ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4559/2005
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4559/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului civil de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 7 ianuarie 2003 s-a
înregistrat acțiunea în revendicarea suprafeței de 1391 mp teren în intravilan,
situat în satul Hlăpești, comuna Dragomirești, județul Neamț(„tarlaua 11,
parcela 657/1”), a cărui valoare de timbrare s-a apreciat la suma de 10
milioane lei.
Totodată reclamantul a cerut
obligarea pârâților la 35 milioane lei, reprezentând contravaloarea lipsei de
folosință a acestei suprafețe de teren pe ultimii trei ani (contravaloarea
recoltei).
Prin cererea reconvențională din 21
februarie 2003 pârâții au relevat că au dreptul de proprietate asupra
construcțiilor lor executate pe acest teren și solicită recunoașterea dreptului
de superficie pe terenul aflat sub construcțiile edificate.
Prin sentința civilă nr. 3450 din 25
septembrie 2003 a Judecătoriei Piatra Neamț a fost respinsă acțiunea principală
și s-a admis cererea reconvențională, instituindu-se dreptul de superficie pe
suprafața de 1391 mp.
Curtea de Apel Bacău, prin decizia
civilă nr. 195 din 3 martie 2004, a schimbat sentința:
- a obligat pârâții să restituie 600
mp teren și a respins acțiunea în revendicare pentru 791 mp;
- a instituit superficia pe
suprafața de 791 mp teren afectat construcțiilor, compensând cheltuielile de
judecată și menținând celelalte dispoziții ale sentinței.
Instanța de apel a reținut, în
esență, că prin sentința civilă nr. 2507/2002 s-a stabilit irevocabil că
pârâții au edificat construcțiile cu acordul tatălui reclamantului pe suprafața
de 791 mp, astfel că diferența de 600 mp va fi restituită acestuia din urmă.
Relativ la despăgubirile pretinse de
reclamant s-a reținut că plantația de vie este a pârâților, care au stăpânit
întreg lotul de teren ca „lot în folosință” atribuit de fostul C.A.P.
Contra deciziei a declarat recurs
reclamantul, susținând, în esență, că:
- acele construcții sunt edificate,
fără autorizație administrativă;
- nu are acces la suprafața de 600
mp;
- instituirea dreptului de
superficie fără acordarea despăgubirii cuvenite titularului fondului, nefiind
necesar ca acesta să formuleze separat o asemenea cerere, ci doar să se opereze
cu o compensare, care este obligatorie.
Recursul este nefondat.
Ambele instanțe au confirmat
existența și validitatea titlului recurentului, deci a dreptului său de
proprietate, dobândit legal de la autorul său, asupra terenului intravilan
revendicat, asupra căruia, conform Legii nr. 18/1991, s-a reconstituit acel
drept.
De asemenea, în acord cu recurentul,
instanțele cu mai reținut că pârâții au dobândit un drept de folosință asupra
terenului de 1391 mp, ca „lot ajutător în folosință” de la fostul C.A.P., căci
fusese cooperativizat, precum și faptul că, edificând construcțiile pe acest
teren, cu acordul autorului reclamantului, au dobândit dreptul de proprietate
asupra acestora și un drept de superficie pe terenul aferent, pe temeiul art. 494
C. civ.
În aceste condiții, pentru soarta
drepturilor în litigiu, este irelevant primul motiv relativ la lipsa
autorizației de construcție, căci intimații au un drept de proprietate
rezolubilă asupra construcțiilor și un drept corelativ de superficie asupra
terenului aferent de 791 mp al cărui proprietar este și rămâne recurentul.
Problema accesului recurentului la
suprafața de teren redobândită, de 600 mp, ridicată în motivele de recurs, nu
face obiectul acțiunii, putând fi soluționată, în raport de vecinătăți, cu
respectarea și în limitele prevăzute de art. 923 și urm. C. civ.
În sfârșit, instanțele au procedat
corect, cu respectarea limitelor investirii și a garanțiilor procesuale,
respingând cererea de despăgubiri pentru instituirea dreptului de superficie,
formulată în apel pentru prima dată.
O asemenea cerere nu poate opera de
drept printr-o compensare, așa cum susține recurentul, ci ea poate fi făcută pe
calea reconvențională, fie printr-o acțiune separată, cercetându-se temeiurile
și întinderea despăgubirilor, fie pe baza probelor adecvate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de
reclamantul H.G.V. împotriva deciziei civile nr. 195 din 3 martie 2004 a Curții
de Apel Bacău.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 mai 2005.