ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 593/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată,

la data de 6 iulie 2004, reclamanta S.N.T.F.M. C.F.R. M. SA București, sucursala

M. Galați a chemat în judecată pe pârâta SC C.C. SA solicitând ca în baza

sentinței ce se va pronunța să fie obligată la plata sumei de 11.463.938.063

lei reprezentând majorări de întârziere la plată cu cheltuieli de judecată.

În susținerea pretențiilor

reclamanta a arătat că a încheiat cu pârâta contractul nr. B1.1./97/2003 pentru

plata centralizată a tarifelor de transport și a tarifelor accesorii luate de

pârâtă, în calitate de client asupra sa, precum și acordarea de reduceri tarife

la expedițiile de import-export derulate pe rețeaua C.F.R.

Pârâta s-a obligat să

plătească la termenele scadente, respectiv trei zile lucrătoare calculate din

ziua următoare primirii facturii în original contravaloarea facturilor

cuprinzând valoarea tarifelor de transport și accesorii.

Clauza penală pentru

întârzierea la plată este stabilită de 0,15 % pe zi întârziere potrivit art. 9.2

din contract.

Pârâta, prin întâmpinare, a

invocat prescripția dreptului la acțiune potrivit art. 93.1 din Regulamentul de

transport pe căile ferate și art. 945 și urm. C. come.

Pe fond pârâta a respins

acțiunea, ca neîntemeiată, deoarece plata tarifelor s-a făcut prin compensare cu

respectarea dispozițiilor legale și nu poate răspunde pentru daune interese

atunci când neîndeplinirea obligației nu se datorează culpei sale.

Tribunalul Galați, prin

sentința nr. 1295 din 11 octombrie 2004, a respins, ca nefondată, excepția

prescrierii dreptului la acțiune, a admis acțiunea reclamantei și a obligat-o

pe pârâtă să-i plătească suma de 11.463.938.063 lei majorări cu cheltuieli de

judecată.

În motivarea soluției

instanța de fond a reținut că potrivit art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958

prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune,

raportul juridic dintre părți fiind născut dintr-o obligație de plată, și nu

din contractul de transport, astfel că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 93

din Regulamentul de transport pe căile ferate și art. 956 C. com.

Potrivit contractului

încheiat pârâta s-a obligat să plătească în termen de trei zile lucrătoare,

calculate din ziua primirii facturilor conținând valoarea tarifelor de

transport și accesorii, întârzierea fiind sancționată potrivit clauzei penale.

Susținerea pârâtei că nu

datorează majorări în întârziere pentru plata tarifelor de transport prin

compensare a fost înlăturată de instanță având în vedere prevederile art. 8.3

din contract asigurarea plății facturilor emise de reclamantă trebuia făcută

prin deschiderea unei scrisori de garanție echivalentă cu valoarea a cel puțin

două perioade de facturare sau prin constituirea unui depozit bancar în

favoarea acestuia.

Împotriva acestei soluții a

promovat apel pârâta criticile vizând soluția de respingere a excepției

prescripției dreptului la acțiune, cât și fondul cauzei.

Astfel, se susține că în mod

greșit instanța a considerat că raportul juridic s-a născut din contractul

încheiat, în realitate obligațiile derivând din documentul de transport

situație în care potrivit art. 93.1 din Regulamentul de transport C.F.R.

dreptul la acțiune se prescrie prin trecerea unui an.

A mai arătat apelanta că a

fost îndeplinită și condiția aprobării prealabile a reclamantei-intimate conform

notei nr. 13/1652/2003, plata cu întârziere a tarifelor de transport prin

compensare datorându-se procedurii prevăzute de H.G. nr. 685/1999 și nu culpei

sale.

Curtea de Apel Galați, secția

comercială, maritimă și fluvială, prin decizia nr. 54 din 19 aprilie 2005, a

respins apelul ca nefondat.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de control judiciar a reținut că obiectul contractului intervenit

între părți l-a reprezentat plata centralizată a tarifelor de transport și a

tarifelor accesorii luate asupra sa de către SC C.C. SA în calitate de client,

precum și acordarea de reduceri tarifare la expedițiile de mărfuri de import,

export care se derulează între stațiile C.F.R. și C.F.R. portuare, fluviale

maritime.

Raportul juridic s-a născut

dintr-o obligație de plată și nu dintr-un contract de transport situație în

care nu sunt aplicabile dispozițiile art. 93.1 din Regulamentul de transport.

Prin contractul încheiat

părțile au stabilit termenul în care se vor efectua plățile, modalitatea de

plată și sancțiunea aplicată pentru întârzierea în plată.

Potrivit art. 11 a H.G. nr. 685/1999

ordinul de compensare reprezintă documentul justificativ de înregistrare în

contabilitate a stingerii creanțelor care au făcut obiectul compensării,

nefiind contestat faptul că termenul de plată a fost depășit.

Cu petiția înregistrată la

data de 28 iunie 2005 pârâta a declarat recurs împotriva soluției instanței de

apel, în termen și legal timbrat, criticile vizând aspecte de nelegalitate,

fiind invocate dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

Astfel, recurenta susține că

instanțele au transformat clauzele contractuale care instituie prezumții

relative în prezumții absolute, fără a se produce dovezi că tarifele de

transport aveau termen scadent.

Consideră că hotărârea este nemotivată

invocând dispozițiile art. 261 alin. (5) C. proc. civ.

De asemenea, recurenta nu a

dovedit faptul că la momentul inițierii operațiunilor de compensare termenul de

scadență a fost depășit, instanța de apel având obligația să propună părților administrarea

de probe.

Recursul este nefondat.

Potrivit art. 304 C. proc.

civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive

de nelegalitate.

În noua sa reglementare,

acest articol înșiruie 9 motive de recurs abrogându-se pct. 10 și 11. S-a

accentuat astfel caracterul de cale extraordinară de atac al recursului,

caracterul său nondevolutiv precum  și scopul esențialmente de control al

legalității, prin exercitarea recursului, erorile de fapt urmând a fi remediate

pe calea apelului și eventual al revizuirii (art. 322 pct. 5 C. proc. civ.).

În aceste condiții se vor

examina numai aspectele de nelegalitate acestea făcând referire la art. 261 pct.

5 C. proc. civ.

Din considerentele deciziei

instanței de apel se reține că la pronunțarea soluției s-a avut în vedere atât

aspectele de fapt cât și cele de drept prezentând cauzele care au format

convingerea acesteia.

S-a avut în vedere

înscrisurile depuse de părți, s-a analizat conținutul acestora.

Celelalte critici cu privire

la modul de administrare a probatoriilor, a faptului că anumite înscrisuri s-ar

afla în posesia intimatei-reclamante nu fac obiectul controlului de legalitate,

aspectele semnalate ținând de motive de netemeinicie de competența instanței de

apel.

Față de cele arătate, văzând

dispozițiile art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de pârâta SC C.C. SA București, împotriva deciziei nr. 54/ A din 19 aprilie

2005, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 8 februarie 2007.