ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6060/2005

Asupra recursului de față:

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 4508 din 27

noiembrie 2003, Judecătoria Piatra Neamț a respins acțiunea formulată de

reclamanții-pârâți M.I. și M.R., în contradictoriu cu pârâta H.M., precum și

cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă H.M., în contradictoriu

cu reclamanții M.I. și M.R.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut că reclamanții-pârâți M.I. și M.R. au cerut prin

acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâta-reclamantă H.M. să se constate

că sunt proprietarii unei construcții, edificată pe terenul proprietatea

pârâtei. Pârâta nu a fost de acord cu acțiunea formulată de reclamanți și a

formulat cerere reconvențională, prin care a solicitat să se dispună evacuarea

reclamanților din imobil și să se încuviințeze să le achite îmbunătățirile

aduse imobilului.

Reține instanța de fond, că

reclamanții-pârâți sunt constructori pe terenul altuia, și că, față de cadrul

juridic impus de obiectul acțiunii, nu se poate pronunța dacă aceștia sunt de

bună credință, însă calitatea de constructori le conferă unele drepturi, dar nu

și dreptul de proprietate asupra construcției.

De aceea, acțiunea este

inadmisibilă, iar cererea reconvențională se respinge, pentru că

pârâta-reclamantă nu a făcut dovada dreptului său de proprietate asupra casei.

Curtea de Apel Bacău, prin decizia

civilă nr. 241 din 8 martie 2004, a admis apelul declarat de reclamanți, a

anulat sentința apelată în privința reclamanților M.I. și M.R. și a reținut

cauza pentru rejudecarea fondului.

S-a admis acțiunea formulată de reclamanți,

s-a constatat că reclamanții au construit o anexă, compusă dintr-o cameră, o

bucătărie și o verandă, pe terenul pârâtei și au fost menținute celelalte

dispoziții ale sentinței.

A fost respins apelul declarat de

pârâtă și a fost obligată pârâta să plătească apelanților-reclamanți suma de

3.000.000 lei cheltuieli de judecată.

Reține instanța de apel, că instanța

de fond, care a respins acțiunea formulată de reclamanți cu motivarea că nu s-a

putut stabili dacă aceștia sunt de bună sau rea credință, nu s-a pronunțat

asupra acțiunii.

Reclamanții nu au contestat că

pârâta este proprietara terenului pe care aceștia au edificat construcția, iar

pârâta nu a contestat că reclamanții au construit pe terenul proprietatea sa,

prin cererea reconvențională acceptând să le plătească contravaloarea

îmbunătățirilor.

Se mai reține, că reclamanții au

construit cu acordul pârâtei, martorii B.M., S.M. și C.M. confirmând convenția

intervenită între părți cu privire la edificarea construcției pe terenul

pârâtei.

Prin urmare, reclamanții sunt de

bună credință. Potrivit dispozițiilor art. 111 C. proc. civ., partea poate să

facă cerere pentru constatarea existenței sau neexistenței unui drept, iar

acțiunea este admisibilă pentru că reclamanții nu au posibilitatea să ceară

realizarea dreptului.

Instanța de apel reține și faptul că

cererea reclamanților, care au stăpânirea imobilului, de a li se acorda drept

de retenție nu este întemeiată.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs pârâta-reclamantă H.M., care în declarația de recurs, fără să

invoce vreun motiv de recurs, arată că în mod greșit s-a reținut că reclamanții

au edificat construcția cu acordul recurentei. Intimații nu pot fi considerați

constructori de bună credință, pentru că au construit „cu de la sine putere și

îi fac viața imposibilă”.

Susține recurenta, că soluția

respingerii acțiunii ca inadmisibilă, pronunțată de instanța de fond, este

corectă, pentru că reclamanții-intimați nu pot fi proprietari ai casei și

terenului și în condițiile în care proprietara terenului nu și-a dat acordul

pentru edificarea construcției, acțiunea întemeiată pe art. 111 C. proc. civ.

este inadmisibilă. Se mai arată că, terenul nu poate fi folosit de reclamanți,

că datorită comportării reprobabile a acestora nu a fost de acord să construiască

o cameră, și că intimații, profitând de starea în care s-a aflat datorită

situației fiicei sale, au edificat camera fără autorizație.

