ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3373/2005
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3373/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 16248 din 11 decembrie 2003, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta C.E.M.J., împotriva pârâtei SNTC R. SA – D.T. București. Hotărârea tribunalului a rămas definitivă în baza deciziei nr. 214 din 19 mai 2004 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, prin care s-a respins ca nefondat apelul reclamantei C.E.M.J. Cu actul înregistrat la 20 iulie 2004, reclamanta a declarat recurs împotriva acestei decizii, iar la 3 noiembrie 2004 a depus motive de recurs în temeiul art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ., motivele fiind depuse la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Recursul reclamantei este nul în conformitate cu art. 302 C. proc. civ. În conformitate cu prevederile art. 302 C. proc. civ., recursul se depune la instanța a cărei hotărâre se atacă, sub sancțiunea nulității. Așa cum s-a arătat, motivele de recurs formulate de reclamantă la 3 noiembrie 2004, au fost depuse la instanța de recurs, cu încălcarea textului citat, motiv pentru care se constată a fi nul recursul reclamantei în conformitate cu prevederile art. 302 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Constată nul recursul declarat de reclamanta C.E.M.J., împotriva deciziei nr. 214 din 19 mai 2004 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 3 iunie 2005.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.