ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 13.06.2005

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5135/2005

HOTĂRÂRE
13.06.2005
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5135/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față:

Prin sentința civilă nr. 544 din 3 martie 2004 a Judecătoriei Giurgiu s-a admis acțiunea formulată de reclamanții M.F. și M.Z. în contradictoriu cu pârâții B.G. și M.M.; s-a respins cererea reconvențională; s-a dispus evacuarea pârâților din imobilul situat în județul Giurgiu, compus din teren în suprafață de 2707 mp și casă compusă din 5 camere, hol, prispă și bucătărie.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, reclamanții au făcut dovada calității de proprietari cu privire la imobilul în litigiu, iar pârâții locuiesc fără nici un drept în imobilul respectiv.

Curtea de Apel București, prin decizia civilă nr. 1806 din 15 septembrie 2004 a respins ca nefondat apelul declarat de pârâții B.G. și M.M., împotriva sentinței civile nr. 544 din 3 martie 2004 a Judecătoriei Giurgiu, în contradictoriu cu reclamanții M.F. și M.Z.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că, pârâții ocupă locuința reclamanților fără nici un drept. Că, pârâții nu au făcut dovada îmbunătățirilor pretinse prin cererea reconvențională, cu privire la imobilul în litigiu.

Împotriva deciziei civile mai sus menționată, au declarat recurs pârâții B.G. și M.M., criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală, invocând prevederile art. 304 pct. 7, 9 C. proc. civ., deoarece:

- Instanțele prin respingerea cererii reconvenționale, practic au refuzat să se pronunțe cu privire la cele solicitate în cuprinsul cererii, atitudine care poate fi interpretată ca o denegare de dreptate.

Recursul este fondat.

Prin cererea reconvențională, fila 14 dosar nr. 6424/2003 al Judecătoriei Giurgiu anexat la dosarul cauzei, pârâții M.M. și B.G. au solicitat ca reclamanții M.F. și M.Z. să fie obligați să le plătească contravaloarea îmbunătățirilor efectuate la imobilul situat în județul Giurgiu, precum și instituirea unui drept de retenție până la restituirea integrală a contravalorii îmbunătățirilor solicitate.

Instanțele nu au fost preocupate să verifice susținerea pârâților în sensul că au locuit în imobilul litigios o bună perioadă de timp, ocazie cu care au efectuat imobilului respectiv importante îmbunătățiri.

Susținerea pârâților în sensul menționat mai sus, impun casarea cu trimitere a cauzei în temeiul art. 313 C. proc. civ., la instanța de apel.

Instanța de trimitere va ordona probe pentru a clarifica dacă susținerile pârâților sunt sau nu veridice. Eventual, în cauză se va dispune și efectuarea unei expertize tehnice pentru evaluarea îmbunătățirilor despre care fac vorbire pârâții.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte va reține că motivele invocate de pârâți se circumscriu temeiurilor de drept prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și în consecință se va admite recursul declarat de pârâți împotriva deciziei civile nr. 1806 din 15 septembrie 2004 a Curții de Apel București, secția civilă. Se va casa decizia atacată și se va trimite cauza la aceeași instanță pentru rejudecarea apelului.

Admite recursul declarat de B.G. și M.M., împotriva deciziei civile nr. 1806/A din 15 septembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă.

Casează decizia atacată și trimite cauza la aceeași instanță pentru rejudecarea apelului.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 13 iunie 2005.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-07-07
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6060/2005
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 4508 din 27 noiembrie 2003, Judecătoria Piatra Neamț a respins acțiunea formulată de reclamanții-pârâți M.I. și M.R., în contradi
ÎCCJ 2005-06-13
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5127/2005
Asupra recursului civil de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la nr. 1696 din 17 martie 2004, reclamantul M.F. a chemat în judecată pe pârâții T.G. și T.T., pentru a se da o hotărâre
ÎCCJ 2005-03-31
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2526/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele : Prin sentința civilă nr. 416 din 10 septembrie 2003 pronunțată de Judecătoria Babadag; s-a admis acțiunea civilă formulată de reclamantul M.V. în contrad
ÎCCJ 2005-06-27
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5640/2005
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 4538 din 22 iunie 2004, Judecătoria Bacău a admis acțiunea reclamanților P.R. și P.E.I., astfel cum a fost modificată și a dispus
ÎCCJ 2004-02-23
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1465/2004
anterioare ale imobilului, P.S. și P.L., care ulterior au vândut imobilul reclamantului. Cum titlul locativ al pârâților este valabil, împrejurare stabilită și prin decizia civilă nr. 954/2000 a Curții de Apel București, secția a IV-a civil
Sursă