Prin cererea înregistrată la data de

25 mai 2005, recurenta precizează că în declarația de recurs a invocat un motiv

de ordine publică, inadmisibilitatea acțiunii în constatare, pentru că s-a

cerut constatarea unei situații de fapt, iar intimații, care se consideră

proprietarii construcțiilor, puteau formula acțiune în realizarea dreptului.

În această cerere recurenta susține

că inadmisibilitatea acțiunii în constatare și admisibilitatea acțiunii în

evacuare, precum și netemeinicia și nelegalitatea deciziei atacate, constituie

motive de recurs și se încadrează în art. 304 pct. 5, 8, 9, 10 C. proc. civ.

Recursul va fi respins, pentru

următoarele considerente:

În

raport de conținutul declarației de recurs, susținerile care privesc

inadmisibilitatea acțiunii în constatare, întemeiată pe art. 111 C. proc. civ.,

fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Dispozițiile acestui

text nu sunt însă incidente în cauză.

Potrivit art. 111 C. proc. civ.,

invocat de intimații-reclamanți, acțiunea în constatare poate fi formulată

pentru constatarea existenței sau neexistenței unui drept și poate fi primită

numai dacă partea nu poate cere realizarea dreptului.

Acțiunea formulată de reclamanți nu

este inadmisibilă în raport de textul citat, deoarece aceștia nu au cerut să se

constate un fapt și nici nu puteau să ceară realizarea dreptului pretins, așa

cum susține recurenta.

Întrucât prin cererea înregistrată

la data de 26 martie 2003, reclamanții au solicitat să se constate că sunt

proprietarii construcției edificată pe terenul proprietatea pârâtei, acțiunea

privește constatarea unui drept (dreptul de proprietate), iar în condițiile în

care folosesc construcția ce se află în posesia lor, iar dreptul asupra ei le-a

fost contestat de pârâtă, aceștia nu au la îndemână o acțiune propriu-zisă în

justiție prin care să-și poată realiza dreptul de proprietate.

Faptul că recurenta pârâtă este

proprietara terenului pe care intimații-reclamanți au edificat construcția nu

conferă acțiunii în constatare caracter inadmisibil, deoarece, conform art. 492

C. civ., proprietarul terenului este prezumat a fi și proprietar al tuturor

construcțiilor, plantațiilor sau lucrului făcut în pământ sau asupra pământului

„până ce se dovedește din contră”.

Textul stabilește o prezumție

relativă, pe care constructorul o poate înlătura prin proba contrarie, dacă

dovedește că lui îi aparține proprietatea construcțiilor, plantațiilor sau

lucrărilor aflate pe teren.

Constructorul dobândește drept de

proprietate asupra clădirii dacă a construit cu consimțământul proprietarului

terenului, situație în care dreptul de proprietate asupra construcției se

dobândește treptat, pe măsura încorporării materialelor în teren.

În speță, așa cum corect s-a reținut

prin hotărârea atacată, intimații-reclamanți au construit pe terenul

proprietatea pârâtei-recurente cu acordul acesteia. Martorii audiați în cauză,

inclusiv martora C.M., audiată la cererea pârâtei, au precizat că pârâta a fost

de acord ca reclamanții să edifice construcțiile și că relațiile dintre părți

s-au deteriorat după executarea lucrărilor.

Or, pentru răsturnarea prezumției

stabilită prin art. 492 C. civ. este necesar ca acordul să existe la momentul

edificării construcției.

De aceea, corect prin hotărârea

atacată s-a reținut că este întemeiată acțiunea formulată de reclamanți și că

cererea reconvențională, prin care pârâta a solicitat să se dispună evacuarea

reclamanților din imobil, nu este întemeiată.

Celelalte susțineri ale recurentei

nu fac posibilă încadrarea în motivele de recurs invocate de aceasta prin

cererea precizatoare (art. 304 pct. 5, 8, 10 C. proc. civ.), deoarece nu

privesc încălcarea de către instanța de apel a formelor de procedură prevăzute

sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., interpretarea

greșită a actului juridic dedus judecății, în sensul art. 304 pct. 8 C. proc.

civ. sau omisiunea instanței de a se pronunța asupra unui mijloc de apărare ori

asupra unei dovezi administrate.

Pentru considerentele expuse,

recursul declarat de pârâta H.M. va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâta H.M.

împotriva deciziei civile nr. 241 din 8 martie 2004 a Curții de Apel Bacău.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 iulie 2005.