ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5876/2005

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea introdusă la 1 august 2002, reclamantul M.B. a solicitat instanței să oblige pârâta SC S.G. SRL la plata sumei de 3.775 dolari S.U.A., reprezentând debit la chiria neachitată pentru perioada noiembrie 2000 – 30 aprilie 2002 și 2.000,41 dolari S.U.A., reprezentând penalizări de întârziere la plata chiriei aferente aceleiași perioade plătibili în lei la cursul oficial al B.N.R. de la data efectuării plății, precum și să dispună evacuarea pârâtei din spațiul cu altă destinație situat în București, cu cheltuieli de judecată.

La 28 octombrie 2002 reclamantul și-a majorat cuantumul pretențiilor la suma de 8.054,52 dolari S.U.A., reprezentând contravaloare folosință spații și penalități pentru perioada decembrie 2000 – 30 septembrie 2002. Prin sentința civilă nr. 13001 din 28 octombrie 2002 Tribunalul București, secția a VI-a comercială, admite acțiunea formulată de reclamant, obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 4.740 dolari S.U.A. în echivalent lei la data plății, reprezentând contravaloare folosință spațiu pentru perioada decembrie 2000 – 30 septembrie 2002 penalități de întârziere pentru aceeași perioadă în sumă de 3.314,52 dolari S.U.A. în lei, dispune evacuarea pârâtei din spațiul situat în București, pentru lipsă de titlu, cu 75.000 lei cheltuieli de judecată și 1.500 lei timbru judiciar.

Prin decizia comercială nr. 504 din 4 mai 2004, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, constată perimat recursul promovat de pârâtă împotriva sentinței instanței de fond. Pentru a decide astfel instanța a reținut că de la data de 23 septembrie 2003, când judecata cauzei a fost suspendată în temeiul art. 242 pct. 1 C. proc. civ., nefiind solicitată judecata în lipsă, nu a fost îndeplinit nici un act de procedură, cauza rămânând în nelucrare mai mult de șase luni din vina părților. Împotriva deciziei de mai sus pârâta declară recurs susținând că instanța a nesocotit nejustificat cererea acordării unui termen în vederea depunerii convenției de prelungire a termenului de achitare a datoriei către reclamant, că în mod greșit a făcut aplicarea art. 248 C. proc.

civ., întrucât recurenta a făcut numeroase demersuri pe lângă reclamant în vederea încheierii unei convenții de reeșalonare a datoriilor concomitent cu cererea de aprobare a schimbării profilului de activitate, astfel că nu se poate reține că ar fi lăsat dosarul în nelucrare, că instanța nu a apreciat faptul că a fost împiedicată în a stărui în judecată din pricina unor împrejurări mai presus de voința sa, neobținând, cu toate eforturile, aprobările necesare din partea M.B., că în mod greșit instanța a suspendat cauza conform art. 242 pct. 2 C. proc. civ., părțile solicitând doar un termen pentru soluționarea litigiului pe cale amiabilă, fără a mai fi ulterior legal citată. Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului se constată că recursul nu este fondat.

Prin încheierea din 23 septembrie 2003, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a suspendat judecate cauzei în temeiul art. 242 alin. (1) C. proc. civ., la cererea recurentei acceptată de intimată, după ce, la termenul anterior se acordase un termen la solicitarea părților, în vederea soluționării cauzei pe cale amiabilă, astfel că nu poate fi primită critica referitoare la greșita suspendare a judecății de către Curtea de Apel București. De la data suspendării judecății, timp de mai mult de 6 luni pricina a rămas în nelucrare, pârâta recurentă ne mai îndeplinind nici un act de procedură. Demersurile întreprinse de recurenta pârâtă pe lângă M.B. în vederea aprobării schimbării profilului de activitate și reeșalonării datoriilor față de reclamant nu pot fi calificate drept acte de procedură îndeplinite în dosarul de recurs.

Mai mult, dificultățile întâmpinate de recurenta – pârâtă în obținerea aprobărilor necesare din partea M.B. nu pot fi calificate drept cauze care au împiedicat, fără vina părții, mai presus de voința sa, stăruința în judecarea pricinii. Astfel fiind, în mod corect instanța a făcut aplicarea art. 252 C. proc. civ. și ale art. 248 C. proc. civ., constatând recursul perimat. Solicitarea formulată de pârâta – recurentă la termenul din 4 septembrie 2004, pentru a i se acorda un noi termen de judecată întrucât a făcut cerere de amânare și prelungire a termenului de plată a datoriilor față de reclamant nu poate fi calificat drept act de procedură de natură să influențeze termenul de perimare, întrucât acesta se împlinise deja.

De altfel, nici adresa P.M.B. prin care aceasta acceptă să amâne punerea în executare a sentinței nr. 13001 din 28 octombrie 2002 a Tribunalului București, secția comercială, sub condiția achitării de către pârâta recurentă a debitului în maxim 45 zile de la primirea adresei, condiție neîndeplinită de recurentă, nu este un act care ar putea influența soluția pronunțată în cauză. Astfel fiind se constată că recursul este nefondat și urmează a fi respins, cu aplicarea art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC S.G. SRL București, împotriva deciziei nr. 504 din 4 mai 2004 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 decembrie 2005.