Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
Data
18 noiembrie 2005

Decizia nr. 5540/2005 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 217/2005 a Curții de Apel Cluj

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 217 din 21 iunie 2005, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, s-a stabilit competența de soluționare a acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta SC A.P. SRL Baia Mare, în contradictoriu cu Direcția Generală a Finanțelor Publice Maramureș, în favoarea Tribunalului Maramureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. S-a reținut că în cauză se contestă un titlu executoriu emis de Direcția Generală a Finanțelor Publice Maramureș, iar contestatoarea s-a adresat direct instanței competente, potrivit art. 168 alin. (3), raportat la art. 179 din O.G.

nr. 92/2003, respectiv Tribunalului Maramureș care, nelegal, s-a dezînvestit în favoarea Direcției Generale a Finanțelor Publice Maramureș care, la rândul său, și-a declinat competența, în favoarea Tribunalului Maramureș, creând, astfel, conflictul negativ de competență, soluționat prin regulatorul pronunțat de Curtea de Apel Cluj, prin sentința atacată cu recurs, de pârâtă, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recursul este nefondat. Obiectul contestației îl reprezintă anularea titlului executoriu nr. 39635 din 16 decembrie 2004, emis de Direcția Generală a Finanțelor Publice Maramureș și a somației nr. 39634 din 16 decembrie 2004, emisă de aceeași intimată, încât față de prevederile art. 168 alin. (3) și art. 179 din O.G.

nr. 92/2003, legal s-a stabilit competența în favoarea Tribunalului Maramureș și în considerarea debitului de 687.390.919 lei. Așa fiind, recursul declarat este nefondat și urmează să fie respins, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

DECIDE Respinge recursul declarat de pârâta Administrația Finanțelor Publice a municipiului Baia Mare, în nume propriu și în reprezentarea Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului Maramureș, împotriva sentinței civile nr. 217 din 21 iunie 2005, a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 noiembrie 2005.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.