ÎCCJ, Decizia nr. 80/2006
ÎCCJ, Decizia nr. 80/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra recursului de față;
În
baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea pronunțată la data de 27 septembrie
2005, pronunțată în dosarul nr. 1954/2005, secția de contencios administrativ
și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție a respins cererea
reclamantului Partidul Solidarității Democratice pentru Șanse Egale și o
Societate mai Bună privind suspendarea judecării cauzei.
Împotriva acestei încheieri, reclamantul a declarat
recurs.
Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce
se vor arăta în continuare:
Completul de 9 judecători a fost sesizat cu recursul
declarat împotriva unei încheieri pronunțate de secția de contencios
administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Prin recursul declarat este vizată provocarea
controlului judiciar asupra încheierii menționate, prin care s-a respins
cererea de suspendare a judecății, în considerarea de către reclamante a
caracterului autonom al acesteia.
Însă, caracterul autonom al încheierii este exclus,
în raport cu dispozițiile art. 255 alin. (2) C. proc. civ., cu referire la
hotărâri date în cursul judecății.
Pe de altă parte, potrivit art. 299 C. proc. civ.,
raportat la art. 282 alin. (2) din același cod, încheierile pot fi atacate cu
recurs, numai odată cu fondul, excepția de la regula generală statuată de
textul legal menționat, cu referire la încheierile prin care s-a suspendat
cursul judecății, fiind de strictă interpretare.
Excepția atacării separat cu recurs a încheierilor
prin care s-a suspendat cursul judecății, nu are eficiență în cauză, întrucât
secția de contencios administrativ și fiscal, potrivit dispozițiilor Legii nr.
304/2004 și Codului de procedură civilă, nu are competența soluționării în fond
a cauzelor de contencios.
Secția de contencios administrativ și fiscal este
competentă a soluționa cauzele exclusiv ca instanță de recurs, pronunțând
hotărâri irevocabile.
Ca atare, încheierea prin care s-ar fi dispus asupra
suspendării judecării cauzei de către secția de contencios administrativ și
fiscal, nu poate fi atacată separat cu recurs.
Așadar, în raport cu neîndeplinirea în cauză uneia
din cerințele ce se cer a fi întrunite cumulativ, cu referire la existența unei
hotărâri determinate de legea procesuală, ca fiind susceptibilă de a fi supusă
controlului judiciar, prin exercitarea acestei căi de atac, recursul declarat
de reclamant apare ca fiind inadmisibil.
Pe de altă parte, potrivit art. 24 din Legea nr.
304/2004, republicată, completul de 9 judecători judecă recursurile declarate
împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță de secția penală a Înaltei
Curți de Casație și Justiție.
Totodată, prin art. 21 din Legea nr. 304/2004,
republicată, a fost stabilită competența secțiilor de a judeca recursurile în
cauzele determinate de Codul de procedură civilă, iar prin art. 22 din același
act normativ a fost reglementată competența secției penale a Înaltei Curți de
Casație și Justiție, între altele, de a judeca în primă instanță procesele
penale, în cazurile expres prevăzute, determinate de calitatea persoanei.
Din coroborarea textelor legale menționate rezultă că secția
de contencios administrativ a Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca și
celelalte secții, de altfel, cu excepția secției penale în cazurile arătate,
pronunță hotărâri irevocabile, nesusceptibile de a fi atacate cu recurs.
Așadar, cum recursul nu privește o cauză soluționată
în primă instanță de secția penală, ci o încheiere a secției de contencios
administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, este evident că
nu sunt întrunite cerințele art. 22 din Legea nr. 304/2004.
Ca atare, în raport cu dispozițiile legale
menționate, recursul declarat în cauză urmează a fi privit ca inadmisibil, atât
potrivit dreptului comun, cât și potrivit legii speciale.
Or, a recunoaște unei căi de atac, aptitudinea
declanșării controlului judiciar, în alte condiții, decât cele prevăzute de
legea procesual-civilă, cu încălcarea principiului legalității acestora, apare
ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.
Este de reținut că modul de determinare a sistemului
căilor de atac în procesul civil, cu referire la criticile formulate de
reclamant privitoare la încheierea atacată, corespunzător principiului stabilit
prin art. 129 din Constituția României, revizuită, același pentru persoane
aflate în situați identice, asigură un control judiciar efectiv al hotărârilor
judecătorești și satisface exigențele art. 21 din legea fundamentală, privind
liberul acces la justiție, precum și a celor privind dreptul la un proces
echitabil reglementat prin Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a
libertăților fundamentale.
Prin urmare, față de cele ce preced, precum și pentru
a da eficiență principiului constituțional al egalității în fața legii și
autorităților, instanța este obligată a examina căile de atac cu care este
sesizată, prin prisma îndeplinirii condițiilor de exercitare stabilite de legea
procesual-penală și a respinge, ca inadmisibilă, orice cale de atac neconformă
acestora.
Or, în cauză aceste cerințe se constată a nu fi îndeplinite,
așa încât excepția invocată apare ca fiind întemeiată.
În consecință, pentru considerentele ce preced și ca
urmare a admiterii excepției, Curtea va respinge recursul ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
inadmisibil, recursul declarat de
Partidul Solidarității Democratice pentru
Șanse Egale și o Societate mai Bună
împotriva încheierii din 27 septembrie
2005, pronunțată în dosarul nr. 1954/2005 al Înaltei Curți de Casație și
Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 februarie 2006.