ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3370/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 4773 pronunțată la

data de 4 noiembrie 2003, Tribunalul Cluj a respins acțiunea formulată de

reclamanta S.N.T.F.M. SA București, sucursala M. Cluj, împotriva pârâtei R.A.D.P.

Cluj.

Pentru a dispune astfel, instanța a

reținut în esență, că obligațiile contractuale stabilite de părți au fost

îndeplinite întrucât pârâta a achitat conform ordinelor de plată depuse suma

datorată pentru prestațiile efectuate de reclamantă.

Împotriva sentinței menționată a

declarat apel reclamanta motivând că instanța nu a ținut cont de dovezile

administrate în cauză, iar potrivit procesului verbal de conciliere pârâta

recunoaște că datorează suma de 1.727.497.507 lei.

Prin decizia nr. 193 din 31 martie

2004, Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, a admis

apelul reclamantei și a schimbat sentința în sensul că obligă pârâta să

plătească reclamantei suma de 1.727.497.507 lei cu titlu de majorări întârziere

și 23.734.988 lei cheltuieli de judecată în apel și 45.419.975 lei cheltuieli

de judecată la instanța de fond.

În considerentele acestei soluții

instanța de apel a reținut că între părți s-a încheiat contractul, având ca

obiect acordarea de reduceri tarifare la expedițiile de marfă derulate în

trafic local, precum și la plata centralizată pe bază de decont și factură a

transportatorului, a tarifelor de transport și accesorii. S-a mai reținut că

părțile au stipulat pentru plata cu întârziere a facturii pentru regularizări

lunare plata unei majorări de întârziere de 0,3 %. Instanța a constatat că

pârâta a îndeplinit obligațiile stabilite cu întârziere, astfel cum rezultă din

procesul verbal de conciliere, prin care a recunoscut că datorează sumele

facturate plus majorări calculate până la 31 iulie 2001.

La data de 14 iunie 2004, pârâta R.A.D.P.

Cluj Napoca a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, în temeiul art.

304 pct. 9 și 10 C. proc. civ.

Prin motivele de recurs formulate

pârâta critică hotărârea pentru nelegalitate și arată că instanța de apel

greșit a făcut aplicarea în cauză a art. 4 din Legea 469/2002, în sensul că

potrivit acestor prevederi majorările de întârziere pot depăși suma asupra

cărora au fost calculate.

De asemeni, recurenta critică

soluția din apel cu privire la compensarea operată între datoriile celor două

părți, în sensul că acestea greșit au fost considerate ca efectuate cu

depășirea scadenței plăților numai de către pârâtă.

Ultima critică vizează

nespecificarea sumei asupra căreia au fost calculate majorările, în acceptul

pârâtei datoria recunoscută în cuantum de 749.440.306 lei fiind deja achitată.

Față de aceste motive s-a solicitat

admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii recurate și în fondul

cauzei menținerea sentinței pronunțată la fond.

Recursul declarat de pârâtă nu este

fondat și va fi respins pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Curtea examinând legalitatea

deciziei atacate prin prisma criticilor formulate de pârâtă constată că primul

motiv de recurs nu este fondat, având în vedere că prin procesul verbal de

conciliere aflat la dosar nr. 7653/2003, semnat de ambele părți, acestea au

conciliat asupra a două categorii de sume: sumele de 3.618.190.135 lei cu titlu

de preț din facturi neachitate și o alta de 1.727.497.507 lei cu titlu de

majorări întârziere. Majorările ce formează obiectul litigiului sunt evident în

cuantum mai mic decât valoarea facturilor asupra cărora s-au aplicat, astfel

încât instanța de apel nu a încălcat prevederile invocate de recurenta pârâtă.

Cu privire la a doua critică în mod

corect instanța de apel a reținut că pârâta a achitat cu întârziere facturile

aferente anului 2001, culpa acesteia fiind dovedită cu ordinele de plată depuse

în probațiune, astfel că greșit se invocă culpa și a reclamantei în neîndeplinirea

obligațiilor contractuale.

Faptul că părțile au stabilit de

comun acord stingerea datoriilor reciproce prin compensare nu înlătură

obligația pârâtei la plata majorărilor de întârziere, astfel cum au fost

calculate.

De altfel, potrivit art. 304 C.

proc. civ., în noua redactare (art. 1 pct. 7 din Legea 195/2004) modificarea

sau casarea unei hotărâri poate fi cerută numai pentru motive de nelegalitate.

Ori, pârâta prin criticile formulate

vizează aspecte ce țin și de netemeinicia hotărârii atacate.

Față de considerentele ce preced,

Curtea în temeiul art. 312 teza 2 C. proc. civ., va respinge recursul declarat

de pârâtă ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta

R.A.D.P. Cluj Napoca, împotriva deciziei nr. 193 din 31 martie 2004 a Curții de

Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 3 iunie 2005.