ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 719/2006

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 719/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 932 din 14

iulie 2004, Tribunalul București a condamnat pe inculpații T.T. și L.G. pentru

comiterea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc prevăzută de art. 2 alin.

(2) din Legea nr. 143/2000.

Conform art. 11 pct. 2 lit. a), raportat

la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., instanța a dispus achitarea

inculpatului

V.I.I.

pentru

comiterea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc prevăzută de art. 2 alin.

(2) din Legea nr. 143/2000.

Pentru a hotărî astfel, instanța a

reținut că la 8 aprilie 2002 Ministerul de Interne prin U.M. 0962 București a

sesizat Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție că inculpații V.I.I.

și T.T. sunt implicați în comercializarea de substanțe toxice sustrase din

Tel-Aviv – Israel.

S-au emis autorizații de

înregistrare a convorbirilor telefonice și pentru folosirea agenților sub

acoperire.

Un astfel de agent a fost contactat

de inculpații V.I.I. și T.T. care i-au propus să caute cumpărători pentru

droguri tip Ecstasy la prețul de 4 dolari bucata, din acest preț urmând să

primească 50 de cenți la bucată.

La 10 aprilie 2002, L.G. și T.T.

intermediarii lui V.I.I. urmau să se întâlnească cu un posibil cumpărător al

cantității de 4.980 comprimate de Ecstasy.

La ora 16,00, inculpatul T.T. s-a

întâlnit la un restaurant cu investigatorul sub acoperire V. căruia i-a propus

să-i vândă 5.000 comprimate la prețul de 4 dolari S.U.A., dându-i un comprimat

garanție că marfa este de calitate.

Inculpatul T.T. i-a cerut investigatorului

să revină cu 20.000 dolari în zona Academiei Militare după care urmau să ia

contact cu cel care deținea drogurile.

Conform înțelegerii investigatorul

sub acoperire V. împreună cu investigatorul sub acoperire T. s-au întâlnit cu inculpatul

T.T. și s-au deplasat în zona Cimitirului Ghencea. Aici inculpatul T.T. a avut

o convorbire telefonică cu inculpatul L.G. care s-a apropiat cu o pungă ce

conținea pastilele de Ecstasy. În acest moment organele de urmărire i-au

imobilizat pe inculpați. S-a stabilit că în punga cu droguri destinate vânzării

erau 4.980 comprimate care în urma expertizării s-au dovedit a conține

substanțe stupefiante, respectiv MDMA ce face parte din tabelul I anexă la

Legea nr. 143/2000.

Referitor la inculpatul V.I.I.,

instanța de fond a reținut că există dubii cu privire la vinovăția

inculpatului, la participarea lui la tranzacționarea drogurilor, simpla

concluzie din constatarea tehnico-științifică referitoare la comportamentul

simulat la testul poligraf neconstituind o probă de vinovăție.

Împotriva soluției de achitare a

inculpatului a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București.

Curtea de Apel București, secția a

II-a penală, prin decizia penală nr. 881 din 18 noiembrie 2004, a admis apelul

parchetului, a desființat sentința atacată și în baza art. 2 alin. (2) din

Legea nr. 143/2000, l-a condamnat pe inculpatul V.I.I. la 11 ani închisoare și

4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

Această decizia a fost casată în

recursul inculpatului V.I.I. prin decizia nr. 3383/2005 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, care a trimis cauza spre rejudecare la Curtea de Apel

București, cu motivarea că inculpatul nu a beneficiat de apărător ales, fiind

apărat în dezbaterea apelului de apărător din oficiu.

Curtea de Apel București în rejudecare,

prin decizia penală nr. 781/A/2005, a admis apelul Parchetului de pe lângă

Tribunalul București împotriva sentinței penale nr. 932 din 14 iulie 2005 a

Tribunalului București a desființat sentința atacată și l-a condamnat pe

inculpatul V.I.I., la 10 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru infracțiunea prevăzută de art.

2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, obligându-l la cheltuieli judiciare către

stat.

Împotriva deciziei a declarat recurs

inculpatul, care a cerut casarea acesteia și menținerea hotărârii de achitare

de la instanța de fond.

În motivele scrise inculpatul a

invocat cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen.,

constând în reținerea greșită a faptului că ar fi contribuit la comiterea

infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, deși în cauză nu au fost

administrate probe în acest sens.

