- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
- Data
- 14 octombrie 2005
Decizia nr. 8027/2005 — ÎCCJ, Secția I civilă — conflict de competență împotriva sentinței nr. 1326/2004 a Judecătoriei Roman
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 16 aprilie 2004 la Judecătoria Roman, reclamanta H.D. a chemat în judecată pe pârâta I.R. solicitând ca instanța să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare cu privire la imobilul situat în municipiul Roman, județul Neamț. În drept, acțiunea a fost întemeiată pe art. 111 C. proc. civ. Pârâta a formulat cerere reconvențională, solicitând rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 774 din 15 martie 2004 la Biroul Notarului Public G.D. cu privire la același imobil, referitor la care s-a prevăzut un preț de 150 milioane lei.
Prin sentința civilă nr. 1326 din 23 iunie 2004 Judecătoria Roman a admis acțiunea principală și a respins cererea reconvențională ca nefondată. Împotriva sentinței judecătoriei, a formulat apel pârâta I.R., iar Curtea de Apel Bacău prin decizia civilă nr. 1644 din 6 decembrie 2004, a declinat competența în favoarea Tribunalului Neamț. Curtea de Apel Bacău a calificat calea de atac ca fiind recurs în raport de prevederile art. 282 1 C. proc. civ., potrivit cărora, nu sunt supuse apelului cererile introduse pe cale principală al căror obiect are o valoare de până la 1 miliard de lei, or în speță, obiectul litigiului este sub această valoare. Aceeași instanță a mai invocat și prevederile art. II alin. (3) din Legea nr. 493/2004, conform cărora, apelurile aflate pe rolul curților de apel la data intrării în vigoare a legii, se trimit la tribunale.
Fiind astfel investit, Tribunalul Neamț, secția civilă, prin decizia nr. 155/RC din 29 martie 2005, a declinat competența în favoarea Curții de Apel Bacău și constatând ivit conflictul de competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia. Întrucât hotărârea atacată a fost dată într-un litigiu privind obiectul menționat (acțiune în constatare, cu caracter nepatrimonial) rezultă că potrivit art. 2 pct. 2 C. proc. civ. așa cum a fost modificat prin Legea nr. 219/2005, competența materială a soluționării apelului aparține tribunalului, respectiv Tribunalului Neamț. Așa fiind, în temeiul art. 20 și urm. C. proc. civ., urmează a se stabili competența în favoarea Tribunalului Neamț.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Stabilește în favoarea Tribunalului Neamț competența de soluționare a apelului. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 octombrie 2005.