ÎCCJ, Decizia nr. 328/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 972 din 13 martie

2000, Judecătoria Focșani a admis cererea reclamantei B.A. și a anulat actul de

vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1631/1998.

Apelul declarat de pârâta S.M.

împotriva hotărârii primei instanțe a fost respins, ca nefondat, prin decizia

nr. 1138 din 21 decembrie 2000, a Tribunalului Vrancea.

Curtea de Apel Galați, secția

civilă, prin decizia nr. 639/R din 1 iunie 2001, a admis apelul declarat de

pârâta S.M. împotriva acestei din urmă hotărâri și a modificat hotărârile

pronunțate în cauză, în sensul că a respins acțiunea în anulare formulată de

reclamanta B.A.

Prin sentința nr. 2762 din 24 iunie

2002, Judecătoria Focșani a admis acțiunea formulată de reclamanta B.A., în

contradictoriu cu pârâta S.M. și a constatat nulitatea absolută a contractului

de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1631 din 4 iunie 1998, al notarului

public C.S., încheiat între B.M., în calitate de vânzător și S.M., în calitate

de cumpărător, având ca obiect imobilul situat în vatra satului Lepșa, compus

din 8700 m

2

teren curte, casă formată din 3 corpuri, grajd și beci.

Apelul declarat de pârâta S.M.

împotriva hotărârii primei instanțe a fost respins, ca nefondat, prin decizia

nr. 15 din 20 ianuarie 2003, a Tribunalului Vrancea, secția civilă.

Recursul declarat de pârâta S.M.

împotriva acestei decizii a fost respins de Curtea de Apel Galați, secția

civilă, prin decizia nr. 638/R din 19 mai 2003.

Curtea de Apel Galați, secția

civilă, prin decizia nr. 817 din 17 iunie 2003, a respins, ca inadmisibilă,

cererea de revizuire a deciziei instanței de recurs, formulată de pârâta S.M.,

întemeiată pe cazul prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

Cererea de revizuire, întemeiată pe

cazurile prevăzute de art. 322 pct. 2 și 7 C. proc. civ., formulată de

revizuenta S.M. împotriva deciziei nr. 638/R din 19 mai 2003, a Curții de Apel

Galați, secția civilă, a fost respinsă, ca tardivă, prin decizia nr. 1532 din

25 februarie 2005, pronunțată în dosarul nr. 5648/2003, al Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, cu motivarea

că aceasta a fost formulată cu depășirea termenului de o lună prevăzut de art.

324 alin. (11) C. proc. civ.

Împotriva acestei din urmă hotărâri,

pârâta S.M. a declarat recurs.

Recursul este inadmisibil, pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit art. 129 din Constituția

României, revizuită, „împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate

și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii”.

În raport cu principiul statuat prin textul

menționat, admisibilitatea unei căi de atac și, pe cale de consecință,

provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate, este condiționată de

exercitarea acesteia în condițiile legii.

Or, potrivit art. 328 alin. (1) C.

proc. civ., hotărârea pronunțată în revizuire este supusă căilor de atac

prevăzute pentru hotărârea revizuită.

Așadar, în cazul contrarietății de

hotărâri, recursul este admisibil, numai dacă a doua hotărâre, a cărei anulare

se cere, era și ea susceptibilă de recurs.

Este de reținut în acest sens că,

prin dispozițiile art. 328 alin. (2) C. proc. civ., în redactarea în vigoare la

data pronunțării deciziei atacate, legiuitorul nu a statuat asupra

posibilității declarării recursului în toate cazurile în care revizuirea se

cere pentru contrarietate de hotărâri, ci a urmărit doar suprimarea căii de

atac a apelului în acest caz.

În cauză, completul de 9 judecători

a fost sesizat cu recursul declarat împotriva deciziei prin care secția civilă

și de proprietate intelectuală a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a

pronunțat asupra unei cereri de revizuire, întemeiată pe cazurile prevăzute în

art. 322 pct. 2 și 7 C. proc. civ., în sensul că a constatat formularea

cererii, cu depășirea termenului legal stabilit de legea procesual-civilă pentru

exercitarea căii de atac extraordinare menționate.

Hotărârea a cărei anulare s-a cerut,

era irevocabilă și, în consecință, nesusceptibilă de reformare pe calea

exercitării unui nou recurs.

Se constată, așadar, că recursul

declarat de revizuenta menționată nu este admisibil potrivit dreptului comun,

ca urmare a neîndeplinirii condiției prevăzute de art. 299 C. proc. civ., cu

referire la existența unei hotărâri susceptibile de reformare pe această cale,

determinată ca atare de lege.

De altfel, această concluzie dedusă

pe cale de interpretare, cu referire la dispozițiile legii procesual-civile, în

vigoare la data pronunțării hotărârii atacate, este susținută de dispozițiile

art. 328 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin art. I pct.

56 din Legea nr. 219/2005, în vigoare la data soluționării căii de atac

exercitate de revizuenta menționată, potrivit cărora hotărârile date în

revizuire de Înalta Curte de Casație și Justiție, sunt exceptate expres de la

controlul judiciar, prin exercitarea recursului.

Or, recunoașterea unei căi de atac

în alte situații, decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o

încălcare a principiului legalității acestora, precum și al principiului

constituțional al egalității în fața legii și autorităților și, din acest

motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Pe de altă parte, soluționarea

prezentului recurs, ce nu privește o cauză soluționată în primă instanță de

secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, excede competenței

atribuite completului de 9 judecători, prin art. 24 din Legea nr. 304/2004,

republicată.

Or, normele procesuale privind

sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele

competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului

stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României.

Drept urmare, neobservarea acestora

este sancționată cu nulitatea hotărârii judecătorești pronunțate cu nesocotirea

lor.

Așadar, recursul nu este admisibil

nici potrivit legii speciale, așa încât excepția invocată se constată a fi

întemeiată.

În consecință, pentru considerentele

ce preced, Curtea va respinge recursul declarat de revizuenta S.M., ca

inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de

revizuenta

S.M.

, prin P.D., în calitate de

mandatar, împotriva deciziei nr. 1532 din 25 februarie 2005, pronunțată în

dosarul nr. 5648/2003, al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă

și de proprietate intelectuală.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 decembrie

2005.