ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3370/2005

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 4773 pronunțată la data de 4 noiembrie 2003, Tribunalul Cluj a respins acțiunea formulată de reclamanta S.N.T.F.M. SA București, sucursala M. Cluj, împotriva pârâtei R.A.D.P. Cluj. Pentru a dispune astfel, instanța a reținut în esență, că obligațiile contractuale stabilite de părți au fost îndeplinite întrucât pârâta a achitat conform ordinelor de plată depuse suma datorată pentru prestațiile efectuate de reclamantă. Împotriva sentinței menționată a declarat apel reclamanta motivând că instanța nu a ținut cont de dovezile administrate în cauză, iar potrivit procesului verbal de conciliere pârâta recunoaște că datorează suma de 1.727.497.507 lei.

Prin decizia nr. 193 din 31 martie 2004, Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, a admis apelul reclamantei și a schimbat sentința în sensul că obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 1.727.497.507 lei cu titlu de majorări întârziere și 23.734.988 lei cheltuieli de judecată în apel și 45.419.975 lei cheltuieli de judecată la instanța de fond. În considerentele acestei soluții instanța de apel a reținut că între părți s-a încheiat contractul, având ca obiect acordarea de reduceri tarifare la expedițiile de marfă derulate în trafic local, precum și la plata centralizată pe bază de decont și factură a transportatorului, a tarifelor de transport și accesorii.

S-a mai reținut că părțile au stipulat pentru plata cu întârziere a facturii pentru regularizări lunare plata unei majorări de întârziere de 0,3 %. Instanța a constatat că pârâta a îndeplinit obligațiile stabilite cu întârziere, astfel cum rezultă din procesul verbal de conciliere, prin care a recunoscut că datorează sumele facturate plus majorări calculate până la 31 iulie 2001. La data de 14 iunie 2004, pârâta R.A.D.P. Cluj Napoca a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, în temeiul art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ. Prin motivele de recurs formulate pârâta critică hotărârea pentru nelegalitate și arată că instanța de apel greșit a făcut aplicarea în cauză a art. 4 din Legea 469/2002, în sensul că potrivit acestor prevederi majorările de întârziere pot depăși suma asupra cărora au fost calculate.

De asemeni, recurenta critică soluția din apel cu privire la compensarea operată între datoriile celor două părți, în sensul că acestea greșit au fost considerate ca efectuate cu depășirea scadenței plăților numai de către pârâtă. Ultima critică vizează nespecificarea sumei asupra căreia au fost calculate majorările, în acceptul pârâtei datoria recunoscută în cuantum de 749.440.306 lei fiind deja achitată. Față de aceste motive s-a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii recurate și în fondul cauzei menținerea sentinței pronunțată la fond.

Recursul declarat de pârâtă nu este fondat și va fi respins pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Curtea examinând legalitatea deciziei atacate prin prisma criticilor formulate de pârâtă constată că primul motiv de recurs nu este fondat, având în vedere că prin procesul verbal de conciliere aflat la dosar nr. 7653/2003, semnat de ambele părți, acestea au conciliat asupra a două categorii de sume: sumele de 3.618.190.135 lei cu titlu de preț din facturi neachitate și o alta de 1.727.497.507 lei cu titlu de majorări întârziere. Majorările ce formează obiectul litigiului sunt evident în cuantum mai mic decât valoarea facturilor asupra cărora s-au aplicat, astfel încât instanța de apel nu a încălcat prevederile invocate de recurenta pârâtă.

Cu privire la a doua critică în mod corect instanța de apel a reținut că pârâta a achitat cu întârziere facturile aferente anului 2001, culpa acesteia fiind dovedită cu ordinele de plată depuse în probațiune, astfel că greșit se invocă culpa și a reclamantei în neîndeplinirea obligațiilor contractuale. Faptul că părțile au stabilit de comun acord stingerea datoriilor reciproce prin compensare nu înlătură obligația pârâtei la plata majorărilor de întârziere, astfel cum au fost calculate. De altfel, potrivit art. 304 C. proc. civ., în noua redactare (art. 1 pct. 7 din Legea 195/2004) modificarea sau casarea unei hotărâri poate fi cerută numai pentru motive de nelegalitate. Ori, pârâta prin criticile formulate vizează aspecte ce țin și de netemeinicia hotărârii atacate.

Față de considerentele ce preced, Curtea în temeiul art. 312 teza 2 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de pârâtă ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta R.A.D.P. Cluj Napoca, împotriva deciziei nr. 193 din 31 martie 2004 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 3 iunie 2005.