A.V.A.S., prin care a fost respinsă solicitarea de despăgubiri bănești pentru imobilul compus din construcție, în prezent demolată și teren situat în Brăila. Contestatorul a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună desființarea deciziei menționate și obligarea pârâtei-intimate la emiterea unei noi decizii. Fiind astfel învestit, Tribunalul București, secția a V-a civilă, prin sentința nr. 202 din 16 martie 2005, a admis în parte contestația, a anulat în parte decizia nr. 311 din 17 decembrie 2004 emisă de A.V.A.S., respectiv partea din decizie referitoare la respingerea notificării nr. 224/2001 prin care se solicită despăgubiri bănești pentru imobilul teren situat în Brăila.

A menținut decizia în ceea ce privește declinarea competenței de soluționare a notificării cu privire la acordarea de despăgubiri pentru construcția demolată, în favoarea Primăriei Brăila. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin decizia nr. 311 din 17 decembrie 2004 emisă de intimată a fost respinsă notificarea nr. 222/2001 formulată de petentul Ș.I.M. prin care s-au solicitat despăgubiri pentru imobilul compus din construcție (în prezent demolată) și teren situat în Brăila, întrucât din actele depuse nu rezultă calitatea de moștenitor a petentului după fostul proprietar al imobilului revendicat. Prin aceeași decizie A.V.A.S. a declinat competența soluționării notificării cu privire la acordarea de despăgubiri pentru construcția demolată în favoarea Primăriei municipiului Brăila conform art. 10 și art. 33 din Legea nr. 10/2001.

În baza probelor administrate, instanța de fond a reținut că reclamantul a făcut dovada calității sale de moștenitor de pe urma autorului N.M. și deci, a calității de persoană îndreptățită, așa încât, în mod greșit intimata i-a respins cererea de acordare a despăgubirilor pentru terenul din Brăila. S-a apreciat de către tribunal ca fiind legală soluția intimatei privind declinarea competenței de soluționare a cererii petentului de acordare a despăgubirilor pentru construcția care se găsea pe teren la data preluării abuzive și ulterior demolată, în favoarea Primăriei municipiului Brăila. Soluția primei instanțe a fost confirmată de Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă, și pentru cauze privind proprietatea intelectuală care, prin decizia nr. 327 A din 29 septembrie 2005 a respins ca nefondat apelul pârâtei-intimate A.V.A.S.

Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs pârâta A.V.A.S. invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 4 și 9 C. proc. civ. Susține, astfel, că instanța de apel a depășit atribuțiile puterii judecătorești reținând că dispoziția prevăzută în art. 23 din Legea nr. 10/2001, republicată, ca urmare a modificărilor introduse prin Legea nr. 247/2005, este aplicabilă și în apel, întrucât soluționarea notificării reprezintă atributul exclusiv al entității învestită în acest sens, în speță, recurenta-instituție publică implicată în privatizare. Recurenta mai susține că reclamantul nu a făcut dovada calității de moștenitor a autoarei sale, Ș.Ș. de pe urma autorului N.M., așa încât nu sunt îndeplinite cerințele art. 22 din Legea nr. 10/2001.

În fine, se mai susține că în mod nelegal, s-au acordat reclamantului despăgubiri bănești, întrucât conform art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 se pot acorda măsuri reparatorii prin echivalent constând în bunuri ori servicii, acțiuni la societățile comerciale tranzacționate pe piața de capital sau titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare, corespunzător valorii imobilelor solicitate. Recursul este nefondat. Referitor la prima critică, aceasta nu poate fi primită. Prin sintagma „depășirea atribuțiilor puterii judecătorești” se înțelege incursiunea autorității judecătorești în sfera activității autorității executive sau legislative, așa cum a fost consacrată de Constituție sau de o lege organică, instanța judecătorească săvârșind acte care intră în atribuțiile unor organe aparținând altei autorități constituite în stat, decât cea judecătorească.

În speță, instanța de apel nu a depășit atribuțiile puterii judecătorești, întrucât nu a săvârșit acte care intră în atribuțiile altei autorități constituite în stat decât cea judecătorească. Apreciind că dispoziția cuprinsă în actualul art. 23 din Legea nr. 10/2001 (republicată urmare a modificărilor introduse prin Legea nr. 247/2005) este aplicabilă și în apel, instanța de apel nu a depășit atribuțiile puterii judecătorești.

Nici cea de a doua critică, nu poate fi primită în condițiile în care atât instanța de fond cât și instanța de apel au făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 22 din Legea nr. 10/2001, în condițiile în care prin actele de stare civilă s-a făcut dovada filiației autoarei reclamantului față de M.N., cel care dobândit în proprietate imobilul prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1253 din 21 iunie 1912 de Tribunalul Brăila, secția I, imobil preluat abuziv prin Decretul nr. 92/1950 pe numele autoarei directe a reclamantului Ș.Ș. (născută M.). Pe de altă parte, așa cum în mod just a reținut și instanța de apel, art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 prevede beneficiul repunerii în termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile a căror restituire se solicită în temeiul legii, repunere ce operează prin formularea notificării.

Or, dispoziția menționată este aplicabilă și reclamantului pentru repunerea în termenul de acceptare a succesiunii lui M.N. pentru autoarea reclamantului Ș.Ș., cerere formulată de reclamant în calitate de unic moștenitor al acesteia, vocația lui la moștenirea bunicului operând prin retransmitere. Referitor la ultima critică vizând greșita aplicare a dispozițiilor art. 27 din Legea nr. 10/2001 (în formularea textului de la data emiterii deciziei) nici aceasta nu poate fi primită, în condițiile în care reanalizând cererea reclamantului, cu ocazia executării hotărârii primei instanțe recurenta-pârâtă va avea în vedere dispozițiile art. 29 alin. (1) și (3) din Legea nr. 10/2001 republicată în M.Of.

nr. 798 din 2 septembrie 2005 urmare a modificării prin Legea nr. 247 din 6 iulie 2005, dispoziții care prevăd că persoanele îndreptățite au dreptul la despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv. Drept urmare, în raport de considerentele expuse și constatând legalitatea hotărârii atacate, recursul declarat în cauză se privește ca nefondat și va fi respins în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta A.V.A.S. împotriva deciziei nr. 327/A/din 29 septembrie 2005 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 3 martie 2006.