ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6298/2006

Deliberând în condițiile art. 258 C.

proc. civ., constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului București sub nr. 449/2005, contestatoarea D.V. a solicitat

anularea deciziei nr. 316 din 12 decembrie 2004 emisă de A.V.A.S., care a

respins notificarea contestatoarei privind acordarea de despăgubiri bănești

pentru locuința demolată și terenul în suprafață de 459,85 mp situat în

București.

În motivarea cererii contestatoarea

a invocat netemeinicia motivelor A.V.A.S. de respingere a notificării, iar în

susținere a depus un set de înscrisuri.

Tribunalul București investit cu

soluționarea contestației, prin sentința civilă nr. 373 din 19 aprilie 2005, a

respins contestația formulată de petentă, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a reținut că petenta nu a anexat notificării nr. 122/2001 înscrisuri

care să demonstreze dreptul de proprietate asupra terenului revendicat, în

conformitate cu dispozițiile art. 22 din Legea nr. 10/2001.

A mai reținut tribunalul că

înscrisurile anexate notificării, respectiv certificatul de moștenitor, acte de

stare civilă care atestă calitatea de moștenitor și filiația, un extras din

tabelul imobilelor naționalizate în temeiul Decretului nr. 92/1950 și un

certificat al Sfatului Popular din 1954, sunt insuficiente pentru acordarea

despăgubirilor bănești solicitate de contestatoare.

Împotriva sentinței pronunțată de

tribunal a declarat apel contestatoarea, apreciind-o ca netemeinică și nelegală

deoarece, prima instanță, nu a ținut seama că înscrisurile depuse fac dovada

calității sale de moștenitor și că imobilul a fost preluat abuziv de stat,

imobil ce se regăsește, în prezent, în patrimoniul SC M.F. SA, fapt dovedit de

decizia nr. 6 din 3 decembrie 2003 a acestei societăți, privatizată.

Curtea de Apel București, prin

decizia civilă nr. 743/A din 18 noiembrie 2005, însușindu-și ad literam

considerentele primei instanțe, a respins, ca nefondat, apelul contestatoarei.

Această ultimă decizie a fost

atacată cu recurs de contestatoare, criticile formulate regăsindu-se în motivul

de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., atât instanța de apel cât

și cea de fond făcând o greșită aplicare a dispozițiilor Legii nr. 10/2001.

Recursul urmează a fi admis pentru

cele ce succed.

Atât instanța de apel cât și prima

instanță nu și-au îndeplinit rolul activ așa cum este definit de dispozițiile

art. 129 pct. 4 și 5 C. proc. civ.

Potrivit pct. 4 al textului legal

menționat, „cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care

părțile le invocă în susținerea pretențiilor și apărărilor lor, judecătorul

este în drept să le ceară acestora să prezinte explicații, oral sau în scris,

precum și să pună în dezbaterea lor orice împrejurări de fapt ori de drept,

chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare” iar pct. 5

precizează că „judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele

legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe

baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul

pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. Ei vor putea ordona

administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se

împotrivesc”.

Din succintele considerente ale

instanței de fond, păstrate de instanța de apel care și-a ignorat rolul de

instanță devolutivă, rezultă fără echivoc că judecătorii care au procedat la

judecata contestației, nu au ținut seama și nu și-au îndeplinit rolul activ

conferit de lege, hotărârile fiind date cu aplicarea greșită a legii, respectiv

Legea nr. 10/2001.

Nici una dintre instanțe nu au

stăruit, prin probatoriile administrate, să stabilească dacă petenta are sau nu

calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, în sensul legii

speciale arătate.

Așa fiind, în raport cu dispozițiile

art. 313 C. proc. civ., recursul urmează a fi admis, cu efectul casării

deciziei atacată, admiterii apelului declarat de contestatoare împotriva

sentinței civile pronunțate de tribunal pe care o va desființa și se va trimite

cauza pentru rejudecarea fondului la această din urmă instanță.

La rejudecare, instanța de fond va

ordona măsuri pentru stabilirea pe deplin a situației de fapt, având în vedere

și dispozițiile art. 27 din Legea nr. 10/2001, așa cum a fost modificat prin

Legea nr. 247/2005, aplicabil în speță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

contestatoarea D.V. împotriva deciziei nr. 743/A din 18 noiembrie 2005 a Curții

de Apel București, secția a VII a civilă.

Casează decizia atacată.

Admite apelul declarat de

contestatoare împotriva sentinței civile nr. 373 din 19 aprilie 2005 a

Tribunalului București, secția a V a, pe care o desființează.

Trimite cauza pentru rejudecarea

fondului la această din urmă instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 27 iunie 2006.