S-a mai invocat cazul de casare

prevăzut de art. 385

9

pct. 3 C. proc. pen., constând în aceea că

magistratul R.C. era incompatibilă să judece apelul, întrucât și-a spus părerea

cu privire la soluția ce ar putea fi dată în cauză, a dispus de mai multe ori

prelungirea duratei arestării preventive a inculpatului.

Un alt motiv de casare invocat a

fost cel prevăzut de art. 385

9

pct. 9 C. proc. pen., decizia atacată

nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția de condamnare a inculpatului.

În recursul inculpatului acesta

critică decizia și pentru greșita condamnare, deși în cauză nu sunt întrunite

elementele constitutive ale infracțiunii, motiv de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 12 C. proc. pen.

Se motivează că instanța apelului nu

a arătat în concret ce anume a făcut inculpatul în legătură cu circulația

drogurilor.

Sub același motiv de casare

inculpatul critică decizia, întrucât ar fi fost condamnat pentru altă faptă

decât aceea pentru care a fost trimis în judecată, respectiv deținere și punere

în circulație de droguri de mare risc.

Inculpatul invocă în recursul său și

motivul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 10 C. proc. pen., în

sensul că instanța de apel nu s-a pronunțat cu privire la unele probe care erau

de natură să influențeze soluția procurorului.

În sfârșit, inculpatul critică

decizia pentru modul de individualizare al pedepsei pe care o consideră prea

severă în raport de contribuția lui la operațiunile cu droguri comise de

inculpați, motiv de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc.

pen.

Recursul nu este fondat.

Referitor la primul motiv de casare

invocat, respectiv cel prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen.,

Curtea constată că instanța apelului a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor

art. 63 C. proc. pen., referitoare la probe și aprecierea lor.

Astfel, potrivit art. 63 C. proc.

pen., constituie probă orice element de fapt care servește la constatarea

existenței sau inexistenței unei infracțiuni, la identificarea persoanei care a

săvârșit-o și la cunoașterea împrejurărilor necesare pentru justa soluționare a

cauzei.

Probele nu au valoare mai dinainte

stabilită. Aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau

de instanța de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în

scopul aflării adevărului.

La 10 aprilie 2002 lucrătorii de

poliție din I.G.P. – Brigada de Combatere a Crimei Organizate și Antidrog București,

împreună cu un procuror șef de biroul din cadrul Parchetului General, avizați

asupra faptului că cei 3 inculpați inclusiv recurentul din cauză, dețineau mii

de pastile ce conțineau MDMA și se pregăteau să le vândă, au ținut sub

supraveghere întreaga operațiune de transfer a drogurilor care au fost scoase

pe piață de inculpați.

În acest sens au și încheiat

procesele-verbale semnate de martorii care sunt identificați în cuprinsul

actelor prin datele lor personale. Din cuprinsul proceselor-verbale rezultă că

cei care dețineau cantitatea de droguri în final confiscată erau G. adică L.G. și

I., adică V.I.I., recurentul din cauză. Inculpatul T.T. a fost persoana

însărcinată de ceilalți doi cu plasarea drogurilor, așa cum s-a reținut în

procesul-verbal.

Procesele-verbale întocmite în cauză

reprezintă înscrisuri în care se consemnează împrejurări, fapte constatate

direct și în prezența martorilor de către organele de urmărire penală. Întrucât

aceste procese-verbale relevă elemente de fapt, de natură a servi la

constatarea existenței sau inexistenței unor infracțiuni și la identificarea

făptuitorilor ele constituie probe. Atâta vreme cât n-au fost administrate cu

încălcarea legii ele pot servi la stabilirea situației de fapt în cauza de

față.

În declarațiile de la dosar urmărire

penală audiat de organele de cercetare penală inclusiv de procuror în prezența

avocatului, inculpatului T.T. a arătat că V.I., recurentul din cauză, l-a cooptat

să vândă pastile de Ecstasy, pe care le procurase inculpatul L.G. În vederea

acestei operații s-a întâlnit în mod repetat cu inculpatul V.I. și a purtat

discuții telefonice cu acesta referitor la găsirea unor persoane cărora urmau

să le vândă o mare cantitate de pastile Ecstasy.

Din procesul-verbal de supraveghere

din 10 aprilie 2002 rezultă că inculpatul T.T. a intrat la ora 16,40, în

imobilul din B-dul Drumul Taberei, unde locuiește V.I. și unde a rămas 20 de

minute.

