ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5876/2005

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5876/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea introdusă la 1 august

2002, reclamantul M.B. a solicitat instanței să oblige pârâta SC S.G. SRL la

plata sumei de 3.775 dolari S.U.A., reprezentând debit la chiria neachitată

pentru perioada noiembrie 2000 – 30 aprilie 2002 și 2.000,41 dolari S.U.A.,

reprezentând penalizări de întârziere la plata chiriei aferente aceleiași

perioade plătibili în lei la cursul oficial al B.N.R. de la data efectuării

plății, precum și să dispună evacuarea pârâtei din spațiul cu altă destinație

situat în București, cu cheltuieli de judecată.

La 28 octombrie 2002 reclamantul

și-a majorat cuantumul pretențiilor la suma de 8.054,52 dolari S.U.A.,

reprezentând contravaloare folosință spații și penalități pentru perioada

decembrie 2000 – 30 septembrie 2002.

Prin sentința civilă nr. 13001 din

28 octombrie 2002 Tribunalul București, secția a VI-a comercială, admite

acțiunea formulată de reclamant, obligă pârâta să plătească reclamantului suma

de 4.740 dolari S.U.A. în echivalent lei la data plății, reprezentând

contravaloare folosință spațiu pentru perioada decembrie 2000 – 30 septembrie

2002 penalități de întârziere pentru aceeași perioadă în sumă de 3.314,52 dolari

S.U.A. în lei, dispune evacuarea pârâtei din spațiul situat în București,

pentru lipsă de titlu, cu 75.000 lei cheltuieli de judecată și 1.500 lei timbru

judiciar.

Prin decizia comercială nr. 504 din

4 mai 2004, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, constată perimat

recursul promovat de pârâtă împotriva sentinței instanței de fond.

Pentru a decide astfel instanța a

reținut că de la data de 23 septembrie 2003, când judecata cauzei a fost

suspendată în temeiul art. 242 pct. 1 C. proc. civ., nefiind solicitată

judecata în lipsă, nu a fost îndeplinit nici un act de procedură, cauza

rămânând în nelucrare mai mult de șase luni din vina părților.

Împotriva deciziei de mai sus pârâta

declară recurs susținând că instanța a nesocotit nejustificat cererea acordării

unui termen în vederea depunerii convenției de prelungire a termenului de

achitare a datoriei către reclamant, că în mod greșit a făcut aplicarea art. 248

C. proc. civ., întrucât recurenta a făcut numeroase demersuri pe lângă

reclamant în vederea încheierii unei convenții de reeșalonare a datoriilor

concomitent cu cererea de aprobare a schimbării profilului de activitate,

astfel că nu se poate reține că ar fi lăsat dosarul în nelucrare, că instanța

nu a apreciat faptul că a fost împiedicată în a stărui în judecată din pricina

unor împrejurări mai presus de voința sa, neobținând, cu toate eforturile,

aprobările necesare din partea M.B., că în mod greșit instanța a suspendat

cauza conform art. 242 pct. 2 C. proc. civ., părțile solicitând doar un termen

pentru soluționarea litigiului pe cale amiabilă, fără a mai fi ulterior legal

citată.

Din examinarea actelor și lucrărilor

dosarului se constată că recursul nu este fondat.

Prin încheierea din 23 septembrie

2003, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a suspendat judecate

cauzei în temeiul art. 242 alin. (1) C. proc. civ., la cererea recurentei

acceptată de intimată, după ce, la termenul anterior se acordase un termen la

solicitarea părților, în vederea soluționării cauzei pe cale amiabilă, astfel

că nu poate fi primită critica referitoare la greșita suspendare a judecății de

către Curtea de Apel București.

De la data suspendării judecății,

timp de mai mult de 6 luni pricina a rămas în nelucrare, pârâta recurentă ne mai

îndeplinind nici un act de procedură.

Demersurile întreprinse de recurenta

pârâtă pe lângă M.B. în vederea aprobării schimbării profilului de activitate

și reeșalonării datoriilor față de reclamant nu pot fi calificate drept acte de

procedură îndeplinite în dosarul de recurs. Mai mult, dificultățile întâmpinate

de recurenta – pârâtă în obținerea aprobărilor necesare din partea M.B. nu pot

fi calificate drept cauze care au împiedicat, fără vina părții, mai presus de

voința sa, stăruința în judecarea pricinii. Astfel fiind, în mod corect

instanța a făcut aplicarea art. 252 C. proc. civ. și ale art. 248 C. proc. civ.,

constatând recursul perimat.

Solicitarea formulată de pârâta –

recurentă la termenul din 4 septembrie 2004, pentru a i se acorda un noi termen

de judecată întrucât a făcut cerere de amânare și prelungire a termenului de

plată a datoriilor față de reclamant nu poate fi calificat drept act de

procedură de natură să influențeze termenul de perimare, întrucât acesta se

împlinise deja.

De altfel, nici adresa P.M.B. prin

care aceasta acceptă să amâne punerea în executare a sentinței nr. 13001 din 28

octombrie 2002 a Tribunalului București, secția comercială, sub condiția

achitării de către pârâta recurentă a debitului în maxim 45 zile de la primirea

adresei, condiție neîndeplinită de recurentă, nu este un act care ar putea

influența soluția pronunțată în cauză.

Astfel fiind se constată că recursul

este nefondat și urmează a fi respins, cu aplicarea art. 312 alin. (1) C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta

SC S.G. SRL București, împotriva deciziei nr. 504 din 4 mai 2004 a Curții de

Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 8 decembrie 2005.