ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 593/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată, la data de 6 iulie 2004, reclamanta S.N.T.F.M. C.F.R. M. SA București, sucursala M. Galați a chemat în judecată pe pârâta SC C.C. SA solicitând ca în baza sentinței ce se va pronunța să fie obligată la plata sumei de 11.463.938.063 lei reprezentând majorări de întârziere la plată cu cheltuieli de judecată. În susținerea pretențiilor reclamanta a arătat că a încheiat cu pârâta contractul nr. B1.1./97/2003 pentru plata centralizată a tarifelor de transport și a tarifelor accesorii luate de pârâtă, în calitate de client asupra sa, precum și acordarea de reduceri tarife la expedițiile de import-export derulate pe rețeaua C.F.R.

Pârâta s-a obligat să plătească la termenele scadente, respectiv trei zile lucrătoare calculate din ziua următoare primirii facturii în original contravaloarea facturilor cuprinzând valoarea tarifelor de transport și accesorii. Clauza penală pentru întârzierea la plată este stabilită de 0,15 % pe zi întârziere potrivit art. 9.2 din contract. Pârâta, prin întâmpinare, a invocat prescripția dreptului la acțiune potrivit art. 93.1 din Regulamentul de transport pe căile ferate și art. 945 și urm. C. come. Pe fond pârâta a respins acțiunea, ca neîntemeiată, deoarece plata tarifelor s-a făcut prin compensare cu respectarea dispozițiilor legale și nu poate răspunde pentru daune interese atunci când neîndeplinirea obligației nu se datorează culpei sale.

Tribunalul Galați, prin sentința nr. 1295 din 11 octombrie 2004, a respins, ca nefondată, excepția prescrierii dreptului la acțiune, a admis acțiunea reclamantei și a obligat-o pe pârâtă să-i plătească suma de 11.463.938.063 lei majorări cu cheltuieli de judecată. În motivarea soluției instanța de fond a reținut că potrivit art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune, raportul juridic dintre părți fiind născut dintr-o obligație de plată, și nu din contractul de transport, astfel că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 93 din Regulamentul de transport pe căile ferate și art. 956 C. com. Potrivit contractului încheiat pârâta s-a obligat să plătească în termen de trei zile lucrătoare, calculate din ziua primirii facturilor conținând valoarea tarifelor de transport și accesorii, întârzierea fiind sancționată potrivit clauzei penale.

Susținerea pârâtei că nu datorează majorări în întârziere pentru plata tarifelor de transport prin compensare a fost înlăturată de instanță având în vedere prevederile art. 8.3 din contract asigurarea plății facturilor emise de reclamantă trebuia făcută prin deschiderea unei scrisori de garanție echivalentă cu valoarea a cel puțin două perioade de facturare sau prin constituirea unui depozit bancar în favoarea acestuia. Împotriva acestei soluții a promovat apel pârâta criticile vizând soluția de respingere a excepției prescripției dreptului la acțiune, cât și fondul cauzei. Astfel, se susține că în mod greșit instanța a considerat că raportul juridic s-a născut din contractul încheiat, în realitate obligațiile derivând din documentul de transport situație în care potrivit art. 93.1 din Regulamentul de transport C.F.R.

dreptul la acțiune se prescrie prin trecerea unui an. A mai arătat apelanta că a fost îndeplinită și condiția aprobării prealabile a reclamantei-intimate conform notei nr. 13/1652/2003, plata cu întârziere a tarifelor de transport prin compensare datorându-se procedurii prevăzute de H.G. nr. 685/1999 și nu culpei sale. Curtea de Apel Galați, secția comercială, maritimă și fluvială, prin decizia nr. 54 din 19 aprilie 2005, a respins apelul ca nefondat. Pentru a se pronunța astfel, instanța de control judiciar a reținut că obiectul contractului intervenit între părți l-a reprezentat plata centralizată a tarifelor de transport și a tarifelor accesorii luate asupra sa de către SC C.C. SA în calitate de client, precum și acordarea de reduceri tarifare la expedițiile de mărfuri de import, export care se derulează între stațiile C.F.R.

și C.F.R. portuare, fluviale maritime. Raportul juridic s-a născut dintr-o obligație de plată și nu dintr-un contract de transport situație în care nu sunt aplicabile dispozițiile art. 93.1 din Regulamentul de transport. Prin contractul încheiat părțile au stabilit termenul în care se vor efectua plățile, modalitatea de plată și sancțiunea aplicată pentru întârzierea în plată. Potrivit art. 11 a H.G. nr. 685/1999 ordinul de compensare reprezintă documentul justificativ de înregistrare în contabilitate a stingerii creanțelor care au făcut obiectul compensării, nefiind contestat faptul că termenul de plată a fost depășit. Cu petiția înregistrată la data de 28 iunie 2005 pârâta a declarat recurs împotriva soluției instanței de apel, în termen și legal timbrat, criticile vizând aspecte de nelegalitate, fiind invocate dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc.

civ. Astfel, recurenta susține că instanțele au transformat clauzele contractuale care instituie prezumții relative în prezumții absolute, fără a se produce dovezi că tarifele de transport aveau termen scadent. Consideră că hotărârea este nemotivată invocând dispozițiile art. 261 alin. (5) C. proc. civ. De asemenea, recurenta nu a dovedit faptul că la momentul inițierii operațiunilor de compensare termenul de scadență a fost depășit, instanța de apel având obligația să propună părților administrarea de probe. Recursul este nefondat. Potrivit art. 304 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate.

În noua sa reglementare, acest articol înșiruie 9 motive de recurs abrogându-se pct. 10 și 11. S-a accentuat astfel caracterul de cale extraordinară de atac al recursului, caracterul său nondevolutiv precum și scopul esențialmente de control al legalității, prin exercitarea recursului, erorile de fapt urmând a fi remediate pe calea apelului și eventual al revizuirii (art. 322 pct. 5 C. proc. civ.). În aceste condiții se vor examina numai aspectele de nelegalitate acestea făcând referire la art. 261 pct. 5 C. proc. civ. Din considerentele deciziei instanței de apel se reține că la pronunțarea soluției s-a avut în vedere atât aspectele de fapt cât și cele de drept prezentând cauzele care au format convingerea acesteia.

S-a avut în vedere înscrisurile depuse de părți, s-a analizat conținutul acestora. Celelalte critici cu privire la modul de administrare a probatoriilor, a faptului că anumite înscrisuri s-ar afla în posesia intimatei-reclamante nu fac obiectul controlului de legalitate, aspectele semnalate ținând de motive de netemeinicie de competența instanței de apel. Față de cele arătate, văzând dispozițiile art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC C.C. SA București, împotriva deciziei nr. 54/ A din 19 aprilie 2005, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 februarie 2007.