Tot în ziua de 10 aprilie 2002

începând cu ora 14,16, organele de urmărire penală au înregistrat, cu

autorizarea legală, o convorbire între inculpatul V.I.I. și T.T. din care

rezultă că primul l-a apelat pe al doilea. Inculpatul V.I.I. l-a întrebat pe

inculpatul T.T. „ce-ai făcut ?” T.T. a răspuns: ”Păi trebuie să mă văd cu omul

acum după-amiaza asta”. V.I. l-a întrebat „pentru astea, da?” la care T.T. i-a

răspuns: „da I., pentru ce?”. V.I. a întrebat: „Păi și când te întâlnești cu

omul?” la care a primit răspunsul de la T.T.: „Păi în jur de patru mi-a zis, ei

vin cu mașina”.

Inculpatul V.I. a întrebat: „Și

treci pe la mine sau cum faci?”. Inculpatul T.T. i-a răspuns „Păi normal, nu

trebuie să iau”? la care V.I. i-a răspuns: „Bine hai sunt acasă te aștept, pa”.

Din examinarea înregistrării, în

contextul celorlalte probe rezultă că inculpații chiar dacă n-au făcut referire

expresă la drogurile pe care urmau să le comercializeze, având motive să se

teamă că această convorbire ar fi putut fi înregistrată, au pus la punct

ultimele detalii referitoare la înstrăinarea drogurilor în cadrul convorbirii

înregistrate.

Rezultă că recurentul era la curent

cu demersurile pe care T.T. le făcuse pentru a identifica un cumpărător care

poate fi identificat în propoziția lui T.: „trebuie să mă văd cu omu în

după-amiaza asta”; Că drogurile urmau să fie înstrăinate către acest „om”,

drogurile fiind denumite „astea”; Că drogurile erau în momentul înregistrării

la inculpatul V.I. (și ne întâlnim să-ți dau „treci pe la mine sau cum faci”;

„Păi normal nu trebuie să iau”; Bine hai sunt acasă te aștept”.).

De fapt toate celelalte momente până

la surprinderea în flagrant a inculpaților L.G. și T.T. s-au derulat conform

înțelegerii telefonice cu singura deosebire că cel care a adus drogurile de la V.I.

a fost inculpatul L.G.

Chiar dacă ulterior inculpatul T.T.

nu și-a mai menținut declarațiile în cursul procesului penal nu există nici un

motiv pentru a le înlătura pe cele care deja au fost examinate.

Prin urmare, curtea de apel a făcut

o corectă apreciere a probelor pe care de altfel le-a examinat în cadrul

deciziei stabilind în mod corect că inculpatul a deținut și a făcut operații cu

substanțele stupefiante ce fac obiectul cauzei. Prin urmare nu sunt incidente

cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 9 și pct. 18 C. proc.

pen.

Faptele inculpatului V.I. de a

deține și de a colabora la înstrăinarea substanțelor au fost corect încadrate

de instanța de apel în infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr.

143/2000, fiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, astfel că

nu sunt incidente prevederile art. 385

9

alin. (1) pct. 12 C. proc.

pen.

Nu există în cauză probe de natură

să-l exonereze de răspundere pe recurent și care să fi fost ignorate de

instanța apelului. Față de probele care au condus instanța la concluzia că

recurentul a comis faptele, declarațiile lui V.I. prin care acesta nu

recunoaște faptele nu sunt credibile și nu se coroborează cu elementele de fapt

de natură a înlătura răspunderea lui penală, astfel că nu există nici cazul de

casare prevăzut de art. 385

9

pct. 10 C. proc. pen.

Nu există nici cauza de casare

prevăzută de art. 385

9

pct. 3 C. proc. pen., referitor la

incompatibilitatea judecătoarei R.C. de a judeca apelul recurentului căruia i-a

prelungit arestarea în cursul procesului.

Din examinarea prevederilor art. 48 C.

proc. pen., rezultă că numai judecătorul care a emis mandatul de arestare preventivă

în cursul urmăririi penale este incompatibil să judece cauza ceea ce nu s-a

întâmplat în această cauză.

Nici ultimul motiv de casare invocat

de inculpat, referitor la pedeapsă nu este incident.

Instanța de apel a aplicat

inculpatului pedeapsa minimă prevăzută de lege. În raport cu prevederile art. 72

C. pen., în absența unor împrejurări de natură să atenueze răspunderea penală a

inculpatului coborârea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege ar fi

nelegală.

Așa fiind, Curtea, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul inculpatului pe care-l va

obliga la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul V.I.I. împotriva deciziei penale nr. 781 din 13

octombrie 2005 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze

cu minori și familie.

Obligă recurentul la plata sumei de

100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 3

februarie 2006.