ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2099/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 4830 din 15

decembrie 2003 a Judecătoriei Piatra Neamț, a fost admisă acțiunea modificată

având ca obiect rezoluțiune contract de vânzare-cumpărare, promovată de

reclamanții A.S. și A.A., în contradictoriu cu pârâtul H.G. și a dispus

rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2705

din 30 iunie 2003 de B.N.P. I.A., încheiat între reclamanți în calitate de

promitenți-vânzători și pârât în calitate de promitent-cumpărător, fiind

obligat pârâtul să restituie reclamanților suma de 60.000.000 lei, reprezentând

acont ce se va reactualiza în funcție de rata inflației, începând cu data

introducerii acțiunii, 22 august 2003 și până la momentul plății efective.

Prin aceeași hotărâre a fost

respinsă ca neîntemeiată cererea reconvențională, fiind obligat pârâtul către

reclamanți la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a reținut că între părți a intervenit un contract de vânzare-cumpărare

autentificat sub nr. 2705/2003 prin care reclamanții se obligau să cumpere un

imobil proprietatea pârâtului, respectiv suprafața de 1000 mp teren situat în

comuna Dragomirești, sat Vad, pentru care pârâtul nu deține titlu de

proprietate, neavând astfel calitatea de proprietar.

Apelul promovat împotriva sentinței

de către pârât a fost respins prin decizia nr. 771 din 17 mai 2004 pronunțată

de Curtea de Apel Bacău, secția civilă.

Pentru a decide astfel instanța de

apel a reținut din situația de fapt pe care a expus-o că din cuprinsul actului

autentic nr. 2705 din 30 iunie 2003 la B.N.P. I.A., rezultă că din prețul

vânzării de 60.000.000 lei, promitentul-vânzător a primit de la

promitenții-cumpărători suma de 50.000.000 lei.

Față de această mențiune instanța de

apel a apreciat că nu poate reține că suma de 50 milioane lei nu ar fi fost

primită de promitentul-vânzător atât timp cât acesta nu s-a înscris în fals cu

privire la înscrisul autentic.

Nu a fost primită nici critica

referitoare la inexistența unui termen de perfectare a vânzării, întrucât

părțile trebuiau să fie de bună credință în sensul producerii de efecte

juridice a actelor încheiate.

Cu referire la susținerea

apelantului că acesta este proprietar în indiviziune cu frații săi pe teren,

fiind moștenitor al tatălui său, în titlul de proprietate nr. 26/1339 din 8

august 2003, depus în copie, instanța a reținut că acesta nu figurează printre

titularii dreptului de proprietate.

Împotriva deciziei dată în apel în

termen legal a declarat recurs pârâtul H.G., invocând motivele de casare

prevăzute de art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ.

În dezvoltarea acestora sunt

criticate hotărârile pronunțate pentru următoarele considerente:

- nu au fost avute în vedere

înscrisurile depuse, respectiv, copia tranzacției încheiate cu frații săi în

dosarul nr. 1985/2004 al Judecătoriei Piatra Neamț, precum și certificatul de

soluție cu același număr din care rezultă că dosarul de partaj a fost soluționat

prin sentința civilă nr. 1628 din 26 aprilie 2002;

- că din cuprinsul tranzacției

rezultă faptul că acesta a primit în lotul său suprafața de 5000 mp, teren

curte-construcții, arabil și grădină, înscris în titlul de proprietate în două

parcele, ambele situate în sola nr. 18 și în aceste condiții instanța de apel

nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi

administrative, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.

Recursul este nefondat pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare.

Este adevărat că instanța de apel nu

a cercetat tranzacția și schițele care atestă că terenul în litigiu ar fi

intrat prin lichidarea indiviziunii în lotul pârâtului, acte depuse de pârât în

apel.

Dar aceste înscrisuri nu au nici o

relevanță juridică cu atât mai puțin cu cât nu sunt hotărâtoare pentru

rezolvarea pricinii.

Aceasta pentru că, titlul de

proprietate este emis în favoarea lui H.N.P. și R.A.I., ca moștenitori ai

defunctei H.N.A., iar tranzacția poartă între H.G. (pârâtul) și H.V., care nu

figurează în titlul de proprietate depus și are ca obiect averea defunctului

H.P., deși cuprinde terenuri din titlul de proprietate, în litigiu.

Chiar dacă H.P. ar fi una și aceeași

persoană cu H.N.P. din titlul de proprietate, nu există dovada ieșirii din

indiviziune cu R.A.

În aceste condiții, a perfecta

vânzarea prin hotărâre judecătorească ar supune pe reclamanții-intimați

riscului ca în urma unui proces de partaj, bunurile să nu cadă în lotul

pârâtului, risc pe care nu și l-au asumat prin antecontract.

În consecință, recursul declarat de

pârât fiind nefondat, urmează a fi respins ca atare, potrivit dispozițiilor

art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamantul

H.G. împotriva deciziei civile nr. 771 din 17 mai 2004 a Curții de Apel Bacău,

secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 martie 2005.