ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3733/2005
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3733/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 27 ianuarie 2004 pe rolul Tribunalului București, în urma declinării competenței de către Judecătoria Buftea, reclamanta P.O.B. a solicitat instanței obligarea în solidar a pârâților SC S.P.C.I.E. SRL Buftea și C.G. la plata sumei de 86.561.408 lei, reprezentând chirie restantă pentru spațiul comercial din Str. Studioului și la 168.385.921 lei majorări de întârziere. Tribunalul București secția comercială prin sentința nr. 6849 din 17 mai 2004, a admis excepția prematurității acțiunii invocată de pârâta SC S.P.C.I.E. SRL Buftea și a respins ca prematură acțiunea formulată de reclamanta P.O.B.
cu motivarea că aceasta a încălcat prevederile art. 720 1 C. proc. civ., întrucât nu a încercat concilierea prealabilă cu pârâtele chemate în judecată. Reclamanta a declarat apel împotriva sentinței nr. 6849 din 17 mai 2004, prin care a criticat soluția instanței de fond pentru motivul că nu a analizat adresele prin care debitoarea a fost somată să achite sumele datorate cu titlu de chirie. În acest context, apelanta reclamantă a apreciat că în mod greșit instanța de fond s-a oprit asupra excepției privind prematuritatea formulării acțiunii. Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin decizia nr. 142 din 17 februarie 2005, a anulat ca netimbrat apelul formulat de reclamanta P.O.B.
Instanța de apel a apreciat că nu se poate păși la examinarea criticilor aduse sentinței întrucât taxa de timbru și timbrul judiciar nu au fost achitate și, ca urmare, a făcut aplicarea art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997. Împotriva deciziei pronunțată în apel a declarat recurs, reclamanta P.O.B., prin care a criticat soluția întrucât aceasta a fost pronunțată cu neobservarea dovezii de plată a taxei judiciare de timbru care se afla la dosar, dovadă pe care instanța a nesocotit-o încălcând astfel și prevederile art. 120 alin. (5) C. proc. civ. Intimata SC S.P.C.I.E. SRL, prin întâmpinare a considerat soluția instanței de apel ca fiind legală și temeinică, întrucât până la termen taxa judiciară de timbru nu era achitată.
Pentru acest motiv, recurenta a solicitat casarea deciziei instanței de apel și trimiterea cauzei pentru rejudecare. Curtea având în vedere dispozițiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., raportate la art. 312 alin. (3) și art. 304 alin. (10) C. proc. civ., a reținut: Din examinarea înscrisurilor, rezultă că demersurile pentru plata taxelor de timbru în sumă de 37.000 lei s-au făcut conform Ordonanței de plată, angajamentului bugetar și propunerii de angajare a cheltuielilor. Este adevărat însă că instanța a sesizat că în dovada de plată la rubrica plătitorului, nu figura apelanta și că în aceste condiții a procedat corect la restituirea dovezii de plată. Cu toate acestea instanța în loc să-i pună în vedere apelantei să îndrepte eroarea și să prezinte o dovadă de plată corectă a trecut la examinarea excepției de netimbrare a apelului.
Mai mult instanța de apel nu a observat că apelanta, conform art. 17 din Legea nr. 146/1997 față de destinația sumelor reclamate este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar. În contextul arătat, instanța de apel nu a mai trecut la examinarea motivelor de apel, astfel că ținând seama de faptul că s-au aplicat greșit prevederile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, potrivit art. 312 alin. (3) C. proc. civ., recursul se va admite, decizia instanței de apel va fi casată cu trimiterea cauzei spre rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta P.O.B., împotriva deciziei nr. 142 din 17 februarie 2005 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, casează decizia recurată și trimite cauza aceleiași instanțe pentru judecarea apelului. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 17 iunie 2005.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.