Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 26.10.2005
respins

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5033/2005

HOTĂRÂRE
26.10.2005
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5033/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Deliberând asupra recursului de față: Reclamantul creditor M.C. a solicitat încuviințarea executării silite împotriva debitoarei SC C.S. SRL în baza titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 51 din 20 februarie 2004, pronunțată de Tribunalul Galați, secția comercială. Cererea a format obiectul dosarului nr. 609/2005 înregistrat la Judecătoria Constanța și a fost soluționată prin încheierea nr. 606 din 9 martie 2005. A fost respinsă cererea reclamantului reținându-se că nu sunt îndeplinite condițiile art. 372 C. proc. civ., deoarece creditorul nu a prezentat un titlu executoriu; această apreciere a pornit de la faptul că prin sentința nr. 51 din 20 februarie 2004, s-a admis în parte, contestația creditoarei C.N.P.

P. SA dispunându-se returnarea de către lichidator, la cererea debitoarei SC V.S. SRL a sumei de 1.560.577.135 lei. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul susținând că, în calitate de fost lichidator al SC V.S. SRL Constanța aflată în faliment are obligația să aducă la masa credală o datorie proprie, care profită și apelantului. Curtea de Apel Constanța, prin decizia civilă nr. 179 din 16 iunie 2005 a admis apelul creditorului M.C. și a schimbat, în tot încheierea apelată în sensul admiterii cererii și încuviințării executării silite împotriva debitoarei SC C.S. SRL Constanța, în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 51 din 20 februarie 2004 a Tribunalului Galați.

Pentru a pronunța această sentință instanța de apel a reținut că prin sentința civilă nr. 51 din 20 februarie 2004 a Tribunalului Galați a fost admisă contestația C.N.P. P. SA Constanța la raportul lichidatorului SC C.S. SRL și s-a constatat nelegalitatea plăților făcute de același lichidator din averea debitoarei SC V.S. SRL Constanța dispunându-se și returnarea de către lichidatorul SC C.S. SRL Constanța a sumei de 1.560.577.135 lei, către averea debitoarei. Fiind asociat unic al SC V.S. SRL, reclamantul are și interes și calitate procesuală să solicite includerea sumei menționate pe tabelul creanțelor având în vedere că procedura falimentului este una colectivă și profită tuturor creditorilor.

Din suma menționată se va recupera o parte a datoriilor pe care debitoarea le are față de toți creditorii, în ordinea de preferință prevăzută de Legea nr. 64/1995. Această decizie a fost atacată cu recurs de către SC C.S. SRL invocându-se motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. Se susține că a fost ignorată în mod greșit lipsa calității procesuale a creditorului M.C. în a solicita instanței încuviințarea executării silite în baza titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 51/2004 a Tribunalului Galați. Se mai arată că nu erau întrunite condițiile art. 372 C. proc. civ., iar înlocuirea lichidatorului SC C.S. SRL, dispusă de judecătorul sindic la 17 mai 2005 făcea ca numai noul lichidator al SC V.S.

SRL Constanța să aibă calitatea de a solicita instanței încuviințarea executării silite. Recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Prin sentința civilă nr. 51 din 20 februarie 2004 a Tribunalului Galați s-a admis, în parte, contestația creditoarei C.N.P. P. SA și s-a constatat nelegalitatea plăților făcute în datele de 16 iulie 2002 și 17 septembrie 2002 din averea debitoarei de către lichidatorul SC C.S. SRL către cabinetul de avocatură C.A. S-a dispus returnarea de către lichidatorul SC C.S. SRL la averea debitoarei a sumei de 1.560.577.135 lei respingându-se contestația aceleiași creditoare privind plata taxei de timbru. Și contestația creditorului M.C. cu privire la cuantumul creanței a fost respinsă.

Această sentință constituie titlu executoriu în baza căruia s-a cerut executarea și sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 372 C. proc. civ. Și critica referitoare la ignorarea excepției lipsei calității procesuale active a reclamantului este neîntemeiată întrucât înlocuirea lichidatorului s-a făcut abia la data de 17 mai 2005, iar acțiunea a fost înregistrată la data de 9 martie 2005 și acțiunea folosește masei credale fiind în interesul tuturor creditorilor debitoarei SC V.S. SRL să se execute returnarea plăților făcute ilegal din averea acestei debitoare. Negăsindu-se întemeiate motivele de recurs acesta urmează a fi respins ca nefondat.

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de debitoarea SC C.S. SRL Constanța, împotriva deciziei nr. 179/ COM din 16 iunie 2005 a Curții de Apel Constanța. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 26 octombrie 2005.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2004-10-28
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4195/2004
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea nr. 2087 din 19 septembrie 2003, Judecătoria Constanța a încuviințat cererea de începere a procedurii de executare silită formulată de cre
ÎCCJ 2005-10-14
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4730/2005
ării judiciare și a falimentului debitoarei SC V.S. SRL Constanța. Între încheiere și sentință nu există contrarietate, atâta timp cât prin încheiere judecătorul sindic a aprobat raportul lichidatorului judiciar în care sunt cuprinse toate
ÎCCJ 2006-11-15
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3607/2006
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La 24 februarie 2005, debitoarea SC F. SA Suceava a formulat contestație la executarea silită începută de creditoarea S.N.C.F.R. – R. Galați, în dosarul e
ÎCCJ 2005-06-14
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5165/2005
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: În baza dispozițiilor art. 373 1 alin. (1) C. proc. civ., Biroul Executor Judecătoresc V.I. a solicitat Judecătoriei Tulcea încuviințarea executării debit
ÎCCJ 2005-07-08
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6136/2005
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 12 februarie 2004 pronunțată de Judecătoria Galați, s-a încuviințat executarea silită a obligațiilor, stabilite prin sentința civilă n
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă