ÎCCJ, Decizia nr. 80/2006
ÎCCJ, Decizia nr. 80/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea pronunțată la data de 27 septembrie 2005, pronunțată în dosarul nr. 1954/2005, secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție a respins cererea reclamantului Partidul Solidarității Democratice pentru Șanse Egale și o Societate mai Bună privind suspendarea judecării cauzei. Împotriva acestei încheieri, reclamantul a declarat recurs. Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Completul de 9 judecători a fost sesizat cu recursul declarat împotriva unei încheieri pronunțate de secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Prin recursul declarat este vizată provocarea controlului judiciar asupra încheierii menționate, prin care s-a respins cererea de suspendare a judecății, în considerarea de către reclamante a caracterului autonom al acesteia. Însă, caracterul autonom al încheierii este exclus, în raport cu dispozițiile art. 255 alin. (2) C. proc. civ., cu referire la hotărâri date în cursul judecății. Pe de altă parte, potrivit art. 299 C. proc. civ., raportat la art. 282 alin. (2) din același cod, încheierile pot fi atacate cu recurs, numai odată cu fondul, excepția de la regula generală statuată de textul legal menționat, cu referire la încheierile prin care s-a suspendat cursul judecății, fiind de strictă interpretare.
Excepția atacării separat cu recurs a încheierilor prin care s-a suspendat cursul judecății, nu are eficiență în cauză, întrucât secția de contencios administrativ și fiscal, potrivit dispozițiilor Legii nr. 304/2004 și Codului de procedură civilă, nu are competența soluționării în fond a cauzelor de contencios. Secția de contencios administrativ și fiscal este competentă a soluționa cauzele exclusiv ca instanță de recurs, pronunțând hotărâri irevocabile. Ca atare, încheierea prin care s-ar fi dispus asupra suspendării judecării cauzei de către secția de contencios administrativ și fiscal, nu poate fi atacată separat cu recurs. Așadar, în raport cu neîndeplinirea în cauză uneia din cerințele ce se cer a fi întrunite cumulativ, cu referire la existența unei hotărâri determinate de legea procesuală, ca fiind susceptibilă de a fi supusă controlului judiciar, prin exercitarea acestei căi de atac, recursul declarat de reclamant apare ca fiind inadmisibil.
Pe de altă parte, potrivit art. 24 din Legea nr. 304/2004, republicată, completul de 9 judecători judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Totodată, prin art. 21 din Legea nr. 304/2004, republicată, a fost stabilită competența secțiilor de a judeca recursurile în cauzele determinate de Codul de procedură civilă, iar prin art. 22 din același act normativ a fost reglementată competența secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, între altele, de a judeca în primă instanță procesele penale, în cazurile expres prevăzute, determinate de calitatea persoanei. Din coroborarea textelor legale menționate rezultă că secția de contencios administrativ a Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca și celelalte secții, de altfel, cu excepția secției penale în cazurile arătate, pronunță hotărâri irevocabile, nesusceptibile de a fi atacate cu recurs.
Așadar, cum recursul nu privește o cauză soluționată în primă instanță de secția penală, ci o încheiere a secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, este evident că nu sunt întrunite cerințele art. 22 din Legea nr. 304/2004. Ca atare, în raport cu dispozițiile legale menționate, recursul declarat în cauză urmează a fi privit ca inadmisibil, atât potrivit dreptului comun, cât și potrivit legii speciale. Or, a recunoaște unei căi de atac, aptitudinea declanșării controlului judiciar, în alte condiții, decât cele prevăzute de legea procesual-civilă, cu încălcarea principiului legalității acestora, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.
Este de reținut că modul de determinare a sistemului căilor de atac în procesul civil, cu referire la criticile formulate de reclamant privitoare la încheierea atacată, corespunzător principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României, revizuită, același pentru persoane aflate în situați identice, asigură un control judiciar efectiv al hotărârilor judecătorești și satisface exigențele art. 21 din legea fundamentală, privind liberul acces la justiție, precum și a celor privind dreptul la un proces echitabil reglementat prin Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Prin urmare, față de cele ce preced, precum și pentru a da eficiență principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților, instanța este obligată a examina căile de atac cu care este sesizată, prin prisma îndeplinirii condițiilor de exercitare stabilite de legea procesual-penală și a respinge, ca inadmisibilă, orice cale de atac neconformă acestora. Or, în cauză aceste cerințe se constată a nu fi îndeplinite, așa încât excepția invocată apare ca fiind întemeiată. În consecință, pentru considerentele ce preced și ca urmare a admiterii excepției, Curtea va respinge recursul ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de Partidul Solidarității Democratice pentru Șanse Egale și o Societate mai Bună împotriva încheierii din 27 septembrie 2005, pronunțată în dosarul nr. 1954/2005 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 februarie 2006.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.